2,528 matches
-
pe Uri pentru faptul că era în stare să pună piciorul acolo. Preșul de la intrare era acoperit de bilețele și scrisori: urări de bine din străinătate, fără îndoială. Toți ceilalți se aflau acum în casa surorii lui Uri, unde continua doliul pentru tatăl său și unde va începe doliul pentru mama sa imediat ce va fi îngropată. Maggie își făcea griji că Uri lipsea de la o reuniune de care avea nevoie. Știa de la priveghiurile de acasă că tot acest deranj nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să pună piciorul acolo. Preșul de la intrare era acoperit de bilețele și scrisori: urări de bine din străinătate, fără îndoială. Toți ceilalți se aflau acum în casa surorii lui Uri, unde continua doliul pentru tatăl său și unde va începe doliul pentru mama sa imediat ce va fi îngropată. Maggie își făcea griji că Uri lipsea de la o reuniune de care avea nevoie. Știa de la priveghiurile de acasă că tot acest deranj nu era pentru mort, ci pentru cei vii, ca să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Așa că spune-mi de ce. Maggie se uită la acest bărbat care se făcea comod în scaun și se relaxa acum pentru prima oară de când se cunoscuseră. Era conștientă că acesta era un fel de răgaz pentru el, o pauză de la doliu, un prilej de ușurare după greutatea pe care o purtase pe umeri în ultimele patru zile. Știa că e o stare trecătoare, că e imposibil să dureze. Cu toate astea nu se putea abține: se bucura de acest moment dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
întâmplare. Ar fi putut fi oricine altcineva în locul lui. Nu sunt sigură de asta. Cunoașteți vreun motiv pentru care viața dumneavoastră ar putea fi în pericol, domnule Aweida? Spre surprinderea ei, patronul magazinului păru sincer surprins de întrebare. Era în doliu după vărul său, dar palestinienii erau obișnuiți să-și plângă morții. Îi părea rău pentru el, între ei existând dintotdeauna o legătură, având același nume. Dar asta nu însemna că trebuia să-i fie teamă. Nu-i așa? Maggie își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-au ridicat din cauza frustrării, Însă a preferat să nu răspundă, dându-și În sfârșit seama că n-avea rost să mai discute cu femeile alea. În dimineața aia mătușa Feride Își vopsise părul negru. Ăsta era părul ei de doliu. A scuturat hotărâtă din cap și apoi a adăugat: — Nu-ți fă griji. Poți să fii sigur că n-o să-l expunem așa cum fac creștinii prin filme. Enervat de ochii În permanentă mișcare și de mâinile fluturătoare ale mătușii Feride
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că trei e numărul lui Allah. Dacă s-a măritat a doua oară, trebuie să se mărite și a treia oară. Însă, după un soț armean și unul turc, mă Întreb care-o să fie treia alegere? — Femeia e În doliu, cum poți să spui asemenea lucruri? a Întrebat mătușa Cevriye. — Doliul e ca virginitatea, a spus mătușa Zeliha scoțând un suspin. Trebuie să-l sacrifici celui care merită mai mult. Înspăimântate de ceea ce tocmai auziseră, cele două mătuși au tresărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doua oară, trebuie să se mărite și a treia oară. Însă, după un soț armean și unul turc, mă Întreb care-o să fie treia alegere? — Femeia e În doliu, cum poți să spui asemenea lucruri? a Întrebat mătușa Cevriye. — Doliul e ca virginitatea, a spus mătușa Zeliha scoțând un suspin. Trebuie să-l sacrifici celui care merită mai mult. Înspăimântate de ceea ce tocmai auziseră, cele două mătuși au tresărit, cuprinse de o uluială consternată. Chiar În clipa aia Asya și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ea spuse, Bună ziua, domnule Cipriano, adresarea respectuoasă se explică prin diferența de vârstă dar și prin obiceiurile de la țară, el răspunse, Bună ziua, nu i-am spus numele nu pentru că nu-l știm, ci pentru că ne-am gândit că femeia, în doliu greu după bărbatul ei, nu va lua parte la sumbrele evenimente viitoare ce se anunță nici la relatarea lor, deși ea intenționează să vină mâine la olărie să cumpere un urcior, după cum anunță, Mâine vin să cumpăr un urcior, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să meargă să viziteze ultima locuință a soțului. Bineînțeles că, deși stă încă la intrarea în cimitir, bucurându-se în sinea ei ca o gospodină ce se află de neașteptatul cadou, ea tot va merge acolo unde au convocat-o doliul și datoria, dar poate, până la urmă, nu va plânge atât de mult cât a crezut. Seara se lăsa lent, încep să apară lumini palide în casele vecine cu cimitirul, dar crepusculul va mai dura destul ca să-i îngăduie femeii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
făina ei de apă, cu atâta umezeală nu știu cum vom reuși să uscăm piesele. Fie din pricina blândeții crepusculare, sau a scurtei vizite evocatoare la cimitir, sau chiar, ceea ce ar însemna o compensație efectivă a generozității sale, pentru că-i spusese femeii în doliu că-i va da un urcior nou, Cipriano Algor, în clipa asta, nu se gândește la decepțiile și spaimele lui că va pierde și nu va câștiga. Într-un ceas ca acesta, când pășești pe pământul ud și prima pieliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
încăpea niciodată într-o cușcă de mărimea asta. Cipriano Algor nu vorbi de pisici și de tigri când intră în casă, nu suflă o vorbă nici despre vizita la cimitir, iar în ce privește urciorul pe care-l va da femeii în doliu, înțelege că nu e un subiect potrivit într-un asemenea moment, fiicei lui nu-i spuse decât, E un câine afară, făcu o pauză, așteptând parcă un răspuns, și adăugă, Sub dud, în cușcă. Marta se spălase și se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că Găsit nu poate fi de acolo, de parcă în vreo lege universală a animalelor domestice ar fi scris că unde e un câine nu pot fi doi. În sfârșit, Cipriano Algor opri cu un scrâșnet furgoneta la poarta femeii în doliu, strigă, și când ea apăru, îmbrăcată cu bluza și fusta ei neagră, îi dădu un bună ziua mai sonor decât e firesc, vina pentru subita dizarmonie vocală e a Martei, ca autoare a zănaticei idei cu căsătoria între văduvi trecuți, denumire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Găsit ar fi înzestrat cu omenescul dar al vorbirii, n-ar avea decât un răspuns de dat, Nu-l vreau pe stăpânul ăla. Deci fie binecuvântat de mii de ori urciorul spart, binecuvântată ideea de a-i dărui femeii în doliu un urcior nou, și, să adăugăm anticipând ce se va petrece mai târziu, binecuvântată fie întâlnirea din după-amiaza aceea umedă și ploioasă, mustind de apă, chin pentru suflet și trup, când știm bine că, exceptând durerile unei pierderi recente, vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
exprimase condoleanțele la ieșirea din cimitir, în același loc unde câteva luni mai târziu s-au întâlnit din nou ca să schimbe impresii și promisiuni despre un urcior spart. Era o văduvă în plus în așezare, încă o femeie umbând în doliu negru timp de șase luni, urmate de alte șase fără atâta rigoare, și are mare noroc, pentru că a fost o vreme când doliul a împovărat mai mult trupul femeii, și sufletul, se știe, un an întreg de zile și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
promisiuni despre un urcior spart. Era o văduvă în plus în așezare, încă o femeie umbând în doliu negru timp de șase luni, urmate de alte șase fără atâta rigoare, și are mare noroc, pentru că a fost o vreme când doliul a împovărat mai mult trupul femeii, și sufletul, se știe, un an întreg de zile și de nopți, fără să mai vorbim de femeile bătrâne pe care legea obiceiului le silea să trăiască înveșmântate în negru până la ultima suflare. Cipriano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Daniel”. Evita. De parcă se jurase să nu mai rostească nici un alt nume de copil în casă în afară de cel al lui Dinu; sau, poate, ținea să-mi arate și în acest fel că socotea ziua mea de naștere o zi de doliu și că numai de mila mamei n-o însemna cu negru în calendar. Locuiam pe atunci lângă un circ. Tata se plângea că nu putea suporta mirosul animalelor, din care pricină căuta mereu o altă casă în care să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amiază, când am făcut o pauză, obosit, și profitând de absența meșterului am luat-o de mână și am dus-o în casă, culcând-o pe un cojoc, fără să mă sinchisesc prea mult de faptul că era îmbrăcată în doliu, nici n-a crâcnit. Apoi și-a înfundat din nou pe cap pălăria de pai și și-a reluat locul pe bucata de marmură, la fel de placidă, de parcă nu se întâmplase nimic. M-a izbit ridicolul situației. Dar, firește, nu eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și când te apucă... Nu s-a dezbărat de asta și de un vechi tic profesional: să urmăriți că face și acum cu ochiul tuturor femeilor pe care le întâlnește”. Același halat vișiniu, ars la spălat, părea o haină de doliu pe umerii lui Dodo, un fost pianist, cu degete încă frumoase și cu gene lungi, de femeie. Dodo era sfios, blând și ros de o tristețe tăcută. Se vorbea despre el că avusese un talent ieșit din comun. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sublimul. Pe cer, păsările sînt asemenea urmelor/dejecțiilor lăsate de muște. Rîpa e Dumnezeu cînd cască. Lacul - topos romantic, naturist al oglindirii înaltului - e acoperit cu mătăsuri... de broască. Puritatea, moralitatea sînt caricate, nu fără o sugestie sinistră în final („doliu alb la fecioara vecinului”)... Nu foarte spectaculos, „Jurnalul săptămînii“ prezintă un concert de gală desfășurat la Palatul Ateneului, susținut de cîntărețul rus Boris Mezențov. O altă notă conține vituperări caustice la adresa publicațiilor sămănătoriste: „Drum drept. D-l Iorga și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
textul poemului „Doleanțe“, publicat inițial în Noua revistă română, vol. XVIII, nr. 9, 24-31 mai 1915, și considerat de Șerban Cioculescu o „piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
i-a fost aruncată în drum, și lămpile i-au fost stinse. Gundo a mormăit ceva și m-a întrebat: - Ce înseamnă asta? I-am explicat: - Că a murit; evreii obișnuiesc să arunce toată apa din casă în semn de doliu și fiindcă nu le mai e de folos. - Blestemată soartă, se căi tovarășul meu. Omul putea să tot aibă patruzeci de ani. Era îmbrăcat în haine de lână țesută fin, albă, cu dungi subțiri albastre. Avea un nas frumos drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
curte. Într-o dimineață, când zăpada troienise tot ținutul, împovărând crengile copacilor, Faroald nu s-a mai trezit. Murise în patul său, fără să dea vreun semn. Fața îi era împăcată, ca cea a unuia care doarme. În chip de doliu, toți longobarzii au frânt câte o săgeată și toate femeile și-au tăiat o șuviță de păr și au ars-o. Rachti a rostit rugăciunile către zei și a cântat cântecul morților ce vorbește despre trei femei numite Norme, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
urce la tron. Și iată că Gundeperga și-a făcut din nou apariția în palatul regal de la Pavia. La stăruința ei, a fost primită în toiul unei tumultoase întruniri în sala tronului. Înainta încet, parcă mai frumoasă în veșmântul de doliu și cu vălul amplu care-i îmblânzea chipul. Am simțit un junghi în inimă. - Rotari, există un singur fel pentru a readuce pacea în regat, a spus. Îți cer să o repudiezi pe Gaila și să mă accepți pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
calendele lui octombrie, în joia Arhanghelului Mihail, în anul de la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos 651, a noua perioadă de la anul 313. A murit în etate de patruzeci și unu de ani, cinci luni și șase zile. Pavia era în doliu. Au fost făcute rugăciuni în bisericile catolice ortodoxe și tricapitoline, în templele ariene, sub arborii sacri longobarzi și în sinagogă. În sala tronului, unde era depusă, înveșmântată în purpură și aur, pe un catafalc din scânduri de stejar, pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
torturat îngrozitor ca să spună cine mai este implicat în complotul antinațional. Zogru n-ar fi avut habar de nimic dacă n-ar fi trecut pe la domnul Antonică să-și ia scrisorile. Nu era nimic în cutie, iar casa părea în doliu. A intrat de curiozitate și a aflat dând o raită prin sângele familiei. Se considera responsabil și a luat totul ca pe o datorie de onoare. L-a căutat pe Antonică prin toate secțiile de poliție pe unde a putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]