1,693 matches
-
spune că, dacă n-ar vărui zidurile de fiecare Paște, ar apărea pata sângelui nevinovat vărsat. Selin acum urca două câte două trepte deodată în albul turnului potopit de lumina ce intra prin ferestrele lungi, fără geamuri, și ajuns în foișorul deschis, trase adânc aer în piept ca să nu amețească de ce vedea. De după clopotnița Mitropoliei apărea ca un râu de lumini alaiul. Clopotnița dreaptă, pătrată, nu foarte înaltă dar solidă, cu brâuri de cărămidă așezate în fel și chip, făcând jocuri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mea și doamna Ilinca au crezut că s-a făcut bine după împărtășanie, avea obrajii rumeni și era tare vesel. Era 28 iulie, praznicul sfinților diaconi Prohor și Nicanor.S-a ridicat din pat și a vrut să iasă în foișor. S-a îmbrăcat aproape singur și a venit sprijinit de soața lui până în grădină. A ridicat ochii și s a uitat spre munți. Știe înălțimea ta că de la Târgoviște, când este cerul limpede, se văd culmile Bucegilor și ale Leaotei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mea, umplând cu râsul ei odăile Mogoșoaiei. Avea treisprezece ani când s-a însoțit cu mine și degeaba țigăncile mamii și ale soacrei mele o învățau cum să fie nevastă, ea le lăsa în voia lor și se așeza în foișor cu Alexăndria sau cu snoavele despre Chir, nepotul împăratului Midiilor. Citea, citea, silabisind cu glas tare și râdea, râdea în hohote. Odată, apropiindu-se jupâneasa Stanca, soru mea, a întrebat-o: „Cumnată Bălașa, de ce cetești cu glas tare?” Atunci a
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
este adevărat, Doamne, minunat sunt ridicate zidirile acestea”. Ștefan nu se sătura, privea când în apă, când spre clădirea adevărată; petele de umbră ale spațiilor deschise păreau și mai negre în contrast cu albul coloanelor învârtite ale loggiei și ale celor două foișoare. — După Paște, când s-o retrage doamna cu curtea la Târgoviște, o să rămân aci cu Măriuța mea, îi comunică el intendentului, făcându-i semn că poate să pornească vâslitul înapoi. — O fi crescut domnița de când n-am văzut-o. Adu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
am ajunge dacă fiecare ia legea în mână și o aplică după capul lui? Replicile se amestecă în țăcănitul continuu, ca rafalele unei mitraliere, al mașinii de scris. Obosit, locotenentul Răducu privește printre zăbrelele ferestrei mari din spatele locotenentului major, către foișorul de pază al unității, dar fără să-l vadă. "Mda, își spune în sinea lui, Armata Roșie eliberatoare știe să se folosească de legi așa cum un pește profită de munca târfelor lui. Pentru ei doar o singură regulă este valabilă-pumnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
De atunci trecuseră patru ani. Era o zi mohorâtă de sfârșit de martie și, în loc să fie cald, începuse, spre exasperarea tuturor, să ningă. Seara am ieșit cu Nic și cu iustin la o bere într-un club de jazz de pe lângă Foișor, când l-am văzut trecând pe lângă noi și așezându-se la o masă. Era chiar el ! I-am făcut semn cu mâna : — Ștefan ! La jumătate de oră după aceea eram în drum spre micul lui apartament din Batiștei. Dăduserăm cu
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
lipsea“, mi-am spus cu ciudă. Din fericire ajunsesem deja în stație la Dorobanți și doi tineri, o fată și un băiat, văzând starea în care eram, m-au ajutat să mă urc în autobuz. — Cel mai aproape e la Foișor, îmi spuse băiatul. Știu eu acolo un spital. Mergem la camera de gardă. Hai că te ducem până acolo. La Foișor mi-a deschis portarul, care fuma. — E doar un singur medic aici, ne anunță el, reticent. Dar nu știu unde e
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
băiat, văzând starea în care eram, m-au ajutat să mă urc în autobuz. — Cel mai aproape e la Foișor, îmi spuse băiatul. Știu eu acolo un spital. Mergem la camera de gardă. Hai că te ducem până acolo. La Foișor mi-a deschis portarul, care fuma. — E doar un singur medic aici, ne anunță el, reticent. Dar nu știu unde e. Mă duc să-l caut. Cred că se uită la meci pe undeva, a început meciul cu Anglia. Până la urmă a
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
coapsei interioare și mai sus, până la chiloțeii sub care se simt, aspre, granulele părului pubian, prin zăpada căzând tăcută în piețișoara triunghiulară, pustie, în lumina unui bec cu neon, prin bulevardul Kiseleff al nostalgiei, prin muzeul Antipa al antipatiei, prin Foișorul de Foc al răcelii, prin strada Uranus cu cerul plin de stele, abia în liceu triunghiul inițial se lărgise nesigur, pipăitor, șovăitor, ca o amibă sau ca o palmă cu degete senzitive, desfăcute, cu urmele pașilor noștri drept amprente digitale
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dar toate străzile aveau nume schimbate. Cartier de mahala, cu oleandri în curți și marchize cu geamuri colorate. M-am sucit și m-am răsucit pe străduțe labirintice, am traversat piețișoare tăcute, am privit intens case înalte, în formă de foișor, 24 pe care sigur le mai văzusem undeva... pe Pîncota aerul s-a schimbat, a devenit fumuriu... Pîncota: pântec... Am recunoscut ca în vis alimentara scundă, cu mușcata veștedă lângă casierie, am trecut pe lângă ruinele cu zugrăveală albastră ale unor
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Bucureștiului. Cum mi-am luat repartiția, m-am dus, emoționat, să-mi văd școala. Drumul cu tramvaiul mi s-a părut, literalmente, nesfârșit. De-o parte și de alta - case dărăpănate. O excepție: pe stânga, aproape de capăt, un fel de foișor ciudat, un turn singuratic, solid zidit. Rolul lui în viața mea avea să fie enorm, și am știut asta de cum l-am văzut (dar despre acest lucru am să vorbesc în altă parte). Am ajuns, în fine, la capăt. Era
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
poate doar norocoși, harnicii mei Înaintași o săpaseră chiar pînă În spatele unui vechi seif de fier, Într-un loc practic invizibil oricui ar fi fost În prăvălie. Balconul și Balonul, oricît de prețioase erau, nu reușeau să fie decît simple foișoare, posturi de observație suspendate asemeni unor cuiburi de vultur deasupra vacarmului și foielii de dedesubt, și nu-mi oferiseră o intrare efectivă În magazin și În uriașa peșteră a comorilor, plină ochi cu cărți inedite, așa cum făcuse această nouă descoperire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
era un urs polar, fugea și el din calea prăpădului, căutând adăpost. ”-Hai, Fata, hai să fugim!”, strigă lorgu, văzând primejdia de a fi striviți... Si, o înșfăcă de mână, refugiindu-se în fugă pe câteva trepte, sus, într-un foișor de scândură. De furia cârdului erau salvați, dar frica mare, acum, era de urs, să nu vină peste ei... S-a trezit tremurând cu tot cu pat, de teamă pentru Vasilica, să nu pățească ceva. Era între somn și trezire... se lupta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
mare din zidurile masive de sticlă sau gheață sau cristal ale borcanului, care nu era nicidecum un borcan, ci un uriaș castel, o construcție obtuză, cu cornișe și stucaturi și ciubucării și gorgone și luminatoare și balcoane și creneluri și foișoare și jgheaburi numai și numai din materie rece și transparentă. Iar în mijlocul miilor de săli cu pereți străvezii mă aflam eu, trântit la pământ, și fetița în cadrul ușii larg deschise, iar în spatele ei, de la intrarea în castel și până la camera
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fund încît s-a conturat o pată care reproducea precis conturul Africii, cu deserturile și fluviile principale. Blocul se afla în stadiu de finisare. Era lipit la un capăt de o construcție care m-a neliniștit întotdeauna din cauza crenelurilor și foișoarelor, a perspectivelor infinite pe care le-am regăsit la Chirico, și pe toată partea din spate, dinspre moară (altă clădire medievală, de un stacojiu sinistru), blocul avea întinse încă schele ruginite; în spatele blocului, pământul era răscolit de șanțuri de canalizare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de case vechi, cu olane și oberlichturi, cu luminatoare și uși de stejar masiv, iar mai încolo niște construcții mari și cenușii, cu multe geamuri, blocul din centru cu reclama Gallus ca un glob albastru deasupra, magazinul Victoria, spre stânga Foișorul de Foc, blocurile arcuite de pe Ștefan cel Mare și, foarte departe, termocentrala cu imensele coșuri din care ieșeau fire câlțoase de aburi. Totul filtrat prin frunzișul agitat al plopilor și carpenilor, ale căror vârfuri verzi deschis sau verzi-smarald sau verzi-întunecat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cei care nu s-au născut, cei care trăiesc, cei care au murit și cei care nici nu s-au născut, nici nu trăiesc, nici nu au murit. Aceștia sânt stelele." Urmase gestul acela, ruperea aceea spre stelele de deasupra foișoarelor morii. Mergând spre casă, în tunelul îngust, l-am întrebat de ce a spus acele cuvinte. A tăcut până am ajuns în spatele blocului și acolo, privind canalele, mi-a spus că nu știe nici el. M-a rugat să-i fac
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spinarea ei, când pe a mea, până ce făceam numai șanțuri în bazinul cu nisip și ne intra nisipul în gură, în nări, în urechi. Seara plecam în explorare. Lângă blocul nostru din Floreasca se afla un fel de depozit, un foișor melancolic. Pe fațada lui atârnau ca niște zdrențe resturile ruginite ale unei scări de incendiu. Scoabe mari lăsau umbre ascuțite pe cărămizile și mai roșii în înserare. Ea intra prima, printr-o fantă dintr-o ușă laterală, unde lipsea o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fascinase dintotdeauna, de când îl văzusem prima oară din vârful cireșului amar. La vreo sută cincizeci de metri de unde se sfârșea strada și începea câmpul, se înălța, chiar în mijlocul arăturilor, la prima vedere cu totul izolat și inaccesibil, un fel de foișor melancolic și bizar, o casă excentrică, stacojie, construită înainte de război pentru cine știe ce proprietar insomniac. Ai fi zis că e o culă oltenească, la fel de solidă, cu contraforți puternici și muchii ferme, îngustîndu-se la catul al doilea, dar terminîndu-se cu un turnuleț
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dintre ziduri, îl înnegrea pe celălalt până la nuanța vișinii putrede. Abia pe la mijlocul turnului scânteia o ferestruică. Altele nu se mai vedeau, dar era posibil să existe pe partea cealaltă. Nici un pom, nici o altă umbră nu se mai zărea în preajma acelui foișor, în afară de o magazie de scândură, cenușie, aflată la câțiva metri depărtare. Cine ar fi zis că șandramaua aceea va deveni pentru mine centrul vieții, singurul loc pentru care merită să exiști? Când se întorc dintr-o "excursie", heroinomanii au sentimentul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în primul moment, dar că știa apoi să se facă măcar suportabil. Stătea pe un scaun în fața mea, ca o insectă mare și ușoară, legănîndu-se încet înainte și înapoi; îmi povestea cu voce scăzută că locuiește cu mama lui în foișorul din mijlocul câmpului, cel pe care-l văzusem din cireșul amar. Când, deschizând prima dată gura, i-am spus că știu clădirea, s-a însuflețit de parcă i-aș fi făcut un dar frumos. Și fără nici o introducere, s-a apucat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Întorcîndu-ne de la țară, din comuna Dudești, unde stătuserăm la o cunoștință de-a mamei, mama în doliu, eu și soră-mea frânți de oboseală, înghesuiți în fundul unei căruțe, am trecut pe lângă magazia pe care poate ai văzut-o, cea de lângă foișorul nostru, construit, firește, mai târziu. Era pur și simplu o magazie aflată, Dumnezeu știe de ce, în plin câmp. Când a văzut-o, mamei i s-a făcut rău. Am oprit căruța și ea a coborât, a dat ocol de mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a putut s-o urnească de-acolo țăranul care mâna căruța. Noi, copiii, ne speriaserăm și plângeam în hohote. Chiar a doua zi, mama s-a hotărît: a vândut din colecția ei un singur timbru, cu prețul căruia a construit foișorul. Construcția s-a încheiat în '47, când ne-am și mutat aici. Sora mea a stat cu noi până acum patru ani, când s-a măritat cu un tâmplar. Are și un băiețel de vreo trei anișori, foarte precoce. De
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
condus pe sub cerul înstelat, prin țârâitul de greieri, până la poartă, de unde doamna Bach a luat-o puțin înainte, iar Egor s-a aplecat adânc asupra mea și mi-a murmurat invitația de a-l vizita a doua zi după-amiază la foișor. "Tu știi să asculți, îmi spuse. Dar depinde dacă știi să visezi." Și-mi așeză în palmă un mic obiect rece și bine șlefuit. "Pune-o sub pernă și spune-mi mâine ce ai visat azi-noapte." Se îndepărtă apoi spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mi se părea luminat de un soare negru, visceral, dureros ca un lucru pe care simți că nu-l vei mai avea niciodată. Priveam cireșul amar, ridicîndu-se peste toți ceilalți pomi plini de clei din curte, și mă săgeta amintirea foișorului și-a serii trecute, când Egor se balansa înaintea mea ca o cobră hipnotică. Ieșeam la poartă și priveam în josul străzilor: cozile zmeelor agățate de sârmele de telegraf fluturau singuratice în aerul galben și câte o turturică oprită pe stâlp
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]