9,274 matches
-
se poate înfiripa o idilă. — M-am gândit să mă îndrăgostesc de Tovarășa Lătrău, zice Sfântul Fără-Mațe. Lângă ei, satârul e împlântat în masa lungă de lemn: stafia domnului Whittier așteptându-și următoarea victimă. Ștergându-și nasul într-o parte, domnișoara Hapciu îl întreabă dacă i-a spus și Tovarășei Lătrău despre îndrăgosteala asta. După ce ne salvează, în timpul campaniei de marketing și promovare media, cei doi care s-au zbătut să fie împreună va trebui măcar să se prefacă îndrăgostiți. Cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aici nu contează, dar după ce se deschid ușile va trebui să se sărute și să se îmbrățișeze de câte ori camerele sunt pe ei. Oamenii or să se aștepte la o nuntă. Poate chiar la copii. Fluturându-și genele peste ochii injectați, domnișoara Hapciu spune: — Alege-ți o fată pe care te poți preface c-o iubești pentru tot restul vieții... Sfântul Fără Mațe zice: — Atunci ce zici de mine și Contesa Clarviziune? În opinia Sfântului, o căsătorie contrafăcută cu el bate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zice: — Atunci ce zici de mine și Contesa Clarviziune? În opinia Sfântului, o căsătorie contrafăcută cu el bate de departe retezatul degetelor. Orice femeie de aici ar trebui să fie încântată de ocazie. Și, zâmbind, cu fața aproape de a lui, domnișoara Hapciu spune „Ce zici de noi doi?”. Și Sfântul Fără-Mațe zice: — Ce zici de Baroneasa Degerătură? — Aia n-ar buze, spune domnișoara Hapciu. Adică, efectiv n-are buze. Ce zici de Miss America? — Ea oricum va fi celebră din cauza sarcinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Orice femeie de aici ar trebui să fie încântată de ocazie. Și, zâmbind, cu fața aproape de a lui, domnișoara Hapciu spune „Ce zici de noi doi?”. Și Sfântul Fără-Mațe zice: — Ce zici de Baroneasa Degerătură? — Aia n-ar buze, spune domnișoara Hapciu. Adică, efectiv n-are buze. Ce zici de Miss America? — Ea oricum va fi celebră din cauza sarcinii..., spune domnișoara Hapciu. Spune: Eu nu-s gravidă, și am buze... Directoarea Tăgadă și-a tăiat deja din degete. La fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
spune „Ce zici de noi doi?”. Și Sfântul Fără-Mațe zice: — Ce zici de Baroneasa Degerătură? — Aia n-ar buze, spune domnișoara Hapciu. Adică, efectiv n-are buze. Ce zici de Miss America? — Ea oricum va fi celebră din cauza sarcinii..., spune domnișoara Hapciu. Spune: Eu nu-s gravidă, și am buze... Directoarea Tăgadă și-a tăiat deja din degete. La fel și Sora Justițiară - și de la mâini și de la picioare - cu același cuțit de dezosat pe care Lady Zdreanță l-a împrumutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
clar, vrea un masaj la picioare, un nou fel de-a și-o face. O treabă la labă. Altă metodă hands-free pe lângă morcovul invizibil, ceara de lumânare, piscina. E mai degrabă nevoie sexuală decât subiect romantic. Ceva mai bine, zice domnișoara Hapciu. Zice: — Dar știi ce și-a făcut la nas, nu? Săraca dră Hapciu, tușea mereu din cauza sporilor de mucegai pe care eram nevoiți să-i respirăm, dar chinul ei era nimic pe lângă suferința Mamei Natură, care împrumutase un cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ar așeza drept în loja de onoare. Nimeni dintre noi nu poate bate un penis retezat. Și totuși, dacă ar face-o - și ar muri din cauza hemoragiei -, ar însemna că drepturile de autor se împart doar la cincisprezece. Paisprezece dacă domnișoara Hapciu s-ar grăbi odată să se sufoce cu mucegaiul. Treisprezece, dacă Miss America ar avea bunul-simț să moară la naștere. Cum toți ne dăm bucățele tăiate motanului, Cora Reynolds s-a făcut uriaș. — Dacă-ți tai scula, spune Directoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și legându-l ca pe un sac, apoi ducându-l la subsol pentru o ceremonie, voma avea cu toții aceeași experiență. Vom spune cu toții aceeași poveste tragică ziariștilor și poliției. E greu de spus dacă domnul Whittier a început să miroasă. Domnișoara Hapciu și Reverendul Fără Dumnezeu duc pungile argintii cu mâncare stricată, din care se scurg sucuri puturoase. Lăsând în urmă picuri și pete de duhoare, cară amândoi pungile prin hol înspre cabinele noastre și le aruncă la WC. — Mă ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și Reverendul Fără Dumnezeu duc pungile argintii cu mâncare stricată, din care se scurg sucuri puturoase. Lăsând în urmă picuri și pete de duhoare, cară amândoi pungile prin hol înspre cabinele noastre și le aruncă la WC. — Mă ajută, spune domnișoara Hapciu, trăgându-și nasul, că n-am simțul mirosului. Câte o pungă merge. Până când Reverendul încearcă să grăbească lucrurile, și duhoarea te face să te îneci. Să-ți verși mațele goale. Putoarea le intră în haine și în păr. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
un săculeț. Doar de la aruncarea asta scurtă, piersica se răcește destul ca s-o poți atinge. Mama Natură ia piersicile dintre perne și le pune într-o cutie veche de pălării plină cu peruci, pe care o ține în brațe domnișoara Hapciu. Mamei Natură desenele de henna roșie îi pătează dosul palmelor și îi scot în evidență lungimea degetelor. De câte ori întoarce capul sau încuviințează, șiragul de clopoței de la gât scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
desenele de henna roșie îi pătează dosul palmelor și îi scot în evidență lungimea degetelor. De câte ori întoarce capul sau încuviințează, șiragul de clopoței de la gât scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îi pătează dosul palmelor și îi scot în evidență lungimea degetelor. De câte ori întoarce capul sau încuviințează, șiragul de clopoței de la gât scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba pe-afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns picioarele scaunelor, marginile tăbliilor de marmură cu vinișoare ale meselor aurite, ca să mențină scara fixă. Uneori, Conteza Clarviziune se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-l blestemă pe Dumnezeu. Uneori, Sora Justițiară bate cu degetul în cadomnișoaranul ceasului ei negru, zicând: — Trei ore, șaptesprezece minute și treizeci de secunde până la stingere... Pentru Sora Justișiară, stafia e un erou cu jumătate din față surpată înăuntru. Pentru domnișoara Hapciu, stafia e bunica ei. De aici de sus, spune Pețitorul, vezi tavanul ca pe o frontieră pustie pe unde n-a călcat nimeni nicodată. Tot așa cum - atunci când erai mic și stăteai pe canapea cu capul în jos, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ne trimiți la culcare. Nu suportă să vadă lumea uitându-se la mine. Dacă ar ști cum s-o îmbrace și ar ajuta-o să aibă mai mult curaj, Ema s-ar bucura de aceeași atenție. Ai grijă ce vorbești, domnișoară, șuieră unchiul Dali, altfel o iei peste gură. În cinci minute să fii în pat! Luana o luă la fugă spre casă. Se aruncă pe un scaun, sufocată de ciudă. Amintindu-și cuvintele bunicii, "femeile te vor invidia", își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
funde albe, "Așa se poartă." -, fetița se încălță pentru prima dată cu pantofiorii de lac și cu șosețelele trei sferturi nepurtate până atunci. Sanda o privi în extaz, necontenind să se mire: Ce mare ai crescut, Luana! Ești aproape o domnișoară. Când s-a întâmplat asta? Încătușată în uniforma scrobită, fetița abia se stăpânea să nu-și dojenească mama pentru obsesia îngrozitoare pe care o avea de a apreta totul: așternuturi, haine, gulere, mai lipseau chiloții și șosetele și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
succes, Luana o luă de la capăt cu poznele. Urcată călare pe o mătură, alerga la deal și la vale, strigând cu toată gura. Mătușa Vanda, ieșită în curte să întindă rufele, se rățoi la ea: Aici nu ești pe scenă, domnișoară. Suntem o casă de oameni normali. Ne-am săturat de prezența ta gălăgioasă! Anda, postată în pragul ușii, o înțepă: A fost fata vedetă pentru o zi. Nu trebuie să mori din asta. Mătușa Anda era o femeie frumoasă. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
pe Luana și de atunci ea se feri să mai facă parte din cercul care se strângea în jurul dirigintei. Profesorul de limba rusă, actor de cinema, avea o eleganță distinsă și o cultură generală fantastică. Fetelor li se adresa cu "domnișoară" iar băieților le spunea, cu o ușoară ironie, "cavalere". Exigent și distant în relațiile cu elevii, accepta o singură ieșire din tipar, în ultima săptămână de școală, când aducea de acasă magnetofonul și le punea spre audiție benzi cu formațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vâneze biroul profesorilor pentru a-și satisface curiozitatea. Deși murea de nerăbdare s-o vadă pe această tânără absolventă, care stârnise aprinse controverse în ceea ce privea ținuta sa, așteptă cuminte ora de geografie. Îndelunga așteptare îi fu răsplătită pe măsură. Domnișoara Rodescu purta un pulover pe gât scandalos de bine mulat. Sânii mari, rotunzi și țepeni, păreau că sunt gata, în orice clipă, să străpungă țesătura și să se ofere cu dărnicie privirilor curioase ale școlarilor. Înaltă, fardată și machiată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
general, oferind clasei un spate de o tulburătoare splendoare. Doamna de istorie se numea Vrăjitoru. Un nume cum nu se poate mai potrivit pentru această scorpie pe care, profesori și elevi, nu puteau s-o vadă în ochi. Sări la domnișoara de geografie și-o făcu "imorală" de la prima intrare în cancelarie a acesteia. Se ținu scai de ea până când, biata domnișoară, trebui să-și mai cumpere jumătate de metru de material și să-și lungească fustele. "Simpatia" dintre doamna Vrăjitoru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
mai potrivit pentru această scorpie pe care, profesori și elevi, nu puteau s-o vadă în ochi. Sări la domnișoara de geografie și-o făcu "imorală" de la prima intrare în cancelarie a acesteia. Se ținu scai de ea până când, biata domnișoară, trebui să-și mai cumpere jumătate de metru de material și să-și lungească fustele. "Simpatia" dintre doamna Vrăjitoru și Luana era reciprocă. Îi făcea fetei zile fripte din cauza părului cârlionțat și-i punea numai note mici. Asculta un șir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
așternut. Ochii negri ai Luanei se zgâiau la ea, așteptând vindecarea. Aflând că în fiecare lună va trece prin acest coșmar, ea se îngrozi și mai tare. I-a fost cumplit de greu să se acomodeze cu ideea că devenise domnișoară. Renunță la antrenamente iar Savinschi încercă, în fel și chip, să o aducă înapoi. Îi vorbi de împlinirile ce aveau să vină mai târziu, o dată cu întrecerile de atletism, despre aplauze, podiumuri și medalii, dar totul se dovedi a fi zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu umor, Anita o privi bănuitoare, pe sub sprâncene. Nu te uita așa la mine. Hai să facem ceva. Și strigă, deodată: Știu! Descalță-te! Poftim?! Hai, descalță-te! Anita se opri din mers și înțepenită în mijlocul drumului se uită la domnișoara Leon, gata să-i spună câteva vorbe de duh. Luana, fără s-o ia în seamă, își scoase un pantof și țopăind într-un picior întinse mâna: Dă-mi pantoful tău și tu încalță-te cu al meu. Fii serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sprâncenele ridicate mersul ciudat al celor două. O dată ce ochii le alunecau în jos, se opreau în loc uluiți. Într-un picior un pantofior elegant, cu toc subțire, în celălalt unul sănătos, bine făcut, cu talpă joasă, încheiat cu șiret. Fiind dezvoltată, domnișoara Voch avea admiratori printre elevii mai mari. Un oarecare Săndel, din clasa a VIII-a, îi trimitea bilețele și insista ca fata să-i acorde o întâlnire. Ultimul gând al Anitei erau băieții, de aceea răvașele lui sfârșeau aruncate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
coșul de gunoi. Dar acesta se dovedi un amorez insistent. Fata sfârși prin a accepta. Stabili întâlnirea pentru duminică dar numai în prezența Luanei. În ziua fericitului eveniment, Anita veni să-și ia prietena, pregătită să dea piept cu Săndel. Domnișoara Leon căuta zadarnic o ținută care să-i fie pe plac. Nerăbdătoare, Anita o zori. Îmbrăcase un palton nou, din stofă neagră, legat cu cordon. Își aranjase pe-o ureche o pălăriuță drăguță, din același material. Ghetele, noi nouțe, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]