2,300 matches
-
demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid în protocolul mersului său ca să fie un aristocrat pur sînge. În lăsarea în jos a fălcilor sale era o afectare rece. Nu puteai să nu te gîndești atunci la unul din acei servitori bătrîni de mare aristocrație, ei înșiși cu arbore genealogic dovedind puritatea vocației lor ancilare, dintre acei servitori care sunt luați de vulg drept
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
niciunul dintre ei nu se poate desprinde de figura atipică pe care o reprezintă în ochii tuturor morarul: Acest Pupăză, un om de vreo patruzeci de ani, era mai scurt decât toți oamenii scurți, cu capul de tot mare, cu fălcile ieșite și cu ochii înfundați în cap și îi ziceau Pupăză pentru că era cam tont de felul lui și umbla crăcit, încât parcă șchiopăta de amândouă picioarele. Pe omul viu oamenii îl evitaseră, și mort fiind vor proceda la fel
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
când în când străbate, abia văzut, un fel de rumeneală, iar Veta nici că era frumoasă, cam înaltă, ciolănoasă și deșirată cu bustul, cum se zice, scândură cu fața gâlguie, cam gâlfadă și colțurată, cu umerii obrajilor ieșiti și cu fălcile late, cam mustăcioasă, cu vocea cam groasă un fel de stârpitură de băiat. Pe lângă toate acestea o mai chema și Veta. Femeiești îi erau numai ochii, cam mărunți, care se mișcau însă săgetând ca cei de șopârlă. Ba era ceva
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
cu îndemnuri permanente. 3. El, ascultând vocea prietenului ce-l invita din adâncul inimii, s-a ridicat fără zăbavă, a rupt legăturile lumii pline de plăceri, asemenea unui alt Samson protejat de harul divin și, plin de însuflețirea Duhului, luând falca unui măgar (cf. Jud 15,15), printr-o predică făcută cu simplitate, neîmpodobită de culorile convingătoarei înțelepciuni omenești (cf. 1Cor 1,17), ci mai degrabă de marea putere a lui Dumnezeu, care alege lucrurile slabe din lume pentru a-i
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
face să fumege (cf. Ps 103,32), și a dat umilința spiritului celor care înainte slujeau necurățiilor trupului. Murind pentru vicii și trăind pentru Dumnezeu, nu pentru ei înșiși, din moment ce partea cea mai rea a fost dată pieirii, din aceeași falcă (cf. Jud 15,19Vg) a ieșit apă din abundență ce întrema, spăla și îi nutrea pe cei care erau căzuți, murdari și însetați; acea apă care, trecând în viața veșnică, se poate cumpăra fără argint și fără altă cheltuială (Is
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ferească. Cu o fentă moștenită probabil de la strămoșii lui sălbatici, a scăpat de colții lui Blegu, s-a furișat sub el și l-a prins de beregată; era aruncat de ici colo, bușit în toate părțile, dar n-a descleștat fălcile. După vreo cinci minute, Blegu s-a lăsat binișor la pământ, a mai mișcat de vreo două ori din picioare și și-a dat duhul. Plin de sânge pe bot, satisfăcut și simțindu-se oarecum vinovat, a căzut și el
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
încheietură. Nu știu dacă iam rupt mâna sau nu, dar urletul scos de individ a alarmat toată lumea din tramvai. Un tip din rândul celălalt de scaune, tot negricios și dubios, s-a ridicat și și-a aruncat pumnul înainte spre falca mea. Numai că lecțiile de box pe care le luasem cândva - în viață e bine să știi să faci de toate - m-au salvat. I-am parat lovitura cu stânga, iar cu dreapta iam trimis un pumn direct în mutră
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
mortul, pe bărbatul meu cu cununie, pe Nicos. Nu împlinisem șaisprezece ani și când l-am văzut spânzurat, cu cămașa albă însângerată, cu unghiile smulse, m-a apucat un tremur, zgâlțâiam toată, dinții îmi clănțăneau de nu mi puteam propti fălcile una într alta. Mă simțeam vinovată, toată vina mi-o luai asupra mea. Și ca și cum aș fi vrut să-mi cer iertare de la mort, mi-am ridicat privirea să-l văd bine. M-a izbit sângele, ce să caute atâta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sta ienicerul la ceasul apusului și se ruga în genunchi, un câine se repede la el să-l muște fără ca ienicerul să-l vadă. Copilul, crezând că e turbat, se repede la câine și-l prinde cu mâinile goale de fălci ca să-și apere stăpânul. Cu mâinile în fălcile încleștate a început să țipe după ajutor. Când au venit oamenii au omorât câinele cu lovituri de par. Copilul avea mâinile mușcate și pline de sânge. Au chemat un medic, pe Alexandru
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în genunchi, un câine se repede la el să-l muște fără ca ienicerul să-l vadă. Copilul, crezând că e turbat, se repede la câine și-l prinde cu mâinile goale de fălci ca să-și apere stăpânul. Cu mâinile în fălcile încleștate a început să țipe după ajutor. Când au venit oamenii au omorât câinele cu lovituri de par. Copilul avea mâinile mușcate și pline de sânge. Au chemat un medic, pe Alexandru Mavrocordat, care încă nu era în slujba sultanului
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un pahar de vin. Să beau un pahar cu vin... Era ca o promisiune. După ce aveam să-l beau puteam fi egal cu ei, altfel nu... L-am băut și m-am uitat țintă la Megherel. Era un ins cu fălci puternice, care făceau din chipul lui ceva pătrat. Privirea îi era dominatoare, dar turbure, frizura neagră, înaltă, umerii lați, gâtul vânjos. Purta un costum bej care stătea pe el ca pe-un cal, nu se mula, se strâmba din coate
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
se depărtează de dânsele și holera nici nu se poate apropia". De holeră se mai afuma cu iarbă-mare. Altminteri, molima era alungată, informează Artur Gorovei, și înfigînd în parii gardului tidve de cai albi. Când izbucnea holera se afuma cu fălci de cal alb. În județul Suceava, la coleră (diareea gravă) se ungea tot trupul cu usturoi pisat și se înghițeau trei căței de usturoi împreună cu trei fire de piper. În alte locuri, relatează G. Crăinicianu, se recomanda, în asemenea împrejurări
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
au intrat cu toții și m-au smuls de lângă femeie, m-au bătut înspăimântător la locul păcatului, păcatul! care păcat, râd în hohote, ce e păcatul, ce e virtutea, m-au dus lângă zid, o mână de oțel mi-a încleștat fălcile, o alta mi-a deschis gura, m-a tras de limbă până a început să sângereze, eu scoteam oare acel urlet de animal? și dintr-o dată am simțit pe limbă o mângâiere ascuțită și răcoroasă, da, răcoroasă, în sfârșit. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ce-o să-i spuneți? - Nimic. Yvars încălecase pe bicicletă, dând din cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături fine, nu puteai desluși ce gândește. - O să muncim. Nu-i deajuns? Acum mergea pe bicicletă, cu fălcile încleștate, stăpânit de o mânie tristă și rece, care-i întuneca până și cerul. Lăsă în urmă bulevardul și marea și intră pe străzile umede ale străvechiului cartier spaniol. Dădeau spre o parte a orașului unde nu vedeai decât magazii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Împrejurări care trecuseră brusc din filele cărților în lumina crudă a zilei, ca o somație. O asculta, stânjenit, neștiind cum să primească darul atâtor confesiuni. Exista vreo legătură între schimbările neplăcute ale chipului acum urâțit, uscat, cu pomeții ascuțiți, cu fălcile și bărbia prea osoase sub cearcănele adânci, de strigoi, și această exagerată și revendicativă atenție acordată senzației ? Raportarea oricăror crize afective la perceperea lor fizică ? Încă la primul pas în uriașa sală apăsătoare, fusese izbit de acest palid obraz lungit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în neștire. Unii în alții, în neștire. Descărcând totul, totul. Neputință și ură și complicitate.“ Colegul Vornicu, nebărbierit, buzele mult subțiate, dunga mustății nesigură, perii rebeli năpădind pungile fălcilor, gura, gâtul, bărbia. Ochii acoperiți, sprâncene zburlite, mâinile moi, cu palme umede, ieșind din manșete scorțoase. Cămașă albă, cu mâneci lungi, descheiată, fără cravată. Colegul Manole tăifăsuiește cu colegul Vornicu, în fața biroului plin de fișe hașurate. — Știi, plecăm mâine dimineață
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fularul galben spre dreapta. — Da, poimâine. — Gazda ta spune că s-a confirmat boala mamei tale. Înțeleg că nu ți-e ușor. Oricum, după atâta chin, verdictul poate să fie și o... Iritat când se pomenește de gazdă, celălalt strânge fălcile. Apoi, se calmează. Lasă cuvintelor timpul să se stingă. Până la urmă, vine totuși momentul să ne naștem. Fraze vechi ? Mai curând ocolesc și amână decât ating miezul. Vecinul își potrivește fularul. Străzile sunt acoperite de zăpada murdară, care se topește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
însă locotenentul Gross trepida fără astâmpăr, urmărind cu atenție disperată toate mișcările condamnatului, care-i fusese bun prieten. Văzând pe Gross, Bologa își aduse aminte de căpitanul străin de adineaori și îl descoperi la spatele generalului, ținîndu-se cu mâna de falcă, neclintit ca o mustrare. " Ce om! se gândi Bologa cu necaz. Vine de la gară de-a dreptul aici și tot el vrea să-mi dea lecții de umanitarism, parcă eu aș fi o fiară sau..." În clipa aceea o mână
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în dosul scaunului și se rezemă de spetează cu mâna dreaptă. Părul îi căzuse iar pe frunte și un smoc i se mișca pe sprânceana stângă, gata în fiece clipă să-i acopere ochiul. Vorbind, pielea i se întindea pe fălci, iar țepile nerase de două zile se tot culcau și se ridicau... Apostol Bologa însă îi vedea numai gura și mai cu seamă buza de jos, umflată puțin, încît de-abia se mai cunoștea că e dublă. Glasul notarului suna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care-i risipi gândurile. În aceeași clipă văzu fața cenușie a plutonierului, întoarsă spre el, împărțită în două de un rânjet. ― Numaidecât ajungem, domnule locotenent, la locul unde sunt spânzurați spionii, zicea plutonierul și, parcă n-ar fi mișcat deloc fălcile, rânjetul ciudat îi rămânea neclintit. Merită să vedeți cum atârnă și acum ca niște... Automobilul, trecând peste o groapă, curmă vorbele plutonierului. Bologa, uitîndu-se mereu în fața lui, tăcu și întinse doar gâtul, ca și cum ar fi vrut să vază mai bine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clinchet de armă. În fața lui pășea un soldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta lui Varga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor călcâiul soldatului și mereu voia să-i ceară iertare, dar nu-și putea descleșta fălcile să vorbească. De altfel nici o șoaptă nu mai șoptea nimeni ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat și nici nu se va întîmpla. Numai când deslușea silueta locotenentului, în sufletul lui Apostol scotea capul veșnic același cuvânt, ca un cadavru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gîndirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți disbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegma, scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minți-mi? Vai! Nu-mi mrejuai gândirea cu perii tăi cei deși
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
suflet pe-al patimilor rug; Și sborul cugetări-mi, mândria din cîntare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi le sfaremi... Priveai la mine straniu și te mirai că tac... Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fălcile-ți desbrac De cărnurile albe și gingașe și sterpe, Că idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, Tu nici visai că-n gîndu-mi eu fața ta o tai, {EminescuOpIV 423} Că ce rămase-atuncea naintea minți-mi, vai! Era doar începutul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bucurie inima văduvei. 14. Mă îmbrăcam cu dreptatea și-i slujeam de îmbrăcăminte; neprihănirea îmi era manta și turban. 15. Orbului îi eram ochi, și șchiopului picior. 16. Celor nenorociți le eram tată, și cercetam pricina celui necunoscut. 17. Rupeam falca celui nedrept, și-i smulgeam prada din dinți. 18. Atunci ziceam: În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul. 19. Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele. 20. Slava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul lațurilor? $41 1. Poți tu să prinzi Leviatanul cu undița? Sau să-i legi limba cu o funie? 2. Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să-i străpungi cu un cîrlig falca? 3. Îți va face el multe rugăminți? Îți va vorbi el cu un glas dulce? 4. Va face el un legămînt cu tine, ca să-ți fie rob pe vecie? 5. Te vei juca tu cu el ca și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]