2,798 matches
-
gen. brig. Feger Jackson) a virat spre stânga și a lovit flancul lui Archer. Brigada 2 (col. Albert L. Magilton) a venit să-i susțină și s-a amestecat printre brigăzile din frunte. Pe măsură ce spațiul se lărgea datorită presiunii de pe flancuri, mii de oameni ai lui Meade au ajuns pe creastă și s-au întâlnit cu brigada lui Gregg. Mulți dintre acești confederați își depozitaseră armele în timp ce se ascundeau te artileria unionistă și nu se așteptau să fie atacați, astfel că
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Orice altă înaintare confederată a fost descurajată de sosirea diviziei din Corpul III condusă de gen. brig. Daniel E. Sickles în dreapta. Generalul Burnside, care în acest moment era concentrat pe atacurile de la Înălțimile lui Marye, era furios că atacul din flancul său stâng nu obținuse succesul pe care-l spera mai devreme. El i-a ordonat lui Franklin să „înainteze pe dreapta și în centru”, dar, în ciuda repetatelor rugăminți, Franklin a refuzat, susținând că toate forțele sale sunt angajate în luptă
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
malul celălalt al Potomacului pe câmpul ăsta de luptă să vină la mine pe aceeași linie, și-mi dai destulă muniție, o să-i omor pe toți înainte să ajungă la linia mea.” Pe la jumătatea după-amiezii, Burnside deja eșuase pe ambele flancuri. În loc să-și reconsidere abordarea în fața marilor pierderi suferite, s-a încăpățânat să continue pe aceeași cale. A trimis lui Franklin ordinul de a-și relua asaltul pe stânga (ordin pe care, după cum s-a arătat mai sus, comandantul Marii Divizii
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
primele lupte de pe frontul lui Jackson. Generalii de brigadă confederați Maxcy Gregg și T. R. R. Cobb au fost răniți mortal. Pierderile suferite de cele două armate arată ambele cât de dezastruoasă a fost tactica armatei Uniunii. Deși luptele de pe flancul sudic au produs pierderi echilibrate (circa 4.000 Confederația, 5.000 Uniunea), flancul nordic a fost total dezechilibrat, victimele unioniștilor fiind de opt ori mai multe decât ale confederaților. Oamenii lui Burnside au suferit considerabil mai mult în atacul care
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
T. R. R. Cobb au fost răniți mortal. Pierderile suferite de cele două armate arată ambele cât de dezastruoasă a fost tactica armatei Uniunii. Deși luptele de pe flancul sudic au produs pierderi echilibrate (circa 4.000 Confederația, 5.000 Uniunea), flancul nordic a fost total dezechilibrat, victimele unioniștilor fiind de opt ori mai multe decât ale confederaților. Oamenii lui Burnside au suferit considerabil mai mult în atacul care inițial trebuia să fie doar o diversiune decât în lupta principală. Sudul a
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
qui bien l ' aurait Perdue. " (Nu știu cine a câștigat [lupta], dar eu știu bine cine ar fi pierdut ".). Gallieni a văzut o oportunitate de a ataca atunci cand armata germană Prima avansat spre est, la începutul lunii septembrie, trimiterea Armatei șasea grevă flancul sau, si grabă, ulterior, la rezervele față de taxiuri rechiziționat ca răspuns la germani contra-atacuri. La văzut "armata taxi" transferul de trupe în față, Gallieni a făcut una dintre cele mai des remarci-citate ale Primului Război Mondial: "Eh bien, voilà au moins qui
Joseph Gallieni () [Corola-website/Science/328002_a_329331]
-
la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții. Principala forță condusă de Bogdan Hmelnițki urma să atace spre vest, iar o forță cu efective mai mici condusă de polcovnicul Kicevski urma să asigure protecția flancului armatei hetmanului împotriva atacurilor lituanienilor din regiunea Polesia. Hmelnițiki era sprijinit de un detașament important al tătarilor conduși de însuși hanul İslâm Ghiray. În iunie 1649, cazacii au reușit să învingă puternicele trupe poloneze conduse de principele Jeremi Wiśniowiecki, nevoite
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
Neisse. Până pe 20 aprilie, Grupul de Armate Centru trebuise să se retragă spre sud-estul Berlinului, lăsând drum liber lui Jukov. Datorită vitezei de avansare forte ridicate a lui Konev, Armata a 9-a era amenințată cu încercuirea, sovieticii atacând pe flancuri spre Berlin cu două formații masive, una dinspre sud și alta dinspre est. Dinspre sud atacau Armatele a 3-a și a 4-a de tancuri de Gardă, care au reușit să penetreze rapid liniile inamice și să ajungă în spatele
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
al 5-alea continua să reziste lângă Cottbus. Între timp, cea mai mare parte a Grupului de Armate Centru fusese forțată de avansarea Frontului I Ucrainean să se retragă de-a lungul liniilor lor de comunicație spre sud-vest spre Cehoslovacia. Flancul sudic al Armatei a 4-a Panzer a avut câteva succese locale după ce a efectuat câteva contraatacuri împotriva Frontului I Ucrainean. În același timp, Hitler a dat o serie de ordine care au demonstrat încă o dată lipsa sa realism în legătură cu
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
defensive ale Diviziai a 50-a de pușcași de Gardă și au creat un coridor de la Halbe spre vest, dar cu mari costuri umane și materiale. În cursul aceleiași zile și în ziua care a urmat, sovieticii și-au întărit flancurile și au atacat din sud, zona localității Halbe fiind bombardată cu proiectile de artilerie, bombe de aviație și rachete Katiușa. În acest moment, forțele germane se întindeau pe o mare suprafață, începând cu ariergarda de la Storkow până la avangarda care făcuse
Bătălia de la Halbe () [Corola-website/Science/309414_a_310743]
-
austro-ungar de căre ruși a putut fi împiedicată. În 1916/1917, Vechiul Regat al României, un adversar nou intrat în război, a fost combătut tot cu un ajutor german decisiv. Astfel, marele pericol apărut la sfârșitul verii lui 1916 pe flancul sud-estic al Monarhiei Dunărene a putut fi înlăturat. Serbia, considerată de „partida războinică” de la Viena drept o pradă ușoară, a reușit să opună în 1914 o rezistență amară împotriva a trei ofensive ale Monarhiei Dunărene. Foarte slăbită, a putut fi
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cu deschiderea îngustă și semilunară. Botul este ascuțit. Ochii sunt mici. Înotătoarea dorsală este înaltă și începe din dreptul marginii posterioare a înotătoarelor ventrale. Linia laterală ușor curbată, cu 41-45 solzi. Colorația este cenușiu-albăstruie sau cenușiu-verzuie pe spate, iar pe flancuri și abdomen albă-argintie. Înotătoarele dorsală și pectorale sunt gălbui-verzui-măslinii, iar înotătoarele anală și ventrale de un roșcat-murdar. Înotătoarele pectorale, ventrale și anală au marginile întunecate. Este o specie omnivoră. Adulții se hrănesc cu organisme bentonice, precum larve de insecte, crustacee
Tarancă () [Corola-website/Science/331217_a_332546]
-
noi comunicații cu statele prietenoase din Germania prin Nördlingen și Nürnberg și își vor asigura un loc bun de trecere pentru aprovizionare când aliații se vor afla în sudul râului. Înnălțimile Schellenbergului dominau orizontul la nord-est de Donauwörth. Cu un flanc protejat de dealul cu pădurea Boschberg, deasă și impenetrabilă și la sud și vest protejată de râul Wörnitz și mlaștini, Schellenberg oferea o poziție privilegiată pentru orice apărător. Cu toate acestea vârful de formă ovală cu diametrul de un kilometru
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
să-i urmărească pe atacanți cu baionetele. Doar sosirea tempestivă a cavaleriei engleze previne un colaps total și îi forțează pe bavarezi să se întoarcă la liniile lor. În acest moment, după două atacuri eșuate, Marlborough este informat că apărarea flancului stâng care lega zidurile orașului de parapetul de pe deal, era foarte slabă și vulnerabilă (atacurile lui Marlborough, au atras oamenii lui de Arco în alte părți ale cetății). Alt comandant aliat, Margraful de Baden (care intrase în luptă la o
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
atac. De data aceasta atacatorii au format un front mai larg forțându-i pe oamenii lui Arco să se răspândească, reducând astfel eficacitatea muschetelor și grenadelor lor. Apărătorii, inclusiv La Colonie (fără să știe că imperialiștii făcuseră o breșă în flancul drept și că Arco se retrăsese la Donauwörth) erau încă încrezători în capacitatea lor de a respinge inamicul - "am rămas la posturile noastre, focul nostru era constant și inamicul sub control". Nu după mult timp însă forțele franco-bavareze ce luptau
Bătălia de la Schellenberg () [Corola-website/Science/331802_a_333131]
-
un singur drum, cu un punct obligatoriu de trecere peste podul îngust de peste râu. În acest spațiu, superioritatea numerică a turcilor nu a putut fi valorificată, configurația terenului impunând atacul în valuri, fără a fi cu putință desfășurarea largă pe flancuri. a cuprins trei faze, cu conținut, desfășurări și trăsături diferite. Prima fază a bătăliei s-a petrecut în dimineața zilei de 13 august 1595 și s-a caracterizat prin atacuri de tatonare ale celor doi adversari. În zori, cavaleria română
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
a fost extrem de puternică. Pentru a lărgi frontul de atac, ienicerii au folosit, pe lângă podul deja existent, și bușteni și scânduri așezate peste mlaștină. Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul. În același timp însă, spahiii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad și au amenințat întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
Artileria, archebuzierii și infanteria română au reușit să oprească atacul. În același timp însă, spahiii din flancul drept al otomanilor au trecut râul printr-un vad și au amenințat întreaga aripă stângă a românilor. Atacat cu putere frontal și din flanc, Mihai a ordonat retragerea eșalonului întâi către rezervele din spatele Călugărenilor, din cauza presiunii inamicului românii fiind nevoiți să abandoneze tunurile. După ce s-a terminat retragerea și toate trupele române s-au reunit, înaintarea turcilor a fost oprită. Ultima fază a bătăliei
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
dintr-o misiune de recunoaștere, voievodul român având la dispoziție un număr de soldați odihniți, care nu participaseră încă la luptă. Mihai Viteazul a hotărât să execute un puternic contraatac, o lovitură combinată frontală și o manevră de învăluire pe flancul stâng al inamicului. Satîrgi Pașa a fost respins de către ieniceri. Otomanii au fost înghesuiți într-un spațiu foarte îngust din nordul Neajlovului, având podul în spate ca singură cale de retragere. Contraatacul s-a prelungit până la pod, toate tunurile au
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
care a cuprins armata otomană, valul fugarilor a antrenat și garda lui Sinan Pașa și pe marele vizir, care a fost aruncat în mlaștină, de unde a fost salvat de un credincios al său. Doar apariția forțelor lui Hasan Pașa în flancul drept al românilor i-a ferit pe otomani de dezastru. Mihai Viteazul a întrerupt urmărirea fugarilor și și-a concentrat atacul cu atâta împetuozitate împotriva noilor intrați în luptă, încât Hasan Pașa, cuprins de panică, a părăsit în fugă, în
Bătălia de la Călugăreni () [Corola-website/Science/301421_a_302750]
-
au raportat existența unor forțe inamice înăuntrul trecătorii. Sharon, ale cărui forțe inițial se deplasau spre est, a raportat superiorilor săi că este din ce în ce mai îngrijorat de posibilitatea prezenței inamicului în trecătoare, și de posibilitatea ca acesta să atace brigada din flanc sau din spate. Sharon a cerut în repetate rânduri permisiunea de a ataca trecătoarea, dar cererile sale au fost respinse. I s-a permis, totuși, să verifice dacă trecătoarea este sau nu goală, și dacă da, i s-a promis
Ariel Șaron () [Corola-website/Science/304393_a_305722]
-
24-a sovietice (Constantin Rakutin) să execute o ofensivă pe 30 august care să distrugă punga germană. Pe 3 septembrie, în condițiile în care pozițiile lor erau amenințate cu încercuirea, germanii au început retragerea din pungă, luptând neîncetat pentru apărarea flancurilor. Pe 6 septembrie a fost eliberat orașul Elnia. Ofensiva sovietică a continuat până pe 8 septembrie, când a fost oprită de noua linie defensivă germană. Aceasta a fost cea mai impotantă înfrângere a Wehrmachtului suferită până în acel moment și primul plan
Ofensiva Elnia () [Corola-website/Science/307021_a_308350]
-
și trebuie să se retragă rapid la sud de Dunăre. Generalul Mouton, în fruntea Tinerei Gărzi protejează retragerea armatei. La Bătălia de la Wagram, sunt angajați îndeosebi Grenadierii Călare care, din cauza unor deficiențe în comunicare, nu exploatează ocazia de a ataca flancul cuirasierilor austrieci. Infanteria este nevoită să formeze de câteva ori careu, atunci când apar pe neașteptate niște călăreți inamici, dar aceștia nu îndrăznesc să angajeze Garda. În 1811, la Fuentes de Onoro, Mareșalul André Masséna ordonă șarja grenadierilor călare, menită să
Garda Imperială Franceză (Primul Imperiu) () [Corola-website/Science/312737_a_314066]
-
italiană”. În perioada august 1942 - februarie 1943, ARMIR a luat parte la bătălia de la Stalingrad. Italienii au suferit pierderi de aproximativ 20.000 de morți și 64.000 de prizonieri după ce Armata Roșie a reușit să încercuiască forțele Axei, străpungând flancurile slab apărate de unitățile italiene, maghiare și române. Resturile armatei italiene au fost retrase de pe frontul de răsărit în vara anului 1943. Numeroși dintre prizonierii italieni din Uniunea Sovietică au pierit în captivitate datorită condițiilor grele din lagărele de detenție
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
fără a întâmpina rezistență. Această mișcare ar fi tăiat legăturile armatei poloneze cu portul Gdańsk, singura poartă maritimă a țării prin care se aduceau din import armamentul, muniția și materialele necesare aprovizionării armatei. Principala lacună a planului sovietic era slăbiciunea flancului sudic, apărat doar de Mlaștinile Pripet și de Grupul Mozir, în condițiile în care cea mai mare parte a efectivelor Frontului sovietic de Sud-vest era angajată în Bătălia de la Lwów. Între timp, bolșevicii au avansat, Corpurile de cavalerie comandate de
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]