2,071 matches
-
moarte. Partea a patra (strofele 86- 98) reunește pastelul, idila și meditația. Cadrul silvestru nocturn și idila celor doi îndrăgostiți sunt contemplate cu tulburare de către Hyperion, care șia reluat locul lui menit din cer. Monologul lui Cătălin exprimă nostalgia omului devorat de trăiri dionisiace, care însetează acum după seninătatea apolinică a ființei supe rioare: Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patemi. Și deasupra mea rămâi / Durerea de mio curmă, / Căci ești iubirea mea dentâi / Și visul meu din urmă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
bucureștene. Ela pare a se adapta rapid lumii mondene și noului stil de viață, în timp ce Ștefan este atras doar de noile experiențe de cunoaștere. El asistă neputincios la tranformarea celei preaiubite întro femeie mondenă. Trăiește o „dramă a incertitudinii chinuitoare“, devorat de suspiciune, torturat de gelozie. „Monografia“ acestor sentimente este surprinsă în episoade narative din Cartea întâia, reconstituite prin fluxul memoriei. Astfel, episodul excursiei la Odobești (cap. 3, E tot filosofie...), când Ela cochetează cu Grigoriade, marchează intrarea lui Ștefan sub
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cârciuma lui Avrum, de exemplu). După moartea Anei, conflictul cu George este disimulat sub aparența prieteniei, dar viclenia proce durală a eroului va fi denunțată de Savista, oloaga. Pentru toate aceste carențe morale și afective, Ion va plăti cu viața, devorat de glasul pământului și de glasul iubirii. Item 3: ilustrarea a patru elemente de structură și de compoziție ale textului narativ semnificative pentru construcția personajului ales Traseul existențial al protagonistului este reliefat și prin alte secvențe narative cu semnificații majore
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dacă totul ți se dă atât de cârpit și de îndoielnic. Piesa este o dramă a contra dicțiilor dintre realitate și idealitate în care se zbate o conștiință, o inteligență severă cu ea însăși. Foamea de puritate și de certitudini devorează ființa eroului: O iubire care nu este eternă nu este nimic, fiindcă Fără certitudine nu există adevăr și nu există frumusețe pe lume. Simptomatică este compararea lui Gelu cu revoluționarul francez SaintJust, definit de Penciulescu ca un arhanghel al Dreptății
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
lui Ceaușescu față de nevoile poporului său a fost, probabil, construirea noului său palat. Această structură-mamut, cu o lungime reprezentînd echivalentul a trei stadioane de fotbal, cu lățimea egală cu a unui stadion și cu o înălțime de 13 etaje a devorat miliarde de lei, care puteau fi folosite, foarte ușor, pentru a le furniza mai multă hrană, combustibil și electricitate cîtorva mii de cetățeni români. Între anii 1983 și 1986, Senatul american a început să-și schimbe atitudinea față de suspendarea Clauzei
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
speță (vechiul poiitis), e un făcător, un inspirat, dar și un himeric; vizând concretizarea irealului, el se ciocnește de conștiința limitei. Orice poet autentic e un Don Quijote în perpetuitate, un imoderat aspirând spre infinitul textului, dar și un damnat, veșnic devorat de dubii. Ar rezulta de aici că arta, altfel spus meșteșugul, acoperă ceea ce nu poate elanul întemeietor. Arta cuvântului, să recunoaștem, este totodată și o știință a cuvântului, o formă aparte a lucidității. Dacă nu întâlnirea cu "infernalul și divinul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
i se dedică în Elegii interludiul Omul-fantă; în destinul acestuia, total contradictoriu, se recunosc, încifrate, motive existențialiste surdinizate: "Omul-fantă face înconjurul lumii / și există numai cât să ia cunoștință / de existență". Ori: El adulmecă existența / și ia naștere lăsându-se devorat de ea..." Dintr-o perspectivă ca aceasta, de realități psihofizice incongruente, omul-fantă (despicat, adică) e în egală măsură un homo planetarius cât și individ în sine, un ins-eșantion zbătându-se mereu între "visceral și real" cum se autoprezintă în A
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ființei, solitudinea metafizică, misterul universal, închiderea cercului teme de antropologie filozofică. Privind spre Dante, spre Bach și Kant, iscoditorul privește, în subtext, spre Umanitate, neuitându-și nici o clipă Eul hipertrofiat. Cel care, bântuit de concretitudine percepea cândva Cu inima, e devorat acum de mirajul cunoașterii; mai precis de "suferința de a vedea peste tot / și-n toate timpurile". Deși încrezător în demonul cel bun, accesul în abisal întârzie: Cântecul pentru care m-am pregătit îndelung pentru care-am deprins fiece măsură
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prăpădit în plină tinerețe), ce avea la dispoziție o bibliotecă mărișoară rămasă de la fratele său, învățător, care murise pe frontul de Răsărit. Acest băiat pentru care lectura era o adevărată pasiune, îmi împrumuta și mie cărțile preferate, pe care le devoram în timpul vacanțelor. Alături de celelalte formații artistice despre care am pomenit, exista și un taraf de muzică populară, susținut de talentați instrumentiști, taraf ce se primenea mereu, pe măsură ce unii membri părăseau grupul o dată cu absolvirea. În perioada de afirmare a generației mele
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
mare cu pruncul surghiunit, omul acostează, silit de furtună, într-un ținut sălbatic, pe un țărm neprimitor și, pe cât se pare, nelocuit; ajunge, astfel, într-o lume a alterității primejdioase, într-un spațiu-limită unde își va afla moartea (va muri devorat de un urs), dar unde va triumfa și viața: fetița părăsită va fi găsită de un păstor care o va adăposti în coliba lui și o va crește ca pe o fiică. De-a lungul întregii scene (scena 3, actul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sunt acestea maltratate și înfometate. Într-o zi, una dintre ele își mănâncă purcelușii. Porcarul se destăinuie filosofului, temându-se să nu fie vreun semn rău. Antiphon îi replică atunci porcarului să fie bucuros că scroafa înfometată nu i-a devorat propriii copilași și că poate așadar să se declare mulțumit... 4 Dușmanul legilor. Antiphon s-a plictisit de „divan”; considera că o asemenea activitate nu era pe măsura ambițiilor sale, așa că a devenit de-a binelea filosof sofist. După ce a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
întrepătrund prin particulele invizibile - expresia apare în text... - care urmează niște trasee și au pasaje deschise datorită existenței porilor. Ansamblul se unește sub formă de abur. Cum s-ar putea profesa mai clar un materialism în toată regula? A-ți devora aproapele devine deci un exercițiu filosofic: nimic imposibil în asta, mai întâi pentru că unele populații de pe planetă acționează în acest fel, dar și pentru că nimic nu se pierde, iar economia generală a lumii este astfel salvgardată. Materia cadavrului aproapelui meu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
prin aer, jucându-se cu ele ca și cum ar fi fost niște mingi, lăsându-le să scape până În capătul plajei Înainte de a le prinde iar, și continuau astfel, distrându-se, până când, plicitsiți de joc, Își părăseau prăzile maltratate, vlăguite, ori le devorau, dacă le era foame. Toate astea, a Încheiat Faulques, nu le văzuse la televizor, nici nu le auzise pe ici, pe colo, ci le fotografiase pe o plajă australă, În timpul războiului din Malvine. Iar delfinii aceia păreau umani. - Nu știu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și negru, că la vremea ei Își câștigase o pagină dublă În felurite reviste de circulație internațională. După o luptă În Împrejurimile Yamenei, o duzină de rebeli din Ciad, răniți și cu mâinile legate, fuseseră lăsați lângă râu, ca să-i devoreze crocodilii, la mică distanță de hotelul - geamuri sparte de focurile trase și pereți plini de găuri, care păreau tușe de pictură făcute cu negru rece - unde trăsese Faulques. În decursul unei jumătăți de oră, Îi fotografiase pe oamenii aceia, rând
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
râu și ca trupurile nemișcate de pe mal. Carne crudă. Niciodată nu i se păruse, ca În acea zi, că duhoarea trupurilor africane era aidoma cu a cărnii crude. Aplecându-se asupra unuia dintre ele - carne pe butucul măcelarului, gata de devorat - și apropiind obiectivul aparatului de el, rănitul ridicase mâinile legate ca să se acopere pe jumătate, Înspăimântat, pe când corneele albe Îi ieșeau și mai abitir din orbite. Atunci Faulques mărise diafragma cu un punct, focalizase pe ochii ieșiți din orbite pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
răsărit, figuri cu un aer Între Bruegel și Goya - frontiera atrocității văzută cu ochi moderni - se Înșiruiau la picioarele vulcanului În flăcări: bărbatul care Îl răpunea pe rănit cu lovituri de archebuză, cel care Îi jefuia pe morți, câinele care devora cadavre, execuțiile, roata de tortură, copacul din care atârnau ciorchinii de trupuri ale spânzuraților. Răutatea mai presus de orice control al rațiunii și ca instinct natural al omului. Pictorul de război s-a oprit În fața scenei, privind-o. Necurat, spusese
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
și, mai ales, pe orfici. Chiar dacă s-a negat existența unor comunități orfice În Antichitate, o ideologie orfică a existat cu siguranță anterior lui Platon. Ea a lăsat moștenire respingerea și disprețul trupului pornind de la mitul pruncului Dionysos, ucis și devorat de Titani 20. De aici, discipolii „stilului de viață orfic” (bios orphikos) au ajuns la ideea unui păcat (timoria, scelus) care precedă nașterea umanității, dar pe care neamul omenesc Îl moștenește. Pentru a-l ispăși sînt considerate necesare Înfrînările (apochai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și consubtanțialității cu divinitatea, căci În mitul orfic omenirea ia naștere din cenușa Titanilor izbiți de fulgerul lui Zeus În chip de pedeapsă pentru deicidul comis și, În felul acesta, avem cu toții În alcătuirea noastră fragmente din trupul lui Dionysos devorat de Titani. Cu toate că Bianchi a atras atenția În repetate rînduri că ar fi o simplificare excesivă să se atribuie derivarea gnosticismului din orfism, teoria sa privitoare la invarianți n-a reușit să ofere o explicație a situațiilor istorice concrete. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Povestindu-i istoria creației, Isus Îi dezvăluie omului propria origine: „Isus i-a arătat lui Adam pe părinții din Înălțimi(le cerești) și propria sa persoană (a lui Isus) lipsită de apărare dinaintea tuturor, dinaintea colților panterei și ai elefantului, devorată de cei hrăpăreți, Înghițită de cei lacomi, amestecată și Întemnițată În tot ce există, legată de duhoarea Întunericului”77. Revelația făcută de Isus, totuna aici cu Arborele Cunoașterii 78, Îi Îngăduie lui Adam să ia cunoștință de starea jalnică În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
De nat. boni 46. 71. M7984 = T III 26oeI și M7981; citat după Asmussen, Manichaean Literature, p.127. 72. Acest proces este diferit la Theodor bar Konai, Augustin și Mihail Sirul (Cumont, Recherches I, p. 42): Marele Arhonte Saklas Îi devoră pe monștrii masculi, iar soția sa Nobroel pe cei femele, după care au un raport sexual și Nebroel Îi naște pe Adam și apoi pe Eva. 73. Motiv pentru care, bineînțeles, școala germano-suedeză de istorie a religiilor era ferm convinsă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
relației noastre a avut o perioadă în care, când mă vedea că gătesc cina, se trântea în fotoliu și se uita la filme horror; până să intru în bucătărie, nu arătase interes pentru acest gen cinematografic, dar atunci ajunsese să devoreze săptămânal cel puțin cinci DVD-uri sau VHS-uri cu producții faimoase în domeniu; dezinteresul lui față de progresele mele în gospodărie era deprimant, dar în pat era teribil de talentat, zău că nu merita să fac caz de atâta lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
interesează. Nu? Nu! La cărțile de bucate situația e aceeași: tiraje mici, vânzări subțiri... Ia să strecoare ăștia niște fotografii cu gospodine sumar îmbrăcate între rețeta de ciorbă de perișoare și cea de plachie, să vezi cum le-ar mai devora lumea în metrou dimineața, la prânz și seara... Alta în locul meu s-ar fi mulțumit cu finalul apoteotic de la petrecere, dar eu, ambițioasă și dornică de afirmare, nu. Tânjeam să provoc în realitate ceea ce văzusem până atunci numai în filme
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Acolo totul merge ca pe roate: este utopia înfăptuită” (28 iunie 1982). Norocul acestor locuri că n-au fost locuite prea mult timp de Cioran. Altfel, toate ar fi luat forma obsesiilor lui, a vidului din care el se hrănește, devorându-l și devorându-se. Sau, mai exact: întemeindu-l și întemeindu-se. Oricum, corporalitatea lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca pe roate: este utopia înfăptuită” (28 iunie 1982). Norocul acestor locuri că n-au fost locuite prea mult timp de Cioran. Altfel, toate ar fi luat forma obsesiilor lui, a vidului din care el se hrănește, devorându-l și devorându-se. Sau, mai exact: întemeindu-l și întemeindu-se. Oricum, corporalitatea lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
era pasionat de biografii? Dar cititul poartă deseori tocmai semnul și atributele deșertăciunii: „Cu cât citesc Ă și citesc, vai, prea mult Ă, cu atâta cred că «nu merge», că «adevărul» scapă tuturor acestor cărți pe care lenea mea le devoră. Căci «adevărul» trebuie să-l găsești în tine însuți, nu altundeva. În mine însă nu găsesc decât îndoială și meditație despre această îndoială” (I, 112). Cititul îl nemulțumește, explorarea în sine îi aduce îndoială, în vreme ce rătăcirea fără sens înseamnă euforie
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]