1,572 matches
-
a ramurilor mreajă, Sună jalnic în urechi Cântec dulce ca de vrajă, De sub teiul nalt și vechiu. Iară sunetele sfinte Mișcă jalnic al tău piept: Nu mai cugeți înainte Nici nu cauți îndărăpt, Ci asculți de păsărele Ciripind în verde crâng, Cum de-amoru-ne-ntre ele Sfătuindu-se ne plâng. {EminescuOpIV 385} CA O FĂCLIE... Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă, Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
C-o stranie părere Din viața mea, necontenit Prilej pentru durere. {EminescuOpIV 448} SĂ FIE SARA-N ASFINȚIT Să fie sara-n asfințit Și noaptea să înceapă; Răsae luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri; În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daina cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele-abia sună, Pe când apele-abia plâng. Vezi cum luna înghețată, Dintr-al nourilor hău, Trece ca și visul greu - Sună-n noaptea descântată Cântul trist din ceasul tău. Și bătrâna moarte toarce Gândul ei în nefinit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca nu cumva Să audă-o floare C-ai șoptit așa ceva; Din ascunzătoare S-ar roși - mai, mai așa Cum o oarecare. Cum te uiți așa, năuc, Și-n gândiri te-nsinguri, Ești tu ziua lângă nuc, Ești tu noaptea-n crânguri, Să te iau și să te duc, Să fim numai singuri. Ș-atunci n-om vorbi de fel: Vorba este pleavă. Când se iubesc doi astfel, - Inimă bolnavă - Atunci tac, tac cumințel, Noaptea în dumbravă. 46. DE-A NĂSCOCI NOUI
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
că el Încerca să-și vîndă acțiunile de la club. Hennessy traversă terasa În urma mea, fără nici o tragere de inimă. Un balcon Îngust Înconjura casa și ducea la o scară de piatră care urca dealul la vreo cincisprezece metri distanță. Un crîng de lămîi Își revărsase cîndva parfumul uleios asupra ferestrelor dormitorului, dar furtuna de flăcări trecuse și prin el, iar acum doar niște cioturi carbonizate mai răsăreau din pămînt ca o pădure de umbrele negre. — Dumnezeule mare, e o ieșire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
air transparent fait monter de la plaine...“, cânta el cu o voce Înaltă de tenor, așezat la pianul alb din casa de la țară - și dacă se Întâmpla ca În clipa aceea să mă grăbesc s-ajung acasă la dejun, alergând prin crângul alăturat (curând după ce văzusem pălăria lui de pai și bustul Înveșmântat În catifea neagră al chipeșului lui vizitiu, Într-un profil asirian, cu brațele Întinse, acoperite cu mâneci stacojii, trecând rapid de-a lungul gardului viu ce separa parcul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai apropiată de moșia noastră) un crâng argintiu din depărtare care devenea plumburiu sub cerul serii și așteptam să apară dâra de fum violet-Închis a trenului ce urma să mă ducă la St. Petersburg, după o zi de schi. Dâra de fum a apărut la timp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
litere și interpretate de doamne planturoase În barurile de noapte pariziene. Mediul lor natural era populat de privighetori Înlăcrimate, lilieci Înfloriți și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
dar nu complet) În lemnul unei bănci foarte vechi, de parcă mama natură Îmi anunța dinainte, În mod misterios, existența Tamarei. În acea după-amiază tăcută de iulie, când am descoperit-o stând total nemișcată (doar ochii i se mișcau) Într-un crâng de mesteceni, părea să se fi ivit spontan acolo, printre acei copaci ce stăteau de pază, cu plinătatea tăcută a unei manifestări mitologice. A omorât cu palma o muscă de cal pe care o așteptase să coboare și a plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
majordomului să-mi lase În fiecare seară câteva fructe pe veranda luminată. Mi-am dus fata adorată În toate locurile tainice din pădure, unde o Întâlnisem și o creasem cu patimă, În visurile mele cu ochii deschiși. Într-un anumit crâng de pini, totul s-a petrecut firesc, acolo am sfâșiat țesătura imaginației și am gustat realitatea. Întrucât unchiul meu lipsea de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tot Călin arcu - ncordează Și, sburătuind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîe-n văzduh cumplită - ei urmează unde-i chiamă, (245) Pîn-ajung în faptul nopții la pădurea de aramă. Măi fărtați - Călin li zise - nu-ți pute trece pin crânguri Și pin codri iști de-aramă, rămâneți aicea singuri, Vă clădiți ici o colibă, vă săpați groapă de vatră, Singurel voi merge numai pe cărările de piatră, (250) Să vedem ce-a fi cu mine. Ei se pun de îl
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. în fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă, - atât de lucie, încît în ziduri răsfrângea ca-ntr-o oglindă de argint: dumbravă și luncă, lac și țărmuri. O luntre aurită
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
afla zău că-ți plac - Nen-tău dascăl de-ți va fi Foarte te vei mulțămi. No. 61 Maria cea bălae, Frumoasă din Bezdat, Iubea pe Nicolae Și vrea să-l ia bărbat; Părinții o simțiră Că ea ades lipsea Și crângul îi oprită D-a merge la vițea. Sburdalnica copilă Când vitele intra, Îi da cu mulțumirea Pupatul ce-i păstra. Dar însă biata fată Ne mai putând răbda La babă se arată Și-ncepe a-i preda: Bună bătrânico, Pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
după-amiaza aceea, sub cerul albastru ca toporașul, peste pădurea înfrunzită. În toate părțile, împrejur, dealuri rotunde cu dumbrăvi pe coamă, acoperite cu păduri de fag și gorun, cu dulcea revărsare a coastelor până în Valea Elanului... și mai departe, se întindea crângul până la șiragul de plopi și sălcii din luncă... Câmpul de culoarea firului de iarbă încolțit, râdea... Sub fiecare tufă, fiecare gâză își căuta un loc sub soare. Mierla fluiera atât de frumos și fermecător, încât toate vietățile din jur o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
partea dreaptă, se cască o vale care pornește de sus de pe coamă și se lățește treptat până în vale, în șes. O pasăre zvâcni dintr-un tufar de cătină, fâlfâind aerul cu aripile într-un șuierat ascuțit, și se afundă în crâng. Tufișuri și hățișuri, clătinându-se de vietăți, mărginesc drumeagul până sus. De departe, acolo sus se vede pâlcul de salcâmi înalți... Acolo îi cimitirul. Satul viu... cu toții, trăiesc învecinați cu morții lor. Pe coasta dealului, un țăran își ară ogorul
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și serviciul de oțet: — Vei fi bună cu mine. Da, spuse ea. În noaptea asta. — De ce doar În noaptea asta? Când ajungem la Constantinopol, de ce n-ai, de ce n-am...? Ezită. Era ceva la ea ce-i scăpa: un singur crâng micuț În toată zona familiarității lor. — Să trăiesc cu tine acolo? — De ce nu? Dar nu argumentele Împotriva acestei propuneri au fost cele care-i Încețoșară Într-atâta gândurile, Încât trebui să-și fixeze privirile mai stăruitor, până unde putea vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre ea, după ce mai înainte urcase pe același munte. Un sentiment foarte ciudat, ca un fluid care circulă de la mine la tine și de la tine la mine. Bunicuța care dă aprobator din cap. Plimbare, discuții, masa de prânz. Plimbare până în crângul de zadă. Cineva care nu‑și dorește nimic mai mult decât să privească iarba și cerul. Hans adulmecă curenții care circulă pe‑aici prin preajmă, de la unul la celălalt și de la celălalt înapoi la cel de la care a plecat. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
după mine, dar eu deja pornisem pe poteca ce urca, șerpuitoare, pe colina din spatele satului. Nu m-am mai uitat În urmă. Curând a Început ploaia. Stropi grei de apă, amestecați cu pietricele de grindină. Când să intru Într-un crâng de copaci pitici care abia dacă te fereau de ploaie, Îl aud pe Enkim În spatele meu. - Măi, Krog, măi! Stai că vin și eu! M-am prefăcut supărat, asta ca să arăt că Învățasem și eu ceva de la Vinas. Am Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și am zărit pe mâna noastră tare o vale molcomă ce se afunda Într-un crâng de copaci pitici, răsuciți, cu scoarță zgrunțuroasă și frunze mărunte. - Pe aici, i-am strigat lui Enkim și am luat-o la fugă spre crâng. - Moru trebuia să-ți zică să iei cu tine măcar bâtă. - Sunt toiagul și bâta Tatălui, am rostit În minte cu vorbele cele grele meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog! - scrâșni Enkim, cu furie, În spatele meu. - Cin’ te-a pus să vii cu mine? Ne-am repezit În crâng și, stk, stk, stk - sulițele alea micuțe ne vâjâiră pe lângă urechi. Apucai să zăresc una care tremura, Înfiptă adânc În scoarța unui copac. Chiotele se apropiau din ce În ce, așa că ne-am aruncat orbește În desiș. Crengile acoperite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
iar prietenul meu azvârli cu un bolovan În uriaș. Zdruf! - pietroiul Îl plesni În gură și-i zdrobi câțiva dinți, dar uriașul mai trecuse el prin d’astea că se și repezi la noi, slobozind un răcnet ascuțit, care cutremură crângul. Tată care i-ai făcut pe toți cu boașe, m-am rugat cu același glas tunător și mi-am Înfipt mâna cu putere Între pășitorii groși ai uriașului. De-aici Îți pleacă pruncii, de-aici Îți vine și moartea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de veselie, nepăsători la tunete și la șiroaiele de ploaie, ne-am scos sulițele și am luat urma unei turme de animale din acelea, cu gâtul lung. Alergând necontenit și hăulind precum lupii, izbutirăm să le Încolțim În apropierea unui crâng, cu puțin Înainte de lăsarea nopții. Ne-am mulțumit să doborâm două dintre ele și le-am luat blănurile și măruntaiele, după care ne-am continuat drumul prin zloata Înghețată, fără să ne mai odihnim. Spre dimineață, am dat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
voi. Ați promis că ne țineți alături până vedem cum vă legați vrăjmașii. Abia atunci ne spuseră ce nume purta neamul lor: Os din Kron. 39. - Nunatuk, lumina ochilor mei. Era o după-amiază răcoroasă. Ne așezaserăm pe iarba de la marginea crângului de copaci cu scoarță albă. Zgomotele din satul ridicat pe malul lacului abia se auzeau, amestecate cu boarea ușoară ce adia dinspre Miazănoapte. Unu se apropie cu pași nesiguri de Nunatuk și se apucă să gungurească. După o vreme, reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]