2,256 matches
-
lungă și fructuoasă convorbire. Regreta mult că arhivele românești nu sînt accesibile cercetătorilor, avînd nevoie pentru detalii semnificative și stabilirea corectă a unei hărți a evoluției numerice a mișcării legionare de la arhivele Siguranței Generale a Statului, zăvorîtă și pentru noi, exegeții din România (S-or fi desferecat oare, astăzi?). Dar ceea ce n-a putut afla în arhivele românești a găsit în cele nemțești, în biblioteca de la Freiburg, administrată și alimentată de legionari, în publicațiile și convorbirile cu legionarii în exil. Încît
Cea mai bună exegeză a legionarismului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17282_a_18607]
-
Charlestown, Geor-gia, nu e încă Jefferson, capitala ținutului Yoknapatawpha, dar e suficient să-i imaginezi contururile pentru a descoperi că în acest loc - sau în unul asemănător - avea să-și stabilească Faulkner viitorul simbolic axis mundi. Citată de aproape toți exegeții, descrierea orașului anunță imaginile similare din Requiem for a Nun, The Sound and the Fury sau din The Hamlet: "Charlestown, ca nenumărate alte orașe din Sud, fusese construit în jurul unui cerc de cai și măgari ținuți în dârlogi. În mijlocul pieței
Primul Faulkner (I) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6859_a_8184]
-
Gheorghe Grigurcu Analiza pe care Ion Pop o închină lui Gellu Naum reprezintă o expresivă reparație a ceea ce, la începutul dar și la mijlocul traiectului creator al acestuia, a fost respingerea adesea dură ori tăcerea defel amabilă, adică, așa cum spune exegetul, un demers "într-un fel de simetrie radical contrastantă". Să ne amintim că Nicolae Iorga găsea nimerit a consemna, la debutul poetului, în 1936, "încă un nebun", că Vladimir Streinu îl avertiza, în 1941, că nu va mai fi luat
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
a deontologiei și rolului poetului în viața semenilor, incompatibilă cu oportunismul narcisic și egolatru al condeierilor de sezon, oferind divertisment și exhibiționism funambulesc, crezându-se inamovibili, de sine stătători și irezistibili. George Vulturescu se arată în acest volum un veritabil exeget al pietrelor și al fulgerului, al stelelor și al arcanelor conexiuni dintre ele și om : "Stelele de pe cer ne iluminează nopțile/pietrele pe pământ sunt experiențe luminătoare// Ce li se întâmplă pietrelor, întâmple-mi-se și mie// Când privești piatra
Arhiva de fulgere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7979_a_9304]
-
narativ: "românul dostoievskian", caracterizat preponderent prin schimbarea unghiurilor auctoriale de abordare, mai precis prin adăugarea unei a treia dimensiuni: cea spirituală. Omul devine astfel, pe lîngă "animal psihologic" și "animal social" (inclusiv politic) și "animal metafizic"3). Unul dintre pertinenții exegeți ruși ai operei dostoievskiene, M. Bahtin consideră gîndirea artistului "polifonica", iar românul (evident "polifonic") rezultat "un uriaș pas înainte nu numai în evoluția românului (...) sci sit în evoluția gîndirii artistice a omenirii"4). Prin urmare, "românul lui Dostoievski oferă, poate
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
avea concepții atee (!), iar creatorul personajului ar fi un "om modern, dar cu fantezie medievală"10). Ion Ianosi consacră un studiu monografic "cazului" Dostoievski, aducînd că "martori" în imaginarul proces pe Nietzsche, Berdiaev, Sestov, Camus, Gîde, Thomas Mann. Spre cinstea exegetului, concluzia - sau, în limbajul sau, "verdictul" - răsună plauzibil și în conștiința cititorului actual: românele sale, construite prin "împletirea polifonă, contrapunctata, armonizata a diverse (sic) voci", preconizează salvarea omenirii, consolidînd din perspectiva artistică morală creștină (în timp ce Nietzsche - trebuie precizat apăsat - vedea
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
chiar răstignitul spusese, fără a consimți la rău:"Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!"), mesajul lui Dostoievski apare răsturnat... Cititorul cărții părintelui Paulin Lecca își poate pune în acest moment întrebarea: bine, dar la paginile 85-86 a fost citată părerea exegetului dostoievskian K. Mociulski: "Dragostea, bunătatea, curățenia provoacă în sufletul unui păcătos sortit pieirii o răutate demonica: pentru păcatul sau propriu, el se răzbuna pe omul nevinovat și drept. În fața unui astfel de suflet, ădragostea naturală este tot atat de neputincioasa că și
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
comentariu pertinent era de așteptat, din partea unei fete bisericești ortodoxe, asupra opiniei personajului Zosima privitoare la sinucidere (p. 285). În loc de aceasta, doar amplul citat din Frații Karamazov este așezat dinaintea cititorului... Concluzia fusese trasă indirect, în această problemă, de alt exeget, citat și el, din fericire, la pagina 117: "Pedeapsă cu moartea ne ofera exemplul cel mai izbitor al trecerii limitelor îngăduite de către Stat, căci soluționarea destinelor omenești, judecată definitivă asupra persoanei nu-i poate reveni Statului sub nici o formă, viața
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
aparține farmecului acestei muzici. Câteva zile mai târziu, cu prilejul concertului Orchestrei de Cameră Radio, am reaudiat ciclul cântecelor pe versuri de Clement Marot, în versiunea orchestrală semnată - de această dată - de maestrul Pascal Bentoiu, unul dintre cei mai acreditați exegeți ai creației enesciene; destinată ansamblului corzilor cărora li se alătură harpa, versiunea sa cufundă evoluția vocală în atmosfera poeziei, cu un rafinament timbral subtil pus în valoare de către dirijorul Horia Andreescu. Este o direcție pe care se orientează și soprana
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
fiecare aducînd însă la cunoștința publicului pentru prima dată un număr de "scrieri". Cu toate acestea, o bună parte a publicisticii lui C. Stere rămîne și în prezent nereeditată. Și aici intră atît articole, eseuri, comentarii, note înregistrate (cunoscute) de exegeți, cît și altele totalmente ignorate. Din cea dintîi categorie, fac parte, pentru a da numai cîteva exemple, articolul cu care se consideră că Stere a debutat, Socialiștii și mișcarea națională, apărut, fără nici o semnătură, în ziarul ieșean "Evenimentul", din 11
Începuturile Publicistice ale lui Constantin Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9082_a_10407]
-
la Varșovia, arestat cu prilejul prăbușirii partidului polonez Proletariatul, și deportat, pe cale administrativă, în Siberia orientală". Sîntem, prin urmare, în drept să vorbim de un model real al acestui personaj, altul decît cel propus de Z. Ornea (urmat de alți exegeți), care susține că el "îl întruchipează pe viitorul mareșal Pilsudski"13. Totodată, constatăm imediat o semnificativă îndepărtare a personajului de model. Boleslaw Stadnicki nu mai are tragismul și aura de eroism ale prototipului său. El se bucură de simpatia naratorului
Începuturile Publicistice ale lui Constantin Stere by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9082_a_10407]
-
marea calitate a operei lui, fie că e vorba de ficțiune sau de eseistică, i se pare lui Turcuș „preocuparea de a nu fi recuperat de sistem”, rezistența la generalizări și interpretări schematizante. Ceea ce nu-l împiedică totuși pe tânărul exeget să construiască o interesantă tipologie a subversiunii pornind de la opera lui Norman Manea, însă de extins numaidecât la ficțiunile Gabrielei Adameșteanu sau Mircea Nedelciu. „Subversiunii combatante” Preda-Țoiu-Buzura, menite să atace mai mult sau mai puțin direct problemele majore ale zilei
Singurul Norman Manea by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4421_a_5746]
-
lor restrictivă, aidoma, înțelegem, și abia debutatului nostru cronicar!). Cu toții, constată Vereker, "au ratat micul lui scop", rațiunea specială pentru care și-a scris toate cărțile, "obiectul", prin excelență, pe care ar trebui, pînă la urmă, "să-l găsească" un exeget în text, "secretul meu", "secret" similar "desenului complex dintr-un covor persan". Pentru a-l impulsiona pe tînărul critic, scriitorul observă că misteriosul "desen" traversează opera lui asemenea unui fir roșu, conferindu-i unitate și sens general, scoțînd-o adică din
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
altul. La fel, Door into the Dark/ O ușă în întuneric (1969) deschide o falie subtilă în poezia scriitorului irlandez, aceea a introspecției, a transformării sinelui în obiect de investigație lirica, iar, în District and Circle/ }ara și ținut (2006), exegetul atent poate localiza un interesant neoromantism, articulat pe o imagistică a violenței și urîtului. „Deschiderea” poeziei lui Heaney trebuie, neîndoios, legată și de experiență anglofona mai amplă a scriitorului. După studii la Belfast, merge la Londra, unde începe să scrie
Lumea văzută de Seamus by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6555_a_7880]
-
de la cenaclul "Pavel Dan" sau despre poezia lui Vasile Dan seamănă cu florile uscate presate între paginile vreunui tom găsit la anticariat. Este limpede că nu aceasta era calea de urmat și, pe măsură ce simte tot mai ferm pământul de sub picioare, exegetul devine din ce în ce mai preocupat de stil. Libertățile stilistice devin tot mai îndrăznețe, experimentele se fac la lumina zilei, fraza ia turnuri retorice cam înalte pentru gustul nostru de astăzi, ca în aceste rânduri, din 1982, despre Vasile Pârvan: "Prezență austeră, aureolată
Violon d’Ingres? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7477_a_8802]
-
ca un foarte subtil început de frondă. Primele semne ale scriitorului Daniel Vighi pe care îl știm astăzi apar într-un comentariu publicat în anul 1985 în revista "Orizont" pe marginea nuvelei Calvarul, de Liviu Rebreanu. Cu talent de prozator exegetul intră în pielea personajului, îi înțelege perfect dramele, speranțele și dilemele, îi intuiește substanța musiliană. Ceea ce trimite cu gândul spre prozatorul Daniel Vighi este nu atât fraza propriu-zisă, cât o anumită sensibilitate a privirii, dublată de o mare capacitate de
Violon d’Ingres? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7477_a_8802]
-
1926 era chiar profesor de teologie), întîmplarea a făcut ca, in 1930, să fie hirotonit preot, românele pe care le scrie fiind profund irigate de credință religiei ortodoxe, conferindu-le un nepotrivit aer tezist. Și este atît de puternic încît exegetul sau, D. Caracostea, îl invită: "Întoarce-te la literatura!... Întoarce-te la Gloria Constantini! Mai puțin moralism, mai puțină predică în ceea ce scrii!". În prefață la Doctorul Taifun (1933), în care se referea la acest îndemn al lui Caracostea, autorul
Romanele lui Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17986_a_19311]
-
trudind cu mînecile suflecate pe ogorul reconstituirii literare, ogor pe care, departe de-a se resemna cu factologia și inventarierea, îl însămînțează cu puncte de vedere și reacții proprii: „Dacă propunem astăzi o analiză de istorie literară, ține a preciza exegetul, nu înseamnă că o facem de pe o poziție detașată, placidă și dezabuzată. Am profitat din plin de ipostaza tînărului scriitor care a debutat în presă doar după 1989 și care nu s-a implicat direct, biografic, în tensiunile de idei
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
în același timp un adversar politic neglijabil, în măsura în care nici o secundă activismul său n-a părăsit sfera strict culturală”. După ce constată că, în scris ca și în viață, N. Manolescu s-a manifestat ca un „mediator” și nu ca un „martor”, exegetul său îl înscrie în orizontul așteptării, astfel: „Rămîne de văzut dacă etapa istorică pe care o trăim astăzi, atît de ahtiată în recuperarea adevărului prin intermediul mărturiilor, va mai ști să admită importanța retroactivă a mediatorilor”. În ce măsură Nicolae Manolescu a rămas
Tratat despre Nicolae Manolescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13213_a_14538]
-
unitar stilistic; doar o examinare erudită și atentă la nuanțele fiecărei strofe mai poate identifica astăzi cele trei straturi care compun poezia lui Dosoftei. Opera primului nostru poet cult a avut șansa de a se fi aplecat asupra sa un exeget excepțional, Mihai Dinu. Acesta se ocupase de versificația dosofteiană încă din prima monografie monumentală închinată prozodiei românești (Ritm și rimă în poezia românească, 1986), pentru ca, în „Bătrînul poet dintîi” (2007), să întreprindă cea mai completă analiză stilistică a unui poet
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
în realitate atunci cînd întreprindem examinarea cunoscutelor versuri dosofteiene. Dacă măcar cîțiva dintre marii noștri poeți ar fi beneficiat de contribuții comparabile, apariția unei istorii stilistice a literaturii române nu ar fi întîrziat așa de mult. Viziunea ingenioasă propusă de exegetul lui Dosoftei fixează o perspectivă fermă: pentru Mihai Dinu, explicația ultimă a acestei poezii rămîne de natură prozodică. Prozodia nu se limitează la condiționarea tehnică a versului, ca la aproape toți poeții, deoarece prozodia reprezintă aici baza întregii construcții; zonele
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
Gabriel Dimisianu G. Ibrăileanu este probabil primul exeget al lui Caragiale care a văzut în personajele acestuia expresii ale golului spiritual. A vorbit, în legătură cu eroii caragialieni, despre „neantul sufletului lor”, despre „conținutul acestui zero”. O linie de interpretare pe care o regăsim la importanți critici postbelici. Pentru Valeriu
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
o lume a cărei legitimitate e textuală”. Și încă: „Cititorul e obligat să vadă textul, nu lumea, nu realitatea, pulverizată, disipată - spre textul care devine autonom, semn al celui care, autarhic, scrie, gândește, proiectează lumea”. Privind din această perspectivă noului exeget i se pare impropriu să vorbească despre faptul că I. L. Caragiale „înfățișează”, că „răsfrânge” lumi, când el în fond „aruncă în aer mimesisul”, „sabotează figurativul”, articulând ceea ce criticul numește „mari arhitecturi ale nimicului”. Esențial la Caragiale ar fi astfel mecanismul
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
e singurul autor român care face, prin personajele sale, concurență stării civile. Deci prin realism. Voi spune ce s-a mai spus: marii scriitori admit să fie tratați în felurite chipuri, legitimează orice metodă. Cu atât mai mult atunci când noii exegeți își construiesc viziunea proprie, ca în cazul de față, cu inteligență, erudiție și talent.
Cheia textuală by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4324_a_5649]
-
din cîmpul percepției sale. Adică a se delegitima. Din care pricină e foarte importantă ideea pe care și-o face practicantul criticii despre natura criticii. Să fie actul critic o instanță strict obiectivată, "rece" pînă la impersonalizare? "E limpede, afirmă exegetul în discuție, că răspunsul nu poate fi nicidecum Ťpozitivistť, ci mai degrabă Ťromanticť: actul critic e o formă de cristalizare a tensiunii creatoare. Valorizarea și interpretarea apar în felul acesta ca materializări ale aventurii interioare". Și nu unica posibilă, ci
Trei decenii de critică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12304_a_13629]