2,113 matches
-
că tot mai multe brațe și șolduri îmi ieșeau din vedere, se turteau într-o zare cețoasă, și deodată n-a mai fost decât o față roșie și-nspăimîn-tată, o gură căscată în urlet și niște ochi dilatați, apoi trăsăturile martirului devorat de viu s-au strivit și ele, ca un iris în jurul pupilei, și a rămas numai gura, vidul negru ca zmoala în care, minuscul ca un foton, am năvălit pentru cât ține veșnicia. Mă-nșurubam în liniștea de cristal a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lopătau, într-un aer de aur topit, spre la-birintele și labiile tărâmului celuilalt, toți se înșurubau în viforul gelatinos al unor trompe gigantice. Fiecare dorea mântuirea, era doar sete de mîntmre, dar în fiecare clipă piereau cu miile, epuizați sau devorați de monștri diformi. Un noroi gros de fluturi avea să se scurgă apoi, fără glorie, din acea Vulvă. Milioane însă lopătau mai departe din aripile lor țepene, ca de aeromodele, scrutând întunericul umed cu ochii lor bulbucați. Se năpusteau înainte
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o voce deformată, neomenească, scuturând permanent din cap cu un zâmbet absurd pe chipul descompus și cu ochii ridicați spre cer. Când flăcările îl învăluiră, urlă nebunește - un urlet lung, atroce. Canzianus, în schimb, nu strigă, nici măcar când flăcările îl devorau, și îi lăsă profund dezamăgiți, dar și plini de admirație, pe războinicii ce se găseau adunați în jurul rugului. Balamber asistă la sfârșitul său fără să clipească, așa cum se așteptau de la el, dar plin de amărăciune în suflet pentru moartea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
minte. — Ce stai așa aici? îl mustră. Du jos lucrurile, mișcă-te! Ajunsă pe terasă, se găsi în aer liber. Simți imediat în nări mirosul de fum, iar pe față, în locul aerului rece de noapte, vâlvătaia fierbinte a incendiului ce devora villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
am ajuns la iluminarea kundalini, exact cum prevăzuse cartea lui Asahara Shōkō. Avea perfectă dreptate. Atunci am început să devin interesat de Aum. Revista Aum, Mahayana, era la a cincea apariție, am cumpărat-o împreună cu numerele anterioare și le-am devorat. Publicau pozele și declarațiile unor oameni interesanți, deosebiți: Jōyū (Fumihiro), Ishii Hisako, Ōuchi Sanae. Dacă astfel de persoane îi erau devotate, atunci Maestrul trebuia să fie un om nemaipomenit. Cel mai mult îmi plăcea la Aum faptul că toate cărțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
surprinderea lui, ele reușesc să-și facă norma! Cum văd domeniul privat d.p.d.v. al unui angajat, căruia nu-i este plătită munca la adevărata ei valoare: Locul unde “vulturul” patrulează, “survolează”, iar dacă vede o persoană căzută la pământ o “devorează”, la modul metaforic bineînțeles. Locul unde tu vrei să-ți câstigi existența , iar patronul îți dă un “ciubuc” în loc de salariu, pentru un ciubuc (acadea), și nu mă refer la slujbele bine plătite, ci la celelalte, care reprezintă majoritatea, de aceea
Fii înţeleaptă! by Liliana Rotaru () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1159_a_1886]
-
o omletă. Într-un ungher, pâine: am pipăit-o, era din dimineața aceea. Am pus la prăjit câteva felii, nu fără a fremăta la gândul că predecesorul meu mâncase cu siguranță și el așa ceva la ultimul său mic dejun. În vreme ce devoram, auzii deschizându-se ușa de la intrare. Nici măcar nu-mi trecu prin minte să fug. Mirosea a pâine prăjită și a omletă, la ce bun să mă ascund? Și-apoi, trebuia să mă obișnuiesc cu această legitimitate de necrezut: eram la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
îi este datoria. Ea se duse în bucătărie, desfăcu o cutie de pateu pentru pisicile de lux pe care o goli într-o farfurie adâncă. O puse pe podea. Ne terminarăm sticla de șampanie privindu-l pe Biscuit cum își devorează tainul. -Eu l-am cules pe Biscuit acum doi ani, la fel cum m-a cules Olaf pe mine. Era un motănel slab și speriat. -S-a schimbat. -Vrei să spui că s-a îngrășat? -Da. Și nu mai pare deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
foame după acest prim fel. -Așa e. -Prin urmare nu trebuie să te aștept dacă vreau să mai mănânc? Râse de mojicia mea. Mă dusei să aduc din frigider de-ale gurii cu toptanul și le pusei pe masă. Am devorat șuncă, castraveciori, tarama 1, scrumbii și brânză de Burgundia: condiția de asediat îmi creștea apetitul. Sigrid aplauda ca la spectacol. Eram amândoi într-o dispoziție excelentă. -Ații fost vreodată încercuiți, Olaf și dumneata, în vilă? -Încercuiți? -De ticăloși care vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
scrie, care, pentru moment, a devenit indispensabilă. Am nevoie, din ce în ce mai multă nevoie, să-mi comunic gândurile ființei mele imaginare, umbrei mele. Umbra asta sinistră care se apleacă pe perete, la lumina lămpii, și care pare să citească cu atenție, să devoreze tot ce scriu. Cu siguranță, ea înțelege mai bine decât mine. Numai umbrei mele pot să-i vorbesc cum trebuie. Ea mă obligă să vorbesc; numai ea poate să audă. Ea înțelege, bineînțeles... Voi stoarce sucul picătură cu picătură, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nu știu ce animal, un șarpe indian, un dragon? O noapte cu ea, apoi să murim amândoi, unul în brațele celuilalt. Pentru mine era scopul suprem al vieții. Părea că târfei începuse să-i placă să mă tortureze. Ca și când răul care mă devora nu era de-ajuns. Până la urmă, am renunțat la orice activitate. Am încetat să mai ies, cadavru ambulant. Nimeni nu știa cauza. Bătrâna doică, martorul intim al morții mele treptate, mă copleșea cu reproșuri. Din cauza târfei, auzeam oamenii murmurând pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
persista vreme îndelungată până când cineva dintre cei ai casei sau vreun vecin cu o sensibilitate olfactivă mai pronunțată se înduplecă să facă o excursie până la ghenă. Se aruncă ouăle, respectiv uleiul încins direct pe fereastră. Pentru ca ulterior câinii cartierului să devoreze ochiurile prăjite și pentru că, și așa, șeptelul de maidanezi trebuie împuținat. După descotorosirea de ouă și de uleiul încins, se aude un zbierăt, un geamăt sfâșietor. Hauăleuuuuu! Se presupune că întâmplător un element uman s-a interpus ca un țăcănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
altele păstrează aerul prospețimii pe care apropierea în timp îl conferă inevitabil. Toate sunt autentice, s-au petrecut și au însemnat, fiecare în parte și toate la un loc, un soroc de viață și credință într-o profesie care te devoră, te înalță și te doboară după cum meriți, singura consolare fiind doar aceea că, dacă i te-ai dedicat, nu mai ai scăpare, oricât de mult ai încerca. Praful scenei nu are asemănare, este cel mai perfid drog cu putință, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ce nu pot desluși, dar care are, iată, forța să mă facă să-mi amintesc, de parcă privesc o fotografie, chipul celui care a fost unul dintre cei mai interesanți oameni de teatru pe care i-a avut și i-a devorat Teatrul Național, Mihai Berechet. PAGINĂ NOUĂ MARCELA RUSU De Marcela Rusu am aflat prima oară destul de târziu. Eram, cred, prin anul doi când Moni ne-a povestit despre ea, nevastă-sa, mă rog, fosta lui nevastă care era, spunea Moni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
de care nici un copil nu s-ar speria? Simte cum pașii îl poartă într-o direcție greșită, abia acum îți dai seama că tot planul tău care la început părea o formalitate s-a transformat într-un monstru care te devorează începînd cu ochii și creierul, altfel nu se explică de ce nu mai reușești să ți aduni gîndurile și nici să vezi mai departe de vîrful nasului. Voi chiar ne luați de fraieri, i-auziți, dom’ Roja, ce gogoși încearcă să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
la tot felul de Întrebări tâmpite tot weekendul. Mă gândeam și că două zile În plus plătite de Goering nu ar strica, dar asta am ținut pentru mine. — Și cu el cum rămâne - cu mortul? Am privit Înapoi la cadavrul devorat de larve al lui Von Greis și apoi am Înălțat din umeri: — Nu se grăbește nicăieri, am răspuns. Și apoi, nu vrei să strici ospățul, nu? Am luat resturile de hârtie pe care Inge reușise să le strângă din sobă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mai multe locuri, la o expoziție, un concert, o onomastică, dovedindu-se, invariabil, În fiecare dintre aceste Împrejurări, un avid, deplin cunoscător și consumator al evenimentului. Și, de necrezut, continua, când oare, truda scrisului la roman, la recenzii, la eseuri. Devora cărțile abia apărute la București și Timișoara, și Paris, dar și cele de demult și de oriunde. O falstaffiană ardoare a ingurgitării: texte, mâncăruri, vinuri, teatru, balet, călătorii, filme, agape, fără a pierde totuși, cum oare, finețea percepției, ardoarea entuziasmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
în brațe, strângându-mă la pieptul său. Cupoane de mătase se întind în aerul imaginii din mintea mea. În această cameră, în acest pat, dă ea reprezentația vieții ei. Simte cum lumina se filtrează prin trupul ei. Cerul vine să devoreze pământul. Durerea ei din trecut dispare. Mai târziu, când el devine împăratul modern al Chinei, când ea a învățat tot ce era de învățat despre el, după ce a deschis toate ușile universului lui, a trecut prin ele și le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
descoperise mai devreme. Karin cercetă fotografia autorului - un bărbat blând, cu părul grizonant, la vreo cincizeci de ani, care arăta ca un dramaturg. Ochii lui contemplativi priveau pe lângă lentilele ochelarilor. Păreau s-o caute, intuind deja pe jumătate povestea ei. Devoră cărțile în trei nopți la rând. Capitol uluitor după capitol uluitor, nu se putea opri din citit. Cărțile doctorului Weber alcătuiau un jurnal al tuturor stărilor în care putea intra conștiința și, de la primele sale cuvinte, simți șocul descoperirii unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prima oară de când Mark se ridicase în capul oaselor și vorbise, se simți plină de un optimism precaut. Nu era singură; jumătate din omenire avea creierul parțial tulburat. Citi ambele cărți cuvânt cu cuvânt, cu sinapsele schimbându-i-se pe măsură ce devora paginile. Scriitorul părea un fel de inteligență controlată, viitoare. Nu putea fi sigură ce cale îi așternea în față accidentul lui Mark. Dar știa cumva că se va intersecta cu a acestui om. Din câte spunea, doctorul Weber nu vizitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
el s-a trezit Într-un morman de carne și mațe de cal, ținându-și vioara deasupra capului, Încercând să scape din grămada aia caldă și grețoasă de hoituri, Înălțându-se ca un pom viu deasupra cailor sfârtecați, În timp ce haita devora flămândă caii regimentului, și dacă se mai auzea vreun nechezat, el era acoperit de trosnetul oaselor și al pieilor În fălcile de fier ale lupilor care lăsau În urmă iarba strivită și umedă, plină de bale și de sânge. „Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
spre disperarea eroului său exemplar, Jimmy Porter... Pedeapsa cumplită a avangardei ? Depinde : pentru unii este uitarea. Pentru alții, vai!, consacrarea...Așa cum urma scapă turma, ariergarda scapă avangarda... În cartea sa Bulgakov și secretul lui Koroviev - volum pe care l-am devorat cu pasiune, fiind vorba În el 32 despre una din cărțile mele de căpătîi - Ion Vartic face, printre altele, seducătoare analogii masonice ; Maestrul autorului rus este maestru și-ntr-un sens mai profund : ” ... Schema unor relații dintre personaje pare, Într-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
al actorului/istoric (căci, nolens-volens, a devenit și secretar al timpului său teatral!) Ion Focșa, Încheind recenzia cu speranța că va mai urma, măcar un volum. Și a urmat : lam primit cu bucurie, acum trei-patru săptămîni. Azi, după ce l-am devorat cu pasiunea cu care părinții noștri devorau colecția .... Submarinului Dox de 15 lei, Încep „darea de seamă” cu nădejdea că va mai urma cel puțin Încă un volum... Fiindcă repet, citesc memorialistică pe rupte. Trăiesc epoci teatrale prin procură. Cunosc
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
și secretar al timpului său teatral!) Ion Focșa, Încheind recenzia cu speranța că va mai urma, măcar un volum. Și a urmat : lam primit cu bucurie, acum trei-patru săptămîni. Azi, după ce l-am devorat cu pasiunea cu care părinții noștri devorau colecția .... Submarinului Dox de 15 lei, Încep „darea de seamă” cu nădejdea că va mai urma cel puțin Încă un volum... Fiindcă repet, citesc memorialistică pe rupte. Trăiesc epoci teatrale prin procură. Cunosc mari artiști - sau doar mici canalii , datorită
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cu greu În posesia volumului. După doi ani de căutări prin librăriile clujene, am avut noroc că domnul Ion Vartic mi-a trimis opul acasă, cu o gentilețe care mă obligă, pe viitor. Odată intrat În posesia lui, l-am devorat, cu aceeași febrilitate cu care am citit, și recitit, de multe ori, romanul lui Bulgakov. Ideea acestui op neconvențional, cu inserții ramificate (lite rare, economice, politice, mondene, diaristice, religioase etc.), m-a cucerit dinainte de-a deschide cartea. Dar să
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]