2,639 matches
-
VI, IX) amenințau să-i strivească pe cei 100 000 de soldați români, acaparând aprovizionarea și condamnând populația la foamete, pentru ca să sufoce "orice rezistență în această țară", adevărată "crimă împotriva umanității", cum o caracteriza generalul Henri Berthelot 203. Iată cum culisele, dar și evidențele dădeau perfectă dreptate lui Constantin Stere, cu privire la "aliatul" Rusia! Declanșarea revoluției în Rusia a produs haos în armata rusească de pe front, ceea ce a accelerat ostilitatea față de aliata Românie. La 1 mai 1917, revoluționarii bolșevici din armată au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
proces" de tip mitologic, din ziua de 25 decembrie 1989, a avut o cruntă revelație pe care a formulat-o foarte agitat și căreia nici un comentator al evenimentului nu i-a dat importanță, tocmai pentru ca aceasta să se împlinească în culisele obscure ale istoriei: "Dar asta înseamnă nimicirea României!" Exact ceea ce a vrut să fie cândva testamentul comunist al lui Engels, care a descoperit în români obstacolul din calea "revoluției mondiale", mit care a ținut aprinsă făclia legendei negre în bolșevism
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
comentator a făcut o observație interesantă asupra rațiunilor perfecționismului stilistic al autorului Cercetărilor filozofice. Wittgenstein era în căutarea simplității și naturaleței. „El dorea ca această preocupare să nu poată fi recunoscută în opera lui filozoficăă Elaborarea trebuia să treacă în culise, să nu fie vizibilă pentru cititor.“ (Joachim Schulte, în Dieter Mersch (Hg.), Gespräche über Wittgenstein, Passagen Verlag, Wien, 1991, p. 117.) 101 Th. Redpath , „A Student’s Memoir“, în op. cit., p. 34. 101a Brian McGuiness, în D. Mersch (Hg.), op. cit
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un anumit făgaș al posibilului. Oricît m-am străduit, nu am găsit o definiție mai bună a libertății decît tot cea chinuită de Engels, după care "libertatea este necesitatea înțeleasă". Pentru observatorii atenți și avizați ai vieții internaționale și a culiselor acesteia, e tot mai clar faptul că Dominique Strauss-Kahn a fost "lucrat". Că omul e bolnav de afemeiat e clar, că justiția americană e oarbă și întîi te arestează și numai apoi te întreabă ce-ai făcut, iarăși e clar
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
inflamatorii la nivelul manșonului sinovial care înconjoară tendonul), ceea ce face ca umărul să nu poată fi atins timp de mai multe zile și necesitând recurgerea la infiltrații. Față de caracterul ipotetic al rezultatului, se recomandă, mai curând, o fricțiune longitudinală pe culisa bicipitală, efectuată cu intensitate mică a presiunii și asociată cu fricțiuni insistente pe nodulii și infiltratele care se percep la nivelul pielii pe traiectul tendonului; rezultatele sunt la fel de rapide ca cele care se obțin în cazul folosirii masajului transversal profund
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
completat prin masajul părții mediane a spatelui, masajul cefei și asociat cu mobilizarea planului de alunecare omo serato-toracic. La explorarea planului superficial se poate constata, în toate aceste cazuri, existența unor noduli (pe marele pectoral, la nivelul pliului deltoido-pectoral, pe culisa bicipitală, în fosa suprași subspinosului), a căror tratament prin fricțiuni și tehnici de palpare rulare (Metoda Wettervald) este o condiție indispensabilă ̀ n cazul ̀ n care se urmărește obținerea efectului sedativ. Algoneurodistrofia, sindromul umăr mână. Kinetoterapeuții știu că în
Masajul Terapeutic by Doina Mârza () [Corola-publishinghouse/Science/1659_a_2998]
-
că am trenat în realizarea lui. Îi sunt recunoscătoare pentru susținere. Îi mulțumesc, de asemenea, lui Denis Maraval, pe care-l hărțuiesc uneori, tot din cauza nerăbdării mele, dar probabil că s-a obișnuit. Către Éva și toți cei care, în culisele acestei auguste edituri, se străduiesc să dea viață cărților noastre, se îndreaptă toată recunoștința mea. Paris, decembrie 2006 CUVÂNT ÎNAINTE Suferința nu este "tendință". Și totuși... În confortabilele noastre societăți occidentale, suntem, ca să spun așa, somați să alergăm după succes
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
îi va nimici pe cei ce vor încerca să-i reziste. Tehnologia și economia ne-au smuls din brațele izolării, aruncându-ne în contact cu lumea întreagă. Suntem, alături de toți ceilalți, niște actori pe o scenă mondială. Nu mai există culise sau vreun ungher unde cineva să se poată furișa și să stea ascuns pentru a vedea ce se întâmplă sub impactul devastator al schimbării... Iar, după o vreme, să-și facă reapariția, pentru a opta într-un sens convenabil, plângându
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
diferite. În spectacolul său, Brigitte Jacques-Wajeman preferă să-i lase pe Britannicus și pe Iunia singuri, sub privirile unui Nero invizibil pentru public. Ea ne propune, astfel, o versiune mai curând mentală, abstractă, a supravegherii: domnul și stăpânul pândește din culisele întunecate... se sustrage privirii noastre, precum o fantomă ce stă retrasă pe margine și nu înaintează... În schimb, Alain Bézu nu ne ascunde nimic, tot dispozitivul e la vedere, supraveghetori și supravegheați deopotrivă; mai mult decât atât, la el, Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
poziție inferioară, desigur, dar bun punct de observație, pentru care interiorul, cu personajele sale, sfârșește întotdeauna prin a căpăta aspectul unei scene. Această invadare a spațiului privat de către puteri exterioare necesită, din punct de vedere teatral, o atenție specială acordată culiselor, echivalent scenic al pragului. În cinematograf, culisele nu există (remarca, de mare acuitate, îi aparține lui André Bazin), în vreme ce în teatru, da. Astfel încât, pentru a explica strategiile supravegherii, dramaturgii și regizorii au exploatat deseori resursele acestui no man’s land
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
observație, pentru care interiorul, cu personajele sale, sfârșește întotdeauna prin a căpăta aspectul unei scene. Această invadare a spațiului privat de către puteri exterioare necesită, din punct de vedere teatral, o atenție specială acordată culiselor, echivalent scenic al pragului. În cinematograf, culisele nu există (remarca, de mare acuitate, îi aparține lui André Bazin), în vreme ce în teatru, da. Astfel încât, pentru a explica strategiile supravegherii, dramaturgii și regizorii au exploatat deseori resursele acestui no man’s land ce desparte spațiul privat de cel public
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
explica strategiile supravegherii, dramaturgii și regizorii au exploatat deseori resursele acestui no man’s land ce desparte spațiul privat de cel public, exteriorul de interior, și unde se manifestă din plin ambiguitatea supravegherii. Pe platoul de joc, de îndată ce intervine supravegherea, culisele, aidoma pragurilor, își pierd orice putere de protecție și, împânzite de capcane sau de puncte de observație, expun scena unei priviri exterioare camuflate care îi răpește orice capacitate de rezistență. Strategia supravegherii prevede atacarea centrului dinspre margini... căci dacă marginile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cedează sub presiunea bănuielilor, cum ar mai putea rezista centrul? Centrul devine vulnerabil tocmai din pricina acestei permeabilități a frontierelor, a meterezelor. El nu mai poate oferi un adăpost, o stare de siguranță. Când pragurile nu-și mai îndeplinesc menirea, când culisele nu mai reprezintă o barieră, rezistența este silită să se refugieze înlăuntrul propriei ființe: spațiul înconjurător nu o mai ocrotește, nu o mai sprijină. Orice spectacol care pune în scenă supravegherea trebuie să inventeze soluții pentru a face vizibilă spaima
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de față, când absentă, nimic nu-i scapă, dar - ca și în spectacolele sale - nici o tehnologie a supravegherii nu este pusă în funcțiune. Mnouchkine practică o supraveghere „eratică”, în măsura în care nu este localizabilă, supraveghere permanentă, mobilă, când din sală, când din culise, când de pe scenă. Ea observă deopotrivă actorii și publicul, în numele unei nevoi de a fi acolo, de a-i vedea pe ceilalți, dar și de a se face văzută de către ceilalți, ca garanție a grijii purtate actului teatral în ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
recunoașterii teatralității în expresia ei burlescă, imediată și deloc „contemporană”. În schimb, alți regizori - de la Peter Sellars la Hans Castorf, ca să nu cităm decât figurile cele mai emblematice - dotează platoul de joc cu circuite interne, introduc aparatură video care explorează culisele, furnizând fără întrerupere imagini menite să amintească publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se arată disponibilă, deschisă, permeabilă. Asistăm când la captarea imaginilor, când la proiectarea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
supusă unei perpetue supravegheri. Utilizarea tehnologiei moderne a supravegherii este dovada unei voințe de contemporaneizare preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția de instrumente care transformă deopotrivă scena și culisele într-un teritoriu supravegheat necontenit. Nimic nu scapă de sub controlul mașinăriilor care au invadat platoul. Ubicuitatea lor este absolută, dar, ca și în societate, tot explorând și tot pândind, peste ce-or da ele oare, ce-or descoperi oare? Și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
pe la spate îmi puneau bețe-n roate de câte ori puteau... Constatam cu amărăciune: ce mi-e o multinațională cu trei sute de oameni supercalificați, ce mi-e o cârciumă modestă cu opt angajați cu studii cel mult medii? Aceleași jocuri murdare de culise... Mi-am încheiat jobul de o lună la restaurant într-un mod destul de rușinos, ca assistant-manager la spălat vase. M-au săpat toți colegii și n-am rezistat presiunii. Comportamentul lor obstrucționist m-a făcut să renunț de bunăvoie ori
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
așa! Nu așa!") El n: De ce? De ce și eu?! Nu! De ce și eu?! (presat de suflu, intră dezorientat, dezechilibrat cu bucăți de gunoaie pe el; se împiedică și, strigînd "Nu așa!", rostogolește împreună cu toate obiectele măturate de vînt pînă în culise; după cîteva clipe de liniște totală, se aude: Parcă era un cîntec pe-aici...") Cavou bar In memoriam Sfîntului Corneliu Coposu IAȘI aprilie-iunie 1995 Constantin Popa: Cavou bar sau numele dezamăgirii. Măștile absurdului În gama de stări a acestui teatru
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rămîne cu noi? Autorul: Păi..., cu voi rămîne așa; voi vă mai amintiți ce am scris eu în ultima paranteză a piesei? Gh. P. unu și Gh. P. doi: Cum să nu! (nu-și amintesc) Stai puțin! (se îndreaptă spre culisa sufleorului) Iubito, dă-ne puțin textul... (se uită amîndoi pe ultima pagină) Uite, da..., aici e ultima paranteză... Autorul: Dă-mi mie textul..., așa; cei doi aduc miniscena în mijlocul scenei (către cei doi), hai, dați-i drumu'; așa, pun cele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
relațiile de cuplu nu sunt așa de simple, că oamenii spun și nu spun adevărul și că, la un moment dat, ei se ascund în spatele unor măști pentru a acoperi situații sau adevăruri mai greu de acceptat. ORA 2: Din culisele unui văl negru Resurse: textul The Minister's Black Veil de Nathaniel Hawthorne Varianta I Momentul de încălzire:1minut * Unul dintre elevi intră în clasă, purtând un văl negru sub care, evident, este ascuns întregul chip; se urmărește limbajul nonverbal
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
teatrul din spatele cortinei, teatrul de dincolo de scenă sau spectacol, teatrul ca formă a viului și-a viețuirii. Ca și cum, pentru scurt timp, cineva ar dezvălui toate secretele acestei arte, toate frământările ei și ar invita la privit, pe gaura cheii, în culisele sufletului fabricanților de iluzii, ale meșterilor jongleuri cu visul și cu realitatea, aplaudați, apreciați, huliți sau ignorați, pe scenă, în fiecare seară. Eugenio Barba spune în cartea sa, Casa în flăcări că "A face teatru înseamnă a trăi o vrajă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
știrbească integritatea ființei. Și totuși: o amintire am. Pescărușul de Cehov la teatrul dramatic din Constanța, în regia lui Alexa Visarion. Subit, Trigorin se prăbușește drept, zvelt, fără nici o precauție elastică, în scenă. Nina taie scena de-a latul către culise. De dincolo, i se aude plânsul. Respiră, aud cum freamătă. De unde intrase Nina, apare fulgerător Arkadina, cu mâinile întinse, îi cuprinde între palme chipul celui întins pe burtă. El zace cu o mână sub trup, înotând confuz cu ochiul deschis
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
emoție atât de pură. Iar mișcările persoanelor urmează trasee deasupra oricărui protocol artistic. Publicul a uitat să mai respire, Arkadina se ridică, tăcută, arzătoare, îl privește pe Trigorin în ochiul viu prin care nu cere nimic. Arkadina fuge apoi în culise și revine cu aceeași îngrijorare, nemaiprididind, îngenunchează, îi pune lui Trigorin mâna pe frunte. Dincolo de perdeaua din stânga se aude șoapta înspăimântată a Ninei. Și tot de acolo, peste o clipă, se ivește în scenă mașinistul cu mânecile suflecate... Rămâne drept
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cu mânecile suflecate... Rămâne drept, îi cercetează de la distanță ochiul larg deschis și fix, apoi se alătură Arkadinei. Încearcă să-l salte pe Trigorin de umăr. Scriitorul e docil, se ridică ușor și se lasă condus de cei doi către culise. La începutul spectacolului, actorii piesei lui Cehov forfoteau repetând întruna, dezordonat, replici din Pescărușul, dar și din alte piese de Cehov. Semnul teatrului era explicit. Dintre toate, vocea lui Treplev se distingea cu claritate: "Ăsta-i tot teatrul. Cortina, culisele
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
culise. La începutul spectacolului, actorii piesei lui Cehov forfoteau repetând întruna, dezordonat, replici din Pescărușul, dar și din alte piese de Cehov. Semnul teatrului era explicit. Dintre toate, vocea lui Treplev se distingea cu claritate: "Ăsta-i tot teatrul. Cortina, culisele, întâia, a doua și încolo nimic." Cu alte cuvinte, ce vedeam noi, spectatorii, acela era nu doar spectacolul de teatru, dar chiar teatrul din Constanța în care existențe vii irump și se zdrobesc." ...și încolo nimic". Teatrul din teatru l-
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]