1,669 matches
-
dorința posedării, ci mai degrabă cu iubirea copilului întârziat la sânul mamei. Poate pentru că trupul Laurei avea aroma frunzelor de nuc, niciodată nu am avut dorința să-i ridic poalele rochiei deasupra genunchilor, ca să-i sărut pulpa goală, când se ghemuia în mine pe lădița din dosul scrinului cu albituri. Laura nu era pentru mine, ceea ce era unguroaica din casa părintească, pe care câteodată cădeam ca o fiară, amețit de mirosul ascuțit al trupului cald și moleșit de somn adânc. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alamă al ușii de la intrare. Deasupra se putea citi avizul personalului, că din cauza încetării din viață a patronului, prăvălia va rămâne închisă până a treia zi. - Ramses, ești cumplit! Unde-ți este sufletul? M-a întrebat piticul strâmb și cocoșat, ghemuit în mine, undeva, între ficat, stomac și inimă. Abia atunci mi-am revenit. Văzui că se înnoptase de-a binelea. Negustorii prăvăleau zgomotos obloanele, când am trimis jerba chiparoaselor cu un „adio” anonim, omului care semăna cu Massaryk. Liniștit apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
schimbai în mărunțiș ultima monedă. Am vândut cărțile să-mi plătesc hotelul, și m-am despărțit pentru totdeauna de buldogii mei, după ce postiserăm laolaltă două zile împlinite. Cățelul a fost chiar surprins de portar scormonind gunoaiele de la bucătărie, în vreme ce cățelușa, ghemuită în poala halatului meu, suferea de foame fără să scâncească. Cocota elegantă care mi i-a cumpărat, i-a sărutat pe bot, strângându-i pasionat în brațe. Zitta, sârboaica mea cu părul cânepiu, înaltă și dreaptă, întoarse capul cu dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pieptului meu. - Pălmuit de sănătatea judecății tale, spusei mai departe, plimbându-mă între ușă și cuptor, începui să mânuiesc rindeaua, sângerându-mă și am bătut cuie cu ciocanul, zdrelindu-mi vârfurile degetelor. Făcui o pauză, simțind cum piticul îngrozit se ghemuia în moalele inimii mele, să-mi mai încetinească bătaia. - Zitta! zisei liniștindu-mă puțin, - abia atunci mi-ai surâs muierește, ridicând lanterna aprinsă deasupra capetelor noastre, ca să-mi luminezi astfel drumul cel adevărat, dar și cel mai sărac - spre pierzanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
No. 3.” „Numai puțină scurgere de borș”, zise surâzând. „Stau la etaj, într-o cameră cu vederea spre Ring, și asta de când mi-am părăsit femeia”, urmă el distrat și chinuit de neliniști. Parcă uitase că nu de mult șezuse ghemuit lângă ghetele mele, cu bărbia sprijinită de genunchi. Ramses Ferdinand Sinidis își scoase din buzunarul de la spate al jachetului cu coada retezată, o batistă, ca să-și oprească sângele ce-i curgea din rană, de la ureche, pe gât, în guler. Susținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
după care porniră țăranii, ca să-i dea de urmă. Dar comandantul batalionului nu mai revăzu vânatul, căci lupul rănit se pierdu pentru totdeauna într-un mărăciniș de nepătruns, după ce lăsase la răspântii, în zăpadă, câte o groapă înroșită, unde se ghemuise ca să-și lingă rănile. „Dormitorul meu era la pușcărie. Astfel hotărâse comandantul batalionului. Plecam de acolo dimineața și mă înapoiam seara, târziu, condus de un soldat bătrân, cu baioneta la armă. Dormeam pe jos, pe rogojină, alături de trompetul Chihaia Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și răspund la Întrebări cu alte Întrebări. Cel mai derutant dintre toate este faptul că nu există nici junglă, nici fiară, cu excepția unei singure fraze: „Ceva Îl aștepta la pândă, printre coturile și ocolișurile lunilor și anilor, ca o fiară ghemuită În junglă“. Dar ce este acest ceva, Minnie nu reușește să Înțeleagă. Aproape geme cu voce tare, În efortul steril de a pricepe. Rândurile tipărite se tulbură și joacă În lumina lumânării. Cască, se freacă la ochi și se ciupește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
La fel de căzut din lume mă văd și în alte locuri, de pildă în pădurea Jäschkental sau pe treptele monumentului din fontă al lui Gutenberg. Înainte să înceapă sezonul, luam cu mine pe plaja de la Marea Baltică mai multe cărți împrumutate, citeam ghemuit într-unul dintre umbrarele goale din nuiele de pe plajă. Dar locul meu preferat de lectură era podul casei cu chirie, în care lumina îmi venea printr-una dintre lucarne. Iar în înghesuiala din locuința de două camere mă regăsesc în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de chimen, pe care l-am mestecat în amintirea porcului cu chimen și cu varză: o rețetă a maestrului dispărut. Iar din chimenul obținut la schimb i-am dat și tovarășului meu, cel cu care, pe când ploua fără încetare, mă ghemuiam sub o foaie de cort și jucam zaruri cu cele trei babaroase, având probabil drept miză chiar viitorul nostru. Iată-l, îl cheamă Joseph, îmi vorbește - imperturbabil de încet, ba chiar blajin - și nu vrea să-mi iasă din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mișcare a fost să duc mâna la buzunarul interior: acolo era etuiul, iar În el, autenticul non pareil. Ușurat, am deschis fereastra. Lumină. Răcoare. Larma nebună a păsărelelor. O dimineață micuță și nebuloasă de Început de ianuarie. O dimineață somnoroasă, ghemuită sub cearșafurile ceții alburii. De la poezia dimineții am trecut pe negândite la proza vieții, care mi-a bătut la ușă. Am deschis. Era subcomisarul Grondona. M-a Întrebat ce căutam În cușeta aceea și, fără să-mi aștepte răspunsul, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
deținea controlul tuturor facilităților și era familiarizată cu comenzile sistemelor vitale. Îi Întrerupsese curentul electric, căldura și aerul. Era prins În capcană. Odată cu scăderea presiunii, borcanele cu specimene explodară ca niște bombe, Împroșcând fragmente de sticlă În toată Încăperea. Se ghemui sub pături, simțind cum cioburile sfâșiau țesătura. Respirația i se Îngreunase. La Început crezu că e de vină tensiunea arterială, pe urmă Își dădu seama că aerul se rarefiase. Curând avea să-și piardă cunoștința. „Fă ceva.“ Nu putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pleci. Pe un monitor de deasupra capului ei, numerele clipeau inexorabil: 08:27... 08:26... Își zise În gând: „Pot schimba asta. Vreau ca numărătoarea să Înceteze.“ Dar numărătoarea nu Încetă. — Nu te poți lupta cu mine, Norman, spuse Beth, ghemuită În colțul ei, cu ochii aprinși de o energie furioasă. Asta văd și-eu. N-a mai rămas prea mult timp, Norman. Vreau să pleci. Ținea arma Îndreptată cu fermitate spre el. Norman avu senzația acută a absurdității situației: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ochii-nchiși, cine-a făcut Amadeus și restul n-are cum produce decît capodopere, din copilărie. Cu adîncă mîhnire-n suflet se poate spune că lucrurile nu stau așa. Pentru confirmare, a se urmări din fundul marelui pat unde te-ai ghemuit Împreună cu iubita ta blondă fără facultate și ultimul Forman, Omul din lună. Viața grosolană a unui actor comic grosolan, redată Într-un film grosolan. Nu găsești nimic care să te entuziasmeze, să sari, să te facă să uiți de adolescenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
muzică de abis, de azvîrlire-n el, muzica apelor străbătute de Rachmaninov, Chopin, Rameau, Ravel și mai cu seamă Debussy ajungînd prin magie curată swing de o puritate cristalină, printre atacuri Jarrett alternînd cu armonii revărsate cu impetuoasă virtuozitate peste noi, ghemuiți În scaune, abia respirînd, cu ochii cît cepele, captivi În tornada melodică În care puteai Însă distinge net, decupată cu maximă precizie, fiecare optsprezecime, tornadă amețitoare ca iubirile lui Scott Fitzgerald, muzica strîngîndu-se uneori În covîrșitoarea tulburare cu care priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și dădu mașina Înapoi, strivind renul, care Încă mai clipea. *** Avenue 53. Cod 2, fără sirenă. O mașină de patrulare alb-negru venise cu puțin Înaintea lui. Doi polițiști În uniformă - doi „albaștri“ - și Dick Stensland ieșiră din ea și se ghemuiră. Bud claxonă. Stensland veni la el. — Ia zi, bătrîne, cine e? Stensland arătă cu degetul spre o baracă. — Tipul despre care-am fost anunțați prin radio și poate nu numai el. Au fost, probabil, patru mexicani și doi albi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
iar el se Întoarse. Un bărbat cu o mască de copil - Danny Duck. Un croșeu dublu Îi aruncă ochelarii de pe nas. O lovitură În rinichi Îl puse la pămînt. Șuturile trase În coaste Îl transformară Într-o minge. Ed se ghemui cît putu mai bine și primi loviturile În figură. Un bliț În fața ochilor, doi bărbați depărtîndu-se: unul măcănea, altul rîdea. Identificare ușoară: zbieretul ca de măgar al lui Dick Stensland și șchiopătatul lui Bud White. Ed scuipă sînge și jură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cu mîinile prinse În cătușe, țintuit de podea. Cineva fluieră pe hol. Dudley Smith luă cuvîntul la un microfon, cu mișcări lente din buze. Ed stătea cu privirea ațintită asupra lui Jones. Puștiul se răsuci, oftă din rărunchi și se ghemui, ca Într-un film pe care-l văzuse la Academie, cu un scaun electric defect, pe care condamnatul s-a zgîlțîit de peste zece ori pînă să se prăjească de tot. Pe coridor un șuierat ascuțit: Jones se prăbuși, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
opri motorul. — Agenda ta de tîrfe. Nu, nein, niet, niciodată! Bud Îi trase un croșeu În plex. Gilette se chirci, Înhăță un cuțit și Încercă să-l lovească. Bud se dădu În lături și Îl lovi la boașe. Gilette se ghemui; Bud apăsă pe butonul motorului. Motorul scoase un scrîșnet sinistru. Bud Îndesă mîna cu cuțit a poponarului În gaura de evacuare. Crrrr... chiuveta aruncă afară sînge și așchii de oase. Bud Îi trase afară mîna - mai puțin degetele lipsă. Crrr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
spre est, pe Glendale. Spre nord, pe Brand. Trase nervoasă pe dreapta În fața unei bănci. Jack parcă după colț, Într-un loc din care să poată vedea magazinul din intersecție, o băcănie cu cutii de lapte stivuite În fața ușii. Se ghemui și cercetă trotuarul. Lynn B. vorbea cu un bărbat, un tip mititel și nervos, care tremura. Acesta deschise ușa băncii și o lăsă să intre. Ceva mai Încolo erau parcate un Ford și un Dodge. Nu avea timp să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Înainta cu greutate în mulțimea de teorii despre fluidul psihic, telergie și cunoaștere metapsihică, se lăsa convinsă anevoie ori nu înțelegea, încât mai păstra destul din credințele ei anterioare despre eul neștiut care izbucnește odată cu trosnetul parchetului. Povestindu-i, se ghemuiește la pieptul lui, sau la picioarele lui vrea să fie mângâiată ca să uite, se lasă mângâiată, ar putea face orice cu ea în acele clipe, numai să-i scoată din cap gândul la grecul care s-a spânzurat. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lor. Și, în timp ce carburatorul gâfâia, iar mașina înghițea șoseaua și curbele la dreapta și la stânga, din câmpurile alăturate răsăreau sate pe care n-ar fi fost în stare să le descrie mai târziu. Coșuri subțiri și case țipător colorate se ghemuiau între vălătuci moi și alburii de ceață în depărtările umede, copăcei rahitici adăposteau păsări, pâlcuri anemice de arbori se alăturau drumului și doar după un timp orizontul se întuneca de pădurile viguroase ca niște armate înstăpânite pe un pământ străin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
limite, devine un oraș îngrozitor de aglomerat, cu blocuri și turnuri și coloane de automobile și mulțimi de oameni agitați, dar toate într-o tăcere incredibilă, de parcă ar fi fost doar umbre pe un ecran, cum continua să fie ființa aceea ghemuită în fața pianului - fiica ei? doar nu reușise niciodată să învețe să cânte -, iar pașii băiatului își călcau urmele în cerc în jurul ei), o privea ca și cum i-ar fi cerut socoteală - și ea gândea: o, Doamne, e cu putință ca după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-am să mai scap. Mă simt mai bine acum. Dar pe urmă n-o să mai fie așa.“ Se uita drept în față, arătându-i cu bețișorul lung și subțire să se așeze în celălalt șezlong, dar el s-a ghemuit pe marginea de ciment a terasei, cât mai aproape de ea, la picioarele ei. Nu scotea nici o vorbaă. „Taci?“, a întrebat bătrâna doamnă. „Ascult mai departe.“ „Dar și ce-am spus până acum a fost important. Vreau să te aud.“ „N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
din cauza lor“, zise Ileana Roman, cufundată în fotoliul moale și imens, cu brațele ca niște coapse de elefant îmbrăcate în pluș cenușiu, sprijinindu-și ceafa și părul negru strâns într-un coc dezordonat de plușul tot cenușiu al spetezei și ghemuindu-se mai bine sub pledul tras până peste umeri, în dreptul gâtului. Încă dârdâia, dar nu se atinsese de ceaiul fierbinte pus pe o măsuță alăturată. Era trasă la față, cu cearcăne și ochii negri scufundați în orbite, slăbită. L-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Iar te dai mare?“ Vorbesc foarte serios, continuă Andrei Vlădescu, ridicându-se de pe taburetul sâsâitor și plimbându-se de colo-colo prin camera imensă, zvârcolindu-se, de fapt, pe o parte și din nou pe alta, în vis, sub privirile ei, ghemuită în fotoliul imens, cu pledul tras până sub bărbie. „Atunci a ieșit să ceară indicații?“ Nu, mai târziu. Atunci l-a lăsat pe Anton Ionescu să vorbească mai departe. Era vădit iritat, nici ăstuia nu-i place să fie pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]