2,240 matches
-
închipuite ale lui V. Voiculescu în traducere imaginară, Editura Helicon, Timișoara, 1996). În descendența recunoscută, Emilian Marcu celebrează un eros împărțit, egal, între carnal și spiritual, în care vede o modalitate eficientă de transcendere a terestrului. În mai multe rânduri, feminitatea este asociată, blagian, luminii, așadar vieții și cunoașterii ("Pe-aprinse palisade te zdrențuie lumina" sau "Ascunde-ncet lumina-n căușul palmei tale/ Cât iarba din privire va da în spic tăcut/ Absente răni stelare nu-ți fie piedestale/ Abia sosit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nu se grefează exclusiv sau dominant pe sentimentul naturii (deși nu puține fragmente de text pot fi izolate și citite exact ca mostre de minipoeme nipone). În ambele volume, punctul centrifugal al poemelor este, firește, nevoia de confesiune a unei feminități pe deplin conștiente de ea însăși și mult mai dornică de a-și exhiba trăirile și de a le converti în meditație lirică. Cărțile conțin, așadar, o poezie în care stăruie îndelung semnele feminității pure, care își găsește corespondenți în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
firește, nevoia de confesiune a unei feminități pe deplin conștiente de ea însăși și mult mai dornică de a-și exhiba trăirile și de a le converti în meditație lirică. Cărțile conțin, așadar, o poezie în care stăruie îndelung semnele feminității pure, care își găsește corespondenți în regnuri și specii diferite, dar și în ritmurile sau hieroglifele transcendentului (a se vedea majoritatea poemelor, neintitulate, din Scrisori pe frunze, sau Ritmul pietrelor zvârlite, Lumea formelor, Sonata ce-alungă norii din Altarul de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
își găsește corespondenți în regnuri și specii diferite, dar și în ritmurile sau hieroglifele transcendentului (a se vedea majoritatea poemelor, neintitulate, din Scrisori pe frunze, sau Ritmul pietrelor zvârlite, Lumea formelor, Sonata ce-alungă norii din Altarul de pelin). O feminitate ce speră să convertească întreg universul, prin credința într-o iubire solară, totală, care să dea sens întregului trăit, dar și vag perceputului sau revelației. Vocea lirică feminină își creionează autoportrete ambivalente, în care principiul oximoronic pare a ordona virtuți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ontologic prin poesis ("o naștere/ în ieslea unui vers -/ cuvântul, unică poveste") sau prin eros. Se explică, astfel, atât voința de anulare a granițelor identitare exacte, de anonimat ("puterea de-a fi nimeni/ mângâiat de Dumnezeu"), cât și percepția propriei feminități drept un avatar al Feminității și Frumuseții ("a coborât din mit femeia./ prea mult azur/ în jurul unui mugure de sân!"). Deloc întâmplător, una dintre obsesiile autoarei este chiar ritualul nupțial, care dă sens nu numai existenței umane, ci și celei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în ieslea unui vers -/ cuvântul, unică poveste") sau prin eros. Se explică, astfel, atât voința de anulare a granițelor identitare exacte, de anonimat ("puterea de-a fi nimeni/ mângâiat de Dumnezeu"), cât și percepția propriei feminități drept un avatar al Feminității și Frumuseții ("a coborât din mit femeia./ prea mult azur/ în jurul unui mugure de sân!"). Deloc întâmplător, una dintre obsesiile autoarei este chiar ritualul nupțial, care dă sens nu numai existenței umane, ci și celei cosmice (Pânza sărăciei, Femeia care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
singură patimă, o singură Himeră, care-i dă bărbatului măsură trăitului: "ce aș fi ajuns/ fără clipa vieții tale?/ (...)/ străino, coapsa/ neprihănită a sfintei Maria,/ în care lume-ai dispărut?/ În loc de copil mi-ai născut poezia". Sau, și mai clar, feminitatea aptă să dea viață devine însăși Viața: "dacă există un dumnezeu/ nu poate fi decât femeie", conchide vocea dubitativă din Dacă există un Dumnezeu. Aroganța celui care se plasează pe o poziție de egalitate cu divinitatea este, într-un astfel
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dedicație, din Serile la Mircești, Editura Timpul, Iași, 1999). Armonizarea cu sine și cu universul este însă înșelătoare. Poeta se lasă, deliberat, în voia stărilor lirice ce îi potențează disconfortul sau i-l transmută în izolare, înstrăinare (îndeosebi de propria feminitate, aproape repudiată în texte precum Secret sau Feminin din aceleași Seri la Mircești), neliniște rău prevestitoare sau chiar dezgust de sine, ultimul transcris în pastă bacoviană: "În oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
drept cea mai vizibilă dintre toate "săgețile de lumină/ înveninate de muzica mută a substanței". În special majoritatea poemelor din O săgeată îmbrăcată în roșu (Editura Paralela 45, Pitești, 2008) se articulează pe o percepție extrem de vie și totalizantă a feminității, pe care un critic de talia lui Gilbert Durand o vedea, semnificativ, drept cea mai radicală formă a alterității. Câteva dintre ele se și construiesc, din acest motiv, ca descripții expresive ale feminității dintotdeauna, doar întâmplător încarnate în iubita poetului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o percepție extrem de vie și totalizantă a feminității, pe care un critic de talia lui Gilbert Durand o vedea, semnificativ, drept cea mai radicală formă a alterității. Câteva dintre ele se și construiesc, din acest motiv, ca descripții expresive ale feminității dintotdeauna, doar întâmplător încarnate în iubita poetului: "iubita are nurii expresivi/ ca o sonată beethoveniană/ cu sâni și șolduri de statuie/ pare o statuie chtoniană/ ea se exprimă liber și carnal/ mater genitrix și Beatrice" Desigur că ceea ce prevalează este
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se exprimă liber și carnal/ mater genitrix și Beatrice" Desigur că ceea ce prevalează este semnificația acestei existențe cu funcția de alter ego, în care actantul aventurilor lirice grandioase se poate reflecta în decursul meditației subsecvente, de regulă temporale: efigie a feminității înseși, partenera-obiect al transfigurării poetice apare întotdeauna și ca pretext al racordării definitive la atemporal, la mitologie și istorie. Pe oglinda vizitată de stele, în cursul unei enigmatice călătorii "plutitoare pe marea egee", poetul devine visătorul ce se transportă, bineînțeles
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
peste cerul alb (Editura Tipo Moldova, Iași, 2006), emoționanta spovedanie a supraviețuitorului unei povești sfârșite tragic, dovedește exact contrariul. Ultima carte de poezii a lui Nicolae Turtureanu împrumută forma de jurnal liric al neuitatei iubiri pentru Rodi, veritabilă summa a feminității eterne. Ascultând de pulsația febrilă ori, deopotrivă, tandru-nostalgică a unei inimi temporar împietrite de durere, poezia de aici recompune în tonalități diferite, deopotrivă de sensibile, fețele Femeii pierdute prin moarte și eternizate prin dragoste și creație. Prietena, iubita, soția, mama
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lui Orfeu în poezia lui Horia Zilieru, mai puțin a urmărit însă motivația raportării femeii la cuvânt și aproape deloc fundamentul etimologic și simbolic al acestei raportări. Câteva texte din Fiul lui Eros... utilizează, deloc întâmplător, o analogie revelatorie între feminitate și albine. Să observăm, spre exemplu, primele trei catrene din Noaptea și durerea: "Albine ies ca mieii la păscut/ și-n răsuflarea caldă și amară/ regina exilată înconjoară/ lumina paradisului pierdut.// Ea te-a spălat și uns și îmbrăcat/ în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
albina este înțeleasă drept un simbol al sufletului și al cuvântului de esență divină, ba chiar ca emblemă a lui Hristos. Un alt detaliu esențial: în ebraică numele albinei, Dbure, și cel al cuvântului, Dbr, provin din același radical. Asociind feminitatea cu albinele și, simultan, cu regalitatea ("regină exilată", respectiv "Doamnă" înveșmântată în "albastră togă"), eruditul poet nu face altceva decât să sugereze legătura strânsă, chiar indisolubilă, dintre eros/ feminitate și logos. Dacă la început apariția personajului feminin în orizontul eului
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Dbure, și cel al cuvântului, Dbr, provin din același radical. Asociind feminitatea cu albinele și, simultan, cu regalitatea ("regină exilată", respectiv "Doamnă" înveșmântată în "albastră togă"), eruditul poet nu face altceva decât să sugereze legătura strânsă, chiar indisolubilă, dintre eros/ feminitate și logos. Dacă la început apariția personajului feminin în orizontul eului poetic marchează reinvestirea universului interior cu sens pur existențial, ulterior aceasta îi mijlocește relevarea finalității estetice a lumii. Ba chiar, dintr-o altă perspectivă privind poezia inclusă în Astralia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rezidă în analiza specificului subiectului uman generat de un timp și un spațiu. Problemă identității femeii pariziene ține de gramatică "modernității" occidentale, marcată de definirea identităților naționale și genuriale. Femeia pariziana reproduce un cod al epocii privitor la modernitate, urbanitate, feminitate. Femeia și orașul fac parte din universaliile tematice ale literaturii. Nenumărate cercetări au fost consacrate Parisului, femeii și literaturii despre aceste teme. Prin fuzionarea lor, studiul prezent oferă o perspectivă inedită. O abordare complexă a orașului modern implică și o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Începând cu dezvoltarea vieții de curte, trecând prin Renaștere, Revoluție și modernitate, destinul femeii preocupă și neliniștește opinia publică. Codul civil al lui Napoleon frânează emanciparea femeii pe parcursul secolului al XIX-lea, având o delimitare strictă între caracterul privat al feminității și cel public al masculinității. În acest context, Femeia Nouă, cu pași mărunți, discret, dar eroic, pe eșafod, pe baricade, în cluburi, în presă, în exil sau în saloane, desfășoară o considerabilă energie în vederea emancipării sale. Soluționarea problemei de gen
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
al recunoașterii de către civilizația occidentală a femeii ca individ și a locului ei în Cetate. Capacitatea juridică a femeii a fost o piatră grea de încercare a modernității franceze 27. Mai antifeminiști decât anglo-saxonii, bărbații francezi sunt mai dependenți de feminitate; ei își iubesc disperat femeile în privat, dar nu le încurajează demersurile de egalitate. Ei au știut să-și convingă consoartele că ele nu au nevoie de multe drepturi, deoarece ar fi incompatibile cu semnificația feminității. Rămășițele politeții cavalerești, precum și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sunt mai dependenți de feminitate; ei își iubesc disperat femeile în privat, dar nu le încurajează demersurile de egalitate. Ei au știut să-și convingă consoartele că ele nu au nevoie de multe drepturi, deoarece ar fi incompatibile cu semnificația feminității. Rămășițele politeții cavalerești, precum și sensibilitatea anumitor scriitori, descendenți ai lui Rousseau 28, au paralizat mișcarea progresivă, convingând femeia că merge contra propriilor interese. Regulile vieții de societate din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea fac referință la "patriotismul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
detalii din viața privată a vedetelor și a personalităților pariziene la modă: ele își propun să fie inteligente, amuzante, spirituale. 1.1.2. Reprezentarea Parizienei: arhetipuri și ambiguitate Cultură secolului al XIX-lea a produs nenumărate imagini de femei și feminitate; au circulat și au coexistat câteva modele de reprezentare feminină, care ilustrează discuțiile și problemele legate de femeia franceză din această perioadă. Noțiunea de progres, care adoarme vigilenta secolului, este ambigua în cazul femeii. Schimbările politice, sociale și morale sunt
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de comportament, mai mult sau mai putin rigide. Astfel, muză rămâne ceea ce fusese înainte: o figură alegorica sau incarnarea unei idei35 în mai mare măsură decât a unei persoane specifice. Imaginile de madona și seducătoare sunt la fel de abstracte și organizează feminitatea în jurul a doi poli: unul normal, ordonat și liniștitor, altul deviator și periculos. În jurul primului pol domnește virtutea domestică; în jurul celui de-al doilea femeile care lucrează, activistele, prostituatele, femeile de culoare. Reprezentarea acestor categorii ține de două universuri separate
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sau Sidonie Chèbe. Sfârșitul secolului desfășoară pe larg spectacolul fatalității feminine. Asocierea seducției, pasiunii, ardoarei și agresivității în exprimarea și impunerea dorințelor și impulsurilor distrugătoare definește arhetipul femeii fatale 54. Cruzimea femeii moderne pune sub semnul întrebării definirea tradițională a feminității, readucând bărbatul la starea de animal sau îndepărtându-l de funcții serioase, ruinând Familia și Societatea, asemeni lui Nana în românul eponim. Răutăcioasa și de o imoralitate contagioasă, cu o putere nefasta, ea distruge viața bărbatului. De la La morte amoureuse
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este contagioasă și pentru bărbații din alte țări. În acest fel, francezul construiește un podium pentru femeile franceze, văzute de departe. Astfel, femeia franceză este investita cu un prestigiu ambiguu care o face să apară drept o suprafemeie, în care feminitatea este exacerbata. Această imagine, în mare parte artificială și stereotipata, este întreținută și perpetuata, deoarece se bucură de succes. În acest context, Pariziana este superlativul femeii franceze, în special, și al femeii, în general. În același timp, forța erotică care
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
În acest context, Pariziana este superlativul femeii franceze, în special, și al femeii, în general. În același timp, forța erotică care se degajă din aceste reprezentări tinde să se extindă asupra Franței în întregime. Franța este încărcată cu conotații de feminitate în asemenea grad, încât atunci când străinii vorbesc despre ea, ei folosesc întotdeauna femininul 81. În Parisul secolului al XIX-lea există o inegalitate ce opune pe teritoriul urban două populații care nu trăiesc, nu mor și, uneori, nu se nasc
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
a celor cu care intră în contact. Pariziana (la Balzac, cu majuscula) este femeia care a produs asupra scriitorului impresia cea mai puternică dintre toate speciile de femei. "Sedus de fenomenul parizianismului feminin" [Cioculescu, p.145], de noile aspecte ale feminității, descoperite în metropola, Balzac a reprezentat zeci de mii de Pariziene rafinate. "Cocheta, calculată, temătoare de scandal, ea nu e însă incapabilă de pasiune" [ibidem, p.142], așa cum apare doamna de Nucingen: "Și leș Parisiennes șont souvent fausses, ivres de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]