1,434 matches
-
adunat cu grijă nobilii să-și îndemne caii pentru a lovi și a tăia în bucăți pe fricoșii traci. Astfel la întoarcerea însoțitorilor(oastei), locuitorii s-au strîns pentru că regele șchiopăta(era rănit) și a fost adus iar pe fața falnicului său chip se vedea durerea. Sfînta minune se observă cîteodată la sărbătoarea mea. La locul adunării am pus covoare pe jos în jurul cazanului mare și i-am îndemnat să ia din el pentru că le-a dat-o sfîntul Zabelio. S-
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
al geților care merge și bate în sfîntele porți ferecate ale judecății cerești!” Ce să mai spun, vremuri crîncene și lume aspră dar cu simțul dreptății și mustind de evlavie pentru religia crucii! Că nu-l aveau la rînză pe falnicul get mulți nobili, ne-o spune tăblița 42 unde conducătorul ne povestește cum o ceată de mișei au vrut să-i termine caierul înain- te de vreme. S-au adunat în fața cetății Sarmisetuzo pe o curătură și au pus mișeii
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
să-l încalțe pentru ultimul drum și să aibă grijă de fratele său mai mare. În română avem cuvîntul busta cu sensul de putere ascunsă, pe neașteptate. Moartea lui boeri Bisto a fost anunțată de adunarea cetății geților iar dispariția falnicului get a lăsat în urma sa un mare gol dar și mulți înciudați. Bezine - mato (44 - 30? î.e.n), cel care l-a urmat pe Bisto, a avut de înfruntat o situație foarte grea(tăblița 45). Scăpați de strînsoarea falnicului
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
falnicului get a lăsat în urma sa un mare gol dar și mulți înciudați. Bezine - mato (44 - 30? î.e.n), cel care l-a urmat pe Bisto, a avut de înfruntat o situație foarte grea(tăblița 45). Scăpați de strînsoarea falnicului get, mulți nobili s-au stricat în apucături mișele ajungînd să necinstească sfînta cetate a Sarmisetuzei. A încercat să facă pace cu murdara Roma dar solia trimisă a fost găbjită de acești nemernici și pusă la popreală. Nici falnicii oșteni
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
strînsoarea falnicului get, mulți nobili s-au stricat în apucături mișele ajungînd să necinstească sfînta cetate a Sarmisetuzei. A încercat să facă pace cu murdara Roma dar solia trimisă a fost găbjită de acești nemernici și pusă la popreală. Nici falnicii oșteni geți nu-și mai găseau vrednicia faptelor din trecut. Cu toată vitregia vremilor Bezino știe că trebuie să diriguiască neamul străbun al geților pe drumul destinului lăsat de Moș Arimin și luminat de Sarmise. ,,Conducătorul Bezine, uns ca leu
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
Toate activitățile zilei sunt descrise minuțios pentru a accentua, așa cum notează elevul, importanța formalităților din cohortă pentru educația morală și dezvoltarea "sentimentului patriotic". Înflăcărat de patriotism, elevul adaugă: "Drapelul, ce trebue ridicat cât mai sus și să fâlfâie cât mai falnic, trezește în sufletul cercetașilor, mândria națională, mândria de Neam și iubirea de Rege"206. Tânărul pare a fi întruchiparea perfectă a unui viitor oștean în slujba patriei, un exponent al generației profund atașate de stat - generație pe care învățământul secundar
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
Calchiate după întrebările copilăriei (și nu numai) prin care am trecut cu toții, gen: "ce este Dumnezeu?", "cine plouă?", "unde apune soarele?", sau "de ce au elefanții trompă?" etc., capitolele volumului premiat se înșiruie după o logică doar de ele știută, purtînd falnic titluri neverosimile: "Cum să lași să plutească fetițele?", "Friedrich Nietzsche o fi Halal?", sau "Cum să faci patul unui bărbat non schizoid și nealienat?"... De fapt însă, în ciuda aparențelor derutante, ni se spune o poveste. Și ca orice poveste, ea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
s-albiesc, Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane Au comori de plante rare ce la umbră înfloresc Și-n ghirlande parfumate se revarsă pe balcoane... Iar în fund, peste desimea de pagode azurii, Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică Un turn nalt cu șapte rânduri și cu șapte galerii, Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică. Mai departe, în Legende, prinzând cu ușurință maniera lui V. Hugo, fără a pătrunde în subtilitățile ei, Alecsandri trece de la
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în lexic timid dar cu fraze alunecând grele, uleioase: Neagră sunt, dar în Ierusalim Nu-i alta mai frumoasă decât mine, Dulce sunt - ca mierea de albine, Ca ramura de viță, mlădioasă, Plăcută ca un zâmbet, ca un dar, Ca falnicele corturi din Kedar. Romanul în două volume Purgatoriul e fără valoare. CINCINAT PAVELESCU Cincinat Pavelescu (1872-1934) a fost foarte reputat ca epigramist și improvizator. La banchete cineva îi da câteva rime: nefastă, nevastă, el, chel, și poetul improviza: După ce-ntr
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
-mpărăție, Și află un mormînt. Nu sînt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză În inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, a zilii domnitor? La patrie, În lume, la tot ce pătimește, Nimic nu ești dator?” Figura contestației (figura promisiunii ratate și a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dimineață” despică pînzele de ceață... Fiind un poet de structură romantică, Bolintineanu iubește ceea ce Mallarmé numea „categoriile perverse”: albul și negrul, lumina și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cusute pe colțuri de harșele.” Trecem, acum, la o nouă provincie a acestei intime țări imaginare pentru a vedea altă formă de spectacol și, În fond, un alt mod de a imagina natura. Atributele se repetă (măre(, adînc, nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu mai mare subtilitate estetică În poezia română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară Ea poartă-n frunte un stigmat. ............................................. Convoiu-ntreg, nedeslipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit Sub negura geroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cred, o! soare, de tine-mi este dor, Prin cunoscut-am văpaele iubirei, Cu tine-am fost tovarăș pe cafea fericirei, În tine-am sorbit viața, În tine vreau să mor!” Soarele, invocat des, primește toate atributele de preț. E falnic, e dulce, voios, rolul lui este să dea lumină și căldură, două dintre condițiile fecundității. Toate imaginile din Pastelurile primăverii și verii nuanțează această pregătire pentru facere. O vastă figură a fecundității se profilează: lumina devine caldă, cîmpia scoate aburi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deduce un simț al volatilității, lîngă acela, mai substanțial liric, al transparenței și al strălucirii. Materia respiră prin aburii calzi ce se pierd În văzduh. Lumina plutește peste pămîntul reîntinerit, rouă se evaporă, peste lucruri calde, Încă o dată, „un rîu falnic de lumină”. Matinalul din natură (primăvara Însăși fiind o dimineață a naturii) este văzut de Alecsandri ca o desprindere de inerția nopții și, În genere, o eliberare (care ia forma vaporizării) de inerția materiei. Spațiul liric se deschide, În orice
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atît de vie Pe cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de adoptare a unei mitologii (populare și romantice) și a unei retorici care se interpune Între simțuri și obiectul liric. În primele cicluri (Doine, Lăcrămioare) tendința este cea semnalată Înainte: o vagă sensibilizare a ideii, o măreție abstractă a obiectului („falnic ca un stîlp de pară”), o mitologizare În care lucrurile aspiră la Însușirile lor arhetipale. În Pasteluri percepția este mai directă și, cum am dovedit, cu un mai mare efort de a intimiza obiectul. Obiectul este plasat Într-un peisaj
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de eufonii, descripțiile grandioase, pînza epică vastă, o desfacere și o restrîngere ritmică a unghiului liric... Poemul (publicat În Convorbiri literare, 1872) Începe cu povestirea unui vis (Visul lui Albert) Într-un limbaj care epuizează nuanțele trufiei și ale grandorii: falnic, gigantic, imnător, un uragan de glasuri ce clocotea prin lume, trufaș, semeț, ușor... Cele opt părți ale poemului au o desfășurare epică prin alternanță. După visul nesăbuit al craiului leșesc urmează prezentarea oștilor, cu insistență asupra simbolismului genealogiei („Toporski veteranul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
noi ce rătăcești?”... Unele au intrat În limbajul comun, gravitatea lor s-a tocit, fiind adesea Întoarse spre sensuri umoristice. Alecsandri folosește În sprijinul unei unice idei o figurație poetică de sărbătoare: stînci, nori crunți, neguri otrăvitoare, hidra turbată, vulturul falnic, soarele care Își schimbă locul pe cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
negurile năvălitoare de cealaltă parte) angajează, dar Într-o mică măsură, și o dialectică a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și simt că gonesc cu Întreaga Republica mea așa cum gonește locomotiva 40070. (Locomotiva 40070. În: Contemporanul, nr. 135, 6 mai 1949) „În codrii Încercați și bătrâni de la poalele Rodnei, a fost cândva un brad frumos și Înalt era cel mai falnic și brazii toți Îl știau și vulturii pleșuvi și vânturile care băteau printre munții grei de bazalt. Dar Într-o noapte s-au Întâmplat lucruri noi a simțit o durere jos de tot la picioare era un Întuneric apăsător și
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și În moliftul tânăr și-a făcut cuibul ei căci nu măreție și fală căuta ci căuta să afle temei. (Ă). Apoi securile au lovit În bradul uscat care s-a prăbușit strivind cuibul din ramuri iar moliftul tot mai falnic În codri a rămas să străjuie coniferele neamuri. Morala: Din această poveste aș vrea să te-nvăț prietene, să iubești ceea ce-i tânăr și crește ceea ce-i nou, ceea ce se ridică nu ceea ce se usucă și putrezește. (Ă)”. (Fabulă din
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
să se apropie de lupta constructivă a poporului pătruns de avânt revoluționar și să cânte ei, simplu și măreț, ceea ce altădată a fost lăsat să cânte singur poporul, anume lupta sa, - altădată de cruntă Încleștare cu asupritorii, astăzi, de cucerire falnică, dar nu fără greutăți și sânge, a vieții noi, de clădire a socialismului În țara noastră. (Ă). Tovarășe Dan Deșliu, poate că pe alocurea poporul s-ar exprima În stihuri mai tăioase decât noi poeții aceștia; poate că unele din
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
om și clocotă/ Să știe toți zarafii / Că viața nu o vindem, / Nu vrem cârje, doliu / Ci horă Întindemă/ Duduie furnale, / Munca e În toi,» etc. Neîntrecut rămâne Însă În această manieră Eugen Frunză: «Iată, se-nalță, / Crește măreață, /tânără, falnică, / dragă-ne viață!Ă/ Unde-i cuvântul?/ Dați-mi cuvântul, /măcar pe un sfert /din câte vreau să trăznesc!»(Vă sună sfârșitul șerpi titoiști). (Ă). Înfățișând realitatea În mod unilateral, numai sub aspect pozitiv, o denaturăm În chip metafizic. De pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]