1,717 matches
-
Privești un timp cum sporesc băltoacele, ai senzația, ascultând ploaia, că te afli într-o imensă peșteră și că tu nu ești altceva decât o stalagmită. Pe ochi ți se așază o pâclă umedă, iar în auz curge continuu acel foșnet de ploaie fără sfârșit... Stam sub streașina gării și uitasem că dorisem să vină o ploaie. Priveam ceasul de pe peron. Nu știu ce vroiam să văd, căci ora era aceeași, numai minutarul se învîrtea, ca de obicei. Undeva în acoperiș se făcuse
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr. Am sărit ca ars, dar, din spate, o voce răgușită mi-a poruncit: "Stai, nu te întoarce!" M-am supus. După câteva clipe, în care nu s-a mai auzit decât foșnetul trestiilor, aceeași voce a continuat: Crezi că e atât de simplu?" Nu înțelegeam ce anume trebuia să fie simplu și nu era, dar n-am întrebat. Necunoscutul râse în spatele meu. Nu era același râs pe care-l auzisem înainte reverberând
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înșelasem. Apa era cutremurată doar de lumina lunii. Devenise aproape muzică. O muzică lascivă, care trecea uneori într-un dans. M-am întins pe nisip cu ochii la cerul înstelat și ascultam. Uneori se auzea un țipăt de pasăre, apoi foșnetul mării relua melodia aceea lascivă care mă făcea să mă simt fericit. Aproape ațipisem, când marea a început să aibă valuri. Sunau adânc și, ascultîndu-le, am uitat cu timpul și de gară și de trenuri. Nu mai existau decât marea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu fi știut nimic. — S-a învârtit de jur împrejur ca un câine, continuă Mma Potsane, râzând. S-a uitat sub pietre, aa mușinat aerul și a scos sunetele alea ciudate în limba lor - știți cum sunt, sunetele acelea ca foșnetul copacilor, sau ca rămurele frânte. N-a găsit, însă, nici un semn al vreunui animal care să-l fi luat pe băiat. Mma Ramotswe îi întinse batista să-și tamponeze ochii. — Și ce credeți că i s-a-ntâmplat, Mma? Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de cireș: floare, frunză, fruct într-o cutie de pișcoturi sub grindă. Visul îi dilata nările de mistreț tânăr, fetele din revistă miroseau a cerneală de calitate. Trecea cu buzele umede peste fiecare coala A4, dâră de foame în icoană. Foșnetul paginilor aducea a rochie de mătase. Lacătul auriu, chinezesc, o singură cheie era precum un clopot ce chema la miezonoptică. De sub plapumă, în tindă, descuia cufărul, dosea revista în sân și... înapoi, sub plapumă, până în zori, când haremul trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
seara, tot prin fața ferestrelor, obosite, abia pășeau, ca niște orizontale ale nopții, perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-a auzit un foșnet, cineva era ascuns în penumbră. Speriată, s-a prăbușit în pat. Spaima deschide ochii, spaima închide ochii, palmele se vor gratii, zidul, munte înalt, cu fața la perete. Genia refuza întunericul. Vru să se ascundă, să țipe, să lovească, să șteargă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
putea întâmpla în zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
care mergea înaintea mea. Din când în când, ca și sunetul înfundat al sacului care se lovea de trepte murdărindu-se, mirosul ei ajungea până la mine, un amestec cald de cosmeticale care se topeau și de transpirație. I-am auzit foșnetul vocii: — E mizerabil, dar ajungem mai repede, ca și cum mi-ar fi ghicit temerile. Era o voce cu ușoare inflexiuni meridionale, cădea grea pe anumite silabe, altele le avorta, le lăsa să moară în gură. Se opri cu un palier mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
solidă a cărții, permițând accesul la substanța ei spirituală. Pătrunzând de jos în sus printre pagini lama urcă, deschizând deodată o tăietură verticală, printr-o succesiune fluentă de decupări, ce cuprinde una câte una filele și le seceră; cu un foșnet vesel și prietenos, hârtia întâmpină acel prim vizitator, ce anunță nenumărate răsfoiri de pagini, mișcate de vânt sau de privire. O mai mare rezistență opune latura orizontală, mai ales dacă e alcătuită din pagini duble, care necesită o mișcare lentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un timp oarecare ca să sesizezi ce anume îl deosebește de atâtea alte orașe comerciale de pe toate meridianele. Cum să-ți poți închipui, de pildă, un oraș fără porumbei, fără arbori și grădini, unde nu auzi nici bătăi de aripi, nici foșnet de frunze, un loc neutru, ca să spunem tot ? Schimbarea anotimpurilor nu se citește decât pe cer. Primăvara se anunță numai prin calitatea aerului, sau prin coșurile de flori pe care mici vânzători le aduc de prin împrejurimi; e o primăvară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
LE ÎNĂBUȘEA ÎN NOAPTE. VOCEA LUI S-A ÎNĂLȚAT STINS : "ÎNTR-O FRUMOASĂ DIMINEAȚĂ DIN LUNA MAI, O ELEGANTĂ AMAZOANĂ PARCURGEA, PE O SUPERBĂ IAPĂ ALEZANĂ, ALEILE ÎNFLORITE DIN BOIS DE BOULOGNE". TĂCEREA S-A AȘTERNUT IAR ȘI, O DATĂ CU EA, FOȘNETUL NEDESLUȘIT AL ORAȘULUI ÎN SUFERINȚĂ. GRAND PUSESE FOAIA PE MASĂ ȘI CONTINUA S-O CONTEMPLE. DUPĂ O CLIPĂ EL RIDICĂ PRIVIREA : ― Ce părere aveți ? Rieux răspunde că acest început îl făcea curios să cunoască urmarea. Dar celălalt spune cu însuflețire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Crezi că știi totul despre viață ? îl întreabă acesta. Răspunsul a venit din întuneric, adus de aceeași voce liniștită : \ Da. CÂND AU IEȘIT ÎN STRADĂ, AU VĂZUT CĂ ERA DESTUL DE TÂRZIU, POATE ORA UNSPREZECE. ORAȘUL ERA MUT, POPULAT DOAR DE FOȘNETE UȘOARE. FOARTE DEPARTE, RĂSUNA CLOPOȚELUL UNEI AMBULANȚE. S-AU URCAT ÎN MAȘINĂ ȘI RIEUX A DAT DRUMUL LA MOTOR. ― Va trebui, spune el, să vii mâine la spital pentru vaccinul preventiv. Dar, ca să încheiem, și înainte de a intra în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
FAMILIARE ALE NOPȚII SE SCHIMBASERĂ RÂND PE RÂND. CU TOATE CĂ NU SE DĂDUSE ÎNCĂ AUTORIZAȚIA, MULTE MAȘINI CIRCULAU DIN NOU. ÎNGHIȚEAU REPEDE ASFALTUL, DISPĂREAU ȘI APOI REAPĂREAU. GLASURI, CHEMĂRI, DIN NOU TĂCEREA, PASUL UNUI CAL, DOUĂ TRAMVAIE SCÂRȚÂIND LA O CURBĂ, FOȘNETE NESIGURE ȘI IARĂȘI RESPIRAȚIA NOPȚII. ― Bernard! ― Da. ― Nu ești obosit ? ― Nu. El știa ce gândea mama lui și că în acel moment îl iubea. Dar știa de asemenea că nu e mare lucru să iubești pe cineva, sau cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
are grijă de Bradley, pentru că Dominic, soțul ei, este impresar la ICM, iar Dominic nu visează decât să fie impresar la CAA, iar Annie știe că Bradley taie și spânzură acolo, spuse ea pe nerăsuflate. Am auzit un suspin și foșnetul unui Kleenex. Deci cine-i persoana aia sfântă, atunci? am întrebat. — Acum două zile, stăteam aici cu lebedele astea care mă-nnebunesc când le văd ce liniștite înoată, când a venit Charlie. M-a dus la Coffee Bean de pe Sunset
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
fapt ciudat. Am auzit un chicotit. — Stai așa, vin imediat, îmi spuse vocea. Mă cuprinse un sentiment neplăcut: vocea îmi părea cunoscută de undeva. Semăna cumplit cu vocea lui Charlie Dunlain. Dar nu putea fi el. Nu. Am auzit un foșnet, apoi se aprinse lumina și un cap se iți pe ușă. Iâh! Am bănuit bine, el era. Mai rău de-atât nici că se putea. —Plângi? mă întrebă. Era ciufulit de somn și clipea din cauza luminii. Părea adormit, dar amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Osbourne. Na, cum o să mai ajung acasă? Mobilul nu-mi funcționa aici (Dumnezeule, trebuie să trec pe bandă triplă, mi-am spus, iritată) și, oriunde priveam, nu se vedea nici o casă și nici un semn de viață. Nu se auzea decât foșnetul lanurilor de grâu ce se unduiau grațios în bătaia vântului. Uite, astea sunt clipele în care o fată regretă din toată inima că nu-i înghesuită între două supermodele la pupa bărcii cu motor Magnum al lui Patrick Saxton, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
și liber în spațiul parcimonios al meschinului refugiu în care totul e artificial, inclusiv somnul lor în bătaia luminii unor nopți sabotate de pseudo-zile electrice, o prelungire mediocră a zilelor solare, care abia le mai îngăduie să viseze la libertatea foșnetelor nocturne din pădurile natale. Fie și plecând numai de la aceste considerente, analiza lui Germán Gullón, potrivit căruia rimanul Ceață este „orfan de transcendență: semnificația romanului este imanentă“, mi se pare discutabilă. Semnificația romanului nu stă în absența transcendenței, ci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
egale și vorbe goale Mircea: Friga Mihaela: Diferențe Mircea. Antidepresivele Mircea: Lacrimile lui Iuda Mircea: A(r)borigenii Mihaela: Câr-Mâr Mircea: 21 Decembrie Mircea: 22 decembrie Partea a IV-a: Filosofia, femeile și eclipsa Mihaela: Filosofia întrupată Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Mircea: Cizelează-te! Mircea: Băieți de băieți Mihaela: Vaporul Mihaela: Eclipsa Mihaela Miroiu Jurnal cu femei afgane Mihaela Miroiu Cronica unei singurătăți alese. Jurnal bloomingtonian Cuvânt înainte Restul și Vestul este o carte autobiografică. Este povestea intersectării între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Zepter pentru persoane de bon goût sau cratiță de muzeu: „Priviți acest vas din secolul al XVII-lea: din el mănâncă în România doar un grup de reflexie, oameni aleși pe sprânceană. Atingerea exponatelor este strict interzisă”. Mihaela: Filosofia cu foșnet de fustă Am învățat multe de la profesorii mei. Cum ți-am mai spus, în 1990 Gabriel Liiceanu scria că Facultatea de Filosofie a fost mereu una în care îl citeai pe Kant sub plapumă și că oferta era legată strict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fi împlinit pe loc. ȘAPTE A doua zi dimineața mă trezesc cu un tavan perfect alb și nefamiliar deasupra mea. Mă holbez la el preț de câteva clipe uluită, după care ridic ușor capul. Când mă mișc, așternuturile au un foșnet ciudat. Ce se întâmplă ? Așternuturile mele nu foșnesc așa. Firește. Sunt așternuturile din casa Geiger. Mă cufund confortabil între perne - și, brusc, mă săgetează un gând. Cine sunt Geigerii ăștia ? Clipesc din ochi, încercând să-mi amintesc. Mă simt de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
întâmplat absolut nimic. Are un plan al lui, îmi dau seama brusc. OK, acum chiar m-a stârnit. Zvâcnetul îmi pulsează tot mai tare în trup pe măsură ce trec de la o plantă la alta. În liniștea absolută nu se aude decât foșnetul frunzelor și scârțâitul surd al cuțitului când tai sfoara. Mai leg încă trei araci și ajung la capătul rândului. — Gata, zic fără să mă întorc. — Bravo, hai să vedem. Se apropie să inspecteze aracii legați. Îi simt cealaltă mână urcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut și nici nu mă vei vedea, fără Îndoială, pentru că voi pleca cu mult Înainte ca soarele să mă alunge. În Întunericul tot mai adânc, un Îndelung foșnet nelămurit de mătase, un parfum. Omar Își ține răsuflarea, pielea i se Înfioară; nu se poate Împiedica să nu Întrebe, cu naivitatea unui școlar: — Mai ai vălul pe tine? — Nu mai am alt văl decât noaptea. VI O femeie, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fofilez spre o masă goală, mă așez, după puțin timp vine o chelneriță și îmi dă un pahar cu șampanie. Rămân acolo o vreme, șorbind câte puțin, și mă uit la lume, simțind că încep să mă relaxez. Aud un foșnet. Ridic ochii, și îmi stă inima. Lucy e chiar în fața mea, în superba ei rochie de mireasă, lângă o domnișoară de onoare cât o batoză, îmbrăcată într‑o nuanță verzuie care nu o avantajează deloc. (Ceea ce cred că spune destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
e nici o aventură. — Deci, cine e? Îl cunosc? Suze îmi aruncă o privire agonizantă. — OK, stai... Trebuie întâi să‑ți explic. Înainte să... îți faci o părere greșită sau... Închide ochii. Doamne, ce greu e. — Suze, care‑i problema? Aud foșnet în camera lui Suze și ne uităm una la alta. — OK, ascultă‑mă. A fost o aventură de o seară, zice repede. Doar un impuls stupid... adică... — Ce se întâmplă, Suze? Fac o față lungă. O, Doamne, nu e Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]