12,186 matches
-
nu pot sa ii tăguiesc aici pe colegii mei care lucrează la site și care și-au făcut treaba. Sunt multe șanse să se sesizeze o comisie anume și vor urma hârtii, proceduri, interpretări. Vom rămâne însă în conștiința publică «grașii aia de la TVR care și-au luat leafa vineri». Primul pe lista publicată de IML este numele unui coleg care lucra în grupul de montaj de lângă noi. Marius Rușitoru (în vârstă de 27 de ani, editor de imagine în TVR
Şefa Ştirilor TVR şi-a dat demisia după ce televiziunea publică nu a reflectat vineri noaptea tragedia din Colectiv. Postul le-a cerut scuze telespectatorilor [Corola-blog/BlogPost/93306_a_94598]
-
sînt determinate de anumite combinații de flavanoizi conținuți în pulpa și sâmburele măslinei. Ei pot fi testați în mod profesional atât cu papilele gustative de către specialiști (și amatoristic de noi toți) cât și cu aparate care indică tipurile de acizi grași și concentrația în care ei se regăsesc. Un litru de ulei extra-virgin se obține din 5-7 kilograme de măsline, culese în perioada de coacere optimă. Vremea, mai rece sau mai caldă, mai ploioasă sau mai secetoasă, numărul de zile însorite
UE a decis:uleiul de măsline falsificat este legal [Corola-blog/BlogPost/93513_a_94805]
-
Sparanghelul este un nou intrat pe lista preferințelor de consum din fosta lume comunistă, inclusiv România datorită “exotismului” și rarității sale. Între culturile să le spunem “comune” - ceapa, varza, cartoful, ardeii grași, mazărea, fasolea - și “culturile profitabile” - trufele, shyitake, lavanda, cătina, cartofii dulci sau cartofii mov - se inserează un nivel intermediar. Acest nivel intermediar este în general alcătuit fie din soiuri anume ale culturilor comune - precum roșiile cherry - fie din specii anume
Leguma cu producţie de 100 tone la ha [Corola-blog/BlogPost/93510_a_94802]
-
din poieni tot țipă că nu e voie sfinții, o foame fără margini coboară în poveste. Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!, prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul, și nu mai simți sub unghii rodindu-ți iarba grasă, spre tine vin jandarmii de oaste cu arcanul. E limpede ca ziua: ne paște boala nopții, cînd toți grăjdarii lumii scot melcii din copite și cară cu vagonul noi piramide copții, și-nmuguresc a floare castanele prăjite. Deci haida-ha prin
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
din poieni tot țipă că nu e voie sfinții,o foame fără margini coboară în poveste.Ce port mîncat de molii, ce țuică puturoasă?!,prin liniști, ciori suspecte ne croncăne aleanul,și nu mai simți sub unghii rodindu-ți iarba grasă,spre tine vin jandarmii de oaste cu arcanul.E limpede ca ziua: ne paște boala nopții,cînd toți grăjdarii lumii scot melcii din copiteși cară cu vagonul noi piramide copții,și-nmuguresc a floare castanele prăjite.Deci haida-ha prin timpuri
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
ai fost Înșelat de Arta secretă, continuă el, repunându-se pe picioare. — Arta secretă? — Da. Arta Ciompilor, a ultimilor. Nu a fost Înregistrată nicăieri, nici măcar pe lista Artelor minore ale Comunei. Și totuși te asigur că există, precum vezi. Poporul gras al Florenței locuiește În palatele și În turnurile lui. Dar pe străzi există o altă curte care trăiește În umbra sa. Noi, care ne ducem zilele cerând de pomană, avem nevoie să simțim lumina harului divin. Dante mai privi o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
greu să te ușurezi, cu nădragii ridicați. Poetul Îi smulse foaia din mâini, examinând-o din nou În pripă. — E o latrină! Vreți să puneți o latrină În fața Palatului Comunei? exclamă roșind. — Desigur, asta e ideea. Ar fi o sursă grasă de venituri, un impozit pe uree... — Vreți să adunați urina și să faceți negoțul ăsta scârbos taman În fața Palatului priorilor? Dar urina e bună pentru argăsit... Și Împărații se Îngrijeau de strângerea ureei... — Du-te la dracu’, messer Duccio, cu tot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim? Scoală, Cetitoriule! La o oarecare depărtare de tabără, trei oameni pe trei cai veneau încet, la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe cap, ofta și se uita des în urmă. îl însoțeau doi tovarăși: unul înalt, spătos, întunecat la chip, altul mai tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la chip, altul mai tinerel. — Lasă gândurile negre, mărite Doamne! - grăi cel spătos. Nu sunt vremile supt oameni, ci oamenii supt vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel gras, trăgându-se de barbă. Măcar dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul 9 DUPĂ CĂDERE — Acuma nu-ți fie cu supărare, mărite Doamne, că-mi las gura mai slobodă, da’ parcă și mneata prea stăteai toată ziua cu nasu-n cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul 9 DUPĂ CĂDERE — Acuma nu-ți fie cu supărare, mărite Doamne, că-mi las gura mai slobodă, da’ parcă și mneata prea stăteai toată ziua cu nasu-n cărți! - grăi spătarul Vulture către cel gras cu căciula de jder. Mneata citeai și noi strângeam dările. Dreptate era asta? Veneau leșii, mneata citeai. Pârjoleau tătarii, mneata citeai. Prăpădeau cazacii, mneata scriai. Noroc c-au venit și turcii și te-au schimbat, că eu unul mă săturasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mai sus de unde-ți stătea capul. — Alte vremuri, alte glasuri, mărite Doamne! spuse spătarul. Degeaba înălțam eu glasul, dacă mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat teatru să-l păzească pe dinafară, că nu intra unul, se temeau. Răzăși în teatru! Cine-a mai văzut?! Boieri, curteni, mai treacă meargă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Răzăși în teatru! Cine-a mai văzut?! Boieri, curteni, mai treacă meargă, dar răzăși?! Mneata, mărite Doamne, să nu zic cu păcat, te visai la Tibru, și când colo, la doi pași, Bahluiu, sireacu! Oi, oi, oi! - se vaită cel gras. Oi, oi, oi! Nu-mi mai aduce aminte! Ce rușine! Cum m-au azvârlit, ca pe-un bolovan! — Așa-s turcii, spuse spătarul. Noroc că era apa mică și ai șale mari. Dar și așa, dacă nu-ți eram credincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
treceai în lumea drepților. Am sau n-am dreptate, măi Broanteș? adăugă spătarul, întorcându-se în șa spre celălalt tovarăș de drum, care asculta cu atenție, cufundat în gânduri. — îhâmhmâmm! - făcu Broanteș. — îl vezi, mărite Doamne? - spuse spătarul către cel gras. Ce folos că l-ai învățat rostirea poeticească, dacă i-au tăia limba? Nu era mai bine să-l fi lăsat la plug, să fi rămas acasă? Episodul 10 O REVEDERE îNDUIOȘĂTOARE Și cum hălăduiau cei trei prin stepă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Preacuvioase Metodiu! Dumneata, aici?! - exclamă cel cu căciula de jder. Ține-mă, sfântă Născătoare! Eu sunt, sfinția-ta! întocmai eu! — în halul ăsta?! - făcu uluit Metodiu. Dar pentru care fapte? — Știu eu? Cică drept plată că am... dar aici cel gras nu mai putu continua, căci îl podidi plânsul. — Nullius tantum flumen est ingenii, nullius dicendi aut scribendi tanta vis, tanta copia, quae non dicam exornare, sed enarrare, res tuas gestas possit, mărite Domn! - spuse tătarul, adânc mișcat. — Mulțumesc mult! - răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la Râm și mneata aici colea, la Porțile Orientului. — Am fost la Râm, am fost, se grăbi să zică Metodiu, dând mâna spătarului să i-o sărute. Am fost și-am vorbit. — Și ce-au zis? - întrebă cu nădejde cel gras, care rămăsese pe cal. — Ei, ce-or fi zis? Parcă nu știi mneata ce zic ăștia? - grăi Vulture în locul lui Metodiu. C-om vedea, c-om face, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, câr, mâr, mai poftiți, trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dintr-o parte. Adevărul, spătare, e ca un stejar bătrân: cu cât îl privești din mai multe părți, cu atât vei băga de seamă că are mai multe scorburi. Fie voia ta, preacuvioase! răspunse Vulture. Apoi întorcându-se spre cel gras: — Măria-Ta, oare dacă-i despovăra calul de augusta-ți greutate, n-o fi mai bine șalelor dumitale și sufletului acestui vrednic dobitoc? Voi pogorî, căci așa mi-a fost scris, suspină cel gras, privind cu spaimă la tătărușii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vulture. Apoi întorcându-se spre cel gras: — Măria-Ta, oare dacă-i despovăra calul de augusta-ți greutate, n-o fi mai bine șalelor dumitale și sufletului acestui vrednic dobitoc? Voi pogorî, căci așa mi-a fost scris, suspină cel gras, privind cu spaimă la tătărușii care-i făceau semn cu săbiuțele să coboare. — Mărite han - grăi înălțând capul Vulture - dă-mi voie să ți-l prezint pe Barzovie-Vodă, fost domn, mazilit alaltăieri din pricini care dacă dumnealui îi scapă, mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să judece! - mormăi a batjocură Stejeran. Hai, mă Parnasie, că vorbești prostii! Acum lămuriți-mă și pe mine, grăi Parnasie fără să-l bage în seamă pe Stejeran - ce le trebuia lor pământ? — Era pământ bun? - se interesă Cancioc. — Pământ gras, pământ strămoșesc! - întări Parnasie. Pui un bob, din el răsare, așa, ceva de speriat! Dar de ce l-au luat, asta nu mai știu. Căzură pe gânduri. Povestea lui Parnasie îi tulburase. Chiar, ce le trebuia ălora pământ? — Fraților - șopti înfrigurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care mai întâi, în colțul din stânga sus, a apărut o necruțătoare gaură. Moliile au lărgit cât au putut gaura cu pricina, apoi, la rândul lor, au îmbătrânit și s-au stins. Insă, înainte de a muri, doamna Potoțki era o femei grasă, pieptoasă, tropotind harnic prin camerele nenumărate ale castelului, ștergând ici de praf o icoană, răsturnând colo un bibelou. După moartea glorioasă a soțului, hatmanul Potoțki, corpul nu tocmai subțire al doamnei luase dimensiuni și mai îngrijorătoare, oarecum direct proporționale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
serios! - se-nfurie preacuviosul Metodiu. Episodul 150 SIGNORA MAXIMA Deodată, desprinzându-se din mulțime, o femeie nespus de maiestuoasă, ce păstra încă în proporțiile cu totul uriașe ale trupului ei urma unei frumuseți devastatoare, se apropie de călugări. Nu era grasă; cutele pe care le făcea rochia masiv croită mărturiseau prezența unor mușchi activi; pieptul peste măsură de bogat avea aceeași direcție cu privirea, adică paralel cu solul; coloane să fi fost în însorita Grecie și gambele ei n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
canaleto și coborâră la masă. în sala de mese așteptau apariția signorei și pesemne a mâncării vreo șapte persoane, cinci bărbați și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni nu e prea gras, ba chiar că toți sunt cam slabi, iar unii de-a dreptul slabi de tot. Bunul nostru călugăr salută cu sfială, apoi se așeză cu Iovănuț într-un capăt al mesei lungi, căutând să nu facă zgomot. Nasul său încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Poartă. O, minunăție a minunățiilor! O, desfătare a desfătărilor! în fața ochilor lui se deschise cea mai frumoasă priveliște pe care o putuse gândi vreodată. Nici nu știu la început spre ce să privească mai mult: spre pajiștea înflorită cu iarbă grasă unde pășteau turme mișcătoare de mioare mânate din fluier de serafimi îmbrăcați în frumoase costume populare, spre lanurile de porumb înalt din care nu se vedea calul și călărețul și de unde nu se sfiau a se arăta prietenoși lupul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pândea de după moscheea de vizavi când ieșea pașa și intra el, mâncând apoi, cu râs mare zaharicaiele prostului de turc. Dar câte nu zărea ea, închizând ochii! Iată perucha argintie, odihnind lângă lighean, a solului francez de la Poartă, monsieur Lavalle, gras și cu ochii mici, iată silueta înaltă a lui Signor Merano, ambasadorul Veneției, bâjbâind prin întuneric după ciorapi și iată șalvarii mari, roșii ai berleibeiului Rumeliei ascunși degrabă în sobă, căci venise pe neașteptate Hadjin-Pașa, rânjind tâmp în cadrul ușii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
tristețile mai mici ale supușilor ce-l urmează în surghiun. Să trecem la altele mai vesele, cinstind astfel această masă de la care nu văz să lipsească vreun lucru. Frumos și adevărat ai grăit - zise Barzovie-Vodă, aruncând și dânsul un os grasului de câine ce latră mulțumit de două-trei ori. — Iată - continuă Vulture - Măria-Sa pomenea că fugeam spre Cetatea Albă unde aveam ori niște stupi ori o ibovnică. Din câte s-a putut vedea când am ajuns, nu erau stupi. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spuse: — Ai dreptate, n-ai făcut nimic. Ai fost mazilit preventiv. Din cinci în cinci ani, în fiecare octombrie, facem maziliri dintr-astea. Ai avut ghinion dar bine că te-ai întors. Semne particulare? — N-am - zise Barzovie. — Ești cam gras - îl cântări turcul din priviri. Să mai slăbești. Uite scriu aici că ești subțire. La vară, când vii la Poartă, să n-avem discuții. Putem scrie că ești chior. S-a-nțeles? — întru totul - răspunse Vodă. — Bine. Semnează aici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]