2,021 matches
-
sărac, chior de sărac, atât de sărac încât pentru a obține cei 1.700 franci își vinde rabla de mașină. Calul orb va paște la soare până în ziua morții. Ce să fac cu aceste fapte prea elocvente? Mă uit la ghete. Sunt elegante, fine, cu bot de știucă, așa cum e modern. Nu se pot purta iarna, au talpă subțire-subțire, bună doar la vară. Dar cum să mergi vara cu ghete? Primăvara? Pentru primăvară sunt prea grele. Toamna? Ploile mi le-ar
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Ce să fac cu aceste fapte prea elocvente? Mă uit la ghete. Sunt elegante, fine, cu bot de știucă, așa cum e modern. Nu se pot purta iarna, au talpă subțire-subțire, bună doar la vară. Dar cum să mergi vara cu ghete? Primăvara? Pentru primăvară sunt prea grele. Toamna? Ploile mi le-ar face praf. Nu știu de ce le-am luat, ce rost au, ar trebui să inventez un anotimp special și n-am timp. 14: „Acum șapte ani, la ieșirea din
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în metrou și dau de „asortate“, de femeile alea îngrijite, cu haine cuminți. Dar mai văd ceva: citesc cărți bune. Ce mișto ar fi fost să fim băieți! Cu câteva tricouri și o pereche de blugi, cu o pereche de ghete și una de adidași, n-aveam treabă... Și-o geacă de blugi (căreia să-i poți adăuga o căptușeală de blană artificială iarna). Băieții au trăit altfel comunismul, zicem. Ei măcar se puteau îmbăta. Sau puteau înjura. Sau chiar se
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
recunoș tință. Dănuț era în al nouălea cer. Se simțea puternic, se simțea bun, drept, bărbat, se simțea general. Acasă însă, cînd povesti că a găsit un inel și cînd ai lui îl întrebară dacă era la fel de galben ca veri ghetele lor, începu să regrete gestul făcut. și, supărat, se apucă să-l des crie, conștient fiind că-i înciudează și pe ei : da, era galben ca verighetele și nu era deloc ruginit și avea și-o piatră roșie. Părinții fier
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nici nu-și mai amintea cu precizie cum era piatra, ce formă avea, așa cum nu mai știa nici dacă inelul era ruginit sau nu ; galben era, asta mai mult ca sigur. Dar cine putea ști dacă era chiar galbenul veri ghetelor ? Oricum, pentru sigu ranță, Dănuț susținuse în fața alor săi tot ce aceștia își doreau. Tatăl îi făcu puțin scan dal, că de ce a dat un inel așa, de parcă ar fi fost un obiect fără importanță, iar mama îi luă apărarea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pentru câteva ore, urâtul singurătății. Pregătirile pentru această temerară călătorie, o adevărată aventură pentru orice om atins de aripa nefastă a decrepitudinii, le face cu tot dichisul: hainele cele mai bune scoase din șifonier, impregnate cu miros înțepător de naftalină, ghetele cam scâlciate, de o vârstă incertă, pălăria gri asortată la pardesiul decolorat și tocit, croit după moda anilor ’80, mănușile pentru a-i diminua răceala necontenită a mâinilor osoase, umbrela (niciodată nu se știe cum va evolua vremea) și bastonul
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și numai cu bilet de voie semnat de director. Învoirile generale se dădeau o dată pe lună, dar dacă aveai de rezolvat o problemă urgentă, de genul întâlnirii cu fata iubită, recurgeai la un șiretlic. Încălțat cu ciupici și cu o gheată ruptă în mână, care a mai fost folosită și de alți elevi în același scop, te așezai în șirul celor ce solicitau învoire, aliniați în holul principal al școlii și obțineai semnătura mult dorită. Abia după aceea începea febra pregătirilor
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
care să facă impresie, nu era un lucru ușor de realizat. În timp ce specialistul clasei îl bărbierea și tundea pe cel grăbit să ajungă la întâlnire, ceilalți colegi căutau costumul de haine cel mai elegant, la care asortau cămașa și cravata, ghetele cele mai bune, lustruite cu cremă Gladys, pălăria și pardesiul le asortau cu ghetele, iar briantina și apa de colonie, folosite fără zgârcenie, încheiau gama pregătirilor. Astfel, gătit ca un mire în fața altarului, fericitul îndrăgostit pleca în mare grabă, pe
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
îl bărbierea și tundea pe cel grăbit să ajungă la întâlnire, ceilalți colegi căutau costumul de haine cel mai elegant, la care asortau cămașa și cravata, ghetele cele mai bune, lustruite cu cremă Gladys, pălăria și pardesiul le asortau cu ghetele, iar briantina și apa de colonie, folosite fără zgârcenie, încheiau gama pregătirilor. Astfel, gătit ca un mire în fața altarului, fericitul îndrăgostit pleca în mare grabă, pe potecile cele mai scurte, ca să nu întârzie la mult visata întâlnire. Colegii urmau să
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
eram mici eu și nepotul meu Siegfried ne duceam cu sora sau cumnatul la săniuș, ulterior când am mai crescut, mergeam singuri și în fiecare an tot mai departe de casă iar când reveneam acasă eram uzi la picioare, cu ghetele înghețate și cu țurțuri de gheață la pantaloni, de la genunchi în jos. Aventurile de iarnă s-au întețit când la un crăciun am primit fiecare, adică eu și Siegfried câte o pereche de schiuri. Atunci am devenit teribiliști. Asta a
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
până cazi într-o greșeală concepută de ei numai ca să poată topi într-o zi bruma economiei tale. Alții te așteaptă când ieși dintr-un local, îți pun o piedică iar când ai căzut jos, în secunda următoare își pun gheata pe mâna ta cu putere iar altul îți fură tot ce ai asupra ta. Unii caută prietenia ta apoi cu prima ocazie te invită la o așa zisă cafea. „Fac eu cinste acum iar tu altă dată”. Iar altă dată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ar însemna mult, foarte mult, pentru mine. Nu, sub nici o formă, n-o pot invita pe Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu ochii îmbătați de plăcere. Spun un "sărut mîinile" șoptit și ies. Aud în urma mea ușa închisă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
degete și cu pachetul întins spre mine, din care ies cîteva țigări. Iau o țigară, și mi-o aprind, mai mult ca să umplu golul creat, apoi mă întorc și mă așez pe scaun, cu privirea lăsată în jos, spre vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a întîmplat și mă cuprinde un fior de greață, scuturîndu-mă, pe care încerc să-l maschez strivind țigara, abia aprinsă, în scrumiera de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rostogolirea ei spre pămînt, desface palma și se uită la ea. Da, cade bine, surîde el, al naibii de bine! Să... Ar vrea să mai zică ceva, dar se oprește și mă privește surprins, cum stau cu ochii în jos, spre vîrful ghetei pe care-l rotesc pe cimentul umed. Ascultă, Vlade, îi spun, ridicîndu-mi privirea, uitîndu-mă în ochii lui, ce-ai fi făcut dacă nu cădea bine? Vlad mai aruncă o dată cheia în sus, o prinde, desface palma și-o privește, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
șef la Sinteză, am venit și ți-am spus: Nu mi-l pune pe ăsta pe cap, că-i nepregătit, neinteresat e prost!" Ții minte ce mi-ai răspuns? E prost, dar e prostul nostru, murmur eu, împingînd cu vîrful ghetei spre canal o bucățică din declarația Tamarei. Exact! exclamă Vlad. Așa mi-ai spus, Brîndușa. Ai încheiat discuția cu răspunsul ăsta și m-ai poftit să ies. Asta nu se uită! îi strigă Vlad apăsat, săltîndu-și sacul, prinzîndu-l mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu mîna stîngă, își saltă sub brațul drept sacul și pleacă mai departe, alături de Brîndușa, care, după cîțiva pași, încearcă din nou să-l oprească. La picioarele mele, lîngă gura de scurgere, mai este o bucățică de hîrtie. Cu vîrful ghetei o desfac, recunosc scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scrisul mărunt și frumos al Tamarei, îmi amintesc de capul ei brumat, ca un arbust cu flori albe, și mă înfior; mă înfior la gîndul că hîrtia asta ar fi trebuit să fie o acuzație împotriva mea. Zdrobesc cu talpa ghetei peticul de hîrtie și-l împing cu vîrful pînă îl arunc în canal. Pornesc apoi spre ieșire, să văd care-i situația sus pe acoperiș. Macaraua tocmai coboară o roabă metalică și cîteva găleți, cu care s-a cărat smoala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
arunc o privire tăioasă lui Ion și ies trîntind cu furie în urma mea ușa apartamentului. Rămîn în fața liftului, cu degetul înfipt în butonul de apel. Ion și-a luat șuba de șantier între umeri, peste cămașă, a băgat picioarele în ghete și a ieșit în grabă, să mă ajungă. În lift, stăm amîndoi cu ochii plecați, cu teama în suflet că privirile noastre s-ar putea întîlni. Eu pufnesc din cînd în cînd într-un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebui să iau de jos scrisorile și să le citesc, dar nu pot să mă aplec, așa de tare au început să mă doară mușchii coapsei. Iau din cutia cu medicamente o aspirină și o beau. Răscolesc apoi cu vîrful ghetei scrisorile, nu văd pe niciuna scrisul tatei ori al surorilor, așa că pot lăsa scrisorile să aștepte pînă mîine. Știu că-s de pe la teatre, poate că vreuna îmi aduce o veste bună, dar le las pe mîine. Mă uit la masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să dăm seamă de ale noastre cîte le scriem? Miron Costin, da-da, el spunea asta: "Eu voi da seamă de ale mele, cîte scriu." Cronicar implicat ăsta trebuie să-mi fie țelul Steaua mea Polară..." Vreau să-mi descalț ghetele, dar fiecare mișcare înseamnă o durere. Am să mă întind pe pat așa, încălțat... Trag perna de sub cuvertură, o așez mai bine, mă sprijin cu mîna de pat și mă rostogolesc încet, rămînînd întins, cu fața în sus, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu Bucovina, doi misionari scoțieni au fost șocați de modul În care a fost primit un străin evreu de către niște nuntași creștini : „Dl Calman a intrat și imediat două femei tinere i-au căzut la picioare și i-au sărutat ghetele, mulțumindu-i pentru onoarea pe care le-a făcut-o intrând În casa lor” <endnote id="(382, p. 434)"/>. În lipsă de evrei, se folosesc substitute. De exemplu, În unele sate românești se credea că anumite maladii neuropsihice se pot
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Comunității evreilor din Dorohoi, comunică Federației, cu privire la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în decretul-lege pentru constituirea stocului de îmbrăcăminte în interes social că, „nu există nici 5% din populația evreiască care are posibilitatea de a cumpăra efectele ce trebuie predate. Stofe și ghete nu se găsesc în magazine. Este necesară o statistică corectă de la biroul populației pentru că este impusă populația foarte săracă. Cerem predare în bani. Prin înștiințarea nr.456 din 27 octombrie 1941 conducerea Comunității a înștiințat populația evreiască asupra obligației de
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
membru al ei, Nicolae, Îmbinase meseria de metalurgist cu sportul de performanță. Ca fotbalist, nu a fost o stea În această accepție a cuvântului Însă din 1959, de când a devenit arbitru al acestui sport și până În 1984 când a agățat ghetele-n cui, a făcut faimă țării noastre participând la trei ediții ale Campionatului Mondial de fotbal, lucru neegalat de vreun alt „fluieraș” român. În 1964, când cenzura era călare pe ziarul „Rulmentul” și pe tot ce mai mișca În lumea
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
NICOLAE RAINEA. Iată faptele: „În ziarul Rulmentul nr.219 din 31 decembrie 1966 În Plugușorul pe 1967 semnat de Nicolae Rainea se scria: <<Pe rugbiști vrem să-i urmați/ Ca mereu să v-antrenați/ Pe teren nu la dugheană/ Cu gheata pe damigeană (subl. În orig.)>>”. Motivarea a fost de tot râsul: „S-a Înlocuit partea subliniată pentru a nu se denatura realitatea și a fi comparate localurile noastre publice cu dughenele din perioada capitalistă cu următorul text: <<Pe rugbiști vrem
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Parcă văd și acum fața lui surâzătoare și Încântarea splendid simulată cu care tata a Întâmpinat un fel de mâncare (iepure la tavă cu smântână) pe care știam din Întâmplare că nu putea să-l sufere. Odaia era supraîncălzită. Din ghetele mele de schi se topea zăpada, ele dovedindu-se a nu fi rezistente la apă, după cum se presupunea. Ochii mei, care Încă mă usturau din cauza strălucirii zăpezii, se căzneau să descifreze un portret așa-zis „tipografic“ al lui Tolstoi. Precum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]