1,518 matches
-
rivalitate îi jalonează viața și determină evoluția personalității sale, căutarea unui deznodămînt în conflictul cu părinții marchează complexul familial sau al lui Oeudip și este hotărîtor pentru raporturile lor ulterioare. În același timp, copilul încearcă să scape din aceste tensiuni chinuitoare. Neputînd-o face în realitate, el se străduiește în imaginar. De aceea, își fabrică o altă familie. Își face un alt tată și o altă mamă dacă nu cumva se atașează de bunici (ca în cazul lui Sthendal care își detesta
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
se situează toate obsesiile personajului principal este „ o adevărată voluptate a torturii, o încleștare cumplită între două inteligențe reci și speculative care nu vor cu nici un preț să se recunoască înfrânte”. Tensiunea romanului rezidă tocmai în această luciditate atât de chinuitoare a personajului narator. Formula camilpetresciană „câtă luciditate - atâta dramă” este sugestivă, în mare măsură, și pentru proza lui Anton Holban. Dar, spre deosebire de personajul lui Camil Petrescu, pentru care a trăi lucid este echivalent cu a trăi autentic, adică a transcende
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
psihologice care emană din voința autorului de a experimenta în jurul unui mit personal.”. Luciditatea personajului se manifestă în două direcții diferite: asupra Ioanei și asupra propriei persoane. Reflecțiile sale infinite capătă forma unui lung șir de presupuneri și de interogații chinuitoare al căror răspuns se lasă mereu așteptat. „Eul care povestește îl judecă pe eul care a trăit și a gândit într-un anume fel.; eul povestirii dublează așadar eul aventurii, și se instituie în judecător al acestuia.”. Luciditatea este de
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
te-a căutat preotul azi-dimineață. Când mânăstirea se mistuia în tăcerea totală a nopții, întreruptă când și când de cântatul unor cocoși nebuni care luau licuricii drept geana zorilor, Tommaso se învârtea pe salteaua lui pradă unei devălmășii de gânduri chinuitoare. Mai înaintea tuturor unul îl muncea cel mai tare; voia să găsească, cu orice preț, o metodă pentru a învăța mai bine și cât mai repede. Desigur, citea necontenit, reușind să rețină aproape totul, dar zilele păreau scurte, iar cărțile
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
pușcărie. Era târât dintr-o temniță într-alta, i se schimbau celulele, era transferat pe nepusă masă, era privat de posibilitatea de a se obișnui cu o anume stare de lucruri, ceea ce, dacă pe de-o parte i se părea chinuitor și penibil, pe de alta îl ținea treaz și vigilent, gata să se adapteze la schimbări. De-acum el devenise o legendă la Napoli și se vorbea despre el în port și în localurile cartierului spaniol, se vorbea la universitate
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
focus grupurilor" Grupurile sunt o experiență obișnuită. Suntem invitați, luați de val sau ademeniți în grupuri de planificare, luare a deciziilor, consiliere, brainstorming, studiu, împărtășire a experiențelor și autoajutorare. Grupurile pot fi distractive și rodnice, dar pot fi și experiențe chinuitoare ce nu sunt nici necesare, nici productive și care durează și mult timp. După părerea noastră, există două motive pentru care experiențele de grup se transformă în timp pierdut. Coordonatorilor studiului nu le este clar scopul și/sau procesul în
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
Nici una din ele nu se consideră de origine epileptică, fiindcă nu se asociază cu modificări de stări de cunoștință, iar EEG din timpul crizelor este normală. Pot apare parestezii, producând senzația de arsură sau chiar durere acută. Durerea poate fi chinuitoare și însoțită de tremurături, senzație de mâncărime a pielii. Senzația de mâncărime a pielii poate dura de la câteva secunde până la 30 min. Pruritul este în special la nivelul membrelor și gâtului. Dizartria și ataxia paroxistică durează de obicei mai puțin
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
se înscriau în spațiul occidental. Ei erau convinși că imperialismul occidental și răspândirea capitalismului erau necesare în vederea eliberării "popoarelor lipsite de istorie" de miturile religioase și tirania tradiției. În acest stadiu al argumentării, este important să ne amintim cât de chinuitor era pentru marxiștii clasici să vorbească despre rolul mișcărilor de eliberare națională în lupta pentru socialism și despre locul ocupat de națiune în viitoarea ordine mondială socialistă. Curente mai recente ale teoriei critice au avut mai mult curaj să celebreze
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Un vânt mic aprinde focul; unul mare Îl stinge. (Excesul iubirii materne, de exemplu, poate crea la copil o impresie de sufocare, care-i va dezvolta o tendință de distanțare, sau chiar izolare, de familie.) „Poți dori ceva atât de chinuitor și de tare, Încât, Împlinindu-ți-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet...” (L. Blaga) Tot făcându-și cruce, și-a scos un ochi. (Cel cuprins de un zel nestăpânit În obținerea credinței celei mai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
joacă pe masă. Unde nu e pisică, șoarecii steag ridică. (Când sunt lăsați de capul lor, copiii Își impun regulile.) Consecințele delăsării În educație le vor suferi sigur părinții: „Adeseori, mustrarea de cuget pentru ce n-ai făcut e mai chinuitoare decât aceea pentru ce ai făcut” (N. Iorga). Oamenii seamănă mai bine cu timpurile În care trăiesc, decât cu părinții lor. (Așa se explică multe dintre neînțelegerile sau conflictele dintre părinți și copii, care sunt tentați, fiecare, să apere valorile
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
distant, glacial, poetul Ștefan Augustin Doinaș a citit un text de principii, redactat în termeni sobri și severi, fără niciun punct de contact cu tonul și limbajul discursurillor oficiale. Ascultându-l, pe N. Ceaușescu îl apucase parcă o bruscă și chinuitoare durere de dinți. Grimasa îl trăda. N. Ceaușescu se simțea sfidat, disprețuit, călcat în picioare de intelectualismul biciuitor al intervenției lui Doinaș, probabil nici nu înțelegea toate cuvintele, erau multe neologisme, multe abstracțiuni, idei și nu ideologie formulată propagandistic, o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se izoleze, să citească enorm, să-și cunoască colegii de generație, să-i citească și, finalmente, pagina scrisă e cea care decide"515. Epistolele acestea, încă necunoscute, se constituie în tulburătoare confesiuni asupra genezei operei literare, asupra inspirației și efortului chinuitor de a crea imagini și universuri insolite, mărturisirile Anei Blandiana surprinzând, "printr-o dezarmantă sinceritate, printr-o luciditate greu de acceptat la o așa de tânără scriitoare, care începuse să se confrunte cu vitregiile existenței ce nu dădeau semne că
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
degeaba. Mihai: Vecine, eu zic să discutăm ca niște vecini buni. Eu zic așa: acum sînt stăpîn pe situația familială, ai văzut doar. Așa că puteți pleca fără nici o grijă. Vă promit că o să fie liniște. Vecin 1: (după o pauză chinuitoare) Bine, vecine. Eu te cred. Plecăm. Cu condiția să nu uitați de liniște. Mihai: Vecine, dacă ți-am promis! Ce naiba! Vecin 1: Bine. Gata! Plecăm! Băieți, gata, ridicăm ancora! Mergem la casele noastre, hai! (Vecin 1 se îmbrățișează cu Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea se întinde ca o mîzgă peste zone sortite emoțiilor inefabile, faza crepusculară a acestei conviețuiri consumîndu-se în chinuitoare, extenuante pendulări între arțagul regretabil și replierile de, culpabilă, (auto)amăgire. Dacă femeia (în speță, nevasta) este prin definiție genetică inerțială, frustrarea gravă o resimte bărbatul, ale cărui fervori riscă să sucombe în ritmurile invariabile. Or, firea lui avid de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
și moralizatoare a căror autorizare a expirat (unul din motivele pentru care texte ale scriitorilor români ai generațiilor trecute se văd demolate de percepția estetică tînără). Dar constrîngerile formale, deontologice și nu În ultimul rînd economice ale autobiografiei sînt prea chinuitoare, și-atunci ficționalizarea explicită vine ca o descătușare mult rîvnită În teritoriul imens al literaturii. Are “dreptate” Genette cînd numește autoficțiunea așa cum e practicată ea astăzi “autobiografie rușinoasă”: Într-adevăr, În 2000 nu se mai scrie literatură pentru exact aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
garanteze efectele pe termen lung? Suntem doi... iar celălalt nu numai că se ferește de privirile mele, dar își mai și atribuie, pe deasupra, o superioritate care afectează firescul și echilibrul raporturilor umane. Și iată cum reciprocitatea se transformă într-o chinuitoare incertitudine. Cine este celălalt? Observ că deține privilegiile unei instanțe inatacabile, obscure și mereu prezente, în timp ce mie îmi este rezervat banalul cotidian, cu toate detaliile lui, și materia cu deplina ei opacitate. O dată în plus, „dublul” funcționează total diferit și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Blaga și G. Călinescu, pentru ca apoi să treacă, după M. Mincu 1, la adevăratul debut, prin "Patimile după Bacovia". Aici încearcă să persifleze pustiul și târziul bacovian, trăirea apăsătoare în locul unde nu se întâmplă nimic, târgul în care ceața este chinuitoare, căruia-i lipsește pitorescul de altădată: "Numai tusea mai aruncă pe caldarâm frunze însângerate". O mlaștină filistină, care la strigătul poetului rămâne și insensibilă, îi va genera un sentiment de melancolie, de aceea numai dragostea îl ajută să reziste prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
depus destulă muncă’’. (Cf. V. D. Manciu, ,, De vorbă cu poetul Bacovia’’, în ,,Ateneu’’, 22, nr.2, februarie 1985, p. 10) Sau ar trebui să-i explic operațiunile intelectuale care intră în ceea ce Bacovia numea ,,muncă de visător’’, munca literară, chinuitoare, eroică, în mai mult de un caz, cum o arată jurnalele unor scriitori. Mă îndoiesc însă că atare noțiuni pot fi asimilate de cineva a cărui minte e dominată de prejudecata că ,,adevărata muncă’’ e șoferia: Pe vremea războiului din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
băgat nasul în secretele ei ar fi echivalat cu o violare. Cu toate acestea, viețile și operele marilor artiști nu pot fi separate unele de altele: fiecare o întreține pe cealaltă. Viața lui Yourcenar a coexistat într-o splendidă și chinuitoare apropiere indirectă cu opera sa un motiv pentru care a căutat să se extragă din lucrările ei de ficțiune. Obiectivul ei era să scrie ca și când ar fi fost doar un observator angelic, ce reconstruiește adevărul ca și când franțuzoaica scundă, grasă și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
și preocupări, care tind să se impună „Eului”, să ia în stăpânire judecata individului în cauză, împotriva voinței acestuia și a tendințelor sale de a le înlătura. P. Janet spunea despre acesta persoane care se află sub stresul unei obsesii chinuitoare că prezintă o tendință continuă de a realiza o meditare sterilă, neproductivă, asupra unui subiect, asupra unui fapt, sau aspect de viață („rumegare mentală”). La obsesivi, „starea de frustrației” ia, de fapt, aspectul unei deliberări la nesfârșit asupra a două
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o conduită reprobabilă / înjositoare nu-și poate găsi căile redresării ei morale, decât în „lumina conștiinței”: posibilitatea oamenilor de a se regenera sub raport moral este strâns legată de „patosul recuceririi sensului înalt și pur al vieții”; numai sub zbaterile chinuitoare ale „conștiinței” asaltate de „remușcare”, patimile cele mai încordate slăbesc, omul se umanizează, trăind ideea reconstrucției morale a propriei personalități. Că este așa o demonstrează nu numai existențele zbuciumate ale lui Mitea Karamazov, sau Raskolnikov, dar și strigătul de durere
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
rezervă, cu speranța unei eliberări din situația morală insuportabilă în care se afla. Ideea că în lipsă va fi înșelat de Ella devine, însă, un fel de obsesie urmând ca verificarea faptului, prin dovezi sigure, să pună capăt acestei întrebări chinuitoare. Pentru a obține aceste certitudini liniștitoare, Gheorghidiu urzește un plan, revelator pentru intensitatea zbuciumului interior: „La ora zece mă voi ascunde pe o uliță vecină, de unde pot supraveghea intrarea și ieșirea din casă. Dacă ea pleacă de-acasă, o voi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sus" (Eminescu), adică "Luna clară", ce se scaldă "ca nimfa-n cer" ( Va) ajung, nefericit, să experimenteze suferința în doze mari, urmând un traiect existențial ce nu poate avea decât un singur punct terminus, stingerea. Preludiile acesteia sunt așteptarea febrilă, chinuitoare, fantazarea barocă, somnul coșmaresc sau, cel mai adesea, obsesia absenței și a sterilității. Reverberațiile suferinței întunecă iremediabil atmosfera oricum asfixiată, marcată de simboluri ale neființei ("casa cu panglici și rame mucezite", policandre grele-n cristal, "raclele, sticlele,/ toată mecanica în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
desăvârșitei tristeți./ cu inima frântă și mâna-nghețată/ direct pe pielea întinsă a sufletului/ cu o peniță bine ascuțită/ înmuiată într-un sânge gâlgâitor/ ca izvorul când vine dimineața// de ziua Mamei a sosit Abadon". Deși poetul simte în permanență "chinuitoarea apăsare/ teascul vișiniu al pustietății", el întoarce împotriva chemării neantului armele redutabile ale oricărui poet autentic, iar atenția lectorului este adesea dirijată înspre acest gen de metafore-simbol ale rezistenței ori supraviețuirii. Din acest motiv putem descoperi, de pildă, frecvent în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Doamne, iarăși vorbesc/ singur pe stradă, probabil că iarăși/ am uitat să iau picăturile..." (Din reveriile domnului R. (1), din Missa solemnis). Chiar și la celălalt capăt al creației lui Mihai Ursachi, acolo unde predomină seria de confesiuni sfâșietoare asupra chinuitoarei așteptări a "marii înfățișări" ("O, dar ce andrea nesfârșit de albastră/ va reuși să ucidă sufletul meu histrionic?// ...// Ca o ruină bazilicală,/ pradă șerpilor grași, histrionicul/ suflet...// Călăul solemn și puternic,/ imperialul călău" Odă), în nodurile discursive se strecoară, întotdeauna
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]