1,433 matches
-
ce mi s-a întâmplat ieri: pe când mă întorceam spre casă, întâlnindu-mă cu prietenul cel mai bun al colegului meu, ...; * descriptive: Era o vreme frumoasă de toamnă, cu miros de struguri copți și covor de frunze ruginii, cu adieri fugare și picuri răzleți de ploaie...; * dialogate: Am auzit că ai rezolvat problema de care-mi spuneai..., i-am spus când l-am văzut. Da, din fericire, mi-a răspuns bucuros.; respectiv, dramatizate (în cazul în care trimiterea este către un
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
artei abstracte, „minunea cuvântului nou și plin de sine, expresia plastică, strictă și rapidă a aparatelor Morse”, așadar sincronizarea artei, într-o expresie concentrată, intelectualizată, dinamică, în deplin acord cu ritmul vieții citadine, impregnată de tehnicism și mașinism. Reportajul, notația fugară, imediată sunt mai adecvate timpului decât romanul, în accepțiunea constructiviștilor, iar obiectivitatea, renunțarea la individualism și la subiectivitate ar fi o condiție a accederii la „arta integrală, pecete a marilor epoci”. Coordonatele programului formulat de C., unele trăsături comune cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286393_a_287722]
-
din loc în loc de eoliene și de stâlpi de înaltă tensiune, aceiași cărora le spuneam, la vremea iscodirilor și a jocurilor, stâlpii cu cercei. Îmi amintesc și acum zumzăitul lor când se întâmpla să le ajung în preajmă după vreo minge fugară. În depărtare, Etna dormea liniștit, învelit într-un nor, cum avea să o facă în toate zilele următoare, ducând doar grija viței de vie crescută la poalele lui și a zahărului din boabele de struguri, ale căror povești aveam să
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
tragicul perdant al acestei lecții de altruism politic în favoarea interesului național. Dincolo de retorica naționalistă, inevitabilă aici, din astfel de celebrări nu rămân, în fond, decât imagini disparate care scurtcircuitează viu, asemeni unui flash de neuitat, memoria colectivă sau amintirile noastre fugare. Dacă un astfel de moment poate fi refăcut narativ, dacă se constituie în poveste, fie ea exemplară sau marginală, putem spune că are datele necesare pentru a fi transmis mai departe ca o istorioară ce se adaugă altora la nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
public. Așa că am decis să mut canalul în căutare de niscaiva divertisment. Văzând cu tristețe că nici Divertis-ul nu mai e ce-a fost, am riscat și mi-am zis, sinucigaș, că e timpul să mă uit și eu fugar, pentru prima oară, la cea mai longevivă și urmărită emisiune de divertisment, un fel de bazar compozit de personaje dubioase și, de regulă, cu o notorietate negativă, care plătesc să-și spele imaginea, care imita formatul celebru al mozaicului duminical
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
o țară aseptică și ordonată precum Finlanda vrea să dea o lege prin care să interzică, pe întreg teritoriul ei, fumatul! Nici criminalul Stalin nu mersese atât de departe cu pretenția de a face binele cu forța!). Am mai amintit, fugar, de această sectă iritantă a stângiștilor occidentali, preocupați să dea lecții tuturor, mari apărători ai muncitorilor exploatați, ai marginalizaților sau ai minoritarilor de toate culorile, care își oficiază predicile și afuriseniile de la amvonul universitar de cinci stele, pe salarii uriașe
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
că era câtuși de puțin mai bine pe vremea dictaturii, dar mecanismul nostalgiilor e întotdeauna mai întortocheat și mai puțin previzibil (și controlabil!) decât am fi noi dispuși să acceptăm. Așa că poate nu ar fi nelalocul lui să îl disecăm, fugar, aici, într-un colț de pagină. Bineînțeles că ne pare inevitabil rău după "zăpezile de altădată", după elanul, nerăbdarea și energia tinereții, după trecutele amoruri sau după oamenii care ne-au marcat viața și care au dispărut între timp. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
desenul și pensulele rămăseseră În urmă, departe - cel puțin așa crezuse până de curând - de situațiile, peisajele și oamenii percepuți prin obiectivul aparatului de fotografiat: materia lumii de culori, senzații și chipuri care Îi alcătuise căutarea imaginii definitive, clipa totodată fugară și eternă care să explice totul. Norma ocultă care ordona geometria implacabilă a haosului. Paradoxal, Faulques se simțea mai aproape de ceea ce căutase atâta vreme decât de ceea ce căuta zadarnic doar de când pusese la naftalină camerele foto și pusese iar mâna
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
mareșal murise, iar situația se schimbase. Soțul era croat; soția, sârboaică. Împărțeala Îi despărțise. Când bandele milițienilor cetnici Începuseră să le asasineze vecinii, soția și fiul avuseseră noroc: locuiau În zona cu populație majoritar sârbească și rămăseseră acolo, pe când soțul, fugar, fusese Înrolat În milițiile naționale croate. - În privința familiei, ostașul era liniștit. Înțelegi, domnule Faulques? Mama și fiul erau În siguranță. Când Își căra pușca, trăind mizeriile și spaimele războiului, el se consola, știindu-i la adăpost. Dumneata, care ai fost
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
dintre ei nu-i putea calcula. Era prima noapte În Mexico D.F., iar Faulques, care pe atunci percepea deja lumea În lumina paradoxurilor și convergențelor lui, se gândise că numele acelei nopți era Olvido; și știuse pe loc, cu precizia fugară a unei fotografii prinse Într-o clipă, că ea era singura pe care n-avea s-o uite nicicând. Prin ferestrele deschise ale turnului ajungea acum vuietul valurilor tot mai mari la picioarele falezei, iar pictorul de război privea vulcanul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Libertatea ca marcă Înregistrată. Acest tablou vorbește și el despre război, În felul lui. Sclavii revoltați Împotriva Romei. Barbari pictând cu sprayuri pereții Capitoliului. - Asta n-o Înțeleg prea bine. - Tot aia-i. N-are importanță. Amintirea venise, dureroasă și fugară. Ultima lucrare a lui Olvido, Înainte de a merge cu el la război, fusese o fotografie a lui Basquiat pentru revista One+Uno, la câteva luni după ce pictorul În grafit se dezlănțuise de tot, Între supradoze de heroină și casete cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
de o parte și decurgând din impreciziile persoanei Întâi, pe de alta - le așază În aceeași categorie. La urma urmelor, strategia jurnalului intim vizează dorința de comunicare. Or, paradisul comunicării se poate foarte bine realiza și printr-o simplă notație fugară, și rescriind aceeași scenă, aceeași secvență, până la deplina ei impersonalizare. Oricum ar sta lucrurile, scriitura zilnică, Înfruntarea cotidiană a timpului, rămâne un ideal. De pildă, Charles du Bos scrie de mai multe ori pe zi, notând ora, minutele și locul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Duhul pământului. Basm proiectat într-un timp istoric incert, dar într-o geografie precisă, Pribeaga expune la început evenimente de la Curtea împărătească din Bizanț, spre a se desfășura apoi în Valahia, alcătuind un vast tablou etnografic. Pornită în căutarea mirelui fugar, un Făt-Frumos de dincolo de Istru, Irina, fiica bazileului, Cosânzeană egeică, pribegește prin țara lui un an și mai bine, prilej de a cunoaște locurile și oamenii. Mai mult epică decât dramatică, scrierea concentrează materia unui roman de aventuri sau a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
dat-o, și, mai ales, prin fisurile și complicitățile care au existat, cu variații inevitabile, pe întreaga durată a regimului. Plasa avea uneori ochiuri mai strâmte, alteori mai largi. Despre unele demersuri și convorbiri oficiale receptive se fac unele referințe fugare și în Jurnalul de la Păltiniș. Constantin Noica era primit adesea, în diferite birouri culturale, cu bunăvoință, înțelegere, uneori și cu un fel de condescendență compătimitoare, alteori cu simpatie amuzată. Omul avea o anume forță carismatică, polarizantă și de persuasiune, ce
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
penalizări, care hotărăște viața sau moartea, adesea printr-o simplă ridicare de sprînceană. (...) Vojd. Mai mult ca niciodată, mă fascina, așa cum fascinează istorisirile despre crime subtile, în care răul atinge deodată o dimensiune metafizică, aproape supranaturală, împlinind astfel, chiar și fugar, nevoia noastră de el. Iată de ce suportăm cu atîta ușurință teroarea impusă de tirani. Arbitrariul și imprevizibilul sunt printre cele mai eficiente mijloace de supunere. Orice om se poate pregăti cumva, sau chiar poate para o lovitură dacă e conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
întorcîndu-se la rezolvarea problemelor, din păcate ei mi-au înțeles greșit gîndul" (Kuhn 1970b: 245). Așa cum arată volumul Elusive Quest, se pare că spre sfîrșitul anilor '80 referirea la Kuhn în domeniul relațiilor internaționale nu mai presupunea nici măcar o privire fugară asupra operei sale, nemaivorbind de cea mai celebră lucrare a lui, al cărei titlu nu vorbea de cumulare, ci de revoluție științifică. În orice caz, odată ce incomensurabilitatea a fost redusă la ideologie, s-au considerat inevitabile trei dintre acestea, din cauză că
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de multe ori o mai profundă analiză a acestui concept, care a devenit doar un atribut al numeroaselor discipline sau practici sociale. Pe de altă parte, nici profilul general al postmodernismului nu este unul încurajator; chiar și la o privire fugară aruncată asupra sensurilor și trimiterilor sale, se poate vedea cu ușurință caracterul contradictoriu al acestui fenomen care încorporează ceea ce ulterior va contesta, care utilizează ceea ce apoi va submina, punând sub semnul întrebării majoritatea schemelor confortabile de gândire și acțiune de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contemplație, un peisaj interior. Peisajul Începe prin a fi un cadru: scenă de cruzime pasională, mijloc de evaziune, spațiul unde erosul află un regim de plenitudine. Marea este, În fine, și locul unde se sfîrșește, de regulă, aventura: mormîntul Îndrăgostiților fugari. TÎnăra sultană Leili fuge pe mare cu Ali-bei și moare, bucuroasă, cînd află că moartea poate s-o unească În eternitate cu dulcele-i amant (Leili). CÎșlar-agă dă Rabiei, sultana favorită a lui Mahomed al IV-lea, o rivală ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se lasă înțeleasă mult mai ușor, fiind percepută (cu mintea, desigur) ca o eliberare de suferință. Din acest motiv, lui Bizu moartea (dureroasă, dar salvatoare) "nu izbutea să-i stoarcă apa ochilor". Lacrimile sale curg însă șiroaie "dinaintea celor mai fugare și inofensive nuanțe de sentiment", și îndeosebi atunci când în cauză e "povestea iubirii defuncte înainte de a fi rodit". Așadar, în pofida propriei inteligențe, care-l ajută să rezolve de timpuriu, cu ajutorul reflecției, problema morții, eroul lovinescian rămâne la fel de sensibil ca un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
alții, fără a se cunoaște". Așadar, nefericirea eroului lovinescian rezidă în aceea că el vrea nu doar să iubească, ci și să înțeleagă. Și înțelegerea survine tardiv, în singurătate, atunci când iubirea însăși (cu tot cu "icoanele" tinereții) nu-i decât amintire amintire fugară, trezită la viață în două chipuri distincte: 1. de zurgălăii trăsurii ovreiești (stimul muzical), ca un "miragiu de fericiri pierdute și de iluzii poetice", izvorând "din fundul conștiinței"; 2. în mod voluntar, conștient, aceeași amintire îi revenea de obicei în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
matrimonial. La minister face cunoștință cu șeful de cabinet, Vereș, colportorul tuturor bârfelor, și reîntâlnește pe Diana, care îi apare "mai frumoasă, mai voioasă, mai senină", dar la fel de indiferentă ca întotdeauna ("Nici măcar un cearcăn melancolic în jurul ochilor ei, o emoție fugară... Nimic"). Crezându-se vindecat de iluzii, Bizu e hotărât să-i răspundă, și el, cu aceeași indiferență, convins că femeia nu-i mai mult decât trup. Or, trupul Rosinei părea să-i satisfacă, pe moment, vanitatea. Situația se complică o dată cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la Fălticeni, pleacă două zile la Iași ("mers la Iași, 6-7 august 1933"), fără a preciza scopul călătoriei, pentru ca, peste doar câteva luni, să noteze, sec: "dum. 10 dec. 1933 RĂMAS SINGUR". Nimic altceva, nicio explicație lămuritoare, în afară de această consemnare fugară din 24 martie 1934: "Umblu după casă. Prima casă". Criticul se despărțea, la 52 de ani, de soția sa, Ecaterina Bălăcioiu, care va muri în pușcăriile comuniste după ce izbutise să salveze, trimițând peste graniță, chiar "agendele" de unde am decupat notațiile
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Paradoxul relației personajelor lovinesciene cu citatul stă în implicarea deopotrivă a unei interiorități și a unei realități exterioare. Personajele nu pot să își mențină o viață sufletească proprie decât oferindu-și memoria textelor împrumutate" (p. 69). 147 Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Eminescu", în volumul Mite, Bălăuca, ediție critică, prefață, note, variante, glosar și bibliografie de Ion Nuță, Editura Junimea, Iași, 1980, p. 441. 148 E vorba despre un răspuns al lui E. Lovinescu la o anchetă intitulată " Sunt femeile mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și mai cu seamă cele ce-și trag substanța din sensibilitate, cum e, de pildă, literatura. Acesta e destinul biologic al femeii, compensativ îi rămâne sensibilitatea pură, fără pretenție de a o ridica la marea creație". 149 Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Eminescu", în op. cit., p. 443. 150 Neiertător cu vanitatea feminină, Nicolae Iorga susține că "Mite Kremnitz își atribuia pe nedrept versurile din Atât de fragedă..." ("Istoria literaturii românești contemporane. Crearea formei", în volumul Eminescu, ed. cit., p. 259). 151
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ces actes passent graduellement des procédés symboliques aux tortures les plus graves. L'assassinat par volupté lui-même, comble du sadisme, trouve sa contre-partie passive dans le masochisme, bien entendu uniquement comme imagination" (http://www.gutenberg.org/). 175 Mite Kremnitz, "Amintiri fugare despre Eminescu", în op. cit., p. 437. 176 Un "dosar" complet al problemei în cauză e de găsit studiul Adrianei Babeți, Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Iași, 2004. 177 Vezi și episodul relatat de E. Lovinescu în Memorii. Aqua forte (ed.
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]