1,501 matches
-
Desperado menține lectorul în alertă, cultivă în el dezaprobarea ordinii, a narațiunii rezonabile, a așteptărilor împlinite. Ficțiunea Desperado, joc, jurnal ori cum i-am zice, ne taie răsuflarea. Dacă pentru ficțiunea Fluxului conștiinței cititorul era ocupat să descifreze, cititorul Desperado gâfâie adaptându-se la fiecare carte nouă, învață să anticipeze diferențele care unesc. Orice carte nouă vrea să vină mai aproape de ce simțim, de real, de adevăr, de noi. Cu toate acestea, fiecare convenție nouă și această epocă Desperado are o
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deposedării pentru a se lăsa înșelat de preventivul pansament prestidigital; intimitatea lui cu iluzionismul nu trebuie subestimată. Simți mișcarea de învăluire menită a-l proteja matern în tot ce avea ea mai străin de lumea celor cu cuțitul la os, gâfâind între arestări și evadări, încăierându-se homeric pe mize ridicole, înfrățindu-se în suferință cu haitele de maidanezi și înecându-se cu atât mai nedistinct în praful stârnit de agitație cu cât se zbăteau mai furibund să se scuture de
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
a fost nemărginită: în loc să o invite în sala mare, criticul rezervase un separeu, unde, după ce o face un timp pe pedantul, încearcă nici mai mult, nici mai puțin s-o violeze. În timpul mesei, își amintește Dominique Desanti, "mâna grăsunului care gâfâia flutura perfid în toate părțile, în timp ce rostea încă, pe un ton patern, cuvinte de încurajare. De patru ori i-am împins mâna înapoi ca într-o scenetă, spunându-mi că eram "o libertină ingenuă" de secol XVIII aflată la curtea
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Prezentări scurte, militărești și expunerea doleanței noastre, în georgiană, desigur: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au nevoie de o drujbă! Generalul ridică telefonul, latră un ordin în rusește și îndată apare un maior de circa 100 kg gîfîind de graba cu care alergase. Șeful latră din nou către el în rusește, repetînd cuvintele lui Gheorghi: Aceștia sunt prietenii noștri, scriitori din România și au nevoie să le găsești o drujbă. Să trăiți, tovarășe general! Se face! Dar ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
capul înapoi. Se strecura grăbita prin aglomerația pieței cu o plasă în mână, ca și cum ar fi mers la cumpărături, apoi, cănd momentul i se păru propice intra "incognito" în blocul cu pricina. Urca precipitata scările, se opri apoi gâfâind la ușă cu numărul 13(!) și fără nicio ciocănitura deschise normal ușa ca si cand acolo ar fi fost proprietatea ei. Proful era deja acolo, dar ea nu prea avea timp de el...Cerceta atentă încăperea, pentru a nu omite niciun detaliu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
pătimaș porțiune cu porțiune până când își simți dintr-o dată sexul mângâiat cu tandrețe de buzele ei. Avea parcă o tandrețe nemaiîntâlnita până atunci, iar mângâierile ei exact în zonele cele mai intime îl scoteau din minți. O urmărea cu atenție, gâfâind de plăcere și încordându-se din răsputeri să-și stăpânească erecția. -Ești fericit, dragul meu ? îl întreba ea. Asta era surpriză pe care ți-o pregătisem, dar se pare că timpul n-a mai avut răbdare cu noi... Făcură apoi
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Îi făcu discret semn cu mâna, îi trimise câteva bezele și cu un fluierat prelung și sinistru trenul scrâșni nervos din rotile sale și porni târziu în noapte către necunoscut... LA TREABĂ! În zori, trenul șiroia unduind că un Harper gâfâind obosit printre coline. Lăură ațipise puțin, iar acum privea curioasă pe fereastră. Observa cum fâșia frontierei proaspăt arată acompania simetric calea ferată și avu o ușoară strângere de inimă. -Chiar aici, exact pe frontieră, isi zicea ea. Că șefa de
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
abia Își stăpânea fiara ca să nu sară pe mine); Într-o fracțiune de secundă, am văzut că Popescu Își pătase haină de sânge, care-mi curgea din nas și din gură, dar asta nu-1 prea preocupă. În sfârșit, obosit și gâfâind din cauza efortului, Îl aud urlând: „Marș la baraca, banditule, și te spală!” Mi-am luat haină de jos, pe care, În timp ce colectăm loviturile lui Popescu, o călcasem În picioare, am luat felinarul răsturnat și am dat să intru În baraca
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sau nu, pe Silvia n-o interesa asta: "Hai să mergem, i-a spus lui Nel care, auzind noutatea, a simțit că învie, dar încă nu îndrăznea să dea drumul bucuriei. Știu unde e și e tocmai ora potrivită!" Ajunseră gâfâind și cu obrajii congestionați. Silvia sună și așteptară cu inima bătându-le tare, schimbând surâsuri complice. Într-un târziu, cineva invizibil deschise vizeta și le privi lung prin grilă. Silvia care, stând în plină lumină, nu-l distingea pe interlocutorul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
unei activități febrile. Veni numaidecât un funcționar care o întrebă dacă mai are și alte treburi de rezolvat la ambasadă. Ieși în grabă și o luă iar la goană. La editură, Angela era singură. Margareta se opri în pragul biroului, gâfâind, cu brațul sprijinit de cadrul ușii: Tot n-a venit?" Angela făcu semn că nu. "Și nici n-a telefonat?" Angela o băgă înăuntru și închise ușa: "N-ai citit ziarul?" "Ziarul? Nu-mi stă capul la ziar! Arcadi a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
un rol în revoltă." Vocea Margaretei deveni și mai stridentă: "Și asta are vreo legătură, ce legătură?" "Cercul "Petöfi", ți-am zis! "Petöfi"! Poetul din care Ahile făcea traducerea!" "Da, "Petöfi"! Și atunci?..." Deodată simți că nu mai are aer. Gâfâind, încolțită, căută din ochi o ieșire, dar era prea târziu. Își aplecă fruntea, și umerii ei plăpânzi, de adolescentă întârziată, se încovoiară sub greutatea strivitoare a fantomei cu copite de bronz. Ahile a fost condamnat la șapte ani de închisoare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mod conștient să respirați cît mai ușor. Respiratul pe gură este un obicei prost în majoritatea cazurilor și poate fi controlat prin exercițiu. Oftați sau căscați mai mult decît alții? Oftatul sau căscatul excesiv poate fi un semn al hiperventilației. Gîfîiți sau respirați adînc în momentul în care, de exemplu, cineva vă sugerează o ieșire sau auziți telefonul sunînd? O respirație profundă poate declanșa ciclul hiperventilației la mulți oameni. În afara recunoașterii modului în care respirați accelerat, este, de asemenea, important să
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
ocupă curtea spitalului. Noi, studenții din agitație, țineam cartierul general la cafeneaua Regală, instalată sub hotel Regal, în colțul str. Regale cu str. Academiei. Era o mare cafenea care cuprindea întreg parterul. Un medicinist în fugă vine să ne anunțe, gâfâind, cum că la spital a pătruns poliția și că bate pe studenți. Eram în cafenea vreo 20: Nicolae Maimarolu, Costică Iliescu, Paul Scorțeanu, Iancovescu, eu și alții. Ne sculăm și plecăm în fugă, intrăm ca un vârtej în curtea spitalului
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
de ani nu prea cădea greu la stomah... Apoi luam cana, mergeam pe sală unde se afla o putină cu apă de băut bătută cu piatră acră, și mă întorceam în odaie. Eu băusem la putină. Doicescu bea în odaie, gâfâind și bând încă o dată. Apoi, cu burțile pline de apă și de cocă, amândouă calde, ne culcam. A doua zi făceam același lucru. Campania de lucru a ținut 15 zile. Într-o zi, un prieten de la R. Vâlcea, Costică Vlădescu
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
stânci abrupte. Simeon Își dădu seama că se aflau de fapt pe un pinten de munte, despărțit de cel din zare de o prăpastie. „Dumnezeule, se Îndreaptă spre stânci. O să cadă În prăpastie, cine știe cât e de adâncă!“ Începu să alerge gâfâind, alături de calul Înnebunit de groază, către golul care se ghicea acolo‚ la câteva sute de pași distanță. Auzea din ce În ce mai distinct răsuflarea lui zgomotoasă. Când fu destul de aproape, se destinse ca o săgeată eliberată din arc și brațele lui musculoase prinseră
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Își spuse. „Dacă și Bertold ar fi numai pe jumătate atât de bun...“ Ca de obicei, cioplitorul visa cu ochii deschiși. Bunăoară acum Îl vedea aievea pe sfințitul Gebhard, cu fața lui slabă și plină de noblețe. Urca pe schele, gâfâind sub povara anilor și-și ștergea sudoarea de pe frunte cu mâneca rasei simple, de stofă aspră și ieftină. „Banii sunt pentru altceva“, spunea el. „Banii sunt pentru săraci și pentru meșterii mei.“ Se bucura de fiecare statuie, de fiecare arabesc
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
stăpânul apăru cu o suită prea puțin numeroasă. Numai doi oameni călăreau În urma sa și a lui Hildebrand. Nici unul nu dăduse semnal din corn, astfel că slujitorii nu erau la posturile lor În Curte, și părintele Anselm de abia apărea gâfâind de după colțul galeriei. Hildebrand ducea pe calul lui o mogâldeață Înfășura tă În tot felul de șaluri de sub care se vedeau numai doi ochi șori albaștri, foarte vioi, și un năsuc obraznic. Sub ochii uluiți ai soției, bătrânul ministerial, În loc să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să intrați În grădină, auzi ea o voce bătrânească, plină de Îngrijorare. E grădina domnului nostru și a familiei sale, nimeni nu are voie să intre În afara Înălțimilor lor. Era un servitor bătrân, cărunt, rumen de trai bun și care gâfâia ușor. Cicatricea de pe obraz și mâna stângă cu trei degete lipsă dovedeau că În tinerețe omul fusese mai mult decât un slujitor cu Încheieturile ruginite. Fata simți cum i se urcă sângele În obraji, dădu să se scuze și să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Își spuse Urs, Îngrozit. Erau primele cuvinte cu rost pe care le spunea de la moartea soției sale. Fără să mai stea pe gânduri, luă coșulețul și, ținându-se cu o mână de tufișurile de pe pământul Înghețat, ca să nu alunece, urcă gâfâind malul cel Înalt. Apoi o luă În goană spre casă. O umbră ascunsă după alt stâlp al podului se desprinse de lemnul cu care parcă se contopise și-l urmări cu fereală. Când Îl văzu intrând pe poarta casei, umbra
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
era preferatul meu (vreo 50-60 km dus întors). Treceam podul, după vreo 10 kilometri ajungeam la confluența Siretului cu Moldova (ascunsă de perdele de copaci), pe drum drept. După podul peste Siretul îmbogățit cu apa Moldovei, începeam urcușul în șea gâfâind, mândru nevoie mare când depășeam localnicii care, probabil istoviți de muncile la câmp, sau de cine știe ce griji, mergeau pe lângă biciclete. Urcam un deal, apoi îl coboram, recuperând timpul pierdut la urcat, odihnindu-mi picioarele. Plecasem de acasă fără intenția de
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
trecere. În ziua de 5 august soarele dimineții mă îmboldea spre Războieni, localitate cu rezonanțe istorice, amintind de bătăliile lui Ștefan cel Mare. Pedalând de zor, pot zice c-am sfidat celebrul deal de la Felești, urcându-l doar pe bicicletă. Gâfâind la deal, cu pinioanele cele mai mari cuplate, n- aveam gânduri prea bune pentru șoferii care, menținându-și forțele pentru înjurăturile specifice traficului nostru, mă depășeau incredibil de aproape. La cei 7-8 kilometri pe care-i prindea bicicleta la deal
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
am țâșnit într-o goană nebună cu bidivii mei "sirepi", încât acum era rândul lui să-și facă probleme asupra stării mele de igienă mentală. Alergam ca și cum aș fi fost lovit de streche. Cu anevoie m-a ajuns din urmă, gâfâind, șiroind de transpirație și extrem de nervos: Ce faci, măi, tâmpitule, ce alergi așa??! Ai înnebunit????? Eu n-am înțeles de ce mi se adresează astfel, deoarece el însuși venise cu această propunere. Și atunci, de ce? Eram foarte descumpănit și l-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a-mi arăta semănăturile. La un moment dat părăsește drumul și mă poartă prin lanul de grâu abia răsărit. La dvs. nu se poate așa, Îmi spune el râzând. Nu, Îi răspund, Întrucât nu e permisă călcarea semănăturilor. Mașina lui gâfâie din greu și reușim În fine să ieșim la drum. La hotel găsesc o invitație la masă, diseară, la familia Olson. Sunt prezenți mai mulți profesori În frunte cu decanul. Casa Olson e din cărămidă, cu patru camere, fără etaj
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
veritabile minuni dumnezeiești. În ianuarie 1960, la începutul anchetelor, aflăm la ce "tratament" era supus de torționari, "tratament" cunoscut pe propria piele de toți cei trecuți prin mîinile Securității: bătaie, una animalică, pînă cînd îi vezi și îi auzi cum gîfîie și transpiră și sînt și supărați pe tine peste poate, tu ești vinovat că te cotonogesc, tu că refuzi să le furnizezi informațiile solicitate, sau că nu le oferi așa cum le vor ei; dacă te-ai conforma, ei nu ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de cauciuc, păstra o anumită demnitate; cînd năvălea asupra mea cu pumnii, cu palmele, cu picioarele, se schimonosea de parcă ar fi suferit de viermi intestinali. El însuși avea mișcările zvîrcolite ale unui limbric eliminat din mediul lui natural. În plus, gîfîia, icnea și gemea, ca și cum el ar fi trăit durerea provocată altuia. Locotenentul-major Voicu era un bărbat tînăr, în jurul a treizeci de ani, cu semnul morții și al dezastrului pe chip. Nu cred că a trăit destul, cît să ajungă general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]