176,312 matches
-
A doua impresie: totală delăsare. Străzile curate, dar casele n-au mai vazut de mult tencuitorii și zugravii... Deși nu există clădire fără un parc mai mic sau mai impresionant în jur, e totuși o întreprindere falimentară să încerci a cunoaște o așezare din automobil. O plimbare pe jos ar permite să descoperi că nu există două case la fel, chiar dacă din fuga mașinii seamănă; în fiecare fațadă, în fiecare grilaj se simt arta, căutarea, ambiția de a veni cu ceva
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
se interesează și el cum am dormit. Nici vorbă de scuze. La dejun aflăm programul zilei. "Și cel general?"- îndrăznesc eu. "Mâine". Vizităm Grădina Zoologică și Vivariul. Impresia - colosală. Încep să înțeleg de ce a treia zi de sejur nu am cunoscut încă pe nimeni dintre cei care ne-au invitat: cine ar putea să nu-ți pară drăguț după crocodilii uriași și sângeroșii rechini ai acestor stabilimente? Dar cea mai grozavă impresie o produc vizitatorii: copiii. Sunt mii, zeci de mii
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
aici, una va fi dintre cele mai bune: cea cu privire la atitudinea statului față de populația viitoare. Un adevărat cult al copilului. (că i se inoculează în acest fel o anume ideologie și un anume soi de patriotism - e altă poveste, dar cunoaștem și alte metode care urmăresc același scop...) După masă avem liber. N. s-a volatilizat, așa că fac plajă în piscina hotelului. Pare să fie lume aleasă, în special nemți și latino-americani cu stare. Chelnerii, cu cele mai apetisante băuturi pe
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
țară mai e și Argentina asta de unde au tot plecat unul după altul? Mori de vie sau pleci să trăiești în altă parte. În Argentina nu te așteaptă nimic. Pleacă. Du-te. Dispari.Cară-te, îi spunea poetul care îi cunoscuse pe Crevel și Vache! L-a ascultat pe Don Antonio. Don Antonio a murit. Argentina nu are nevoie de poeți. Argentina are nevoie de generali, de turme de vite, avioane de vînătoare și de orgoliu național. Nu te așteaptă nimic
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
răsfățat-o și mai mulți. Nu e puțin lucru să te placă cei din jur.Iguazu e o poreclă mai nouă, i-a pus-o într-o seară ploioasă Romero, pictorul, iubitul ei din Paris, pe vremea cînd abia se cunoșteau. Încercînd să convingă audiența, cam amețită mai mult de vinurile franțuzești și argentiniene decît de instalațiile aiurite ale lui Romero. Cu chestiile astea a și cucerit-o, Kiki se dădea în vînt după tot ce i se părea că exprimă
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
nimic. Femeile știu asta, bărbații nu înțeleg și încep să-și dea jos pantalonii inutil. Trupul nu spune chiar totul. Nu e puțin lucru să te simți bine oriunde pe lumea asta și în propriul tău trup. La Buenos Aires o cunoșteau toți, și mama ei trăia doar cu gîndul s-o aducă pe Kiki acasă. Ofta din greu după ea. Sigur că-i ducea dorul, Dona Carmen Ruiz Onetti. Kiki, iubito, de ce nu vii acasă ? Dar Kiki se obișnuise să trăiască
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
Carmen Ruiz Onetti. Kiki, iubito, de ce nu vii acasă ? Dar Kiki se obișnuise să trăiască la Paris. De ce să plec din Paris, mamă? Ce să fac, ce să caut la Buenos Aires ? Aici, măcar, pot trece neobservată și atunci cînd te cunoști cu toată lumea. Acolo ? Acolo sunteți voi, orașul acela nesuferit cînd plouă, orașul acela nesuferit cînd iubești, orașul acela nesuferit cînd mori. Totul mi se pare agasant dacă ar fi să mă întorc acasă - care casă ?- după atîția ani de stat
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
de pe mâini Nu ceea ce scriu, - ceea ce este lângă ceea ce scriu, ca o umbră, ca sângele de pe mâini, ca o mănușă pe o mână absentă. priviți o, priviți atomii de sânge, nu au de unde să știe cărui om aparțin, nu-i cunosc numele, faciesul, familia, n-au habar de obiceiul lui de a-și lustrui departe de ochii lumii, în pivniță, bicicleta, sau de hobby-ul lui aberant de-a se privi în oglindă pe întuneric și de a-și duce cu
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
14 ani, au "păcătuit" la 15, s-au căsătorit la 17. La 18 ani au avut primul copil. Au lucrat toată viața în aceeași întreprindere, au ieșit la pensie în aceeași zi, înconjurați de copii și nepoți. El n-a cunoscut altă femeie, ea n-a cunoscut alt bărbat. Credincioși nu sunt și nici n-au fost decât unul față de celălalt. Înainte de a-l căuta pe Dumnezeu, au găsit divinitatea în ei înșiși. Priviți-le fruntea, obrajii, ochii! Fiecare ființă ce
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
s-au căsătorit la 17. La 18 ani au avut primul copil. Au lucrat toată viața în aceeași întreprindere, au ieșit la pensie în aceeași zi, înconjurați de copii și nepoți. El n-a cunoscut altă femeie, ea n-a cunoscut alt bărbat. Credincioși nu sunt și nici n-au fost decât unul față de celălalt. Înainte de a-l căuta pe Dumnezeu, au găsit divinitatea în ei înșiși. Priviți-le fruntea, obrajii, ochii! Fiecare ființă ce trece prin viața noastră lasă o
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
fruntea, obrajii, ochii! Fiecare ființă ce trece prin viața noastră lasă o umbră. Și de fiecare umbră sunt legate bucurii sau regrete, plăceri sau neliniști. Pe fețele lor nu văd, însă, decât zâmbetul copilăriei și adolescenței în care s-au cunoscut. O, nu! Nu sunt niște "preafericiți", seninătatea lor nu e beatitudinea desprinsă de lume a eremiților. I-am văzut bând, sărutându-se, dansând. Castitatea lor e naturală, inocența lor nu e ridicolă, deși viața lor amintește de vechi și frumoase
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
artist, la violonistul Alexandru Gavrilovici, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Berna, capitala federală a Elveției. A făcut și face o investiție profesională și una sufletească. Vecine cu abnegația. O investiție ce vizează acumulările privind instrucția celor tineri. Sunt orientați să cunoască, să asimileze standardele circuitelor obișnuite ale vieții muzicale din partea de Vest a continentului european. Investește în relațiile cu colegii de generație - vârfuri profesionale ale acesteia - pe care îi stimulează în a se apropia de cei tineri, în a-i înțelege
Tineri muzicieni de pretutindeni își întâlnesc maeștrii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Imaginative/8081_a_9406]
-
putut fi corelate cu ma-rile evenimente ale Festivalului, acest eveniment de prețioasă anvergură eu-ropeană. Este vorba de deficiențe ale sistemului managerial local de în-vă-ță-mânt, cel care nu reușește a fructifica oportunitățile, șansele profesionale ale unui asemenea eveniment. Căci - profesioniștii cunosc acest lucru! - de la muzică nu se ia vacanță niciodată! Spiritul comunicării muzicale camerale triumfă de fiecare dată aici, la Sighișoara. Sunt condițiile de lucru ale acestui laborator intim, sunt posibilitățile atât de ofertante ale verificării imediate practicate la nivelul publicului
Tineri muzicieni de pretutindeni își întâlnesc maeștrii by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Imaginative/8081_a_9406]
-
inelul lui pe deget; Fata Lu^ Cumu-I Lazu, din movila satului cu numele ei, Fata Lu^ Latis de movila satului cu numele ei. Strigă-le numele tău ascuns în peștera din dreptul Pomului Sfânt Și numele tale auzite fi-vor cunoscute ți s-or face Ca vârtejul de vifor, ca ninsoarea aducătoare de pace. în dreptul Pomului Cerului, arborele neamului tău: Cetina Muntelui cu Murii ^Nalți Mă Tem Să Trec Eu din Haita Timoceană sunt și trec în Haita Tomitană Până la Cetine
Ion Gheorghe Recviem: De periplul Psihei by Ion Gheorghe Recviem () [Corola-journal/Imaginative/7915_a_9240]
-
expresionist și gratuitatea artelor, metafora suprarealistă cu dialogul cu Absolutul: "Schimbarea în neant/ începe lejer și aproape/ invizibil. Evantaiul larg/ al mișcărilor este/ toată averea mea, piramida,// țipătul, Câmpia lui Martie,/ de unde începe schimbarea?// În această casă natală nu mai cunosc pe nimeni". Amant al visului, al tainei, al tristei nebunii a regelui Lear, pierzân-du-și conexiunile, ereditatea și reperele, poetul înaintează invincibil (anabasis), sfidând parcă cioranianul inconvenient de a se fi născut, "pe această cale mortală/ de dragoste și ură și
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
celest: până ce se contopesc într-o singură linie, prea sidefie, parcă, și care, la rândul ei se-nchircește și tremură - de parcă ar implora "fie-vă milă și frică!" - luând pe nesimțite forma punctului fix - de-acuma, nu îmi voi mai cunoaște limitele, punctual vorbind, mai mult pe șoptite... ßansa homericî începusem să fug de lume încă din clipa când mă-nvrednicisem s-o detest, să-mi convertesc această palidă și nevolnică impostură într-o orbire de sine învârtoșind echivocuri - începusem să
Poezie by Alexandru SFÂRLEA () [Corola-journal/Imaginative/8171_a_9496]
-
o lectură a lui Cristi Popescu întâmpinată extrem de circumspect - dar se instala un fel de recunoaștere a valorii, un fel de... ok, ce a citit azi nu e chiar strălucit, dar... până la urmă, vorbim de Cristi Popescu pe care îl cunoaștem! Mecanismul criticii în cenaclu avea și o dimensiune mai amplă și mai profundă, de care am devenit conștientă abia ulterior, când am perceput-o ca fiind o formă de rezistență la propaganda de afară. Pe vremea aceea, toți trăiam o
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
și pentru el, pe Gârbea mângâind calin pe cineva pe cap și spunân-du-i cât de bine scrie sau pe Bănulescu declarându-se admiratorul pe viață al cuiva, cu excepția poate a lui Mazilescu, care deja nu mai era când l-am cunoscut eu pe Daniel. Cât timp tăcea Martin? Martin tăcea tot timpul ședinței până aproape de sfârșit și din când în când scria notițe. Pe lângă el, tăceau mulți alții, printre care și eu, venită din exteriorul grupului, debutată de Alex Ștefănescu în
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
care nu am cum să-l uit vreodată, pentru că mi s-a întâmplat în ultimul an de liceu și a născut dorința de a merge la București, unde mergeam oricum, pentru că intrasem la Medicină. Era de fapt dorința de a cunoaște Bucureștiul cenaclurilor, ceea ce pentru provinciala de atunci însemna un progres uriaș din punctul meu de vedere, plictisită să trăiesc la Tomis precum Ovid și să fiu declarată o valoroasă mlădiță dobrogeană pe la tot soiul de concursuri interjudețene. Odată ajunsă aici
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
perioade ar fi fost investită cu puterea de a crea legături umane indisolubile, chiar și atunci când sunt negate cu vehemență, ca să contești ceva trebuie să accepți că există și că e investit cu semnificație, toți cei pe care i-am cunoscut atunci vor popula mitologia mea interioară pentru tot restul vieții și nimic din ce se va întâmpla cu fiecare dintre ei în parte nu îmi va fi indiferent. Acest sentiment de apartenență la grup instalat atunci nu m-a mai
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
academică, a acceptat să vină și să vorbească la lansarea mea de carte, deși nu mă mai văzuse de o veșnicie, doar pentru că și eu fusesem pe vremuri... la Martin. Când am început eu să vorbesc? Foarte târziu. I-am cunoscut pe marea lor majoritate în perioada '86-'87-'88 și am început să îi caut 20 de ani mai târziu, când i-am regăsit modificați de boli, de kilogramele în plus, de divorțuri și de responsabilitatea propriilor copii, unii dintre
Tăcerile mele și tăcerile lui Mircea Martin by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Imaginative/8008_a_9333]
-
Pînă-aici tristețea pînă mai încolo unde nu mai bîntuie urmele copilăroase-ale incașilor și nici un munte nu-ți mai devoră Sărbătorile de iarnă nici un Paște nu-ți mai scoate lacrimile la vînzare pînă-aici unde modifici cu meșteșugărească migală doar ceea ce e cunoscut și jaluzelele niciunui vis nu-ți mai acoperă fereastra niciun telefon nu-ți mai tulbură necunoscutul smerit cum ființa. Interior Reiau de la capăt afișierul piciorul ușa copacul ațintindu-te cu privirile ca și cum n-ai găsi niciodată translația rămîne o clipă
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/8207_a_9532]
-
pe aprodul Purice pentru mai știu și eu care mare scriitor (ia să vedem cum o să mi se traducă aluzia asta!), nu zic că nu-mi place, ador să traduc, să mă lăfăi între cele două limbi pe care le cunosc aproape la fel de bine, dar, orice s-ar spune, traducerea e o pierdere de vreme, iar la vârsta mea orice pierdere de vreme o voi regreta amarnic mai târziu, în clipele dinaintea sinuciderii sau când mă voi trezi diminuat în căruț
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
se ia bietele femei un risc există întotdeauna poți să te înșeli să cazi peste un nevolnic oricum când au o oarecare experiență femeile merg aproape la sigur mai ales când simt că masculul nu ezită vine direct către țintă cunoaște codul străvechi care nu s-a schimbat prea mult. Dragă M., Am început să scriu , jumătate din titlu e împrumutat de la scriitoarea ta preferată pe care eu nu pot s-o sufăr. E între noi o adevărată prăpastie și am
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
de romane, iar eu n-am prea citit, iar cele câteva pe care le-am citit stau învălmășite undeva în fundul memoriei mele care se reduce treptat ca o piele sagrinată de catâr... Asta am găsit într-un dicționar, eu nu cunoșteam decât expresia în franceză - peau de chagrin, da, bineînțeles, romanul lui Balzac, n-am uitat chiar totul. Dar pe vremea lui Balzac nu existau camioane... Afară plouă. O ploaie măruntă și deasă. Aștept un telefon de la Milena care vrea cu
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]