3,476 matches
-
nu primisem, încă, uniforma pe care urma s-o capăt în cadrul bursei, purtam hainele de-acasă. O pălărie rotundă și neagră, cu bor mic, specifică portului din satele făgărășene, pantaloni albi, strâmți, de bumbac, cămașa, tot de bumbac și fără guler, lăsată peste pantaloni și încinsă cu o curea lată, plus o vestă de postav vânăt. Doar bocancii mei erau "citadini". Nu vroiam să intru în vorbă cu nimeni, deoarece remarcasem că accentul meu tărăgănat, cu inflexiuni curioase pentru urechea unui
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ceea ce a silit-o pe mama să simuleze mai departe hotărârea de a mă spânzura, pentru a mă determina să regret. Lecția de pedagogie a fost, însă, întreruptă de apariția tatei care n-a apreciat-o. În loc să mă ia de guler și să-mi tragă bătaia cuvenită, i-a dat mamei o palmă. Asta m-a șocat și mai rău decât dacă m-ar fi bătut. Cred că a fost singura dată când l-am înfruntat. Am țipat la el: "De ce
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
părul rărit și pieptănat cu grijă pentru a-i acoperi chelia, lavaliera milimetric aranjată, ceea ce îi dădea un aer de bătrânel cumsecade, cu totul nepotrivit cu ceea ce auzise Julius, că, după nopțile de chef umbla tras la față, nebărbierit, cu gulerul cămășii murdar. Discuția s-a încropit anevoie și pentru că doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
plimbe, mereu singur, pe stradă, la ore târzii, fiindcă era, se pare, noctambul. Uneori, venea la liceu cu bluza de la pijama sub haină. Nu era o neglijență. I se irita pielea la gât atât de tare, încît nu mai suporta gulerul cămășii. Dar încerca să ascundă asta punîndu-și cravată la pijama. Cei care l-au văzut la concerte și la operă ― fiindcă era meloman ― povesteau că se ducea să asculte muzică în smoking. Și tot singur. Singurătatea lui devenise o legendă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
singura. În rest, chiar nevoia de a simți mereu un zid în spate m-a silit să fiu ca o cetate medievală cu podurile ridicate și cu lanțurile, de coborâre, ruginite. *Malagambiștii erau nonconformiști care purtau pantaloni strânși pe picior, gulere înalte și haine cu umerii deșelați, modă lansată într-un bar din centrul capitalei unde Sergiu Malagamba își demonstra virtuozitatea la baterie. 16. ― Mă întreb și azi, băiete, cum ar fi trebuit să mă port, continuă absent, doctorul Luca. Și
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Pentru nimic În lume! Dar pe urmă plecă mirosind foarte frumos a parfum țeapăn și nu se mai Întoarse pînă noaptea tîrziu. Așa se face că pe neașteptate, Julius i-a apărăt În fața ochilor, stînjenit și cu gîtul ros de gulerul strîns, dar hotărît să nu-și scoată cravata neagră de cîrpă ordinară pentru nimic În lume. Care dintre majordomi i-a dat-o? Asta a rămas o taină pe care mama, frumoasă cum era, n-a aflat-o niciodată. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Înțelese la ce foloseau. Am ajuns, spuse În cele din urmă. Grădina era plină de copii și guvernante; copii de șapte, opt ani, nici unul de cinci ca Julius. Mulți purtau haine albe, cu o mică jachetă strînsă pe corp, fără guler și cămășuțe de poplin cu gulerul apretat și cravate fine, azurii, roșii sau verzi cum poartă toreadorii. Nici unul nu avea Încă acnee și erau cu toții fericiți, gata să se zbenguie, nu vă apropiați prea mult de piscină, copii, nu aruncați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
spuse În cele din urmă. Grădina era plină de copii și guvernante; copii de șapte, opt ani, nici unul de cinci ca Julius. Mulți purtau haine albe, cu o mică jachetă strînsă pe corp, fără guler și cămășuțe de poplin cu gulerul apretat și cravate fine, azurii, roșii sau verzi cum poartă toreadorii. Nici unul nu avea Încă acnee și erau cu toții fericiți, gata să se zbenguie, nu vă apropiați prea mult de piscină, copii, nu aruncați cu pietre În peștii colorați din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
răspundea el, cu gura lui de căpcăun și Începea să-i ia pe rînd, unul cîte unul și să-i curețe cu buretele. Îl scotea Înmuiat În apa strînsă la spălător și-l trecea peste fețele lor, uneori le stropea gulerele scrobite. Apoi celor mai măricei, celor care jucau mai bine fotbal le dădea cîte un picior În fund și-i trimitea În clasă. Ai fi putut crede că, stînd atîta timp Împreună cu copiii de la Inmaculado Corazón, Morales a profitat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de entuziasm și cu un parfum viril care Îmbia la dragoste. „Gargajo Lopez del Perú!“, strigă rotofeiul Romero Îndreptîndu-se spre un bărbat mărunțel, un omuleț, o pocitanie Îngrozitoare care intrase În clipa aceea Îmbrăcat cu un costum vechi și cu gulerul murdar la cămașă. Își trînteau adevărul În față așa, fără menajamente, ca Între prieteni, era stilul lui și Gargajo, extrem de nervos, Începu să salute În dreapta și În stînga și spuse că a stat la masă, că a fost nevoit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o gură, Îi spuse meșterul și adăugă: iar voi gata, la treabă, să poată veni și ceilalți. Julius, care ținea sticla cu amîndouă mîinile, o duse la gură fără să-și poată stăpîni o strîmbătură de scîrbă și, murdărindu-și gulerul cu spuma care se prelingea pe de lături, reuși să Înghită două-trei guri din băutura aceea amară. Apoi zîmbi, fiindcă socotea că acum e prieten la toartă cu toată lumea de pe șantier. Libarcă, printre Înjurături admirative, Îl Întrebă dacă-i plăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
dar nu ți-au mai folosit la nimic: ai vărsat, Julius, ai vărsat tocmai cînd Carlos voia să plece, a trebuit să mai fumeze o țigară În timp ce Arminda Își dădea seama că ceaiul nu-ți făcea bine și-ți ștergea gulerul cu o cîrpă udă și tu stăteai nemișcat, o vedeai pe Guadalupe făcînd cîțiva pași și apropiindu-se de tine, te-a privit apoi cu luare-aminte, dar parcă tot de departe și era surdă. Jos, pe marginea drumului Încă neterminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îmblînzi pe uriașul ăsta gras și murdar și scoase o tabacheră de aur ca să-i ofere o țigară egipteană: Lalo Bello abia se putu stăpîni să nu facă un atac de isterie, Își vîrÎ un deget homosexual Între gît și gulerul de la cămașă și-l roti de jur Împrejur de parcă n-ar mai fi suportat nici o secundă mai mult nici căldura, nici cravata, nici nimic și În cele din urmă Îi spuse „neee“ suflînd un curent de aer fierbinte În nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
celelalte mese, pînă cînd, se trezi de-a binelea văzînd că cei de la masa de lîngă ei, puțin mai la dreapta, aproape În fața lui, Își lingeau degetele foarte groase, fără să bage de seamă că i se scursese sosul pe gulerul hainei; apoi se repezi fericit să Înfulece o langustă, dar Îi intra mîncarea Între dinți și trebuia să scoată langusta din gură ca să și-i curețe, enervat la culme. Era extenuat grasul, abia putea să respire, În orice caz ofta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să creadă că rîdea de Lalo, fiindcă, deși aproape că nu se salutau, erau rude: Lalo aparținea ramurei scăpătate a familiei, care era și cea mai veche și pe Juan Lucas Îl deranja faptul că-l Întîlnea peste tot cu gulerul de la cămașă murdar, pînă și la clubul de golf nimerise odată Lalo ăsta. Își făcu apariția la club cu o cămașă albă de mătase, masiv ca un dulap, fără haină, din fericire a plecat repede: „Prea mulți yankei, prea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Se uită apoi la chelner, Înțelesese În sfîrșit și ghici și el: domnii erau frați, bineînțeles, ce altceva ar fi putut fi? ZÎmbeau, nu puteau să nu zîmbească tot timpul; tata era fericit cu costumul lui maro reiat și cu gulerul crem al cămășii de mătase, cu batista la buzunarul de la piept al hainei, asortată cu cravata, ce tînără e iubita mea și face să-mi crească acțiunile, dar dintr-odată se Întristă fiindcă În fața lui, la altă masă, Juan Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
bieții de ei, ți se rupea inima cînd Îi vedeai cu uniformele impecabile și cu gulerașele albe scrobite care-i supărau foarte tare la Început și cu cît plîngeau și mișcau gîtul mai mult, cu atît Îi rodea mai rău gulerul. Misiunea de a-i primi Îi revenise de data asta măicuței Mary Agnes, care se sculase foarte devreme și Îi așteptase cu o privire blîndă, zîmbitoare, atît de Încîntătoare. Încît unele mame sufereau mai mult decît copiii lor văzînd că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
De fiecare dată când, pe cineva anume, îl mănâncă condeiul, pac!, anonima-i gata” Dom’le, cine-o fi persoana aia veșnic nemulțumită?” “E printre noi. Cunoscută și argicunoscută” “Și-atunci?” “Atunci, nimic. Că, dacă vrei s-o iei de guler și s-o scuturi cum ar merita, sare-n sus de doi metri și zice c-o calomniezi” “Și, cum? Pentru hachițele unui nebun să sufere un întreg colectiv?” “Ei, nu chiar toată lumea suferă. Ci numai cei vizați. Uite, acum
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
am calomniat. În primul rând, pentru că n-ai nici un martor. Aici suntem absolut singuri. Doar noi doi, nu mai e nimeni altcineva. Și, să știi că nu m-am gândit numai la anonime...” “Poftim?” “Ei, ce mă tragi așa de guler? Mă sugrumi, ce naiba?! Nu te-aprinde, dragă, nu m-am gândit la anonime, eu ziceam să scrii așa, o nuvelă, un roman, mă rog, tu știi mai bine... Da’, unde pleci? Stai, omule, aici! Ia uite ce viscol e-afară
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
de zgomot) to’mai am fost ieri la Sfatu’ Popular” și mi a zis că nu-mi poate da buletinu’ îndărăt, că n-a primit dispoziție de la regiune. Așa că, în or’ce minuțel, plutonieru’ Costandache poate să mă ia de guler că n-am nici un act, că-s bagabond... “N-o să te ia, fii pe pace. Dispoziția de la regiune am adus-o eu, o am aici, în geantă. Și ce ți-au mai spus la Sfatul Popular? Vreau să zic, atunci când
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
figura. Rupp gesticulă spre monitoare. Îți vine să crezi? Toate mașinăriile astea, numai pentru tine. Duane se ținea deoparte, întinzându-și gâtul. — Face progrese, nu-i așa? Se întoarse spre Karin, care stătea în spatele lui, în picioare, lângă pat. De sub gulerul bluzei sale de corp ieșeau tatuaje, o caricatură de mușchi roșii gravați pe pieptul lui spân, la fel de detaliați și de realiști ca într-un manual de anatomie. Parcă ar fi fost jupuit de viu. Îi șopti lui Karin, lent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a descifra rasa umană se micșora mai rapid decât habitatul. Începu să tremure. Ea îi atinse pieptul și, dintr-un impuls, el o cuprinse într-un sărut trist, derutat de propriile motive. Mâna lui alunecă pe sclipirea părului ei până la gulerul răsfrânt al hainei din piele de antilopă. Îl trase spre ea - o greșeală din nenumărate puncte de vedere. Excitația era rușinoasă, în condițiile date. Dar gândul ăsta nu făcu decât s-o excite și mai rău. Îmbrățișarea o ridica deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
sunt avocat. Sunt om de știință. Apreciez invitația ta de a sta de vorbă cu fratele tău. Dar eu nu sunt aici ca să pun la îndoială pe nimeni. Ea își recăpătă suflul. Fața îi ardea. Începu să se tragă de gulerul bluzei. Își adună coama și o legă ca pe o bucată de sfoară. — Da, bineînțeles. Îmi cer scuze. Credeam că... Probabil că ar trebui să vă duc la Mark și gata. Pentru Weber, Centrul de îngrijire și recuperare Dedham Glen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să aștepte ajutoare și să se uite cum poliția făcea fotografii. Weber cercetă una dintre fotografii. —Invers, spuse Hayes. Weber întoarse poza. Un Mark Schluter pletos, făcut covrig, cu un șuvoi lucios de sânge prelingându-i-se pe față prin gulerul deschis. Stătea cu capul plecat, lipit de tavanul cabinei, într-o rugăciune răsturnată. Când sosiseră pompierii, fuseseră nevoiți să taie un stâlp de susținere cu o lampă cu acetilenă. Weber își imagină scena: luminile mașinilor de poliție clipind peste câmpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu sprâncenele ei dese unite într-o încruntare. Părul lui Weber era acum dat mult pe spate, peste calota lui rărită. Barba îi era tapată, bogată, aproape franțuzească. Iar costumul închis la culoare fusese înlocuit de o cămașă roșie fără guler, care părea din mătase. Pe ecran părea mai înalt, iar umerii i se lățiseră, aproape combativ. Când începu să citească, proza se revărsă din el în cadențele Vechiului Testament. Cuvintele în sine erau atât de înțelepte, atât de în acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]