1,622 matches
-
1918. Nu se poate însă afirma la fel de categoric dacă Wittgenstein a văzut în gândurile sale mai târzii o continuare a filozofiei Tractatus-ului sau, dimpotrivă, germenele unui gen de filozofie cu totul nou. În cântărirea argumentelor aduse în favoarea tezei continuității sau discontinuității dezvoltării gândirii filozofice a lui Wittgenstein va trebui să ținem seama, desigur, de ceea ce a spus el în această privință. Dincolo de referirile sale eliptice și uneori aluzive, hotărâtoare vor trebui socotite concluziile la care ne va conduce compararea unor teme
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
devină, pe parcursul actului scenic, subordonat funcțional semnificației dramaturgic-regizorale" (Popescu, 1990, pp. 99-100). 83 "timpul real este comprimat în scenă" (Popescu, 1990, p. 98). 84 Vezi, de exemplu, diferitele "modalități de modulare a timpului în teatru" prezentate de J. Ceuca: continuitate/discontinuitate; accelerare/încetinire; concentrarea (se trece de la o acțiune la alta, sărindu-se etapele intermediare); elongația (rar, timpul evenimentului teatral îl depășește pe cel necesar în realitate) Ceuca, 2002, pp. 62-63. 85 Și implicit, la nivel stilistic, oralității, în condițiile în
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
toți specialiștii. În ceea ce privește tipurile de clasificare a bolilor psihice, acestea se vor raporta la „normalitatea psihică” a persoanei umane. În sensul acesta, tulburarea psihică pe care medicul psihiatru o constată ca abatere de la normal, poate avea următoarele aspecte: „continuitate sau discontinuitate cu normalul, entitate sau sindrom, atitudine simptomatică sau psihopatologică” (P. Berner și H. Luccioni). La acestea H. Tellenbach adaugă, „cameleonismul metodologic” al psihiatrului în actul de delimitare al „modelului bolii”, iar H. Lanteri-Laura, afirmă că „boala psihică” este un „concept
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Ce va deveni în final persoana umană aflată în aceste condiții de viață socio-culturală, economică, morală? J. Folliet descrie un veritabil sindrom de degradare al personalității umane caracterizat prin următoarele aspecte: golirea interioară a persoanei, slăbirea acesteia, dependență și pasivitate; discontinuitatea conștiințelor, a responsabilității, imaturitate și regresiune; caracterul superficial al emoțiilor și sentimentelor, epuizare, pierderea capacității creatoare, a inițiativei; slăbirea sentimentelor altruiste, de compasiune, milă și solidaritate afectivă; ]nchiderea în sine egocentrică, cultivarea intereselor egoiste materiale, duritate, agresivitate etc.; transformată într-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
spectacolul umanului pe care îl propunem se opune spiritului științelor așa-zis umane. Sociologia, psihologia, istoria, economia caută continuitățile (regularitățile, coerențele, constantele) în conduita umană. Științele umane se străduiesc să dezvăluie per-manențele. Teoria posibilelor-imposibilelor este un mod de a arăta discontinuitățile (rupturile, bifurcațiile, răsturnările, întoarcerile) din cursul destinului uman. E o încercare de a gîndi partea de surpriză esențială din viața oamenilor. Spectacolul oferit de această teorie este cel al întîmplării și al inconstanței. Căutînd constantele, lăsînd la o parte surprizele
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
progres. Oamenii moderni povestesc convingîndu-se pe ei înșiși că sunt rezultatul unui drum îndelungat, dificil și haotic spre progres. Insistînd asupra modului în care posibilele și imposibilele se creează, se destramă, se transformă, teoria de față este o teorie a discontinuității lumilor. Am vorbit, spre exemplu, despre "neînțelegere" (imposibil să existe șefi devine imposibil să nu existe conducători și conduși), despre inventarea individului (imposibil ca fiecare dintre noi să nu fie un individ), despre trecerea de la "individul în afara lumii" la "individul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fi, decît dacă îi redăm caracterul imprevizibil, negat de primii autori ai tragediilor sale122." Luînd drept obiect de studiu apariția, răspîndirea și căderea comunismului, Furet încearcă să înțeleagă, după cum spune el însuși, forța unei mitologii politice. "Întîmplător", "neprevăzut", "improbabil", "misterios", "discontinuitate", "ceva cu totul nou", "enigmatic". Frecvența acestor adjective, substantive și expresii pare să confirme caracterul nedeterminist al demersului istoricului: "Departe de a fi o repetiție, octombrie 1917 este ceva cu totul nou"; "Bolșevismul, stăpîn întîmplător și fragil al Imperiului țarilor
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
improbabil este un eveniment posibil. "Probabilismul" face dovada unei gîndiri a continuității: un eveniment este considerat ca fiind mai mult sau mai puțin probabil; căutăm, la limită, să-i stabilim cu mare precizie probabilitatea. Teoria posibilelor-imposibilelor aparține unei gîndiri a discontinuității. Un eveniment este posibil sau imposibil, el nu este mai mult sau mai puțin posibil; el nu poate să fie mai mult sau mai puțin imposibil. Ideea potrivit căreia un același eveniment poate fi considerat, în același timp, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sau mai puțin posibil; el nu poate să fie mai mult sau mai puțin imposibil. Ideea potrivit căreia un același eveniment poate fi considerat, în același timp, ca un posibil și ca un imposibil nu contrazice în nici un fel postulatul discontinuității. Probabilismul care impregnează științele umane nu este un mod savant de a reduce, de a nega libertatea și responsablitatea oamenilor? Bourdieu explică, spre exemplu, că e în mare măsură improbabil ca agenții să pună în discuție structurile sociale, că cel
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
care Damasio îl dă doamnei A: "Fiți prudentă!" Se pare, astfel, că ar exista o puternică legătură între extraordinara capacitate a oamenilor de a-și crea posibile și imposibile a crea realitatea, lumea și particularitățile lor neurofiziologice. SUNTEM O INEXPLICABILĂ DISCONTINUITATE Această ipoteză pare în mare măsură confirmată de paleoantropologie. Ce este omul? Încercînd o sinteză a celor mai recente lucrări în domeniu, Ian Tattersall 176 formulează următorul răspuns: "Vizitatorul este pur și simplu fascinat nu doar de finețea acestor minunate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
morții, se adaptează la medii de viață dificile și la importante schimbări climaterice. Dar ei nu desenează, nu pictează pe pereții grotelor. În privința primilor Homo sapiens, strămoșii noștri direcți, avem de a face nu cu o evoluție ci cu o discontinuitate: "În arta oamenilor de CroMagnon se vede ce anume diferențiază specia noastră nu doar de celelalte animale, ci și de hominizii care ne-au precedat." Abia după această discontinuitate putem vorbi de oameni. Suntem frunctul unei bifurcații în istoria viului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
avem de a face nu cu o evoluție ci cu o discontinuitate: "În arta oamenilor de CroMagnon se vede ce anume diferențiază specia noastră nu doar de celelalte animale, ci și de hominizii care ne-au precedat." Abia după această discontinuitate putem vorbi de oameni. Suntem frunctul unei bifurcații în istoria viului care se manifestă prin apariția a ceea ce paleo-antropologii numesc cel mai adesea "gîndire simbolică": Dacă există un lucru care distinge ființele umane de celelalte organisme, actuale sau dispărute, este
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
conținuturi care nu corespund nici unei nevoi". Așa cum le place să vorbească, oamenilor le place să imagineze. Imaginația înseamnă plăcere. Ce reprezintă încercările de a explica polis a grecilor, lumea creștină, lumea aztecă, lumea modernă? Ce reprezintă încercarea de a demonstra discontinuitatea fiecăreia, caracterul lor contingent? Putem explica procesul imaginației care a dat naștere lumilor umane? De ce anumiți oameni își creează anumite posibile, anumite imposibile? De ce inventează povestea aceasta și nu o alta? Suntem capabili să ne istorisim o mulțime de povești
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Un animal sublim și înfricoșător: altfel spus, constructivist 261 O teorie "complementară" a lumii 265 Nici un teren nu e sigur 272 Ce sunt posibilele și imposibilele noastre? 273 Aparatul neurofiziologic și facultatea de a crea lumi 277 Suntem o inexplicabilă discontinuitate 278 Dorința de cunoaștere și infantilizarea 282 Suntem cu toții niște poeți nebuni 286 Transdisciplinaritate: spectacole de libertate 291 La ce oră te trezești? 294 ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------8 ANDREU SOLÉ 1 CREATORI DE LUMI
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
explica în mod adecvat modificările semnificative ale poziției Germaniei. Potrivit celei de-a doua interpretări, elitele germane au folosit "tactica salamului" pentru a transforma gradual opinia publică în favoarea "normalizării" și acceptării implicării în operațiuni militare. Această explicație este compatibilă cu discontinuitatea și pune accent pe caracterul de agent al decidenților politici germani. Totuși, această interpretare nu surprinde calea prin care modificările poziției germane au fost motivate de o dorință de a consolida cooperarea multilaterală pentru securitate. Baumann și Hellmann sugerează că
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
din rolul său în conflictele din prima jumătate a secolului al XX-lea. Această moștenire a făcut ca Germania să dezvolte un reflex politic distinct, care favorizează cooperarea în instituțiile multilaterale euro-atlantice. După sfârșitul Războiului Rece au apărut semne ale discontinuității în politica externă germană. Deși aceste transformări sunt foarte importante, ele nu trebuie interpretate ca vestind o reîntoarcere la Germania de altădată. În schimb, ele reflectă ajustări procedurale care aduc la zi, de fapt, contribuția Germaniei la sprijinirea cadrelor de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pe baza egalității în creștere între statutul ei și cel al SUA și al Japoniei. Totuși, tiparul general al activității instituționalizate care a apărut nu se potrivește în totalitate cu predicțiile neorealiste și instituționaliste. În această dezbatere, neorealiștii au prezis discontinuitatea unor cadre multilaterale esențiale, și interpretează semnele discontinuității ca favorizând apariția unei structuri internaționale multipolare conflictuale. Instituționaliștii au răspuns la afirmațiile neorealiste anticipând continuitatea structurii postbelice a aranjamentelor multilaterale dintre principalele puteri. Vor apărea schimbări, dar acestea vor avea un
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
și cel al SUA și al Japoniei. Totuși, tiparul general al activității instituționalizate care a apărut nu se potrivește în totalitate cu predicțiile neorealiste și instituționaliste. În această dezbatere, neorealiștii au prezis discontinuitatea unor cadre multilaterale esențiale, și interpretează semnele discontinuității ca favorizând apariția unei structuri internaționale multipolare conflictuale. Instituționaliștii au răspuns la afirmațiile neorealiste anticipând continuitatea structurii postbelice a aranjamentelor multilaterale dintre principalele puteri. Vor apărea schimbări, dar acestea vor avea un caracter gradual. Asia de Est este un caz
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
clar dacă aceste modele surprind în mod corespunzător tendința fundamentală. Contrar neorealismului, se pare că tendințele dintre 1989 și 1999 au consolidat o structură pașnică și cooperantă a relațiilor dintre marile puteri la nivel global. Contrar instituționalismului, există semne ale discontinuității în structura de bază a relațiilor dintre marile puteri. Problemele neorealismului și instituționalismului sunt grave mai ales în Asia de Est, unde există semnale că prezența de securitate a SUA poate fi chiar un obstacol pentru o structură pașnică de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unei mai mari egalități funcționale între puteri. Mai mult, acest tipar pare că există și în Europa, și în Asia de Est, în ciuda unor variații mari ale tiparelor interdependenței economice și instituționale din aceste regiuni. În general, există semnele unor discontinuități majore în tiparul de ansamblu al activităților instituționalizate dintre marile puteri în primul deceniu al perioadei post-Război Rece. SUA sunt presate să-și reducă implicarea militară în Europa și Asia de Est, care s-a acumulat în timpul Războiului Rece. De
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Războiului Rece. De asemenea, statele de rangul doi din aceste regiuni sunt presate să-și aducă la zi contribuțiile la securitatea multilaterală și instituțiile economice, și, de asemenea, își exercită propria influență în termeni mai autonomi decât în trecut. Aceste discontinuități reprezintă anomalii pentru predicțiile instituționaliste privind continuitatea în structura acordurilor multilaterale postbelice, după Războiul Rece. Totuși, ele nu se potrivesc nici cu ipotezele neorealiste. În timp ce în ordinea internațională emergentă sunt prezente elemente ale competiției poziționale dintre marile puteri, de fapt
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dovedit a fi crucială pentru modificarea percepției elitei conducătoare asupra consecințelor interdependenței. Astfel, deși presiunile pentru schimbare au existat înainte de sfârșitul Războiului Rece în fiecare dintre cazurile examinate, perioada 1989-1991 le-a cristalizat crizele de tranziție a identității. Bineînțeles că discontinuitățile cauzate de aceste presiuni ar putea fi interpretate ca reflectând predicțiile neorealiste. Din această perspectivă, presiunile reflectă tendințe latente către o ordine multipolară mai conflictuală, în care statele de rangul doi adoptă o orientare mai asertivă decât s-a întâmplat
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
multe ori munca la acest manuscris. În ultimii ani ai vieții, obișnuia să se refere la el numindu-l „cartea mea“3.) De îndată ce este vorba de aprecierea importanței și profunzimii acestor schimbări consensul încetează. Unii autori subliniază continuitatea, alții, dimpotrivă, discontinuitatea în trecerea de la filozofia timpurie la filozofia mai târzie. Temele și motivele comune, care pot fi identificate în textele filozofice pe care le-a scris Wittgenstein, li se par primilor mai semnificative, mai importante decât acele schimbări de direcție a
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
totul altfel văd lucrurile unii filozofi care i-au fost apropiați lui Wittgenstein și nu puțini dintre interpreții și comentatorii care s-au dedicat, mai târziu, studiului filozofiei sale. Ei susțin că în dezvoltarea gândirii lui Wittgenstein a survenit o discontinuitate, o ruptură, care nu are corespondent în istoria filozofiei. Astfel, într-o încercare de prezentare sistematică a filozofiei lui Wittgenstein, care a fost integrată în ampla sa lucrare consacrată principalelor curente ale filozofiei contemporane, profesorul german Wolfgang Stegmüller afirma că
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
1918. Nu se poate însă afirma la fel de categoric dacă Wittgenstein a văzut în gândurile sale mai târzii o continuare a filozofiei Tractatus-ului sau, dimpotrivă, germenele unui gen de filozofie cu totul nou. În cântărirea argumentelor aduse în favoarea tezei continuității sau discontinuității dezvoltării gândirii filozofice a lui Wittgenstein va trebui să ținem seama, desigur, de ceea ce a spus el în această privință. Dincolo de referirile sale eliptice și uneori aluzive, hotărâtoare vor trebui socotite concluziile la care ne va conduce compararea unor teme
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]