3,782 matches
-
menționat și poate Evagrie nu-i cunoștea opera pentru că afirmă că istoria Bisericii nu mai fusese povestită de nimeni de la jumătatea secolului al cincilea. Istoricul e un ortodox riguros: provenea dintr-o regiune (Apamea, în Siria) unde locuitorii credeau în dogma de la Calcedon și îl priveau cu ostilitate pe patriarhul Sever de Antiohia care era monofizit. De altfel, el observă că Eusebiu, istoricul care își scrisese opera cu două secole înainte și care în vremea lui era considerat încă o autoritate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pretenția de obiectivitate atât prin situarea propriului punct de vedere În istorie, cât și prin revelarea structurilor ascunse ale istoriei. Pe un asemenea teren se situează confruntarea dintre sociolog și istoric. În România de dupa 1989, cele două discipline, eliberate de dogmă marxist-leninistă, au fost reduse În opinia publică la două reprezentări caricaturale ale propriei vocații, cea dintâi fiind redusă la tehnică sondajelor de opinie, iar cea de-a doua - la căutarea adevărului În documentele din arhive. Ieșirea din impas o poate
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
relicvelor și a eroilor. Socialismul științific În căutarea unei noi legitimități. Socialismul științific era prin excelență știință justificărilor, specializată În fundamentarea „teoretică” a deciziilor politice ale liderilor de partid, cărora trebuia să li se găsească un corespondent În corpusul de dogme. Această disciplină Îndeplinea În celași timp funcția de istorie a politicii interne, În sensul unei istorii a ideilor politice și a documentelor de partid. Disciplină nu se bucură de o adevarată recunoaștere nici macar printre proprii săi profesori; către sfârșit, membrii
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
Ideologia este pentru el fără Îndoială un echivalent posibil pentru doxa, forma de credință («adeziune doxică» sau «sacru cultural») și forma de rezistență la analiza științifică, căreia i se opune În mod necesar o critică istorică. Trecerea de la doxa la dogmă și, implicit, la ideologie este totuși produsul unei situații de criză și reacțiile critice care o Însoțesc pot constitui la rândul lor noi ortodoxii (vezi subcapitolul dedicat doxei literare și rezistenței la obiectivare, În Bourdieu, 1992, pp. 259-263). Metamorfozele marxismului
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
după 1989 „Oamenii cultivați se simt În cultura că și-n aerul pe care-l respira și doar o mare criză (precum și critica ce-o Însoțește) Îi poate face să se simtă nevoiți să schimbe doxa În ortodoxie sau În dogmă și să justifice sacralitatea și modalitățile consacrate de a o cultiva” (Bourdieu, 1992, p. 261). „Literatura română scrisă În epoca comunistă este cea mai incitantă, mai dificilă și complicată literatura scrisă vreodată În românește, tocmai din pricina unui amestec incredibil de
Intelectualii în cîmpul puterii. Morfologii și traiectorii sociale by Mihai Dinu Gheorghiu () [Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
ales lui Manasse, neîncrezător în imboldul inimii. Dar credința curată a celor doi tineri în forța iubirii, disprețuitoare de îngrădiri și convenții, biruie până la urmă. Bătrânul moare, nesuportând lovitura, iar sfârșitul lui înseamnă și falimentul unei mentalități rigide, înțepenită în dogme. Deși mai discretă ca prezență până aproape de final, figura lui Manasse e, în felul ei, impunătoare, dramaturgul încercând să îi sugereze măreția printr-un patos ca al vechilor profeți. Un personaj pitoresc, guraliv și impertinent, cam fricos și bețiv, uneori
RONETTI-ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289366_a_290695]
-
Tudoran, Eugen Barbu ș.a. Sporadic sunt incluse și texte dramaturgice, sub semnătura lui Aurel Baranga. În publicistică subiectele, temele propuse și impuse oficial sunt acelea cu încărcătură ideologică, ele privesc și arta, literatura, reușind rareori să se desprindă din încorsetarea dogmei. Reportajul este reprezentat de Geo Bogza, F. Brunea-Fox, Eusebiu Camilar. Li se alătură, în anii ’60, Eugen Barbu, Ion Caraion, Ion Istrati, Fănuș Neagu, în anii ’70 Corneliu Leu și Pop Simion, iar în deceniul următor - Florentin Popescu. Secțiunea interviurilor
ROMANIA LIBERA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289316_a_290645]
-
Singurătatea eternului (1998), cuprinzând extrase de jurnal. Poezia scrisă de R. este expresia ezitării unei conștiințe ce se raportează la două tipuri de lume diametral opuse. Primul pornește de la tradiția românească, celălalt reflectă un spirit al timpului postbelic, încătușat în dogme și rigori ideologice, față de care scriitorul are o atitudine nu o dată obedientă. Unele texte se apropie prin simplitate de poezia populară, dar tezismul unor idei oficiale supără. Pâlpâirile de talent nu lipsesc, ca atunci când lumea miraculoasă a eroilor din basmele
RUSU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289413_a_290742]
-
ireductibil (Mâinile și Cei șapte, 1949, Întrunirea, 1963, O zi de august, 1965). De o parte, (răii, „boierii”, „burtă-verzii”), apariții definitiv respingătoare, de cealaltă - eroii pozitivi: muncitorii, țăranii, rusul, firește, cu harul lui dintotdeauna de binefăcător. Mai puțin încorsetat în dogmă și într-un asemenea limbaj se arăta a fi Ș. într-o schiță din 1949, Un autor în căutarea unor personagii, unde, mișcându-se sub orizontul purpuriu al realismului socialist, încerca să „pirandellizeze”, cu alertețe și cu o mină mai
SAHIGHIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289433_a_290762]
-
de cele două războaie mondiale și spectrului unui continent aproape ruinat În 1945, ca rezultat al aderării oarbe la viziuni și ideologii utopice. Intelectualii europeni, e de Înțeles, au condus asaltul Împotriva proiectului modernității. Voiau să se asigure că vechile dogme nu Îi vor mai duce vreodată pe drumul spre distrugere. Atacul lor frontal asupra metanarațiunilor i-a făcut să devină adepții multiculturalismului și, mai apoi, ai drepturilor universale ale omului și ai drepturilor naturii. Multiculturalismul era privit de postmoderniști ca
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
găsit expresia cea mai deplină În America. Încă de la Început, europenii au avut Îndoieli În legătură cu capitalismul. Americanii nu le-au avut niciodată. America a fost de mult considerată drept bastion al capitalismului. Atât de profundă a fost credința noastră În dogma capitalistă Încât America și capitalismul au ajuns să aibă un statut tautologic. Este posibil ca americanii să fie singurii capitaliști pur-sânge rămași În lume. Ideea lui Adam Smith a unei piețe nestânjenite, În care vânzătorii și cumpărătorii individuali concurează pentru
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
sociale. Un rol major pe această linie l-a avut, începând încă din anii ’70, profesorul clujean Ion Radu, sub coordonarea căruia a și apărut, în 1994, primul manual de psihologie socială modern în țara noastră, eliberat fiind de chingile dogmei marxist-leniniste care, chiar dacă mai puțin decât în alte discipline socioumane, a afectat serios și puținele, de altfel, realizări de psihologie socială din România anterioară evenimentelor din 1989. Dar limitările cu privire la producțiile psihosociale ante-’89 nu au ținut numai, sau poate
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
la iroquezi, deși teza lui principală - evoluția, la scară planetară, de la relații sexuale total nestructurate și necontrolate, la poligamie și apoi la monogamie -, teză absolutizată și politizată de Fr. Engels, a fost infirmată. Eroarea lui Morgan, amplificată și transformată în dogmă de materialismul istoric, a constat în generalizarea modelului iroquez la evoluția comunitar-familială a omenirii ca întreg. O altă gravă eroare a teoriilor clasice în legătură cu personalitatea de bază (modală) și a valorilor dominante este prezumția omogenității sau cvasiomogenității contextului cultural. Și
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
Dumitru Radu). În înțelegerea sa, dogmatica ortodoxă își va păstra ecumenismul și va fi deschisă către dezbatere câștigând un temei filosofic. Învățatul român a știut să descopere încărcătura ontologică prezentă în scrierile patristice fără a depăși primejdios delimitările propuse de dogme: centralitatea lui Hristos (acestui obiectiv fundamental al credinței creștine i-a consacrat, între altele, studiul Iisus Hristos sau Restaurarea omului, 1943), semnificațiile Sfintei Treimi, Biserica și rosturile ei, energiile divine increate (abordate încă din monografia Viața și învățăturile Sfântului Grigorie
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
personal a propriilor opere de către autorul lor și, uneori, furnizează soluția unor probleme de compoziție a operelor precedente, care altfel ni s-ar părea de neînțeles. Autocritica este mai puternică decît autoapărarea și se referă mai ales la chestiuni de dogmă. Opera e lipsită de orice ambiții literare și de orice vanitate, cu toate că, atunci cînd a scris-o, Augustin era personalitatea cea mai cunoscută a întregii creștinătăți occidentale și faima lui depășise granițele Africii. Bibliografie. Ediții: CSEL 36, 1902 (P. Knöll
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un extras din opera omonimă a lui Ieronim, care începe cu originile lumii, însă după acea dată e o lucrare autonomă a lui Prosper. Ea se deosebește de alte lucrări similare din epocă prin interesul acordat istoriei ereziilor și a dogmei creștine. Prosper încearcă să pună la un loc materialul preluat de la Ieronim cu informațiile extrase din micul tratat al lui Augustin Despre erezii și se ocupă pe larg de pelagianism și semipelagianism. Avînd trei redactări, Cronica lui Prosper a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lumea, a renunțării la viața pămîntească și a întoarcerii în patria cerească, este filozofia neoplatonică; vom relua această problemă imediat. Pe lîngă această producție filozofică „profană” mai există și aceea constituită din scurte tratate consacrate în mod expres definirii unor dogme ale credinței creștine, cum este aceea a Sfintei Treimi și a raportului dintre natură și persoană în Cristos. De aici și aparenta ciudățenie a celor două blocuri de opere, între care ar exista, s-a spus o vreme, o opoziție
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
este creștin. Această falsă problemă a apărut la scurt timp după moartea lui Boetius; în epoca lui Carol cel Mare, doctrina sa nu era considerată perfect ortodoxă, iar în secolele mai apropiate de noi, din dorința de a rămîne fideli „dogmei” opoziției dintre operele creștine și cele profane, exegeții au hotărît că adevăratul Boetius ar fi cel aflat sub influența filozofiei neoplatonice, în timp ce operele explicit creștine ale lui Boetius ar fi neautentice. Evident, această metodă de cercetare a fost abandonată, chiar dacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ulterioară a creștinismului și a făcut din el un scriitor creștin a cărui importanță va fi egalată, în lumea greacă, abia în secolul al VII-lea, o dată cu Maxim Mărturisitorul. Bibliografie. Despre ansamblul teologiei lui Chiril: H. du Manoir de Juaye, Dogme et spiritualité chez S. Cyrille d’Alexandrie, Vrin, Paris, 1944; G. Jouassard, Cyrille v. Alexandrien, în RAC III (1957), pp. 499-516; R.L. Wilken, Judaism and the Early Christian Mind. A Study of Cyril of Alexandria’s Exegesis and Theology, New
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
greacă și latină). Epistola către locuitorii din Constantinopol: ibidem, pp. 370-377 (trad. fr. din siriacă). Studii: L. Abramowski, Untersuchungen zum Liber Heraclidis des Nestorie (CSCO 242), Secrétariat du CSCO, Louvain, 1963; L. Scipioni, Nestorio e il concilio di Efeso. Storia dogma critica (Studia patristica Mediolanensia 1), Vita e Pensiero, Milano, 1974. CAPITOLUL XVII DEZBATERI TEOLOGICE PRECALCEDONIENE ȘI POSTCALCEDONIENE îN ORIENT I. REPERE ISTORICE Două trăsături caracterizează ansamblul dezbaterilor teologice din mediul bizantin: pe de o parte, legătura lor cu disputele pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
dat naștere unui simplu om ori unui Dumnezeu (omilia 1); proclamă un singur ipostas, ceea ce îl apropie de Chiril (antiohienii ar fi vorbit mai degrabă de prosôpon), dar și două naturi, ceea ce îl disociază de limbajul chirilian (omilia 23, despre dogma întrupării). Și, atunci cînd modifică, în Tomul către armeni, formula apolinaristă reluată de Chiril în „un singur ipostas al Dumnezeului Logos întrupat” (și nu „întrupat”, referitor la ipostas), face un pas spre o clarificare a ipostasului înțeles mai degrabă ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
amintit că, pentru stoici, divinitatea este absolut imanentă lumii. Apoi, creația este echivalentă cu proodos, care produce ființele făcîndu-le să iasă din divinitatea care le conținea (de exemplu, Numele divine 5, 9: 825A). Cristologia lui Dionisie nu se abate de la dogma stabilită la Calcedon în privința unirii celor două naturi, umană și divină, în Cristos (de exemplu, Numele divine 2, 10: 648D-649A), însă terminologia referitoare la caracterul inalterabil al naturii divine în Cristos și la absența confuziei dintre aceasta și natura umană
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ce își găsește un corespondent în lumea greacă doar în omiletica lui Ioan Hrisostomul care, de altfel, era siriac. Hrisostomul a avut mare succes și în cercurile siriace, iar multe dintre omiliile sale au fost traduse în siriacă. Dacă definirea dogmei este sarcina specialiștilor, teologia morală intră în sarcina tuturor celor care se îngrijesc de suflete, și de cea mai mare atenție se bucură marile teme ale mîntuirii și întoarcerii Domnului, care rămîn fundamentale și mai tîrziu, de exemplu la Roman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe Teodor Lectorul și poate că nu-i cunoștea opera, deoarece afirmă că istoria Bisericii nu mai fusese povestită de nimeni de la jumătatea secolului al V-lea. Istoricul e un ortodox riguros: provenea dintr-o regiune (Apameea, în Siria) fidelă dogmei de la Calcedon și ostilă patriarhului Sever de Antiohia, care era monofizit. De altfel, el observă că Eusebiu, istoricul care își scrisese opera cu două secole înainte și care în vremea lui era considerat încă o autoritate, nu fusese capabil să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
versuri În flăcări (1931), Sirenele zidirii (1932), De pază (1935), Dezrobire (1935), lipsite de valoare literară, ca și piesele Codreanu (1930) și Biruința (1933). Articolele sale de critică literară aparțin unui lector nu lipsit de gust, dar adânc marcat de dogmele sociologismului vulgar. A tradus din Pușkin, Lermontov, Esenin ș.a. SCRIERI: Poezii, Balta, 1929; Codreanu, Tiraspol, 1930; Întrebări literare (în colaborare cu I. Vainberg), Tiraspol, 1930; În flăcări, Tiraspol, 1931; Tinerimea în luptă și zidire (în colaborare cu Leonid Corneanu), Tiraspol
LEHTŢIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287773_a_289102]