1,657 matches
-
te racordezi, din prima, cu stropitoarea. Dacă nu le explicai, prin stația radio, unde să-și racordeze țumburușul, te condamnau că l-ai lăsat să se facă scrum pe obiectiv... Ajunsesem așa, să învăț numele de la oricare pisică, despre care caporalii din celelalte gărzi raporta c-ar fi îndeajuns de disperate, încît să aprindă incendiu la uscătoriile de bloc. Înghesuisem, în registrul sergentului de serviciu adrese, năvăleam peste familioanele de la toți fochiștii, le călcam în picioare puradeii și transmiteam: "Să-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Îi reconstitui imaginea În minte, el nu se ridică niciodată de pe scaunul tare pe care stă cu picioarele lui subțiri Încrucișate, cu ochii sticlind de atâta sănătate și spirit, În timp ce degetele lui lungi Înșurubează Într-un țigaret jumătatea un țigări Caporal Vert. Puține piese din poezia modernă universală se pot compara cu poeziile din volumul lui Lira cea grea, dar din nefericire pentru celebritatea lui, franchețea absolută cu care și-a exprimat antipatiile i-a atras câțiva dușmani redutabili În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ești bufon. Sub o guvernare corectă, e rușinos să fii sărac, sub una proastă, e jenant să te îmbogățești. Ia-ți întâi cârje și după aceea schiuri. De regulă după exploratori apar și exilații. Există prin redacțiile revistelor literare destui caporali ai scrisului. Unii citesc numai cărți expirate. Căsătoria din interes e ca și cum ai mesteca săpun. Important e ce faci după cădere. Suntem legați prin mii de fire de propria-ne mediocritate. Mulți oameni nu știu de ce au veni pe lume
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
față în față, Bidaru avea impresia că stă de vorbă cu Uriah în persoană, iar după ce dădea mâna cu el, îl obseda aceeași senzație neplăcută, că trebuie să se spele pe palmă. Din fericire îl întâlnea rar și numai întâmplător. Caporalul Bidaru făcea parte din "Plutonul Comandă Regiment" pe post de radiotelegrafist sau morsist, cum i se mai spunea. Avea în dotare o stație RBM cu carcasă metalică, cu lot alimentar separat, cântărind împreună peste douăzeci de kilograme. Stația, cu o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
îndeplinea misiunea fiecare specialitate în parte. El trebuia să transmită prin radio coordonatele cu cea mai mare precizie, însă afurisita de stație nu funcționa. Ia vezi, tovarășe căpitan, ce s-a întâmplat cu stația! îl atenționează generalul. Riposta: Prostul de caporal a stricat-o! Și adresându-se direct lui Bidaru: Batalionul disciplinar te așteaptă! Sabotaj în regulă! Generalul, cu experiența și pregătirea sa, observând agitația căpitanului care dădea din colț în colț și nu știa pe unde să-și scoată cămașa
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
care dădea din colț în colț și nu știa pe unde să-și scoată cămașa, ridică microreceptorul, îl duse la ureche și așteptă... Nimic. Muțenie totală. Aveți baterii la schimb? îl întrebă pe căpitan. Raportez: I-am dat baterii noi caporalului! și întorcându-se spre acesta: Caporale, unde sunt bateriile? Ce-ai făcut cu ele? Au urmat câteva injurii grosolane și amenințări șoptite separat: Ne răfuim noi! Tebecist te fac!" Între timp, generalul ordonă unui subordonat direct al său să aducă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să meargă ca pe roate. Fiecare militar își cunoștea locul și știa ce are de făcut. Tragerile s-au desfășurat excelent, cu o precizie astronomică. Regimentul a primit un calificativ foarte bun. La sfârșit, comandantul diviziei l-a felicitat pe caporalul Bidaru de față cu toți ofițerii, l-a propus pentru gradul de sergent și l-a sfătuit să se reangajeze în armată: "E nevoie de ofițeri cu școală, bine pregătiți. Te voi propune pentru Academie!". Din acel moment toți ofițerii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a propus pentru gradul de sergent și l-a sfătuit să se reangajeze în armată: "E nevoie de ofițeri cu școală, bine pregătiți. Te voi propune pentru Academie!". Din acel moment toți ofițerii, inclusiv căpitanul, și-au schimbat atitudinea față de caporalul Bidaru cu o sută optzeci de grade. Printre ei se zvonise că Bidaru ar fi rudă cu generalul și de aceea s-a purtat așa de frumos cu el; l-a și invitat chiar la Divizie. Numai că, dacă această
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de conserve, fiecare din propria-i raniță. Când erau să pună în practică hotărârea luată, au deslușit chiar în imediata lor apropiere aceeași voce pițigăiată, autoritară, puțin ironică, cunoscută și arhicunoscută, a căpitanului Bostan Gheorghe, comandantul direct al plutonului. Bază caporalul Bidaru, "Domnișoarele de la pension" Adunaaa rea! Era porecla dată radiotelegrafiștilor, deoarece cele mai multe ore de instrucție le efectuau în sala radio și nu sub cerul liber pe vânt, ploaie sau ninsoare.. Caporal Bidaru, alegi doi voluntari! Ploscaru Dumitru și Șomoy Ferdinand
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a căpitanului Bostan Gheorghe, comandantul direct al plutonului. Bază caporalul Bidaru, "Domnișoarele de la pension" Adunaaa rea! Era porecla dată radiotelegrafiștilor, deoarece cele mai multe ore de instrucție le efectuau în sala radio și nu sub cerul liber pe vânt, ploaie sau ninsoare.. Caporal Bidaru, alegi doi voluntari! Ploscaru Dumitru și Șomoy Ferdinand! Marmitele în spate, armamentul din dotare la mașină, luați legătura cu bucătăria, 32 de porții. Executarea! Pentru a ajunge la destinație, trebuiau să meargă de-a lungul firului telefonic. Distanța nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce ajungeau să li se așeze pe limbă, în căutarea unui strop de umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc, cu ochii măriți de groază, căci timp de câteva secunde se temuse că se asfixiază și că aerul nu-i ajungea la plămâni. Un negru scheletic, care nu putea dormi în colțul său, îl privi fix până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în baracă. Cine nu se afla acolo și de ce ? Soldații se priviră între ei, ca și cum s-ar fi suspectat unii pe alții, conștienți de gravitatea problemei și speriați de posibilitatea sosirii unei comisii de anchetă. în cele din urmă, un caporal zise timid: — Nu-mi amintesc să fi lipsit nimeni, domnule sergent. Căldura era insuportabilă. Ar fi părut ciudat ca cineva să rămână afară într-o asemenea zi. Se auzi un murmur de unanimă aprobare. Sergentul cugetă câteva clipe: — Cine-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sută de kilometri, mi se pare că va trebui să... Se întrerupse brusc, pentru că i se aprinsese o luminiță în minte, și slobozi o înjurătură, care era, în același timp, un strigăt de bucurie. — Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
înjurătură, care era, în același timp, un strigăt de bucurie. — Targuí-ul! Fir-ar să fie! Targuí-ul! Caporal! — Ordonați, dom’ sergent. — Nu mi-ai povestit despre un targuí care nu v-a lăsat să intrați în tabăra lui? Ți-l amintești? Caporalul ridică din umeri, cu un gest de îndoială: — Toți tuaregii sunt la fel când poartă vălul, dom’ sergent. — Dar ar putea fi cel care a înnoptat ieri aici? Negrul cel scheletic răspunse în locul lui. — Ar putea fi, dom’ sergent. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu desfătare. Cu gura încă plină, adăugă: — Permiteți, domnule locotenent, dar cred că ar trebui să-mi dați voie să merg cu dumneavoastră. Nimeni nu cunoaște ca mine regiunea aceea. — Cineva trebuie să preia comanda aici. Puteți avea încredere în caporalul Mohamed. Iar soția lui știe să folosească radioemițătorul. Făcu o pauză ca să înghită. — Aici nu se întâmplă niciodată nimic. Locotenentul medita, în timp ce Souad servea ceaiul clocotit și dulceag, parfumat și îmbietor. îi plăcea sergentul, se simțea bine în compania lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fi murit. De patru zile nu se mișcă și ai zice că s-a transformat într-o statuie de sare. — Vreți să mă duc să văd? se oferi unul dintre soldați, convins că zelul lui îi putea aduce gradul de caporal. Căldura a mai scăzut... Refuză de câteva ori în timp ce-și aprindea pipa cu ajutorul unei brichete cu fitil gros și lung, o brichetă de marinar, cele mai practice în acele ținuturi cu nisip și vânt. N-am încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
premisă, viața lui nu valora nici cât un pumn de curmale. Pe înserat, locotenentul Razman ordonă retragerea spre interior, departe de atacul plăgii, și, în timp ce oamenii săi strângeau foaia de cort ce slujea de adăpost, aruncă o ultimă privire spre caporalul care se îndepărta cu pas hotărât spre inima salinei și-și aținti din nou binoclul spre locul care îl obseda. Soldații care rămăseseră cu el nu făcură nici un comentariu, convinși că era inutil să întrebe dacă targuí-ul se mișcase. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
frățească a celor de aceeași rasă, știi tu... încearcă să te întorci cu informația de care am nevoie. — Dacă bănuiesc că vin ca spion, tuaregii ăștia sunt în stare să-mi taie gâtul. — Dar dacă n-o fac, o să fii caporal. îi vârî în palmă un pumn de bancnote mototolite. — Convinge-i cu asta. Sergentul major Malik-el-Haideri îi cunoștea bine pe tuaregi și-i cunoștea bine pe sclavii lor. De-abia adormise, când simți pași în apropierea cortului său de campanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
miră văzând un chip negru surâzător: — La guelta din munții Huaila. Lângă mormântul lui Ahmed-el-Ainin, „schimnicul“. — Știi unde e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
schimnicul“. — Știi unde e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
e? — Personal, nu, dar mi-au explicat cum se ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent, repetă. Am survolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ajunge acolo. — E departe? — O zi și jumătate de drum. — Anunță-l pe caporal. Plecăm în zori. Zâmbetul negrului se lărgi și spuse cu intenție: — Acum eu sunt caporalul, îi aminti. Caporal-șef. Zâmbi și el. — Ai dreptate. Acum ești caporal-șef. Ai grijă să fie totul pregătit când răsare soarele... Și adu-mi ceaiul cu un sfert de oră înainte. Pilotul refuză din nou. — Ascultați-mă, domnule locotenent, repetă. Am survolat dunele astea la mai puțin de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
deșert, roci grele care, în mod misterios, se deplasau pe acea întindere, lăsând în urma lor o brazdă lată, fără ca nimeni să știe cu adevărat dacă le târau forțele magnetice, spiritele condamnaților pe vecie sau un simplu capriciu a lui Alah. Caporalul Abdel Osman deschise ochii și imediat își blestemă soarta. Soarele se înălțase de două sulițe pe cer și încălzea pământul sau, mai bine zis, nisipul alb și tare, aproape pietrificat, al întinderii, acea întindere chinuitoare unde își instalaseră campamentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și-l fixă asupra unui punct aflat drept în fața lui. După care strigă nerăbdător. — Kader! Kader! Scoală-te, blestemat pui de cățea! Umflatul Mohamed Kader deschise ochii fără chef și deloc ofensat, căci în anii de conviețuire se obișnuise cu caporalul, care nu-i putea pronunța numele fără să adauge o insultă drăgăstoasă. — Ce dracu’ s-a-ntâmplat? — Uită-te și spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
chestia aia... îi întinse binoclul și, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-l arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând: — Un om și o cămilă. — Ești sigur? — Sigur. — Morți? — Așa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare și, urcându-se în partea din spate a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]