1,519 matches
-
ursul brun, "pika" (un mamifer înrudit cu iepurele), ierunca, șopârla obișnuită, "Pungitius pungitius" (un pește cu nouă țepi). În Japonia se găsesc circa 490 de specii de păsări, dar în comparație cu mamiferele, speciile endemice sunt mai puține la număr. Printre speciile endemice se numără: "yamadori" („Syrmaticus soemmerringii”, un fazan), "aogera" („Picus awokera”, o ciocănitoare), "segurosekirei" („Motacilla grandis”, o codobatură), "kayakuguri" („Prunella rubida”, o brumăriță). Printre păsările de mare care rareori sunt întâlnite în afara Japoniei pot fi amintite: "ahōdori" („Diomedea albatrus”, un albatros
Fauna Japoniei () [Corola-website/Science/316779_a_318108]
-
milioane de kilometri pătrați. Amazonia constituie peste jumătate de păduri tropicale rămase pe Pământ și reprezintă cel mai bogat ecosistem al lumii, cu aproape 390 de miliarde arbori divizați în 16.000 de specii, cu multe specii încă nedescoperite și endemice. 60% din pădure se află pe teritoriul Braziliei, 13% se află în Peru, 10% se află în Columbia iar restul este împărțită de celelalte șase state. În anul 2008 a fost canditată pentru cele „7 Noi Minuni ale Naturii”. Pădurea
Pădurea Amazoniană () [Corola-website/Science/315118_a_316447]
-
ea să fie pusă la locul de unde căzuse. Vegetația Insulelor este în mare parte xerofita, predominînd vegetația de talie joasă, în special graminee. Arborii au o răspîndire insulara. Fauna se caracterizează prin specii de de semideșert, în marea lor majoritate endemice. Lumea animală a apelor din jurul insulelor este bogată, Insulele Dorre, Bernier și Dirk Hartog avînd particularitatea de a fi locul de reproducere a țestoaselor verzi și "caretta caretta". Economia Insulelor Dorre, Bernier și Dirk Hartog are 3 subramuri: Creșterea animalelor
Dorre, Bernier și Dirk Hartog () [Corola-website/Science/315190_a_316519]
-
3 săptămâni micile solifuge năpârlesc, cuticula devine dură și segmentată, și se acoperă cu perișori. Mama lor rămâne cu puii până când ei vor putea să se hrănească singuri. Durata de viață a solifugelor nu este cunoscută. Solifugele sunt considerate indicatori endemici ai biomurilor de deșert. Cele mai multe solifuge locuiesc în habitatelor calde și aride. Arealul lor cuprinde practic toate deșerturi în ambele emisfere, de est și de vest, cu excepția Australiei. Unele specii au fost întâlnite în ecosisteme forestiere sau de stepă. Iarna
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
Totuși, puține solifuge posedă chelicere capabile să penetreze pielea omului. Solifugele se întâlnesc, cele mai multe, în Lumea veche, unde se găsesc aproximativ 8 familii cu peste 500 de specii. În America de Nord și de Sud sunt răspândite trei familii dintre care două endemice - Daesiidae, Ereobatidae și Ammotrechidae. În Palearctic predomină speciile din familiile Galeodidae, Rhagodidae, Karschiidae și Daesiidae. În Europa solifugele se întâlnesc pe peninsulele Balcaniă, Iberică și Crimeea, și în munții Caucaz. Solifugele sunt răspândite pe scară largă în Asia Mijlocie, de
Solifugae () [Corola-website/Science/318520_a_319849]
-
Australia este un continent cu o fauna deosebită: 83 % din mamifere, 89 % din reptile, 90 % din pești și insecte, precum și 93 % din amfibieni sunt endemice continentului australian. Acest nivel de endemicitate poate fi atribuită izolării geografice a continentului, a stabilității tectonice și a unui model de schimbări climatice, care au floră și solul australian în diferite epoci geologice. Caracteristică faunei australiene este numărul limitat al
Fauna Australiei () [Corola-website/Science/316103_a_317432]
-
cunoscuți și mai spectaculoși sunt vulcanii noroioși de la Beciu din Subcarpații Buzăului, dintre Berca și Arbănași. De asemenea mai există vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, care, ca și vegetația specifică asociată lor (în care se remarcă speciile endemice Nitraria schoberi și Obione verrucifera) sunt componente ale unei rezervații naturale. Rezervația Vulcanii Noroioși, locul unde pământul fierbe, se întinde pe aproximativ 30 ha între localitățile buzoiene Scorțoasa și Berca și este formată din 4 zone: La Fierbători, Pâclele Mari
Vulcan noroios () [Corola-website/Science/316253_a_317582]
-
acea vreme ale Australiei, printre care se numără Marele Deșert Nisipos. În ceea ce privește locuitorii Australiei septentrionale și din Papua Noua Guinee, Verne prezintă canibalismul - o noutate în epocă - pe care îl tratează pe larg în diferite secțiuni ale romanului, ca pe un rău endemic menit să șocheze oamenii.
Doamna Branican () [Corola-website/Science/321318_a_322647]
-
plantei sunt toxice și produc iritații cu inflamarea cavității bucale și a gâtului, stări de vomă și diaree acută. Cu toate acestea, frunzele plantei sunt uneori gătite și consumate. În prezent sunt cunoscute opt specii de Zantedeschia: Toate speciile sunt endemice Africii de Sud. "Z. aethiopica" crește în zone mlăștinoase, ofilindu-se în lipsa apei. Crește neîntrerupt în sol fertil și umed, putând supraviețui unor înghețuri blânde pe timp relativ scurt. "Z. aethiopica" este o plantă rezistentă, dezvoltându-se cu succes în diferite soluri
Zantedeschia () [Corola-website/Science/321705_a_323034]
-
înmulțindu-se prin rizomi; se află în echilibru cu mediul în care trăiește și este considerată o buruiană pentru zonele agricole. "Z. odorata" este o specie rară, asemănătoare cu "Z. aethiopica", însă mai hidrofilă și cu un miros asemănător freziei, endemică doar câtorva localități din Africa de Sud. "Z. albomaculata" este o specie răspândită și foarte variată, care crește din nordul Africii de Sud până în Kenya, inflorescențele ei variind de la alb la crem și de la roz la portocaliu. "Z. elliotiana" este cunoscută doar în domeniul
Zantedeschia () [Corola-website/Science/321705_a_323034]
-
A publicat o lucrare despre regulile de igienă, "Ruhamana", pe care toți locuitorii trebuiau să o aplice. A hotărât reducerea duratei de studii la facultatea de medicină la 3 ani și a diminuat de 10 ori numărul studenților mediciniști. Bolile endemice, precum tuberculoza, holera sau dizenteria au reapărut. Nerespectarea libertăților publice este criticată de ONG-urile occidentale. Jurnaliștilor străini le este interzisă șederea, ca și folosirea de către public a antenelor pentru televiziunea prin satelit. Nu există presă liberă. Cultul personalității dictatorului
Politica Turkmenistanului () [Corola-website/Science/321729_a_323058]
-
că energia din glucoza sanguină poate fi depozitată sub formă de grăsimi sau glicogen. La începutul anilor 1880, Kanehiro Takaki a observat că marinarii japonezi (care aveau o dietă alcătuită aproape în totalitate din orez) au dezvoltat beri-beri (sau nevrită endemică, o boală care provoacă probleme la nivelul inimii și paralizie), dar nu și marinarii britanici și ofițerii de marină japonezi. Adăugarea diverselor tipuri de legume în dieta marinarilor japonezi a prevenit boala (nu datorită aportului crescut de proteine, așa cum presupunea
Nutriție () [Corola-website/Science/317376_a_318705]
-
de 1.800 de metri, au găsit dodonaea viscose dominată de copaci casuarina. Pe pisc au găsit vegetație rarefiată, formată din anaphalis viscida și wahlenbergia. În 1896, au fost găsite 56 de specii de păsări, inclusiv „Lophozosterops dohertyi” (o specie endemică din Indonezia). Douăsprezece alte specii au fost găsite în 1981. Au urmat mai multe alte studii zoologice, și au fost găsite alte specii de păsări de munte, totalizând peste 90 de specii de păsări descoperite pe muntele Tambora. Multe păsări
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]
-
larg, la aproximativ o sută de metri adâncime. Animalele sălbatice au fost capabile să migreze prin Beringia, astfel încât mamifere care au evoluat în Asia (cum ar fi proboscidienii și leii) s-au răspândit în America de Nord și au evoluat spre specii endemice acum dispărute, și invers, mamifere din familiile ecvideelor și camelidelor care au evoluat în America de Nord (și care mai târziu au dispărut de acolo) au migrat spre Asia. Un studiu publicat în 2007 în revista științifică "PLoS Genetics", realizat de cercetători
Beringia () [Corola-website/Science/321923_a_323252]
-
-le să zboare din cuiburi, lăsând ouă sau pui expuși. Un pui de pescăruș abia ieșit din ou va muri în aproximativ 30 de minute din cauza soarelui ecuatorian. Unul dintre cele mai remarcabile trăsături ale Arhipelagului Galapagos este numărul ființelor endemice, plante și animale care se găsesc într-un singur loc. Deși Insulele Galapagos au un număr destul de mic de specii băstinașe, un mare număr dintre acestea se găsesc doar aici. Cam o treime din speciile de plante băștinașe, care numără
Turismul în Galápagos () [Corola-website/Science/316428_a_317757]
-
aparțin de 205 genuri și respectiv 96 familii diferite. Cu alte cuvinte, deși există o diversitate ridicată, sunt relativ puține specii în cadrul fiecărei grupări biologice. De exemplu, dintre genurile de arbori, 26 (adică 81%) sunt reprezentate printr-o singură specie endemică. În plus, spre deosebire de alte păduri temperate, aici predomină plantele cu flori. În mod similar, 50% dintre speciile de pești de apă dulce, 76% dintre speciile de amfibieni, 33% dintre speciile de mamifere și 30% dintre speciile de păsări sunt endemice
Insula Chiloé () [Corola-website/Science/316875_a_318204]
-
endemică. În plus, spre deosebire de alte păduri temperate, aici predomină plantele cu flori. În mod similar, 50% dintre speciile de pești de apă dulce, 76% dintre speciile de amfibieni, 33% dintre speciile de mamifere și 30% dintre speciile de păsări sunt endemice. Un exemplu în acest sens este '"monito del monte" ("dromiciops gliroides"), o specie endemică de mamifer marsupial, singurul reprezentant actual al ordinului Microbiotheria. Zona marină din nord-vestul insulei Chiloé se caracterizează printr-o faună marină variată, ce include balene albastre
Insula Chiloé () [Corola-website/Science/316875_a_318204]
-
similar, 50% dintre speciile de pești de apă dulce, 76% dintre speciile de amfibieni, 33% dintre speciile de mamifere și 30% dintre speciile de păsări sunt endemice. Un exemplu în acest sens este '"monito del monte" ("dromiciops gliroides"), o specie endemică de mamifer marsupial, singurul reprezentant actual al ordinului Microbiotheria. Zona marină din nord-vestul insulei Chiloé se caracterizează printr-o faună marină variată, ce include balene albastre, balene nordice, balene cu cocoașă, delfini de Chile și delfini Peale ("Lagenorhynchus australis", o
Insula Chiloé () [Corola-website/Science/316875_a_318204]
-
este o familie de păsări mici din ordinul Passeriformes, subordinul Acanthisitti, endemică în Noua Zeelandă. În prezent trăiesc după părerea ornitologilor numai două specii. În această familie se poate aminti ca specie înrudită mai cunoscută câneparul (Acanthis cannabina). Păsările din această familie seamănă ca mărime cu pasărea ochiul boului (pănțăruș), cu care sunt
Acanthisittidae () [Corola-website/Science/316940_a_318269]
-
sau alun (cu specii de "Corylus avellana" și "Corylus colurna", cunoscut sub denumirea de alun turcesc). Aria naturală protejează mai multe specii floristice rare (unele aflate pe Lista roșie a IUCN), printre care: mărarul Porților de Fier ("Cachrys ferulacea"), speci endemice de mur ("Rubus severinensis") și mierluță ("Minuartia cataractarum") sau o garofiță din specia "Dianthus banaticus".
Fața Virului () [Corola-website/Science/328964_a_330293]
-
gârniță ("Quercus frainetto"), gorun auriu ("Quercus delacamphii"), stejar ("Quercus vergiliana"), vișin turcesc ("Prunus mahalaeb"), gherghinar ("Crataegus pentagyna"), păducel negru ("Crataegus nigra"), scumpie ("Cotinus coggygria"), alun ("Corylus colurna") sau smochin ("Ficus carica"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite specii floristice rare (unele endemice), astfel: unghia ciutei ("Ceterach officinarum"), mărarul Porților de Fier ("Cachrys ferulacea"), garofițe din speciile "Dianthus banaticus" și "Dianthus variciorovensis", feriga cazanelor ("Cheilanthes marantae"), cămașa romanilor ("Petrorhagia saxifraga", sinonim - "Tunica saxifraga"), o subspecie de lumânărică ("Verbascum vârciorovae"), sipică ("Cephalaria uralensis var.
Gura Văii - Vârciorova () [Corola-website/Science/328969_a_330298]
-
hectare. Aria naturală este inclusă în situl de importanță comunitară - Cușma și reprezintă un masiv stâncos acoperit parțial cu pădure de molid ("Picea abies"). La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe rarități floristice, dintre care unele protejate prin lege sau endemice pentru această zonă; printre care: cupa-vacii ("Linnaea borealis"), un relict glaciar cu o deosebită importanță științifică, vulturică ("Hieracium rotundatum"), unghia păsării ("Viola dacica"), urechea iepurelui ("Bupleurum longifolium"), cărbuni ("Phyteuma vagneri"), stupiniță ("Platanthera bifolia"), morcoveancă ("Pleurospermum austriacum"), gălbenușă ("Potentilla tabernaemontani"), piciorul-cocoșului
Piatra Cușmei () [Corola-website/Science/325337_a_326666]
-
plante: Salicornia herbacea (brânca), Alsina marginata Koch, Aster tripolium L. (stelița), Atriplex augustifolia, Atriplex laciniata, Atriplex triangularis (lobode), Glyceria distans salina Schur (rourică), Poa maritima (firuța). Botanistul Fronius a descoperit cu surprindere și o specie americană, Rudbeckia laciniata (o plantă endemică din familia Compositae), care este prima atestare în Ardeal. În afară de cele enumerate Fronius mai descrie și salina, izvoarele sărate, procesul de exploatare a sării, chiar și compoziția sării pentru vite (sare bulgăr, în care 85% este NaCl, 7,5% praf
Muntele de sare Praid () [Corola-website/Science/325460_a_326789]
-
herbacee de pe malurile râurilor montane, Tufărișuri cu specii subarctice de "Salix") ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic al Orientalilor. În arealul parcului este întâlnită o gamă diversă plante, dintre care unele foarte rare sau endemice pentru această zonă. Specii floristice : piciorul-cocoșului ("Ranunculus carpaticus"), brebenei ("Dentaria glandulosa"), brustur-negru ("Symphytum cordatum"), ochiul-boului ("Leucanthemum waldsteinii"), mierea-ursului ("Pulmonaria rubra"), omag mov ("Aconitum moldavicum"), vulturică ("Hieracium rotundatum"), spata dracului ("Matteuccia struthiopteris"), lăptucul oii ("Telekia speciosa"), crețușcă ("Filipendula ulmaria"), asmățui sălbatic
Parcul Natural Defileul Mureșului Superior () [Corola-website/Science/324435_a_325764]
-
Staminele sunt subțiri și lungi. Ipcăriga de stâncă înflorește în lunile iulie-august. În România, ipcăriga de stâncă crește pe stâncile calcaroase din munții Bârsei, Bucegi, Buzăului, Ceahlău, Ciucașului, Ciucului, Giurgeului, Retezatului. Uneori crește și în etajul subalpin. Este o plantă endemică pentru Carpații Orientali și Carpații Meridionali.
Ipcărigă de stâncă () [Corola-website/Science/323523_a_324852]