1,778 matches
-
acum, nu-i decât un simptom al impotenței. Sângele, halucinația, suferința, orgia sunt mizanscene savurate de neputincioși. Ori măcar de onaniști. Probabil că n-am dreptate, cine știe? Însă un bărbat de 30 de ani, călare pe bicicletă, mahmur și chinuit de teamă, va fi mereu tentat să tragă concluzii. Și chiar era vremea concluziilor. Ajuns la marginea orașului, În pădure, am găsit un refugiu, m-am Întins pe o bancă, transpirat și cu ochii pe cer, ca Într-un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de departe, el era cel care spunea pentru prima dată lucrurilor pe nume. Creator izolat, Își Închipuia că inventase un gen literar. Credea că, oferindu-și mai Întâi sieși astfel de delicii, va Încânta mai apoi generații Întregi de puberi chinuiți. Va oferi o supapă vacuumului erotic În care erau condamnați să trăiască până la postadolescență. Desigur, cunoștea obiceiurile erotice ale prietenilor de aceeași vârstă. Nu era nici pe departe vorba ca ei să nu fi descoperit deja felurite moduri de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cică-s cam obosit, că mătușa Clara mă așteaptă cu masa. De fapt, Îmi vine să urlu de bucurie. Așa că accept. Ea o ia Înainte, aproape că nu pedalează, fiindcă boxerul simte apropierea sălbăticiei și aleargă nebunește. Eu rămân, mai chinuit, În spate. Și privesc fundul Cristinei. Se leagănă frumos atunci când totuși pedalează. Nu mai e Învelit În pantaloni negri de biserică, Cristina s-a schimbat acasă și și-a pus niște pantaloni strâmți de bumbac. De biciclist, a spus ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
revenea în oraș la ore foarte târzii. Într-una din aceste nopți, îl găsise așezat pe treptele de la intrare, cu capul în mâini. La întrebarea lui firească dacă se întâmplase ceva, profesorul s-a uitat la el cu o privire chinuită: "Știi că a fost bombardată facultatea? Domnule ofițer, înțeleg, cu inima îndoliată, bombardarea instalațiilor petroliere, a fabricilor de muniții și armament, a gărilor prin care trec trupe către front ... dar de ce Arhitectura?! Ce vină au laboratoarele, sălile de curs? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
glasului își pierde duritatea metalică, devine chiar amabil. Poate este necesară o nouă clarificare din partea căpitanului Licavkin. Trăsăturile lui Iorgu se schimonosesc brusc. Picături fine de sudoare apar pe obrajii umbriți de cozorocul caschetei tras peste sprâncene. Încearcă un zâmbet chinuit. Un ofițer politic este instruit să-și îndeplinească misiunea oriunde este nevoie de el. În cazul asta, puteți să vă duceți și în... locul unde este nevoie de dumneata, tranșează colonelul. Ești la dispoziția domnului căpitan Apostol. Sunt sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Celălalt, un băiețandru slab, cu ochi mari și plete lungi, șatene, încă nu este mort. Dar nici mult nu mai are. O bucată lungă și groasă de lemn este adânc înfiptă în gât. Sângele bolborosește în rană, în ritmul respirației chinuite, prelingându-se sub umărul sfâșiat, din care ies cioturi de oase sfărâmate. Cu un glas ușor stingher, Menzel îl strigă din spatele unui paravan întărit. Pornește într-acolo iar ceea ce vede când ajunge face să caște larg gura a uimire. De pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
te aud spunând asta. Pentru că eu nu o voi mai putea face. Îți jur că voi face orice pentru a salva copiii. În urechi aude un "Te iubesc" abia șoptit, apoi buzele vinete ale fetei se deschid într-un surâs chinuit. O respirație ușoară ca un fâlfâit de aripi îngerești mărturisește ușurarea unui suflet zbuciumat care acum se liniștește, odată ce auzise ceea ce dorise atât de mult să audă. Smaranda are ochii ațintiți asupra lui dar nu îl mai vede. Vălul rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sigur. Păi, de unde în pustietatea asta? Aici, singurul gaz vine de la pârțurile mele da' și alea's cam anemice, că dacă nu ai umplutură de mațe, după ce să le tragi? Chipurile celor din jur se strâmbă în grimasa unor zâmbete chinuite, când, undeva în preajma lor, prăbușirea cu zgomot asurzitor a unui zid îi readuce la realitate. Se aud strigăte, curmate brutal. Camarazi de-ai lor își găsiseră moartea sub dărâmături. Ei, pentru moment, scăpaseră. Tăcuți, pleacă privirile spre pământ, ascunzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se aude adus din depărtări cu clichet cristalin de clopoței: Lumina caldă de Ajun ce vine-n miez de noapte..." Rezemat de perete, privește către Caftoi, care începe să horcăie. Respirația șuierătoare se oprește brusc, se mai aude odată la fel de chinuit, apoi liniște. Sufletul a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A murit, spune încet Mâțu. Dumnezeu să-l ierte. Scoate un rest de lumânare și o cutie de chibrituri. Scapără unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cheamă)... ci s-a oprit într-un anumit fel, încât mi-am ridicat ochii spre el. La început, nu l-am recunoscut. îl văzusem doar de vreo două ori la M. R. (Mihai Rădulescu). Era slab pe atunci, avea fața chinuită. Acum se mai îngrășase puțin, pe față avea o lumină de om înseninat, care și-a găsit liniștea... Ne-am plimbat câtva timp - eu bucuros, întimidat de știința lui, dar brusc senin și eu, ca și când în jurul lui ar fi existat
4 ianuarie 1957 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/8381_a_9706]
-
tale aștepți zadarnic un semn, acest semn nu-ți va fi dat... Pare neverosimil, îți contrazice întreaga ta concepție despre viață, dar e adevărat, așa cum e adevărat că trebuie să mori, nu-i pasă de tine și degeaba nu dormi, chinuit să afli adevărul. Nu există nici un adevăr, nu te înșeală nimeni, nu iubește pe altcineva, și totuși nu vine când o aștepți, idioata credință că o să apară și o să-ți pună mâna pe fruntea înfierbîntată e o invenție pe care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dreptate, ridicau ideile lui școlărești la rangul de sistem de gândire, cu referiri la mari personalități și filozofi, și asta dura ceasuri întregi, încît după o astfel de întîlnire mă dureau oasele și îmi pierea somnul, reacție bizară a organismului chinuit. Într-o zi n-am mai putut înghiți și după plecarea individului i-am întrebat: "Ce găsiți voi la idiotu`ăsta? De ce, mi-au răspuns ei, nu e idiot deloc, are multă intuiție. Idioțenia e o armă, a adăugat cel
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
loc, își vîrî fața în ea... Da, adoarme, gândii, dar în aceeași clipă ea îmbrățișa perna și se mută iar la celălalt capăt... Mă apropiai... "Matilda, îi șoptii, cum te simți...?" "O, mi-e somn"', răspunse ea cu un glas chinuit, și avu un gest, o fluturare a mâinii de îndepărtare, de buimăceală... "Ieșiți, zise infirmiera, injecțiile astea sânt foarte rele, dar fac bine, potolesc contracțiile înainte de termen... Fiți liniștit, mâine se întoarce acasă..." Toată noaptea a mutat perna de la un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu bocancii mei scorojiți de ani, numai a bocanci nu mai arătau. Mă întîmpină o tăcere ferită, de sanctuar. Matilda aprinse totuși hotărâtă lumina. O văzui pe fetiță în patul ei, cu fundul în sus, pe brânci, într-o poziție chinuită, dar cu chipul senin, vârât în pernă. Dormea. "De ce stă așa?" șoptii. Nu știu! zise Matilda. Degeaba o întorc eu și o pun să doarmă întinsă, o găsesc cum o vezi." Mă aplecai și o luai în brațe așa cum era
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ieșii din bibliotecă și intrai în dormitorul copilului. Nu aprinsei plafoniera, cea din hol lumina de ajuns patul fetiței. O văzui cum stătea și, fascinat, mă aplecai peste pătuțul ei. Întoarsă în mod nefiresc, fetița mea își căutase iarăși poziția chinuită în care o găsisem. În genunchi, cu micul ei corp în poziție de rugăciune absolută și totală, își pusese căpșorul pe pernă și dormea cum dorm toți copiii, dar nu întinsă și pradă somnului cu toată ființa ei, ci parcă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
va apuca în acele clipe groaza cea mare. Da, ni se poate răspunde, dar am văzut virtuoși chinuindu-se pe patul morții și ticăloși murind fericiți în brațele unei femei sau în toiul unui chiolhan... E adevărat, există și virtuoși chinuiți și ticăloși care jubilează o viață întreagă și mor fără chinuri în câteva secunde. Dar cine îți garantează că vei avea acest rarisim noroc să fii mereu ferit de chinurile conștiinței și să închizi ochii pentru totdeauna strângând în brațe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
moară încă tânără (și nu cândva, ci chiar acum sub ochii tăi), ar fi egoistă în singurul lucru care îi mai aparținea, dispariția ei iminentă? (Și nu învăluită într-o aureolă, așa cum a fost tot timpul cât a trăit, ci chinuită, împiedicată de dureri atroce să se împace cu lumea și cu sine și să moară așa cum trăise, ca într-un vis). Să-ți ieși din fire și să simți tot tu desamăgire, ranchiună chiar, un încăpățînat sentiment de frustrare? Ranchiună
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
transfigurase, arăta mai bătrână cu zece ani, și așa-zisa liniște și împăcare nu apăruseră pe chipul ei. Tot ceea ce avusese ea în spirit pierise, moartea fusese victorioasă asupra ei, silindu-mă și pe mine să contemplu îngrozit un chip chinuit și întunecat... Căzui în genunchi lângă fruntea ei și izbucnii într-un hohot de revoltă disperata care mă zgudui cu o violență nimicitoare. Mama... Mamaaa... Și atunci mâini decise și puternice mă smulseră de-acolo și șoapte care protestau energic
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vie de suferință. Soțul ei se îngrijoră și începură să-și șoptească unul altuia ceva la ureche. "Da", zise ea și se mai însenină și începu să se uite la noi cu capul ușor plecat, cu un fel de interogație chinuită și resemnată: nu e așa că o să fiți de acord? parcă ni se adresa. El se ridică, se apropie de mine și îmi șopti: "Poate să se odihnească puțin soția mea în camera dumneavoastră?" "Bineînțeles!" "Avem o propunere, continuă el, să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cu câțiva prieteni, pe urmă se culcă și doarme zdravăn. Nu-l smulge nimeni dintre prieteni când îi e lumea mai dragă (primește un telefon!) si nici din pat când e somnul mai dulce." "Săracul! exclamai, trebuie să fie tare chinuit!" Nu e chinuit, zise Matilda mohorâtă, simțul datoriei împlinite îl răsplătește din plin, dar câți or fi în stare să se înhame ca el și să nu-și dea în petic?" "Așa este, zisei cu ironie, fiecare cu soarta lui
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
stăpânirea întreagă a văzduhului, de a mai potoli încrâncenarea furtunilor de nisip, de a se împotrivi vijeliei, până, la venirea oamenilor. Aceștia anexaseră Acheronul, iar ei nu revendicau această planetă sub forma actuală (o priveliște infernală de stânci cu forme chinuite și de nisip, abia vizibile printr-o atmosferă gălbuie saturată de praf), dar așa cum va fi să fie când epuratoarele vor fi desăvârșit lucrarea lor. Aerul era supus unei metamorfoze lente și metanul făcea loc deja oxigenului și azotului. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că se va pierde în acest labirint fără aceste repere care o vor ajuta să-și regăsească drumul la întoarcere. Un pasaj era atât de strâmt încât fu nevoită să se strecoare pe o parte. Prin fața ei se înșirau expresii chinuite, coloni zidiți, cu trăsături fixate într-un rictus organic. Simți cum ceva o înhăță din mers. Genunchii i se înmuiară și i se tăie respirația și nu mai apucă să urle. Dar mâna era omenească și aparținea unui corp captiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care nu-l știau când, câteva minute mai târziu, ieșea însoțit în tăcere, de curtean. Înainte de a se pierde pe aleile șerpuite ale grădinii, mai privi o dată înapoi. Mama împăratului stătea în cadrul ușii uitându-se după el cu o privire chinuită. Luând în considerație faptul că ea era o persoană normală, directă, inteligentă, Gosseyn nu se gândi la ce simțea ea din punct de vedere al unei reacții talamice. Era ceva ca o emoție adevărată. Asta simțea și el. Pentru că - oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
unsprezece vecini de masă cu un fel de terci închis la culoare. Când chelnerii dădură să plece, doar pentru o secundă privirea lui Gosseyn o întâlni pe cea a tânărului. Citi în ei o expresie, de spaimă grozavă; un suflet chinuit, cu speranța pierdută. Plecaseră toți șase; dar amintirea tânărului rămase. Toată lumea mâncă, inclusiv Gosseyn. Se auzea zgomotul produs de furculița sa și de ustensilele puțin altfel, aproape niște cuțite, ale gazdelor sale... potrivite pentru gura lor mai mică. Din moment ce era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
creației, inventați de noi și duși mai departe pe valul credulității studențești, arătau ca niște infractori, cu poliția pe urmele lor. Înotau prin dicționare și istorii literare, mânjiți de tiparul propriilor minciuni, încercând să șteargă urmele unor vieți banale și chinuite. Dincolo de pozele mari și veline, printre rândurile frumos ticluite, pluteau nervii, beția, sifilisul sau datoriile la joc. În spatele pupilei încremenite în cerneală, se întrezăreau arsura morții și strălucirile groazei. Cui îi păsa? Totul se termina cu bine, apoteotic, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]