1,535 matches
-
tot... Nu solicit chiar fără nicio noimă să fiu locatar tolerat al acelui celebru tablou... Într-o zi s-ar putea să dispar misterios, i-am spus deunăzi prietenei mele, englezoaica Liz. Vezi, nu fi îngrijorată. Dacă vei constata că grijuliii polițiști mă tot caută, spune-le să meargă în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie, din Milano, unde mă vor găsi chircită în colțul din dreapta, jos chiar acolo aș vrea să mă pitesc al celebrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vrei să-l duci dumneata... căpitane. Provocarea ei Îl Încântă. — Ah, dacă aș fi eu tânăr, n-ați mai avea nevoie de hamal! Nu știu ce-o fi În capul ăstora. Clătină din cap În timp ce evreul părăsea biroul vamal, traversând grijuliu liniile În pantofii lui gri din piele Întoarsă, urmat de doi hamali Încărcați. — Mergeți departe? Până la capăt, spuse ea, privind deprimată dincolo de linii, de grămezile de bagaje, de lămpile aprinse din vagonul-restaurant, spre vagoanele care așteptau Întunecate. — Aveți cușetă? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și palid. Fata Îl auzi adresându-se doctorului: — S-a Întâmplat ceva? Vă pot fi de folos? Era mai scund cu peste treizeci de centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Dar Mabel Warren era meticuloasă: calculă că-i mai rămăsese aproximativ un minut În care putea cerceta În siguranță și, cum nu mai avea altceva de examinat, deschise ghidul Baedeker, pentru că era un lucru curios să-l găsească atât de grijuliu Împachetat. Se uită la pagina de gardă și citi cu dezamăgire numele de Richard John trecut cu un scris mic și aferat, de mână, zgâriat cu penița, dar sub acesta se afla o adresă, Casa Școlii, Great Birchington-on-Sea, care merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu doctorul Czinner pe drum. Și atunci Își aminti de domnul Quin Savory, pe care venise să-l intervieveze. Fața acestuia Îi era bine cunoscută din fotografiile apărute În Tatler, caricaturile din New Yorker, desenele În peniță din Mercury. Privi grijulie În lungul culoarului, clipind puțin din ochi, ca miopii, apoi se depărtă cu pași grăbiți. Pe Quin Savory n-avea cum să-l găsească În compartimentele de clasa Întâi, dar Îl găsi ascuns Într-o cușetă de clasa a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cioburi pe podea. Mâna i se odihni pe ziar și el rămase cu ochii la cioburi, incapabil să-și adune gândurile, incapabil să decidă ce avea de făcut - să ridice ziarul sau să adune primejdioasele așchii tăioase. Brusc, puse ziarul grijuliu Împăturit peste genunchi și Închise ochii. Era bântuit În Întunericul personal de detalii ale relatării pe care o citise domnișoara Warren. Cunoștea fiecare cotitură a scărilor poștei. Putea vedea exact locul În care fusese ridicată baricada. Aiuriți ce sunt, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-n șolduri, schimbând câteva vorbe cu vecina, care insinuase că se „ținea“ cu chiriașul. Pentru o clipă fu ea Însăși mama ei. Se detașă de propriile experiențe la fel de ușor ca de o rochie, de falsa Îngăduință din teatru, de vorbirea grijulie. — Cine te crezi dumneata? Cunoștea răspunsul: proprietari de dugheană ieșiți la distracție, mergând la Budapesta cu agenția Cook pentru că era totuși ceva mai departe decât Ostende și pentru că se puteau lăuda apoi acasă c-au călătorit și ca să-și arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
viermi care se vor hrăni cu carne vie, acoperind trupul cu răni puturoase. Erau zile de lupte nesfârșite, când cu o lamă de ras, un ac și cu răbdare, trebuia să deschidă acolo unde se simțea prima mâncărime, să scormonească grijuliu, să rupă punga cu ouă, să le lase să iasă cu lichidul lor uleios, să urmărească acea căpușă până să o strivească și apoi să dezinfecteze rana cu spirt, iod sau zeamă de tutun. Tot corpul - în special picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spuneau fără să le gândească atunci când se certau. Mi-o imaginam. Randle zisese că Clio se pregătea să devină avocat. Mi-o imaginam uneori blondă, alteori brunetă, cu păr lung, cu păr scurt. În unele zile o făceam sensibilă și grijulie, în altele dură și cu capul pe umeri. Era un joc, un fel de testare a limitelor. Ideea unei Clio Aames în carne și oase -pielea ei, vocea, ideile, ochii, trecutul, lucrurile pe care le ura sau iubea, speranțele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
presiunea aerului și toate undele sonore deveniră de-o precizie tăioasă, totul nemilos focalizat. Ochii mei larg deschiși, sărind de la una la alta, descoperiră paharul de votcă din poală. Am încremenit. L-am ridicat cât am putut de încet și grijuliu, străduindu-mă din răsputeri să nu afectez lucrurile care se petreceau înlăuntrul meu. Cele trei cuburi de gheață se topiseră și deveniseră niște pastiluțe cu margini rotunjite, fiecare cu puzzle-ul ei complex de imperfecțiuni, planuri fantomatice și crăpături. În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
putut intra în perimetru. N-a putut pătrunde în bucla conceptuală non-divergentă. Scrisorile Primului Eric Sanderson variau de la cele lucide la cele aproape indescifrabile, însă tacticile lui dădeau roade. Toate. Astfel, cu îndoială la început și apoi cu o încredere grijulie dar crescândă, am devenit elevul ultimului meu eu. Am învățat despre ludovician și despre dârele de cuvinte ale doctorului Trey Fidorous. Am învățat puținul pe care Eric și-l amintea despre parcările nemarcate, tunelurile de acces și locurile subterane ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
-nfășor în jurul trunchiurilor de copaci, un nimic rătăcit de aluviuni negânditoare și cote ridicate. Trecură secunde întregi. Mi-am umplut plămânii cu aer și apoi l-am lăsat să iasă - încet, umed și aburit. Am făcut un pas hotărât, dar grijuliu în spate, împotriva voinței apei. După ce mi-am echilibrat poziția un moment, am mai făcut unul și apoi încă unul. M-am întors încet, foarte încet și foarte atent, și-am început să înaintez spre jeepul galben. În definitiv, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
te-a căutat cineva? — Da, Jones, detectivul. — Jones? se miră Hilfe. — Da. — Și avea ceva important să-ți comunice? — Nu de asta m-a chemat, era Îngrijorat că-mi pierduse urma. Domnul Rennit, Însă, dorește să trec pe la biroul său. — Grijuliu om acest Rennit! O să trecem pe la el Îndată după aceea... — După ce anume? Întrebă Rowe. — După spectacolul de la care nu putem lipsi „cu nici un chip“, zise Hilfe, aruncîndu-i o privire malițioasă și incitantă, În același timp. Încep să cred că ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o primă dușcă. — Scuzați-l, e tulburat..., făcu Michel cu o voce aproape imperceptibilă. — Așa-i, confirmă fratele vitreg. Lasă-ne-n durerea noastră, Bulache. Își goli paharul plescăind din limbă, Își turnă din nou. — Au tot interesul să fie grijulii, poponarii ăștia..., observă el. Le-a lăsat moștenire tot ce avea, iar ei știu foarte bine că la moștenire copiii au drepturi inalienabile. Dacă vrem să contestăm testamentul, câștigăm la sigur. Michel tăcu, nu avea chef să discute despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
au ieșit, În mod neașteptat, câinii, pe care i-am fi bănuit de ceva mai multă fidelitate, dar care și-au demonstrat cu această ocazie caracterul slugarnic, redați activității lor primordiale, aceea de a-și procura hrana singuri, fără ca mâinile grijulii să le așeze dinainte blidul cu granule. Pe străzi au apărut pudeli fragili, smocuri de vată de zahăr mișcătoare Înțepând caldarâmul cu bețe subțiri, lipsiți Însă de damele al căror apendice bulevardier fuseseră până nu demult, ciobănești germani scăpați de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mă cufundase cu un număr nedefinit de ore În urmă...“ Ca lovit În moalele capului, m-am sprijinit de zid. Am stat așa câteva secunde bune. Oamenii treceau pe lângă mine și-mi aruncau priviri ironice. O fată m-a ocolit grijuliu pe la bordură. Nu departe, se afla poarta masivă, din lemn, a clădirii. Am apăsat pe clanță și am deschis-o. Înăuntru, În ciuda tuturor dovezilor pe care bunul-simț mi le fluturase zile În șir În fața ochilor, nu se afla o scară
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un concurs literar pentru elevi, care are loc anual și e foarte popular; la acest concurs Rainer a câștigat deja de două ori, o dată un copac de cauciuc, a doua oară o ferigă frumoasă, care a murit deja fiindcă mămica grijulie a udat‑o prea mult, ferigile au nevoie mai degrabă de uscăciune, după cum l‑a informat între patru ochi grădinarul pe câștigătorul concursului literar. (Rainer a trebuit să‑și împartă locul trei cu alți nouă elevi). Sfatul a fost nesocotit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se poată adapta, eventual, acestor schimbări. Mătușa lui spune adesea, băiatul ăsta nu‑i mulțumit de nimic, nici măcar de părinții lui care se sacrifică pentru el, ba de ei e chiar cel mai puțin mulțumit, deși aceștia sunt exagerat de grijulii cu copiii și‑o mai și arată față de străini. Rainer vrea să asculte numai cele mai noi discuri cu muzică de jazz și nu e nici cumpătat, nici modest. Credeți că s‑ar încălța cu niște pantofi obișnuiți? Nu, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
proiecții cinematografice, lansări, vernisaje, dezveliri. O zonă În care era obligatoriu să te lansezi cu astfel de produse, așteptând un răspuns ambalat aidoma. Ca atunci când, solicitând o reacție, pui În plicul scrisorii trimise un alt plic, eventual gata timbrat. Ești grijuliu și reverent trimițând acel plic gol, fiindcă trebuie măcar să mimezi admirația față de destinatar. Scrii o carte, eventual de poezie, i-o trimiți lui Alex. Ștefănescu, fiindcă pe vremuri era cunoscut ca cel mai harnic consumator de contemporani. Ce contează că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
întrerupse. Vocea lui veni, însă, mult mai târziu. Dusese, desigur, cu mare încetineală recep torul la ureche. — Da. Tu ? Ce-ți veni ? Nu încă. Anie, te rog, sunt prostii. Fii rezonabilă. Nu i-am făcut nimic. Perucă ? Ha ! Cât de grijulie. Ha ! Nu. Jur. Încercase să râdă. Părea timorat, jenat, jignit și încântat și furios. — Oarecum. N-ar fi nevoie. N-ai de ce. Nu pentru asta. Da, numai să mă încălzesc. Serios. Veritabil, nu-mi face rău. N-ai grijă. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aici boneta ? se auzi, parcă, în preajmă. Se aplecase, apucă boneta. O privi cu un fel de duioșie. O ridică, o lovi de pervaz s-o scuture de praf. O perie, apoi, cu palma. O așeză, cu mișcări încete și grijulii, pe capul ras. Se apropie și mai mult de fereastră. Își vârâse capul până la gratii, să primească aerul și lumina rece a zilei, fugind de vocea care o urmărea. Vuiau parcă sirene, le auzea și nu le auzea, toată noaptea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a rănit cu răbdare. Pielea fumurie, trasă, peste pomeții ascuțiți. Fața uscată de vânt și soare, carbonizată, orbitele adâncite, cicatrice în jurul ochilor și la tâmple. Rotește puțin fereastra din stânga, pentru a potrivi jocul, transmisia imaginilor de pe un ecran pe altul. Grijulie până la sarcasm cu această confruntare care, s-ar zice, o încântă. Dunga buzelor subțiate și vineții abia reprimă satisfacția, viclenia. Depune pixul galben pe masă ; nu, îl reține între degetele mâinii drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai sus, am dat peste o salcie pitică. I-am tăiat un mănunchi de crengi și ne-am Întors alături de Enkim. - Acum, hai să tragem bulumacul În apă, am spus, și m-am cățărat pe malul scund, pe cât puteam de grijuliu. Vrăjmașii tot ne pândeau, răspândiți prin ascunzișurile pădurii. Sigur aveau să ne simtă când aveam să tragem de bulumac, așa că ne-am mai uitat o dată spre Enkim, ca să știm și cu ochii Închiși unde-l lăsasem. Era chiar pe marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
în timpurile noastre doar istoria este un pic mai veselă decât nenorocirea, iar viața este un pic mai bună decât moartea. Și asta datorită unor criminali cocoțați în posturi înalte. Și de acolo ei cică fac istorie. Iar o scriu grijuliu, precum scribul antic. Deci, de ce Vinul de Post? D-aia! 1 aprilie, confiscat Fiecare la timpul lor au avut ceva de confiscat, sau de stricat. Comuniștii au confiscat averea guleraților, pentru care oricum munciseră cam tot atât de mult cât și miliardarii
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
lui cu ideea de hoție, veșnica lui marotă, de care nu uită nici când doarme. Și cum să nu consideri paradoxală purtarea acestui popor când pe de o parte, leagănă la pieptu-i puzderie de mari tâlhari naționali, cărora le dă grijuliu să sugă euroi direct de la țâța bugetului, ba încă le mai dă și la felul doi piure de afaceri grase cu statul, îi cocoloșește cu drag și le prinde, cântând molcom un cântecel, moțul cu fundă roșie, ca să nu-i
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]