KorAP: Find »[drukola/base=chicoti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...63 >

1,574 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

brad lipită de perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu nu se cuvenea să fac și nici nu știam cum) - cu un valet bătrân cu favoriți, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci și chicotind cu o fetișcană de la bucătărie, În timp ce eu remarcam abia atunci ceafa ei goală și ochii Îndrăzneți. După ce Iuri și-a terminat cea de-a treia convorbire interurbană (am observat cu un amestec de ușurare și dezamăgire cât de groaznică era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
aspru, binecunoscut mie. Odată, la apusul soarelui, lângă râul portocaliu și negru, un tânăr dacinik (vilegiaturist) cu o biciușcă În mână s-a Înclinat când a trecut pe lângă ea; ea a roșit ca fetele din romane, dar a spus doar, chicotind amuzată, că nu s-a urcat În viața ei pe un cal. Altă dată, când am apărut la o cotitură a șoselei, cele două surioare ale mele, roase de curiozitate, era să cadă de pe „torpedoul“ roșu al familiei, cotind brusc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

la o astfel de mărturisire, așa, hodoronc-tronc? — C-așa a fost. De-acu’ aproape douăzeci de ani. Un cămin studențesc. Holul cu televizorul. Aleile cu băncuțele acelea metalice din fața blocului... — Și ce-i cu asta? — Nimic. Sticla e goală, am chicotit, văzând cum vaza de lângă calorifer îmi face semn că s-a prins despre ce discutam. Erați undeva, ca să folosesc metafora care v-a furnicat adineauri, în sticla aceea. — Tot nu înțeleg. — Nici eu nu am cum să vă explic. E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nevăzută care ar fi trebuit să pogoare peste ele și să le scoată, una câte una, ducându-le pe pajiști primitoare, însingurate. Ester râdea îndeosebi când mă surprindea privind-o așa, pierdut, încercând să mă readucă lângă ea, fluturând mâinile, chicotind, trăgându-mă de obraji, „hei, domnu’, mai vino și p-acasă, printre noi, că ni-i un așa de dor...“. Privind acum femeia aceea revăzută aiurea, pe neașteptate, în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
alămâi, cum le zicea bunica, dres cu frunze de mentă sau cu busuioc. Știu, a oftat ea. De când n-am mai mâncat așa ceva... Poți să dai sosul ăsta și la rasol de pește, sau chiar la legume fierte. Dietetic, a chicotit, ridicând din umeri. Cine mai știe de raci, în ziua de azi? Când ai mâncat așa ceva ultima dată? Ca să nu te-ntreb de când nu te-ai mai scufundat în... Să prinzi raci... Am ridicat din umeri. — Și cu ulei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul remușcărilor, venise la el să i se ofere. La pușcărie. Amuzat de idee, am început să chicotesc. „Chiar nu te înfioară grozăviile astea?“, s-a răsucit Ester spre mine. „Nu-ți dai seama ce oribil loc, au suferit oameni aici, au murit...“ Nu i-am răspuns. Nu voiam să amestec ceea ce simțeam eu, jucându-mă doar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Schimbăm profilul. Mai mișcat, mai... Zvânc! Muc și sfârc, ăsta-i comandamentu’ de-acu’. Ce s-o mai frecăm cu transformarea... Toți se transformă până la urmă, de scrii, de nu scrii. Hai, că-ți dau de-o bere.“ Donșoara Țapu chicotește, trăgând un scaun lângă ea. Mă opresc locului. Ezit iarăși. Știu ce va urma. Caraman mă va bea și de data asta, vom plăti nemțește doar consumația damicelelor, pe a lui o voi achita eu în contul celor doi poli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de tătăroaică sau chinezoaică, zâmbetul persiflant. Mă concentram să mi-o amintesc, convins fiind că o mai întâlnisem undeva. — Poți să te holbezi cât vrei, chicoti ea. S-a terminat. Se dă pronunțarea și ce-o să mai scrii? — Scriam cu totul altceva, nu despre dumneata. — Serioooos? Nu despre mine? Da’ atunci despre cine, dacă e să mă exprim așa, mai insistent, ca la intelectuali, ca să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
țină de ocupat scaunu’, dacă se cocoțează altul decât ăla pe care îl știe el. Vrei să zici că nu te cunoaște? Sau te-au pus cumva pe liber și nu a aflat încă lumea? Amuzată de gând, prinse a chicoti din nou. Mă privea parcă și mai înduioșată. Mă mângâie chiar, încet, abia atins, pe mâna care încă acoperea carnețelul. — Hai, lasă, nu te mofluza. Am făcut și eu o poantă de glumă. Mă enervează așteptarea asta, până mâine. De-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
conductă n-am... De mă mai luai și la tine în dimineața aia și se prindea Riki că nici nu ești aviator, acu’ mai erai tot la disperați în sanator la Bălăceanca și făceai ca elicopteru’. Elicopter de la o parașută. Chicoti amuzată de poantă. Ridică din umeri: Avea Riki chestii de-astea. De lua plasă de la vre-unul, stătea pe capul lui de-l toca până își lua ăla câmpii și blestema și ceasul în care se născuse. Sau mă cunoscuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
care zice că le creează spontan. Cu câ de la kil se pronunță“, a precizat ea. Nu știam ce sunt acelea limerickuri, nici nu auzisem de așa ceva. Credeam că nu auzisem bine și am rugat-o să repete. A început să chicotească: „Crezi c-o mai nimeresc a doua oară? A ieșit că ai noroc. De obicei le zic limbericuri, ca să-l satisfac pe maestru“. Mațungă, într-adevăr, se dădea de maestru, după ce încercase să înființeze o societate a creatorilor de hai-kuuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Nu atât prin ceea ce spunea, cât prin brusca dezvăluire a virulenței ei. O priveam și parcă atunci o vedeam pentru prima dată. A sfârșit. S-a așezat, oftând, cu vocea ei puțin răgușită: „Na, am spus-o!“. Am prins să chicotesc. — Ce-i de râs? a șoptit ea. Nu știam ce să-i răspund. Era un râs înăbușit. Din frică. Mă gândeam cât de ușor putea fi lovit un om. N-am mai fost atent la cele discutate. Mă contrariase Lia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a venit?“, m-a întrebat. „Te voiam.“ „Și-acum? Ți-a trecut?“ S-a tras înspre mine. Cu o mișcare bruscă s-a aplecat pe spate și și-a azvârlit piciorul pe umărul meu. Mi-a tras capul înspre ea. Chicotind, s-a săltat puțin și și-a dus piciorul celălalt peste celălalt umăr. Eram acum cu capul între coapsele ei. A zvâcnit din fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oftat fata vecinului. Soră cu tata. Stătea singură pe Bulevard, pe la cinematografe. La etaj, peste cinematograful de lângă farmacie. N-avea cine s-o îngrijească și am luat-o la noi, când era pe terminate. Mi-a lăsat mie garsoniera, a chicotit fetișcana. Mă mut singură acolo. De Paște fac un party cu bairam de inaugurare. Asta-i viața, a mai oftat, deschizând ușa cămăruței cu toboganul. Am urmărit-o cum își deșartă găleata cu resturi. Cum se apleacă apoi și ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în pas de defilare, cu un larg ocol prin holul de la intrare, încercând să intru în debara, femeia aceea va veni după mine, mă va trage spre ea, mă va sprijini, mă va ajuta să găsesc drumul cel bun, va chicoti strângându-mă pe după umeri, „Nu îmi închipuiam că ai atâta energie, după cum arăți“, nu-i voi întoarce complimentul, voi intra în baie, voi privi nedumerit în jur, oglinda spartă, flacoanele de pe policioară, lenjerie multă la înmuiat în cada ruginită, teancul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

să vă întrebăm. Resemnarea plictisită din vocea ei mi-a spus că, probabil, nu eram singurul ignorant și că fusese nevoită să traducă acronimul de multe ori până atunci. Eram bucuros să fiu singur la casă, nestânjenit de vreo casnică chicotind în spate (bătrâna în fața căreia se presupunea că intrasem renunțase să mai aștepte și se mutase la altă casă). — Oh, am înțeles, i-am zâmbit eu. Îmi cer scuze, am înțeles. Cumperi Una, Primești Una Gratis - da, da, înțeleg. CUPUG

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
deget înspre ea, și dă-mi voie să-ți spun, iubita mea nevastă, că a fi provocat de tine însuți este, probabil, sarcina cea mai grea dintre toate. Urmă o tăcere scurtă, apoi Judy fornăi brusc în vinul ei și chicoti. —Despre ce vorbești, Charlie? Nu prea știu, am zis eu, începând să râd la rândul meu. Mintea îmi reveni asupra conversației care, dintr-odată, mi se păru teribil de amuzantă. Cred că sunt doar încântat că am făcut o grăsană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
zis eu, începând să râd la rândul meu. Mintea îmi reveni asupra conversației care, dintr-odată, mi se păru teribil de amuzantă. Cred că sunt doar încântat că am făcut o grăsană să zâmbească. Asta o făcu pe Judy să chicotească și mai tare, iar Ben i se alătură. — Ești ciudat rău, tată, îmi zise, rânjindu-mi peste masă. E ca un fel de călătorie a lui Pygmalion, sau așa ceva. Ce naiba speri să obții? Am ca scop să comunic cu cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
de obicei - s-a-nchis la el în cameră în loc să vină să se uite cu noi, ceilalți, la televizor, după cină, de exemplu, și n-a mai râs deloc când am făcut glume din alea prostești care-l făceau să chicotească. Sunt un pic îngrijorată din cauza lui. În ceea ce-i privește pe mama și pe tata - a devenit destul de apăsător felul în care se înțeapă unul pe altul tot mereu. Niciodată nu au fost genul care să se certe și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
vorbim și nu cauți doar o scuză să nu mai muncești, așa, ca mine. Urmase un pic de liniște, pe care am folosit-o ca să-i dau un sărut. Fusese amuzant să mă pocnesc de ochelarii ei, așa c-am chicotit amândoi. —Scuze. —N-ai de ce. Te iubesc cu ochelari. Nu se poate! Sunt oribili - ca de tocilari. Ba nu - mie-mi plac. Și ochii-ți arată altfel fără lentile. Nu-s chiar așa, ca de pește. — Poftim? Ca de pește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
iau în serios. Eram destul de sigură că trebuie să fie o glumă: un mod de a mă face să mă simt bine în legătură cu infama felicitare de însănătoșire grabnică. Și chiar și când a pornit din nou spre Victoria Street am chicotit doar puțin pentru mine și mi-am deschis geanta ca să scot cheile de la ușă. Plănuiam să le spun copiilor că totul era bine și că trebuie să ne pregătim pentru încă o felicitare și pentru o seară în familie, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
altă parte din mine zicea: „Dă-i drumu’, fată - dă-i drumu’. Fă o tură caldă și confortabilă în mașina lui, și dacă te violează și te taie-n bucățele și le fierbe pentru cină, vezi atunci ce faci“. Am chicotit un pic când m-am gândit așa, fiindcă suna amuzant și el mi-a zâmbit. Părea din nou blând și dintr-odată m-am hotărât să mă duc. Mda, ok, am zis. Mersi. Hai să mergem cu mașina ta. Charlie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
care ar fi scornit-o tata. Și la tranșarea curcanului, când mama a zis: „Hai, fii tu bărbatul casei, dragul meu“, mi-a provocat un spasm de durere, dar a trebuit să încerc. Vedeam cum Sally se străduiește să nu chicotească, fiindcă-l tăiam în hălci pătrate, ciudate, în loc să-l tai în felii, și nu puteam să mă uit la ea, știind că o să mă apuce și pe mine. Și a fost chiar trist cum se chinuia mama din greu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
cereale și părea cufundată în concurs, mi-am aplecat foarte încet capul și am sărutat-o pe o parte a gâtului, afundându-mă în falduri de carne delicioasă și inspirând mirosul de parfum ieftin, amestecat cu acela de transpirație. A chicotit puțin și mi-a împins capul la loc sus, îngrozită că ar putea să se uite Lena. Am decis să nu risc și mi-am luat brațul de pe ea, apoi m-am ridicat și mi-am îndreptat spatele, oftând în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
cale, desigur. Ochișorii dragi ai lui Stacey trădează mai multe decât își dă ea seama, și când ne așezaserăm în paturile noastre și o mângâiam cum îmi place să fac, mă privea foarte - cum s-o descriu? Gânditoare. De obicei chicotește sau își închide ochii și chiar zâmbește când îi ating pielea superbă și-mi trec mâna peste curbele ei frumoase, dar aseară era tăcută și doar mă privea. — Ce e, lumină iubită și divină a vieții mele? am întrebat-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]