1,682 matches
-
sesizat de creierul secund al lui Gosseyn. Spuse cu o strâmbătură: - Nu o voi abandona pe amanta mea fără luptă, chiar ca un om cu viitor neclar. Mâna intră într-un buzunar și ieși cu un mic aparat analog unui evantai. Îl ridică și apăsă pe trăgaci. Nu se întâmplă nimic. Gosseyn înaintă și-i luă arma din mâini. Yanar nu se împotrivi. Figura îi era destinsă, dar ritmul nervos îi atesta teama. Era uimit că arma lui, fragilă în aparență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
priveau fix nu aveau deloc chef de râs. Mitsuhide observă - poate, speria inconștient de ceva - căci Nobunaga se ridică deodată în picioare. — Ia ascultă, Cap de Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kumquat! Stăpânindu-se, Mitsuhide se prosternă la picioarele seniorului. Simți nervurile reci ale unui evantai lovindu-i de două-trei ori ceafa. Da, stăpâne? Culoarea, beția, chiar și luciul cheliei lui Mitsuhide păliră dintr-o dată, căpătând culoarea lutului. — Ieși din încăpere. Evantaiul lui Nobunaga i se dezlipi de ceafă, dar numai pentru a arăta spre coridor, întocmai ca o sabie. Nu știu ce-am făcut, dar, dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn ale verandei răsunetul unei bufnituri, până și generalii care nu voiseră să privească făptura jalnică a lui Mitsuhide își întoarseră acum privirile într-acolo, cu o tresărire. Nobunaga își aruncase evantaiul în spate. Generalii văzură că îl ținea pe Mitsuhide de ceafă. De fiecare dată când bietul om se chinuia să ridice capul pentru a spune ceva, Nobunaga i-l smucea în jos, lovindu-l de balustrada verandei. — Ce ziceai? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aș dori să execut un dans final. Apoi, întorcându-se spre însoțitorii săi, întrebă: — N-avem tobă, dar n-ați vrea voi să bateți din palme ritmul și să cântați din gură? Muneharu se ridică în bărcuță și deschise un evantai alb. În timp ce se mișca în ritmul bătăilor din palme, barca se legăna ușor, stârnind mici valuri. Mosuke nu mai suportă să-l privească și lăsă capul în piept. De îndată ce melodia încetă, Muneharu vorbi, încă o dată, răspicat: — Generale Mosuke, vă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi, amândoi se mutară ostentativ pe locurile rezervate oamenilor de cel mai înalt rang. Chiar atunci, un strigăt de salut intră odată cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici jumătate de leghe. Stabilind Onbozuka drept punctul focal al întregii sale forțe și folosind Castelul Shoryuji ca bază de aprovizionare, Mitsuhide își desfășură trupele în linie, de la Râul Yodo în sud-vest până la Râul Enmyoji, ca și cum ar fi deschis un evantai. La vremea când toate unitățile din avangardă ajunseră pe poziții, era aproape dimineață, iar conturul prelung al Râului Yodo începea să devină vizibil. Dintr-o dată, dinspre Tennozan, se auziră ecourile unor împușcături violente. Soarele încă nu răsărise, iar norii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi. Doi paji ridicară evantaie mari și începură să-l răcorească. Când transpirația i se uscă, începu să-l mănânce trupul. — Katsutoshi, freacă-mă mai tare, se agită el. Mult mai tare. Băiatul încă nu avea decât cincisprezece ani. Era destul de înduioșător să-l vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să înainteze, încet. Apoi, frontul coloanei schimbă direcția și, cotind pe drum, trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
campanie se sfărâmă sub greutatea trupului său masiv, parcă exprimându-i uimirea. Hidekatsu, care era ful lui Nobunaga, fusese adoptat de Hideyoshi. — Bun venit? Bun venit cui? întrebă în continuare Katsuie. — Păi, Domniei Voastre, desigur. Hanshichiro își acoperi fața cu evantaiul, râzând. Pleoapele și gura adversarului său tremurau necontrolat, așa că nu-și putea stăpâni zâmbetul. — Mie? A sosit să-mi ureze bun venit mie? continuă să mormăie Katsuie în sinea lui. — Mai întâi, aruncați o privire scrisorii, stăpâne, îi ceru Hanshichiro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
locurile cât de cât mai înălțate. — Ei bine, se pare că Shibata Katsuie are în vedere o campanie lungă. Hideyoshi găsise răspunsul. Inamicul construia fortificații în capătul de miazăzi al taberei principale. Toată desfășurarea combativă, care se întindea ca un evantai dinspre armata principală, fusese poziționată cu mare grijă. Nu se vedea nici un semn de pregătiri pentru un atac-surpriză. Hideyoshi ghici planul inamicului. În două vorbe, Katsuie intenționa să-l țină imobilizat pe loc, pentru a le lăsa timp aliaților săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pas iute spre baza turnului de veghe, unde privi cerul. Turnul nu avea acoperiș, nici scară. Soldații se cățărau pășind pe proptelele de lemn fixate construite în grabă. Dintr-o dată, Hideyoshi își aminti de tinerețea lui de infanterist. Legând șnurul evantaiului de comandant de sabia pe care o purta, începu să urce spre vârful turnului. Pajii îl împinseră din spate și se formă un fel de scară umană. — E primejdios, stăpâne. — N-aveți nevoie de o scară? Oamenii de jos îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se odihni, pentru prima oară de când plecase din Ogaki. Îl însoțeau două mii de soldați. Mătasea de culoarea prunei a armurii sale era acoperită de sudoarea și de praful de peste zi. Dar în acea îmbrăcăminte murdară și cu mișcările categorice ale evantaiului său militar dădu Hideyoshi instrucțiunile pentru luptă. Era deja noaptea târziu, între a doua jumătate a Orei Mistrețului și prima jumătate din Ora Șobolanului. Hachigamine se afla la răsărit de Shizugatake. În timpul serii, Genba adusese acolo un singur batalion. Planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-ul, sosea și următorul mesaj: — Luați-vă rămas bun după pofta inimii. Recitarea de poezii n-ar fi deloc nepotrivită. Din foișoare se auzeau cântece, iar glasurile voioase umpleau sala. Chiar și în fața lui Katsuie, se bătea în tamburine, iar evantaiele argintii ale dansatoarelor trasau, prin aer, linii elegante. — Demult, Seniorul Nobunaga se ridica și dansa la cea mai mică provocare și încerca să mă silească și pe mine să fac același lucru, dar mie mi-era întotdeauna rușine de propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tot viitorul în față, dar acum, singura lui nădejde era o moarte nobilă. Sake-ul circula pe la toți. Se consuma ceașcă după ceașcă și multe butoaie fură golite pe parcursul nopții. Răsunau cântece în acompaniament de tobe, aveau loc dansuri cu evantaie de argint, se auzeau strigăte vesele și râsete, dar nimic din tot ceea ce făceau nu putea să înlăture atmosfera de tristețe. Din timp în timp, o tăcere de gheață și fumul negru emanat, în noapte, de pâlpâirea lămpilor, dezvăluiau, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu. Sub aceste flamuri, treizeci de războinici călări, treizeci de lăncieri, treizeci de pușcași, douăzeci de arcași și un batalion de pedestrași așteptau, în formație completă, cu uniformele strălucitoare foșnind în briza râului. — Du-te să afli cine sunt, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seriozitatea. Întorcându-se spre aghiotanți, îi invită să arunce o privire. La apus, într-o regiune mai înălțată, drept în partea opusă soarelui de dimineață, ceva sclipea pe Muntele Fujigane. Nu cumva era emblema lui Ieyasu - stindardul de comandant cu evantaiul auriu? Kyutaro ridică glasul, cu amărăciune: — E trist s-o spun, dar nu avem nici o modalitate de a ține piept unui dușman atât de puternic. Misiunea noastră s-a încheiat aici. Adunându-și trupele, Kyutaro începu rapid retragerea. În acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fost nimicită complet. Pe colină se stârni, dintr-o dată, un freamăt de mișcare, urmat de zarva comenzilor nervoase și de sunetele soldaților care coborau, în fugă, drumul spre poala colinei. Din latura umbrită a Muntelui Fujigane, stindardul de comandant cu evantaiul auriu strălucea puternic deasupra armatei clanului Tokugawa. Simbolul acela iradia o atmosferă aproape magică și stârnea fiori prin sufletele tuturor luptătorilor din armata apuseană aflați pe câmpie. Există o mare diferență psihologică între moralul unei armate în înaintare și acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe umeri. Capul îi era încă înfășurat până la obraji în bandajele albe care-i acopereau rănile. Unitatea a Doua se odihnise la Oushigahara, dar, de îndată ce auzi despre urmărirea începută de forțele clanului Tokugawa, Nagayoshi își trezi oamenii, privind crunt spre evantaiul auriu de pe Muntele Fujigane. Omul ăsta e un rival demn de stimă, spuse el. Revanșa pentru ce s-a întâmplat la Haguro, pe care mi-o voi lua azi, nu e numai pentru mine. Le voi arăta c-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acea cerere, iar emisarii s-au înapoiat indignați. La vremea când Nagayoshi le primi rapoartele, armata străbătuse o regiune mlăștinoasă dintre munți și începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, în căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte întortocheat în așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea legătura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai calm decât socrul său, în toate situațiile. De fapt, Nagayoshi luase hotărârea în adâncul inimii, ca aceea să fie ziua morții lui. Fără alte gânduri care să-i distragă atenția, privea drept înainte, spre scaunul de comandant instalat sub evantaiul auriu, pe colinele joase din fața lui. „Numai de l-aș putea ucide pe Ieyasu,“ își spunea el. Ieyasu, din partea lui, stătea cu ochii mai mult spre Gifugadake decât spre oricare alt loc, conștient că oamenii lui Nagayoshi aveau moralul foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
situația de la Tanojiri înșelă așteptările lui Nagayoshi, pe măsură ce semnele înfrângerii fraților Ikeda se arătau tot mai repede și mai ales. Într-un târziu, ajunse la concluzia că nu mai putea aștepta. Dar, tocmai în acel moment, stindardul de comandant cu evantaiul aurit care rămăsese nevăzut până atunci, fu ridicat, dintr-o dată, pe colinele de la poale, în locul unde aștepta Ieyasu. Jumătate din armata lui Ieyasu se repezi spre Tanojiri, în timp ce oamenii rămași, ridicând glasurile, atacară Gifugadake. Trupele lui Nagayoshi năvăliră în calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în lumea obișnuită. Era motivul pentru care îmbrăcase, în acea dimineață, mantia morții. — Am să-l înfrunt pe Ieyasu! jură Nagayoshi. Pe măsură ce bătălia devenea tot mai haotică, Nagayoshi adună lângă el vreo patruzeci-cincizeci de războinici și porni către stindardul cu evantai auriu al comandantului. — Te voi înfrunta, Ieyasu! Chiar acum! Și începu să-și îndemne calul spre colina din față. — Stai! Pe-aici nu treci! strigă un soldat din clanul Tokugawa. Puneți mâna pe Nagayoshi! — E omul cu glugă albă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
flori care cad. Shonyu fusese lichidat, Nagayoshi murise în bătălie, iar acum formațiile din clanul Ikeda rămase la Tonjiri erau împrăștiate de armata clanului Tokugawa. Unul după altul, generalii aduceau vești despre faptele lor în tabăra ce se întindea sub evantaiul de aur al lui Ieyasu. — Sunt atât de puțini. Ieyasu era tulburat. Acel mare general rareori își manifesta emoțiile, dar era îngrijorat de soarta războinicilor care porniseră în urmărirea inamicului învins. Mulți nu se înapoiaseră, deși cornul sunase de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plecăm?! Luca, am de rezolvat o problemă cât se poate de complicată pentru facultate, dacă-ți expun cazul, leșini! Numai calcule, numai nebunii, păi tu știi ce-i aici? Poți tu să-mi rezolvi asta? Îți spun eu, nu! Un evantai de hârtii albe, ordonate asemeni penelor unei păsări, se răspândiră pe jos. Gândurile acestui biet om. Calcule. Mâzgăleli. Bătrâne Dumnezeule. - Uite! tună vocea lui Bogdan. Acum mă voi apleca și îi voi da dreptate. O știu. Ciudat lucru, acest gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]