2,120 matches
-
o seară la circ. Doream din tot sufletul Bă văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. "Nu meriți", mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. "Cu mâna mea te omor, nemernicule", răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă bucățile fotografiei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
legate de domeniul său mă interesau mai mult decât altele. În plus, sau mai ales, Dinu era omul ideal ca să mă simt bine în preajma lui. Avea o inteligență la fel de fină ca forma mâinilor, pe care i le priveam totdeauna cu ciudă, dar complexele îl sileau să fie cât mai șters, pentru a nu atrage atenția asupra lui. Firea lui șovăitoare, moale, politicoasă mă lăsa să ies în evidență, să mă impun, să exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ca și cum ar fi fost nemulțumit de expertiza făcută, lua alta. Și repeta aceleași mișcări de cinci, șase ori, până ce, în sfârșit, se hotăra. Atunci apuca țigara cu un gest precipitat și o mușca de un capăt cu dinții. Parcă de ciudă că a ezitat atât. Sau poate ca să curme nehotărârea. Și începea să fumeze cu o anumită înverșunare fără să ajungă niciodată la capăt, din care cauză, pe țărm, se vedeau acum aproape la tot pasul țigări strivite, fumate doar pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa, comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu condamne un mort când un papă viu dorea. asta? Călugărul făcu o pauză de efect, după
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă răstoarne. Dacă nu mă observă, în loc să mă salveze mă vor da rechinilor", mi-am zis cu ciudă. Și m-am pornit să strig din nou. Acum nu se mai auzea nimic, nici un zgomot în afară de strigătele mele și de zgomotul mării care fierbea mai departe în jurul meu. Șalupa se îndepărtase și m-a cuprins deznădejdea. Vasăzică, nu mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bănuisem: bătîndu-mă cu lumea, n-am reușit decât să depind de ea. Așteptam să fiu invitat, rugat să-mi reiau locul obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat și pe măsură ce treceau zilele, fără ca nimic să se întîmple, mă copleșeau ciuda și un soi de panică. Îmi dădeam seama că nu voi rezista multă vreme, că bătrânii erau mai puternici în neputințele lor decât mine. Ei aveau de partea lor o armă împotriva căreia nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
reflecțiile pe care le facem pornind de la un vis aparțin și ele visului. Lui François i se părea de-a dreptul idiot să se enerveze Împotriva tatălui său după atîta timp. Dar nu se putea stăpîni. Nu Îi era doar ciudă pe tatăl lui pentru că Încercase uneori să-i impună propria lui concepție despre frumusețea feminină. Era vorba de toate celelalte, tot ceea ce tatăl lui crezuse necesar să-i transmită, să-i insufle, să-i impună, felul acela al lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pupă-i genunchii! Poftim, și pupă genunchii iubitei tale! Dă-i cu limba și peste piept! Ai prefera să fie goală, așa e? Asta ai vrea! Și uite ce fese mari are? Nu vrei și fundul?“. Țipa, plîngea, Îi era ciudă că-și făcuse sînge rău pentru mine, că dăduse telefoane pe la doctori În toiul nopții ca să-i aducă val-vîrtej să-mi facă injecții, În vreme ce eu dădusem peste o infirmieră mult mai Îndatoritoare: „Eu sînt cea care trage ponoasele pentru că-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
jurnal, foarte deprimant de recitit, se oprește din fericire În luna decembrie a aceluiași an. Am avut de altfel bunul gust de a nu scrie În fiecare zi. Îmi place Îndeosebi ultimul rînd: „22 decembrie. Delphine e gravidă“. Mi-e ciudă că am păstrat caietul ăsta! Am crezut că fac bine recitindu-l, m-am crezut obligat s-o fac, oarecum din conștiință profesională. Deoarece evoc anumite circumstanțe din viața mea, măcar să nu neglijez o asemenea sursă de informații. Cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
să se apropie de Angela, îi mărturisește cele mai intense sentimente ale sale, îi arată că împreună ar fi mai luminoși, că ar avea o legătură excelentă și cît de minunat ar fi... iar ea, drept răspuns, îi face în ciudă rîzînd cu un coleg nepăsător, stupid și incorect ca întreaga situație: adică pur și simplu ignoră și calcă în picioare sufletul lui... din acel moment, ea încetează să se mai numească Angela... Romeo se simte înșelat, părăsit, tăiat și ars
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna mea te omor, nemernicule”, răcnea tata. După ce m-a bătut, a strâns cu grijă bucățile fotografiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
legate de domeniul său mă interesau mai mult decât altele. În plus, sau mai ales, Dinu era omul ideal ca să mă simt bine în preajma lui. Avea o inteligență la fel de fină ca forma mâinilor, pe care i le priveam totdeauna cu ciudă, dar complexele îl sileau să fie cât mai șters, pentru a nu atrage atenția asupra lui. Firea lui șovăitoare, moale, politicoasă mă lăsa să ies în evidență, să mă impun, să exagerez, să iau foc, pe scurt să mă comport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca și cum ar fi fost nemulțumit de expertiza făcută, lua alta. Și repeta aceleași mișcări de cinci, șase ori, până ce, în sfârșit, se hotăra. Atunci apuca țigara cu un gest precipitat și o mușca de un capăt cu dinții. Parcă de ciudă că a ezitat atât. Sau poate ca să curme nehotărârea. Și începea să fumeze cu o anumită înverșunare fără să ajungă niciodată la capăt, din care cauză, pe țărm, se vedeau acum aproape la tot pasul țigări strivite, fumate doar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu condamne un mort când un papă viu dorea asta? Călugărul făcu o pauză de efect, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
locul unde mă găseam deoarece, între timp, ceața se îndesise și mai mult, când un val, stârnit de șalupă, a fost gata să mă răstoarne. „Dacă nu mă observă, în loc să mă salveze mă vor da rechinilor”, mi-am zis cu ciudă. Și m-am pornit să strig din nou. Acum nu se mai auzea nimic, nici un zgomot în afară de strigătele mele și de zgomotul mării care fierbea mai departe în jurul meu. Șalupa se îndepărtase și m-a cuprins deznădejdea. Vasăzică, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bătându-mă cu lumea, n-am reușit decât să depind de ea. Așteptam să fiu invitat, rugat să-mi reiau locul obișnuit pe peluză, să fiu ascultat, admirat, flatat și pe măsură ce treceau zilele, fără ca nimic să se întâmple, mă copleșeau ciuda și un soi de panică. Îmi dădeam seama că nu voi rezista multă vreme, că bătrânii erau mai puternici în neputințele lor decât mine. Ei aveau de partea lor o armă împotriva căreia nu puteam face nimic, contradicțiile mele. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Întâlnesc pe paulicieni. Îi Întâlnesc lângă Antiohia În cursul primei cruciade, În care ăia luptă alături de arabi, și-i Întâlnesc la asediul Constantinopolului, unde comunitatea pauliciană de la Filippopoii Încearcă să predea cetatea țarului bulgar Ioniță pentru a le face În ciudă francezilor, iar asta o spune Villehardouin. Iată legătura cu templierii și iată rezolvată enigma noastră. Legenda Îi vede pe templieri ca inspirându-se de la catari, Însă templierii sunt aceia care i-au inspirat pe catari. Ei au Întâlnit comunitățile pauliciene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
gest de orgoliu național decid să Înțeleagă totul pe cont propriu. Cum, noi, Poporul Ales, suntem ținuți În neștiință față de secretul secretelor? Și țac, Începe tradiția cabalistică, tentativa eroică a celor din diaspora, a emarginaților, de a le face În ciudă domnilor acelora, dominatorilor care pretind că știu totul.“ „Dar făcând astfel, le dau creștinilor impresia că știu cu adevărat totul“. „Și, la un moment dat, cineva face gafa aia enormă. Confundă Ismael cu Israel“. „Deci Barruel, și Protocoalele, și Holocaustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
în birou, ar fi cazul să te uiți la chestia asta. Woodbury Free News. Dacă aici nu e mâna lui Jack Allen, nu știu a cui altcuiva poate fi. Flutură ziarul pe dinaintea lui Fran, parcă pentru a-i face în ciudă. — Dar mai erau două săptămâni până la lansare! protestă Fran, smulgându-i-l din mână. — Poate că au auzit de micul nostru proiect și au hotărât să ne-o ia înainte. Fran desfășură meticulos ziarul pe birou, dornică să observe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
făcusem omoruri. Și viața, viața la mine pe primul plan, indiferent cât aș fi urât eu pe cineva, nici la găina din curtea lui n-aveam gând să-i iau viața. Să-i omor găina numai ca să-i fac în ciudă. Cu toate că n-aveam șansa pe Moșilor să omor găinile cuiva. Ei, și-ajung în ’90 să iau viața la ăștia doi! Treaz, nebăut, nu drogat... Ei - anunțuri în ziar. Afaceri rapide... vând cameră video, bijuterii, argint, tablouri, Grigorescu, nu știu ce. Contactați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
sta scris: nemulțumire. Peste acest cuvînt, criticii doctrinari au lipit etichete prețioase și au colectat silnic nume și pseudonime pentru a-și justifica teoria. E felul lor de a trăi și de a ține un capăt din pulpana actualității. E ciuda contabililor de școli literare”. Respingînd, implicit, teza lui Maiorescu din „Poeți și critici“, care contesta poeților capacitatea de obiectivare, Vinea pledează pentru o critică intuitivă, empatică, proprie „artiștilor”: „apreciatorii cei mai siguri rămîn numai artiștii. Ei sînt criticii cari intuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mine să-l faci și pe ăla scăpat? Dacă mergi, vin cu tine. — De ce? — Pentru că țin la tine. Vreau să te ajut. — Să mă ajuți? Vrei să mă ajuți să-l lichidez pe celălalt? — Nu, nu asta. Se schimonosi de ciudă că nu-și găsea cuvintele în japoneză ca să-i poată explica tot ce simțea. — Endō... tare singur... tare singur, așa că ție trebuie prieten. Ochii lui Endō, ațintiți asupra lui Gaston, scânteiau de ură. — Ticălosule! Piei dracului din calea mea! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de consolare. Îi simți, prin haine, căldura mâinii. — Te rog, nu pleca! Lasă, nu te îngrijora. Gaston zâmbea ca și când nu el era cauza îngrijorării ei. Zău că nu-nțeleg. Ce nu-nțelegi? Nu te înțeleg și pace. Se simțea oarecare ciudă în glasul ei. Gaston, care nu fusese nimic altceva decât obiectul bătăii ei de joc și al compătimirii, se transformase, brusc, într-un om extraordinar de puternic. Și cum ea nu simțise până atunci decât un dispreț profund pentru bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
jur că dacă aș ști ceva, ți-aș spune imediat, dar trece și el prin momente la fel de dificile ca și tine. Să fim cinstiți, nici tu nu ești interesată de alți bărbați În clipa asta, nu? — Nu, recunosc eu cu ciudă. — Deci, ce anume te face să crezi că Dan ar fi cîtuși de puțin interesat de altă femeie? Mă calmez din ce În ce mai mult. — Crezi că mă port ca o caraghioasă? — Chiar mai rău. Comportamentul tău e absurd. Îți garantez că Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
noastră. Este singurul fiu al lui Teodoro Calliopa. Dacă tot i-ați învins tatăl, la ce vă mai e de folos și viața fiului? Iar tu, cu siguranță, n-o să vrei să-l omori numai ca să-mi faci mie în ciudă. Paloarea lui Andras se răsfrângea în culoarea cenușii și asupra tichiei negre, sudoarea îi lipise baierele de față și de gât. - Trebuie să vorbim, Stiliano, eu îți dau ceva, iar tu îl lași pe băiat să se îmbarce. Cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]