1,559 matches
-
Lasă vântul să mă bată Și soarele să mă ardă!" Cântau niște valsuri pline de farmec, să tot dansezi la nesfârșit, nu niște fâțâituri ca acum. Iar Anghel Balica [12] cânta din gură și din neîntrecuta lui figură, de te fermeca. Eu ascultam și priveam cu mare drag la tinerii care dansau cu prea mare drag. Și ținea petrecerea, din noaptea dinainte de Sfântul Gheorghe și până a doua zi. Numai dansuri și voie bună. Pe lângă valsuri fermecătoare, se jucau și polcuțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
sunt prea înalte, cu două, trei etaje și ceea ce te impresionează în mod foarte plăcut este mulțimea de flori, chiar câte două rânduri la aceeași fereastră. Clădire din centrul orașului León - Privind în lung una din străzile principale rămâi fermecat de frumusețea și armonia arhitecturală a clădirilor și de infinitatea vaselor cu flori, mai ales mușcate. Trotuarele abundă în mesele și scaunele nenumăratelor baruri, restaurante, cofetării, patiserii și magazine cu toate produsele posibile ce și le-ar dori mai ales
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
savanele Africii, junglele Indiei sau pădurile Amazoniei, dar care niciodată n-a călcat pe meleaguri străine Franței, așezându-și șevaletul doar în Grădina Zoologică sau Grădina Botanică din Paris! Vizionari de geniu! Dacă Jules Vernes și Rousseau-Vameșul, precum și alții au fermecat și continuă să farmece generații de admiratori, Don Cristobal Colon face parte din categoria vizionarilor de geniu care au schimbat omenirea, descoperirile sale dublând, practic, suprafața lumii cunoscute, făcând posibile cunoașterea a noi mlădițe ale "trestiei gânditoare" și a noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
sau pădurile Amazoniei, dar care niciodată n-a călcat pe meleaguri străine Franței, așezându-și șevaletul doar în Grădina Zoologică sau Grădina Botanică din Paris! Vizionari de geniu! Dacă Jules Vernes și Rousseau-Vameșul, precum și alții au fermecat și continuă să farmece generații de admiratori, Don Cristobal Colon face parte din categoria vizionarilor de geniu care au schimbat omenirea, descoperirile sale dublând, practic, suprafața lumii cunoscute, făcând posibile cunoașterea a noi mlădițe ale "trestiei gânditoare" și a noi civilizații, deschizând calea prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
culoarea speranței va face această minune. Dar să nu judec cu prezumțiuni, să vorbim de ce este. Aquariumul, de care se spun minuni, nu era gata. Se gătise însă Palatul Artelor din Av. Président Wilson și de la primul pas, intrând, erai fermecat. Alegerea obiectelor, așezarea lor artistică și metodică, spațiul lăsat liber împrejurul fiecăruia te duceau pe nesimțite, de la primele opere din Evul Mediu la ultimele din secolul trecut, pe un parcurs de mai mulți kilometri. Tapiserii în serie, adunate din biserici
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
să-i rezolve situația. A mai fost adăpostită, totuși, în laboratorul profesorului încă vreo săptămână. Nouă, celor care știam întâmplarea, ni se părea că doarme într-un altar. Așa l-am cunoscut pe Alexandru Țupa; peste un an, ne-a fermecat cu prelegeri patetice, care te făceau participant la spectacolul fascinant al lumii biologiei microscopice. Evident, am comis aici o nedreaptă prezentare a lui Țupa. Ar fi trebuit să-l prezint metodic, să spun mai întâi că a fost un savant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de un farmec profesoral de neuitat. A fost unul dintre iluștrii profesori ai acestei facultăți; dar au fost și alții "iluștri" Având grijă să evit clasificările, el se situează undeva în frunte, printre marile inteligențe și talente didactice care au fermecat numeroase serii de studenți și au constituit un model viu pentru o pleiadă de colaboratori, doctorii unii deveniți profesori Marius Mișca, din Piatra Neamț, Mihai Bobulescu (Galați), Sergiu Buiuc, Petru P. Vancea (Nuțu, fiul, și el eminent profesor), A. Harnagea (Bârlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
anunțată, ceea ce a creat în public îngrijorări, temeri că întâlnirea va fi fost contramandată în ultimul moment. Cu atât mai mare a fost entu ziasmul când poetul totuși a sosit, flancat de îngerii păzitori Baruțu și Mițura. Trei ore a fermecat adunarea cu vorbe de duh, cu ironii acide la adresa unuia sau a altuia dintre contem porani, cu harul inimitabil de povestitor. Când Arghezi, într-un târziu, s-a ridicat să plece, mulțimea a izbucnit în aplauze asurzitoare, apoi a năvălit
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fost emoționat să aflu, citind Amintirile deghizate, că nu uitase gestul meu după atâția ani. Cămările memoriei Încă din vremea îndepărtată în care i-am fost student, iar mai apoi subaltern la Gazeta literară, Ov. S. Crohmălniceanu m-a impresionat, fermecându-mă prin harul de povestitor, de causeur infatigabil, spiritual și atașant. Din fericire, la el astfel de însușiri nu au rămas, ca la alții, doar ale omului oral, ci au trecut și în ce scria. Mai discret în paginile de
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
căci doar nu eram așa de stângaci, încât din atâtea focuri să nu meargă măcar unul în plin. În acel moment văzui pe Turcu, palid, cu o față de un cot viind înspre mine. Și el pățise tot așa. Ori suntem fermecați, îmi zise Turcu, ori puștele sau cartușele noastre au un cusur. Examinăm puștile cu toată atențiunea și nu le găsim nici o meteahnă 45. Examinam cartușele, și ce constatăm? Constatăm, spre marea noastră surprindere și indignare, că ploaia de prepeliță în loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
simt o bucurie nespusă când mi se prezintă lupul sau mistrețul și izbutesc să-l răpun, căci este ceva instinctiv în om, care-l stimulează la lupta cu fiarăle mari. De altfel, nu o dată am lăsat să treacă căprioara neatinsă, fermecat de frumusețea formelor ei, nu o dată m-am uitat cu pușca-n mână, spre marea nedomerire a prepelicarului meu, dinaintea splendoarei unui asfințit de soare și această absorbire a ființei mele în fața maiestății naturei, am consemnat-o odinioară în câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ne-am odihnit puțin, pentru că tot în acea zi era să ne supunem la o mai mare osteneală, urcarea la cetate, care ni se înfățoșa de pe creasta munților ca un cuib de vulturi. De mic copil ruinele acelei cetăți îmi fermecau privirile și mă făceau să visez, și abia atunci am avut prilejul fericit să-mi satisfac dorul de a le vedea de aproape. Am plecat spre cetate pe jos, după ce s-a stâmpărat 184 bine căldura de iulie, am apucat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aceștia îi iubesc. Și câmpiile, și grădinele, și satele, și târgurile noastre n-or fi ca acele din străinătate; vor fi păstrând poate urme de vechea lor sălbătăcie, dar îmi par frumoase, fiindcă sunt ale noastre. Însuși sălbătăcia lor mă farmecă. Nu știu ce tainice lanșuri mă leagă de ele și îmi dau conștiința că nicăiurea nu voi fi mai bine ca aici ep acest pământ, muncit și aparat de bravii noștri premergători. O! Parcă văd pe multe fețe de-ale tinerilor noștri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ca la șerpi, au rămas toți copiii lui cu acest tic, ca un stigmat al familiei. I-am cunoscut În copilăria mea pe bătrânii feciori ai lui Gașpăr, oameni ciudați, „să nu-nop tezi cu ei“, Îmi spunea tata, și-mi fermeca mai ales Închipuirea o frumoasă copilă aleasă, cu sânge haiducesc În vine, vară bună cu mine, Sultana. L-am apucat pe bunicul, Moș Ghiță, după poreclă Beldie, care de cum da colțul primăverii și până toamna târziu sta singur cuc În fundul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cineva, adică domnul Toma în cazul nostru, ceea ce spusese el că vede? Adică lupta din cer, dusă între armata îngerilor și cea a demonilor. Poate un om să vadă ce se întâmplă în cer? Și dacă poate, înseamnă că e fermecat? Eu înclinam să cred că domnul Toma nu vedea ceea ce spusese că vede, zicea doar așa, ca să se răzbune pe ăștia, care-i luaseră atelierul. În schimb, Biță susținea sus și tare că se poate. El avea o argumentație care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
brigadier, nu mai aștepta autobuzul, a zis râzând, fiindcă nu mai circulă, s-a deființat traseul... Nu te-a avertizat și pe dumneata nimeni, nici un trecător?! -Nu, a spus tata ca un automat, de fapt încă mai era în transă, fermecat de tânăra femeie. -Încotro mergi? -Spre marginea orașului, sper să apară vreo mașină, ceva, cu care să mă înapoiez în... Tata a lăsat o pauză, nu dorea să pronunțe numele comunei, Steagul Roșu, îl găsea penibil, așa că a folosit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
românesc. Cu ușurință, bunul Dumnezeu te-ar fi putut aduce pe lume și într-altă Țară; dar se vede că trebuia să tragi folos din pământul nostru, din vlaga noastră mare, tânără și vioaie, precum și din acel nu știu ce, care va fermeca pe toți, fără ca ei să-și poată da seama de ce și cum. Prin ce ai avut marele succes de până acum? Tocmai prin ceea ce e curat românesc în opera ce ai creat. Chiar și aceia cărora nu le-a mers
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
era lejeritatea opiniei în discuțiile despre părinți. N-am îndrăznit decât foarte, foarte târziu să mă întreb ce fel de părinți am avut, preferând să evit răspunsurile. Or, acest amic al meu avea cu o promptitudine dezarmantă opinii care mă fermecau și mă blocau. Avea ceva de zis despre oricine: personalități din alte veacuri sau vedete ale zilei. „Mozart e șmecher - spunea -, ia de la toți, dar nu se cunoaște.“ Pe moment, așa părea, numai că a fost de-ajuns să ascult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pentru încălcarea regulamentului. Când gardienii veneau să-l scoată din celulă, îl găseau la ușă, așteptându-i, gata pregătit de beci. Gardienii păreau însă înțeleși să nu-i deschidă ușa la celulă, decât după ce Dumitraș își termina de cântat repertoriul. Fermecați de vocea lui extraordinară, nu-l întrerupeau niciodată, preferând să întârzie în dosul ușii, pe coridor, și să-l asculte până la sfărșit. Cu câțiva ani înainte de arestarea mea, se zvonise în București despre un preot tânăr,cu voce excepțională, care
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
următor. Iată pasajul cu pricina: Și à propos de America și de zâmbetul nord-american de care pomenești, uite ce zicea Baudrillard în cartea-i omonimă: "Cu siguranță îți zâmbesc aici, deși nici din curtoazie, nici din vreun efort de a fermeca. Zâmbetul acesta semnifică doar nevoia de a zâmbi. Seamănă cumva cu rânjetul Pisicii de Cheshire: continuă să plutească pe fețe mult timp după ce au dispărut toate emoțiile. Un zâmbet disponibil în orice moment, dar pe jumătate speriat să existe, să
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
acompaniindu-se la pian - și să știți că avea o voce foarte plăcută - Somnoroase păsărele și Mai am un singur dor. Și chiar înainte de-a ști să citesc, mama m-a învățat, papagalicește, părți din Scrisoarea III, care o fermeca pe ea. Mă punea să le recit în fața musafirilor. Făceam o reverență - knicks, așa se numea - și turuiam. Și nu înțelegeam nici în ruptul capului de ce izbucneau cu toții în râs când eu declamam patetic întâlnirea dintre Baiazid și trimisul lui
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
am ascultat, el o apucă lesne, o depuse în pragul ușii și mă privi cum cobor, țâțâind și dând insistent din bărbie, orizontal și vertical, dar mai ales mohorât, mișcare și sunet conjugate caraghios, ca în bancul acela care-l fermeca pe Lucian Raicu - un rus, după o beție zdravănă, așteptând un castravecior care se face tot mai mic la orizont; menținu același ritm al bărbiei până în clipa când, în prag, i-am întins mâna spunându-i au revoir... dasfidanie... Atunci
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
ziua. Trupa mi se păru formidabilă, știa totul de la duioșie la veselie, de la murmur la chiot, de la Katiușa războinică la Kalinka milostivă. În pauza lungă dintre primo și secondo tempo lumea se repezi - cu energia transmisă de spectacolul care o fermecase - la bufetele abundente instalate pe fiecare etaj, se mânca, se bea, se râdea, într-un singur și îndelung freamăt: cu gura uscată, incapabil să răzbat până la o limonadă printre cei care se buluceau la mesele întinse pe zeci de metri
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
urmei, esteticul se manifestă ca o înnoire, uneori ca o adevărată revoluționare a unor forme cunoscute vechi. El combate obișnuințele, închistările, el se exprimă împotriva șablonului, mereu ca o invenție și inovație, și tocmai de aceea sesizează conștiința, cucerește publicul, farmecă tineri. Esteticul este, prin acțiunea lui de cunoaștere și descoperire, o formă a politicului, strâns înrudită. O concluzie îmbucurătoare, extrem de importantă pentru mobilizarea artiștilor la misiunea pe care o au față de societate. În climatul tonic al unei comunități active, politica
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
frățească cu clasa muncitoare, chezășia forței și propășirii patriei noastre. Neuitată va rămâne memoria ta în inimile noastre și cinstit va fi numele tău întotdeauna de către poporul muncitor. Adio, prieten scump.“ (Munca, 11 ianuarie 1958) ZILIERU Horia „Oglinzile de aur fermecate Spre raza ta înalț. Auzi cum bate Sufletul drept cu ele nins odată? Vitejii munți cu iarna-n pisc curată, Pădurea cu pianele profunde, Izvorul sfânt cu apa vie-n unde, cetățile fierbând metale-n vine prin ochiul meu răsfrâng
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]