1,729 matches
-
dimineții singur mi-o însemn Cu popasul între cimitire, Când, cu mine-aprind, sub cruci din lemn subțire, Tinichele negre fără untdelemn. Câteva zile mai târziu, schilodul din mine îmi făcuse cunoscut că mai are de spus o vorbă. El îmi ciocănise inima pe la miezul nopții, trezindu-mă din somnul adânc. - Scrie! Poruncise după un răstimp de veghe, frățiorul alungându-mă din așternut. Fiindcă n-am găsit chibriturile, să-mi aprind lampa și nici măcar creionul, ca să scriu prin întuneric, fătălăul m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pare că ai uitat culoarea cea mai importantă: lipsește „negrul”. Ferdinand Sinidis tresări și aruncându-mi în obraji un hârdău de dispreț cu rânjetul său tragic și confuz, își scoase abil protezele întregi ale ambelor gingii și mă aplaudă frenetic, ciocănindu-le cu entuziasm. „Dar să revin la pricina plecării mele de acasă”, făcu el, după ce băgă în gură cele două mașini infernale. „Într-una din zile, pe când mă credeam încă ceva mai răsărit decât măruntul Bonaparte, femeia mea, Gloria, obosise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
să-mi intre în voie. Ca să-mi facă plăcere, spunea că e gata să se despartă de mine, și că dacă vreau, pleacă îndată numai ca să nu mă vadă cum îmi pierd mințile. Sunt opt ani de atunci, și ori de câte ori ciocănesc cu degetul făcut cârlig fruntea ei îngustă, îmi întăresc convingerea că Gloria are cap de fier. ...Dar văd că iar m-am îndepărtat de subiect, adică de cauza care mă silește să fug din când în când de acasă, recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la ușa Albertinei, cu zece minute mai târziu. Coridorul pensiunii era învăluit în întuneric. Toată lumea dormea, afară de doamna Pipersberg, din camera căreia răzbea o dâră slabă de lumină. Desigur că se pregătea pentru „rondul de noapte”. „Fac scandal!” mă răstii ciocănind a două oară în geamul mat de la ușa Albertinei. Fiindcă nu îmi răspundea, am zgâlțâit ușa cu putere. Mă cuprinsese o surescitare inexplicabilă. Tăcerea complicilor mă făcu să-mi pierd cumpătul. În alte împrejurări, sunt sigur că mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ucide cu încetul, vizitează tripouri particulare, mă bârfește pe la prieteni, risipește bani, intentează acțiune de divorț, în vreme ce eu mă simt măcinat de crâncena dorință a revederii. ...Chipul ei de altădată îmi apare iluminat de fericire. Un coafor aplecat peste dânsa, ciocănește fierul înroșit, în care fumegă, din când în când, un petec de hârtie. Miroase a păr pârlit. Din colțul încăperii văd ochii ei fără umbra grijilor, reflectați în oglinda toaletei. Surâde așezată pe scaun, după greaua bătălie care, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
a curmezișul unui gât cu ape negre. Opriți lângă linia ferată, auzirăm huruitul garniturii de cazane și văzurăm cum trenul se apropie cu ochii de sânge și cu steaua palidă din frunte. Vagoanele goale trecură cu zgomot asurzitor de fierărie ciocănită pe macazuri, până ce, în sfârșit, privirile ne alunecară de pe ultima cisternă înnegrită de țiței. La capătul ei, un frânar înălțat deasupra tampoanelor învârtea manivela, cu privirile fixate înspre o umbră de om, ce legăna, departe, un felinar cu licăr verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am văzut-o că dispare. Am auzit pași. Apoi ușa de la intrarea în toaletă s-a închis. Pe moment nu puteam să-l urmăresc pe hoțul ăla nerușinat, așa că am început să țip. Cineva a intrat în toaletă și a ciocănit la ușa cabinei. Era unul dintre paznicii campusului universitar, sau cel puțin așa spunea. I-am explicat prin ușă ce s-a întâmplat. Mi-a promis că-mi va găsi balonzaidul și a plecat. De fapt, așa cum ți-am mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nici un mandat național. Nu veți reprezenta nici măcar Cartierul. Ușa se trânti și fetele se aflară din nou în mijlocul petrecerii, care părea să-și fi recâștigat elanul. Muzica începuse din nou și Ignatius auzea țipete și chiote mai puternice decât înainte. Ciocăni cu sabia în obloanele negre, strigând: — Veți pierde! Singurul răspuns pe care îl primi fu tropăitul unui număr mare de picioare care dansau. Un bărbat cu costum negru și pălărie tare ieși o clipă din umbra casei alăturate vrând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ajunse la ușa din față, se opri. Nu putea să se despartă astfel de Ignatius. Era copilul ei. Se duse la ușa dormitorului și ascultă zăngănitul violent al arcurilor patului lasându-se într-un crescendo spre un final demn de Grieg. Ciocăni, dar nu primi răspuns. — Ignatius, îl strigă ea cu voce tristă. — Ce dorești? întrebă în cele din urmă o voce calmă. — Plec, Ignatius. Vreau să-mi iau rămas-bun. Ignatius nu răspunse. — Ignatius, deschide! îl rugă doamna Reilly. Vino să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
gol și decolorat și un număr din fier prins cu șuruburi În mijloc, dar ilizibil acum din cauza ruginei și a mizeriei. Nici clanța nu arăta mai bine. Și deasupra, era acel număr șase, mare, alb și scris cu mâna. Logan ciocăni. Se opriră și așteptară. Și așteptară. Și așteptară. Și... — Doamne, Dumnezeule! Logan abandonase ușa, luând-o printre buruieni și Încercând să tragă cu ochiul prin toate ferestrele care Îi ieșeau În cale. Înăuntru, casa era scufundată În Întuneric. Putea totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de perete, fără să vadă străzile și râurile. Duncan Nicholson. Uitase complet că-l lăsase să stea În celulă și să transpire. Își sprijini fruntea de teancul de declarații. — Tâmpit, zise el În teancul de hârtii, tâmpit, tâmpit, tâmpit... Cineva ciocăni la ușă și el sări În sus. Declarația din vârful teancului zbură pe podea. Se aplecă să o ridice când ușa se deschise și Înăuntru se strecură agenta Watson. — ' Neața, domnule, zise ea, apoi observându-i expresia continuă: sunteți OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pantofii plini de apă Înghețată. Până să ajungă la ușa din față, dinții Îi clănțăneau În gură, În contratimp cu tremurăturile. Lumina sclipea la fereastra bucătăriei, dar Logan putea discerne doar siluete prin geamul murdar. Nu se mai obosi să ciocăne, ci doar se opinti și Împinse ușa umflată. Pe dinăuntru, casa era chiar mai degradată decât se așteptase. Dat fiind că nimeni nu locuise acolo cine știe de când, locul devenise un mausoleu de mucegai. Străbătu holul cu lanterna, descoperind resturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și toată lumea ieși, Logan o căută pe inspector Steel. Era În biroul ei, cu picioarele pe masă, fumând o țigară și bând cafea, cu un exemplar al ziarului de dimineață Întins peste lucrurile de pe birou. Își ridică privirea când Logan ciocăni și intră, salutându-l cu cana. — ’Neata, Lazăre, Îi zise. Îți cauți următoarea victimă? — N-am făcut-o eu! Știu cum pare, dar n-am făcut-o eu! — Da, da, Închide ușa și ia un scaun În fund. Arătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
patrulă În parcarea din față, unde rămaseră privind afară, la vântul care șuiera și la zăpada care zbura, așteptând o confirmare că mașina de patrulă - Quebec Trei Unu - era În spate. Nu era ritmul lor normal, dar erau liberi. Cineva ciocăni la geamul de pe partea pasagerului, iar Logan tresări. Afară, În zăpadă, stătea un bărbat aparent emoționat, care purta o apărătoare pentru brațe bine-căptușită. Logan coborî geamul dinspre omul emoționat și spuse: — Deci... alsacianul acesta e mare, nu? Pe față i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
casete. Și atunci reveni În cadru sora Henderson, cu ochiul vânăt mult mai vizibil. Logan se-ncruntă și opri banda. — Ce-i? Watson se chiorî la imagine. — Nu observi ceva neobișuit? Agenta Watson admise că nu observa nimic, așa că Logan ciocăni ecranul chiar deasupra asistentei Henderson, care Încă mai avea În spate sacul cu lucruri personale. — E-n uniformă. — Și? — Pe caseta cealaltă avea hainele de civil. Watson ridică din umeri. — S-a schimbat. Încă mai are sacul. Dacă s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
că Burne a crezut, un moment că m-a convertit. — Și zici că aproape o treime din anul al treilea va demisiona? Să spunem un sfert, ca să fim siguri. — Sfinte Sisoie! Cine-ar fi crezut că e posibil? Cineva a ciocănit scurt În ușă și a intrat Burne În persoană. — Hello, Amory, hello, Tom. Amory s-a ridicat În picioare. — ‘nă seara, Burne. Să nu te superi dac-o șterg; mă duc la Renwick’s. Burne s-a răsucit iute către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nopții. - Să-ți spun ceva, a spus fata apăsat. Când mai vrei să Înscenezi o escapadă din asta, ține-te departe de băutură, iar când vrei să te magnetizezi, ține-te departe de budoar. - N-am să uit. Amory a ciocănit repede În despărțitura de sticlă și taxiul a tras În fața unui restaurant deschis peste noapte. - Alec e bun prieten cu tine? l-a Întrebat Jill după ce s-au cocoțat pe scaunele Înalte de la bar și și-au proptit coatele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acum Înainte nu-și va mai putea permite nici măcar luxul sumbru de a tânji după ea - nu după această Rosalind, mai bătrână și mai călită, dar nici măcar după vreo altă femeie Învinsă, bătută de soartă, pe care imaginația o Întrevedea ciocănindu-i la poartă pe la patruzeci de ani. Amory Își dorise pentru el tinerețea lui Rosalind, radioasa prospețime a corpului și a minții ei, mărfuri pe care ea le vindea acum pentru veșnicie. Din punctul său de vedere, Rosalind cea tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Johnny, căutați-mă în altă parte! Stompanato și textierul ieșiră din separeu fără să crâcnească. Cohen zise: — Ai nevoie de ceva de lucru sau ceva lipeală, corect? — Nexam. — Howard se poartă frumos cu tine? — Minunat. Cohen se juca cu paharul, ciocănind în el cu pietricica de șase carate de pe degetul mic. Știu că ești trecut la datornici prin niște catastife. Ar trebui să lucrezi pentru mine, băiețică. Condiții de lux, profit lejer... — Îmi place să mă joc cu focu’. Îmi face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
poți zice orice și tot stă la taclale - pentru că e 1 noaptea și el n-are unde să se ducă. — Și de asta te exciți așa de tare la ideea c-o s-o lucrăm pe De Haven? Considine zâmbi și ciocăni în sertarul de sus al biroului. — De ce pariez că există o sticlă acolo? Danny simți că roșește și el. Pentru că ești deștept? Mâna lui Mal continuă să ciocăne. — Nu, pentru că nervii tăi sunt la fel de încordați ca și ai mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
la ideea c-o s-o lucrăm pe De Haven? Considine zâmbi și ciocăni în sertarul de sus al biroului. — De ce pariez că există o sticlă acolo? Danny simți că roșește și el. Pentru că ești deștept? Mâna lui Mal continuă să ciocăne. — Nu, pentru că nervii tăi sunt la fel de încordați ca și ai mei și pentru că miroși întotdeauna a Lavoris. Ca de la un ofițer superior la boboc: polițiștii care miros a apă de gură sunt băutori. Și polițiștii băutori care își cunosc măsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
am verificat biroul de la West Hollywood. Multe documente vechi, da’ zero hârtii despre 187 sau de la marele juriu. Ai fost atât de absorbit să-i fugărești pe Roșii, că, probabil, nici nu te-ai mai gândit la asta. Mal îl ciocăni pe Buzz cu creionul. — Ai dreptate, nu m-am gândit. Dar tu la ce te gândești? Puștiul e mort și-ngropat, era oricum în rahat până-n gât din cauza intrării prin efracție pe care o comisese și probabil că era terminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
glume cam nepotrivite pentru sfântul locaș, în care ne găseam, deși nu am băut fir de alcool. Furați de buna noastră dispoziție, am depășit se vede ora la care călugărul ne-a invitat la slujbă si deodată auzim pe cineva ciocănind în ușă. Abia atunci ne-am dat seama că trebuia să fim deja la slujba de noapte. Am aruncat repede ceva peste resturile de alimente întinse pe masă, apoi am deschis ușa. La ușă era călugărul nostru, care a vrut
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Nandris Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93341]
-
l-am întrebat ce-i aia... Apoi îmi luă pulsul și am așteptat verdictul, privindu-i peste umărul lui pe ceilalți doi care stăteau în picioare, criticul făcându-mi semn cu arătătorul și ducându-l după aceea la fruntea sa, ciocănind-o vesel; i-am transmis calm, din ochi: „înțeleg - sunt nebun!”. Vali - fără să se ridice de pe marginea patului meu - îmi zise calm că pulsul e bunicel, dar ce am căutat la Sala Congreselor...? „Ai fost singurul din toate delegațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
interesați de problemele spirituale, dar urechile lor sunt surde. Nu există nici o urmă de fruct când cumperi răsadul. Un pepene nu există înainte de anotimpul pepenilor. Înainte să-l tai, trebuie să-ți lipești întotdeauna urechea de coajă și să-l ciocănești într-o parte. Așa îți dai seama că e bine copt. Spionul își luă notițe pe un caiet de școală și se scărpină încurcat în cap. Era prima sa misiune importantă de când se alăturase Societății, care se mândrea cu oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]