11,160 matches
-
plus, Tubby are o familie reușită. Soția, Sally, încă atrăgătoare, are cariera sa, iar copiii, maturizați, studiază la instituții universitare performante. Nimic nu pare să anticipeze declanșarea unei crize existențiale. Cu toate acestea, inexplicabil, protagonistul intră într-un neașteptat declin creator, dublat de spleen englezesc și numeroase complicații metafizice, mărturisite doar jurnalului personal. Inițial, Tubby suferă de o misterioasă durere în genunchiul drept, imposibil de diagnosticat de către medicii consultați, durere clasificată de însuși pacient drept sindromul "IDK" - "Internal Derrangement of the
Efort terapeutic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6656_a_7981]
-
evlavioasa femeie îi cedează - cam neverosimil - insistentului scriitor. Laurence își redescoperă, încîntat, trăirile sexuale ale tinereții (la rîndul lor, atenuate pe parcursul crizei), neglijînd, aristocratic, subit revelata mastectomie a lui Maureen. Finalul este, bineînțeles, surprinzător. Passmore se restabilește psihologic (reluîndu-și activitatea creatoare) și cunoaște voluptăți curioase în relația amicalo-amoroasă cu iubita din tinerețe și credulul ei soț. Un tablou numai în aparență idilic, întrucît, în realitate, el ascunde un fel de apogeu al tensiunii identitare - imposibil de soluționat. Criza nu e acum
Efort terapeutic by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6656_a_7981]
-
ca o diabolică mutație a umanității, "omul-carcasă", "omul-masă", spre a face uz de termenii lui Ortega y Gasset, care avea în vedere proiectul extremei drepte, similar celui al extremei stîngi, poartă o uniformă morală ce suprimă individualitatea, simțul valorilor, impulsul creator. Operația prin care ia naștere acest hibrid e spălarea creierului cu furtunul sloganelor, mancurtizarea. Interdicțiile de tot felul, izolaționismul, transparența vieții private devin adjuvantele unei inginerii sociale la capătul căreia stă robotizarea dusă la perfecțiune, ca-n faimosul roman al
Mimarea istoriei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6668_a_7993]
-
ani s-au concentrat asupra perioadei de la sfârșitul secolului al XIX-lea în care creația sa, respinsă atunci de critică și public, a fost cu adevărat inovatoare. Astăzi ignorăm, în bună măsură, tot ceea ce Ensor a produs, sub pecetea epuizării creatoare și a repetitivității, în ultimele câteva decenii de activitate, atunci când a fost "îmbălsămat" în glorie și titluri onorifice. Retrospectiva pe care Muzeul de Artă Modernă din New York a organizat-o împreună cu Muzeul Orsay, respectă, în principiu, același șablon. Organizatorii au
Colecția de curiozități a lui James Ensor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6673_a_7998]
-
și marșul continuă...“. E într-adevăr un concept „manipulabil“, „ambiguu“, cum adaugă exegetul nostru, chiar dacă nu totdeauna din pricinile indicate de d-sa: „dacă la început desemna un anume curent artistic contemporan, el tinde treptat să desemneze o anume tipologie creatoare (ca romantismul, clasicismul, manierismul) ce se manifestă și în cadrul modernismului, ba chiar înainte de modernism (?!?); la limită, postmodernist devine sinonim cu valoros și viabil artistic din perspectiva contemporaneității“. Întrucît orice curent artistic de oarecare anvergură ajunge la oferta unei tipologii și
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
existență gîndită“, „răceala“, „luciditatea“ execuției? La prezumata incompatibilitate dintre „un proiect literar“ și „un proiect existențial“ ne vom referi mai jos. În realitate, postmodernismul nu-și poate găsi termeni convingători pentru susținerea unei autonomii care să-i insufle o existență creatoare comparabilă cu cea a modernismului de care e disociat printr-o forțare speculativă. E vorba mai curînd de un artificiu izvorît din impulsul unui simulacru de „progres“. „Bunurile“ așa-zisului postmodernism și ale modernismului ne apar comune, organic contopite. S-
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
o „spiritualitate a trupului“, către un „nou timp spiritual“... Numai că aici intervine un echivoc. Niciodată creația care contează nu și-a pierdut statutul ontologic. „Dezumanizarea“, irelevanța realului n-au fost decît strategii, maniere fie și foarte complicate ale eului creator de-a se exprima în textura teoretică ce n-are sens în afara unei racordări la existențial a produsului artistic. „Dezumanizarea“ e un simplu truc de scenă, o regie temerar-novatoare. Carnația existențială a piesei puse în scenă e o condiție a
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
un fragment din peretele casei artistului, deci are încărcătura benefică a apartenenței și a refugiului în spațiul căminului; în al doilea rând, așa cum mărturisește însuși George Tzipoia, pietrele constituie simbolic momente ale vieții și ale viziunii pictorului, unite prin liantul creator într-un întreg ce sfidează cronologia. În al treilea rând, zidul poate fi văzut ca obstacol mobilizând energia spiritului de a-l străpunge. În acest sens, deschiderea face din opera de artă o fereastră sau o poartă către sacru. Prima
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
prietenilor, casa copilăriei, locuințele din Franța și Elveția, afișele expozițiilor personale, recompun sub ochii privitorului biografia artistului din țară și din străinătate. Apoi instantaneele luate de la diversele vernisaje, din expoziții și galerii, pe lângă valoarea documentară, ne pun în fața dualității condiției creatoare, pendulând între singurătate și nevoia confruntării publice, între asceză și dorința comunicării cu semenii. Aș reține penultima fotografie din album, cu șevaletul gol, profilat pe fereastra ce dă pe un colț de grădină, iarna. Transparența geamului se opune simbolic zidului
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
ce dă pe un colț de grădină, iarna. Transparența geamului se opune simbolic zidului de piatră, pictura se retrage pentru ca natura să-i ia locul pe șevalet, spiritul artistului pare să se fi dematerializat, trecând prin porțile sacrului. Imaginea privirii creatoare se întoarce parcă din etern, pentru a-și contempla opera la care noi nu mai avem acces.
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
dar riști să ajungi în cu totul alt loc sau să nu mai ajungi deloc. Sunt riscurile abandonării totale în ficțiunea care te prinde și te poartă irezistibil înspre țărmuri nebănuite. De aici și seducția care mână-n luptă spiritul creator. Or, Parini nu s-a aventurat în larg, ci, cum singur zice, a navigat cât a putut "de aproape de țărmul evenimentelor reale". E de înțeles: e greu și lipsit de sens să te abandonezi ficțiunii într-un caz precum Tolstoi
Un „docu-roman“ by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/6744_a_8069]
-
forma forumului? P.Ș. Ilie Boca se individualizează prin propria structură, prin natura inconfundabilă a personalității lui. Dar în el se întîlnesc, de fapt, două personaje. La prima vedere, acestea par antagonice, însă ele reușesc să fuzioneze perfect în plan creator. Pe de o parte, el este un povestitor, are o enormă poftă de a nara, de a introduce interlocutorul într-un univers dens și foarte bine cartografiat, în vreme ce, pe de altă parte, este speriat de propria lui tentație de a
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
reperului figurativ. Una din calitățile indispensabile care se manifestă la maturitatea artistică este chiar laconismul expresiei, adică economia mijloacelor, capacitatea de a sintetiza. Pierderea în amănunte este mai mult o problemă a adolescenților decît a maturilor, indiferent dacă aceștia sunt creatori sau nu.
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
Salinger și Thomas Pynchon, amândoi retrași în locuințe necunoscute sau reședințe izolate, refuzând constant aparițiile publice. O asemenea atitudine a ajuns să provoace interes și curiozitate, atât de mari încât concurează mediatizarea celebrităților zilei. Însă în cazul altor romancieri, eul creator tinde să iasă la vedere, într-un mod neobișnuit și spectaculos, altfel decât prin literatura-document sau cea a confesiunii ca memoriile, jurnale, autobiografii sau corespondență. Actul nașterii unui roman devine subiect de roman, romancierul însuși cu propriul nume sau doar
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
personaje literare, ilustrează un câmp al puterii interesând enorm pe cititori. Cine este omul care își asumă puterea politică și care este natura lui, ce forțe posedă și cum arată și cum se manifestă în intimitate? Ce înseamnă un spirit creator și cum fantasmele sale nasc istorii, ce legătură au personajele create cu al lor creator? Iată câteva întrebări ce justifică o asemenea asociere, pornind de la intuiția că și unul și altul posedă o putere vizibilă sau invizibilă care îi deosebește
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
își asumă puterea politică și care este natura lui, ce forțe posedă și cum arată și cum se manifestă în intimitate? Ce înseamnă un spirit creator și cum fantasmele sale nasc istorii, ce legătură au personajele create cu al lor creator? Iată câteva întrebări ce justifică o asemenea asociere, pornind de la intuiția că și unul și altul posedă o putere vizibilă sau invizibilă care îi deosebește de restul semenilor. Președintele și cei din preajma lui Toate cele trei romane traduse la noi
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
între viață și literatură. De altfel, romanul se deschide cu un șir de întrebări despre scris, iar scriitorul răspunde la ele într-un mod indirect. În timpul unui eveniment literar prilejuit de apariția unei cărți noi, el își privește cititorii, privirea creatoare îi transformă în personaje care-l acaparează. Și aici referințe la propria operă (Poveste despre dragoste și întuneric) produc tentația unei identificări între autor și scriitorul-personaj. Amos Oz reia aici din perspectiva deplinei maturități artistice temele care îl obsedează: viața
Președinți și scriitori by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/6609_a_7934]
-
interpretativă a lui Creangă nu se va mai despărți de acum înainte. Creangă alături de Rabelais În câteva din articolele aceleiași perioade numele lui Creangă - "unul din puținii noștri oameni de valoare în literatură" - revine, fie pentru a sublinia "puțina închipuire creatoare" a țicăuanului, care a compensat acest inconvenient prin "împrumutarea unei personalități streine", nimeni alta decât aceea "a poporului românesc"12), modelându-și firea după tiparul ancestral; fie pentru a angaja o comparație cu P. Ispirescu sau Delavrancea, autori cărora le
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
lui Rabelais din Pantagruel", cu viziuni "de un enorm comic"22) și galeria unor "drăcoși de moldoveni", formând întrutotul o "lume originală", pentru prima oară zugrăvită de cineva 23). Opera lui Creangă permite, după N. Iorga, periodizarea în două etape creatoare, descriind o evoluție în felul de a contura psihologii, din gesturi și vorbe cu tâlc. Amintirile produc un reviriment și un apogeu remarcabil, "plin de expresii locale, dar de o perfectă sinceritate nemeșteșugită, de un pitoresc spontaneu", dublată de "o
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
a "se pierde între povestași". Reținem ambiția exegetului de a stabili, din câteva trăsături, efigia unei personalități (și-a exersat această predilecție în Oameni cari au fost, adevărată colecție de medalioane), imaginea unei vieți, a unei cariere, a unei împliniri creatoare, cum numim astăzi efortul de "scanare" a liniilor definitorii - ceea ce ar însemna cu totul altceva decât plasticizare, convocare de nuanțe, portretistică, în sens călinescian. Critic dogmatic, cu abuz de erudiție, uneori redundantă, irespirabilă, Iorga poate fi considerat un pionier al
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
la spirit Deși expune rar și cu parcimonie, Vlad Ciobanu este unul dintre sculptorii cu cea mai mare vizibilitate în spațiul public românesc. Disponibilitățile sale de comunicare pe multiple planuri, de la cele retorice și pînă la cele specifice profilului său creator, din care nu lipsește și o remarcabilă vocație hermeneutică și de interpretare simbolică a fenomenelor culturale, îl individualizează net în peisajul artistic românesc de astăzi. Așezat la intersecția a două generații, convențional numite generația 70 și generația 80, care înseamnă
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
Mariana Ștefănescu Am intrat în literatură, trăiesc în ea și voi ieși din ea cînd mi-o veni sorocul". Scriitorul sârb Milorad Pavic a plecat la cele veșnice în plină forță creatoare, deși se pare că inima sa n-a mai putut îndura tumultul înfruntărilor scriitorului cu sine, pînda cu sine, cum spunea el, în a fura cît mai mult din viață, ca să dăruiască literaturii. Titlurile cărților sale par a fi predestinate
Milorad Pavić by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/6633_a_7958]
-
alt orizont decât cel al referențialității exact circumscrise la existența și biologia ființei-autor. Ceea ce variază sunt calitatea și intensitatea acestei, în fond, corespondențe prea puțin semnificative literar, corespondență care ne vorbește despre intenționalitate și/sau despre resorturile intime ale momentului creator. "Întoarcerea autorului", despre care scria un critic literar, este doar o metaforă a vizibilității, deloc una a realității de fapt. Mai mult, știm încă de la Paul Ricoeur că teoria receptării s-a dovedit a fi, în cele din urmă, prea
Geografii instabile by Mircea Braga () [Corola-journal/Journalistic/6644_a_7969]
-
și civilizațiilor printr-o permanentă tensiune dialectică între Diavol și Bunul Dumnezeu care, cum spun și legendele românești, erau inițial fârtați, o tensiune similară celei dintre Yin și Yang, o tensiune dintre provocarea lansată mereu de infatigabilul Diavol și răspunsul creator de civilizație pe care-l dă Dumnezeu prin intermediul creației sale, omul. Rolul pe care-l joacă Mr. Nick și Doctor Parnassus, cu figura lui de filosof grec corcit cu un Bodhisattva, sunt generice, în afara timpului. Diavolul îl lasă să câștige
Magicianul, Diavolul și ucenicul vrăjitor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6534_a_7859]
-
Dubravka Ugrešic etc., ceea ce e puțin intimidant pentru mine, dar și stimulator. În comparație cu viața culturală germană, cea românească are plusuri și minusuri. E bine că persistă la noi o încredere idealistă în poezie, în arta scrisului în general, o spontaneitate creatoare, dacă ineficientă, măcar stenică. Există oameni, în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, care trăiesc mai departe utopia cărții, reveria scrisului ca act existențial. Avem și un strat subțire de cititori adevărați, capabili de discernământ literar. Din păcate însă, cum
„Am atins o clipă cerul cu palma“ by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/6575_a_7900]