1,824 matches
-
o exercitase cândva asupra ei. Hugo s-a aplecat către ea. — Tu mă iubești, nu-i așa? Da, te iubesc. Dar... Alice și-a mușcat buza. —Dar ce? Dar cum rămâne cu copiii? a izbucnit ea nefericită. Hugo s-a holbat la ea uluit. —Păi, sigur că ar veni cu noi. Doar nu ți-ai închipuit că m-am gândit să trăim fără ei?! La gândul ăsta, Hugo a simțit că ochii i se umplu de lacrimi. Dumnezeule, nu! Am trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
A povestit cât de plictisitor i se părea rolul de mamă. Cât de abandonată de Fergus se simțea. Cât de puțin o împlinea - deși era puțin spus - Django. Cât de vinovată se simțea din toate aceste motive. Amanda s-a holbat la ea oripilată. Despre asta voia Laura să discute? Cu alte cuvinte, voia să se vaite din cauza situației ei? — Normal că Fergus nu e bun de nimic, a zis ea iritată. Laura, trezește-te la realitate. Bărbații sunt complet inutili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
argintii cu toc înalt și niște ochelari de soare cu lentile mari care completau ansamblul. Uitându-se la ea, Hugo a realizat că devenise mult mai provincial decât bănuise. Uitase completamente că oamenii se îmbrăcau așa. În timpul ăsta, Theo se holba uluit la maică-sa. — Sigur că mi-a spus, a tunat Amanda. E prietena mea. Îmi e loială. Nu că tu ai fi în stare să înțelegi ce înseamnă conceptul ăsta. În plină stare de demoralizare, Hugo s-a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vrei să spui exact cu chestia asta? —Tu ce crezi că vreau să spun? Vocea Amandei căpătase o tonalitate ascuțită și triumfătoare. — Ce vor să spună femeile - sau, ar trebui să zic, mamele - aflate în situația mea? Hugo s-a holbat la ea preț de câteva secunde agonizante. —Theo? — Da, Theo. Sinceră să fiu, acum că e așa de prezentabil, ar cam fi cazul să plece din cocină și să locuiască într-un loc decent. Poate, a declamat Amanda cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încruntat. —Cum? Nu înțeleg? Jake a scotocit în buzunar. —Nici eu n-am înțeles la început, când am găsit chestia asta, a mârâit el, fluturând pe sub nasul lui Alice o bucată mototolită de material din bumbac alb. Alice s-a holbat la el. Mai întâi a fost nedumerită, apoi, recunoscând obiectul, inima a început să-i bată de să-i sară din piept. Era batista pe care Hugo i-o împrumutase când se întâlniseră în librărie. Probabil că Jake o găsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de ales; cel puțin temporar, Theo continua să fie în îngrijirea lui și să se comporte ca un șef plin de pretenții. Dar noaptea, când copilul dormea, în sfârșit, în pătuțul lui, Hugo stătea întins în propriul pat și se holba, fără speranță, în întuneric, încercând să nu se gândească la gaura neagră care era viitorul lui. Și-a dat seama, cu amărăciune, că nu știa nici dacă Alice mai făcea parte din acel viitor. Toate încercările de a lua legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o mână de fier îl strânge de gât. — Nu vrei...? — Nu vreau să clatin barca. Și acum cred că merit ceea ce mi s-a întâmplat. Nu mai vreau alte probleme. Vreau să stăm împreună, ca o familie fericită. Hugo se holba la ea nevenindu-i să creadă. —Of, Alice, pentru numele lui Dumnezeu, a explodat el. Nu se poate să vorbești serios. Ce fel de autopedepsire calvinistă e asta? Nu meriți ceea ce ți s-a întâmplat. Ceea ce meriți e o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Theo care fusese descoperit asupra faptului. Nu, a răspuns Rottweilerul. Nu e vorba de scutece. Ci de faptul că Theo a început să muște, domnule Fine. —Să muște? — Domnule Fine, fiul dumneavoastră a mușcat alți copii. —Vai, nu! Hugo se holba cu ochi disperați la suprafața biroului. Un val de rușine l-a cotropit. Își amintea cât de furios și de indignat fusese în rarele ocazii când Theo fusese cel mușcat de alți copii. Fără îndoială că, acum, alte mame și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
observat Hugo, cu Jake. Probabil, și-a dat el seama o fracțiune de secundă mai târziu, pentru că bărbatul respectiv era Jake. Cei doi bărbați s-au desprins de vitrina agenției și s-au îndepărtat cu pași lenți. Hugo s-a holbat după ei. Nu zisese Alice că Jake era la ședința de consiliere? În noaptea aia, Alice o culcase pe Rosa și cobora mohorâtă scara când, spre surpriza ei, a auzit un zăngănit dinspre ușă. I s-a strâns stomacul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să plătiți foarte mult ca să ajungeți acolo. Poate că ar fi mai bine să vă rezumați la Speranță, biletul costă puțin și sigur veți fi încântat. Vorba aceea, speranța moare ultima... Brusc, șapca vânzătorului se metamorfoză în joben, iar Scriitorul holbă ochii, panicat... De sub două sprâncene gri, stufoase, îl pironea o privire de gheață. Buzele subțiri ale Magicianului dezveliră dinți (colți?) ascuțiți care arătau de parcă ar fi ținut cineva cu tot dinadinsul să-i pilească până când vârfurile lor ar fi devenit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
De acord? Acum se aud aplauze. Copiii țipă, aplaudând inițiativa Magicianului persuasive, adulții tropăie, doi clovni își trag șuturi, iar o dansatoare îmbrăcată sumar împarte sărutări lungi, virtuale, tuturor... Magicianul apucă Iepurele de urechi, piciorușele animalului se agită, ochii sunt holbați, înjectați. Unul dintre clovni instalează o poartă de fotbal, iar Magicianul așează Iepurele pe punctul de la 11 metri. Șut! Gooooool! Iepurele se chircește într-un colț al plasei, apoi simte cum circul începe să se învârtească, din ce în ce mai repede, parcă că
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
jerpelite și încălțat în bocanci, începu să-l cotrobăie prin buzunare. Scoase portofelul, în deschise rapid, extrase câteva bancnote, apoi îl scăpă dintre degete. Din fotografia lipită pe legitimație, Detectivul zâmbea, iar razele lunii făceau ca insigna să strălucească. Băiatul holbă ochii, aruncă bâta de baseball într-un tomberon de gunoi, privi repede în toate direcțiile, apoi o luă la fugă și dipăru după un colț. * Magicianul privi în urma lui, apoi atinse cu vârful pantofului corpul Detectivului. Zâmbi. Oarecum trist, oarecum
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
a cozonac rămase după Crăciun. Era prea devreme ca să-mi deschid o carte, trenul nici măcar nu trecuse de Brăila. Aș fi vrut să-mi deschid cartea, Însă nu puteam să-mi dezlipesc privirea dintr-un punct fix. Stăteam și mă holbam la femeia din fața mea, care Încerca să-și Înghesuie desagii pe raftul de sus, fărĂ ca nici măcar să o văd. Nu Îmi puteam lua ochii de la acel punct invizibil care se afla undeva dincolo de femeie, dincolo de compartiment, dincolo de tren, dincolo chiar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
chef să dau cu ochii de nebun, dar cum poți să-i explici asta unui polițai tânăr și ambițios, care plesnește ca un pepene lângă tine - de mândrie și de nerăbdare. Tremurând de oroare, am privit fețele celor care se holbau la noi fărĂ să ne vadă. Sarcina mea, mi-a reamintit roibu, era să-l identific pe agresor, care se găsea acolo, amestecat printre ceilalți infractori. Dacă nu mi- ar fi reamintit pentru ce eram acolo, aș fi putut jura
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
a cozonac rămase după Crăciun. Era prea devreme ca să-mi deschid o carte, trenul nici măcar nu trecuse de Brăila. Aș fi vrut să-mi deschid cartea, însă nu puteam să-mi dezlipesc privirea dintr-un punct fix. Stăteam și mă holbam la femeia din fața mea, care încerca să-și înghesuie desagii pe raftul de sus, fără ca nici măcar să o văd. Nu îmi puteam lua ochii de la acel punct invizibil care se afla undeva dincolo de femeie, dincolo de compartiment, dincolo de tren, dincolo chiar
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
chef să dau cu ochii de nebun, dar cum poți să-i explici asta unui polițai tânăr și ambițios, care plesnește ca un pepene lângă tine - de mândrie și de nerăbdare. Tremurând de oroare, am privit fețele celor care se holbau la noi fără să ne vadă. Sarcina mea, mi-a reamintit roibu, era să-l identific pe agresor, care se găsea acolo, amestecat printre ceilalți infractori. Dacă nu mi- ar fi reamintit pentru ce eram acolo, aș fi putut jura
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
-mi deschid o afacere. Și, În alergarea sa năucă, a ajuns În marele municipiu Vălăret, la șantierul unde, cu adevărat, se ivea, maestuos, sub soare, un nou stadion. Când s-a dumirit despre ce este vorba ochii i s-au holbat, fața i s-a luminat, inima i-a bătut mai accelerat. Nu Însă pentru prea mult timp. Fiindcă, cel de la poartă, l-a Întrebat: ce faci pe aici? Aș vrea să fac. Ce? Ceva. Ce, anume, ceva? Ceva. Dar, ce
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
tăind pe un calendar săptămânile trecute și făcând de pe acum planuri asupra viitorului. Îi trebuiau bani să-și cumpere cărți și unele lucruri de îmbrăcăminte și, după câteva codiri, merse într-o zi la moș Costache și-i ceru. - Ha! holbă ochii bătrânul, întîrziind răspunsul. Apoi,bîlbîindu-se, spuse că n-are, apoi că n-a mai rămas nimic din venitul anului în curs, în sfârșit, că venitul e mai mic decât ar fi trebuit și că nu știe cum are s-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să-i ferească de alte lucruri mai rele. Otilia apăru pe ușă cu coama mânioasă, cu ochii încărcați de fulgere. - Papa!, strigă ea, ori plec pentru totdeauna din casa asta,ori tanti Aglae nu mai calcă pe aici. Moș Costache holbă ochii, și așa prea holbați, și deschise brațele ca un om ce stă să se-nece, privind cu teroare și implorare când pe unul, când pe altul. Aglae făcu o strâmbătură de sfidare, dar nu îndrăzni să mai vorbească, uimită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știți nimic precis. În sfârșit, Aglae se gândi să execute ordonanța doctorului și, fiindcă Otilia insista să se cumpere pungă și gheață, întrebă tare pe bătrîn: - Costache, unde ții tu banii? Să-ți cumpărăm gheață!Dă-mi cheile! Moș Costache holbă ochii și-și mușcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse și mai tere cheile. Aglae întinse mâna și dădu să i le apuce. Atunci, cu sforțare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind: - Nu-nu-nu v-vrreau gheață! - Vorbește! observă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
controla salteaua. - E bun patul ăsta, se informă el, e destul de moale? De cenu stai în dormitor? - La-lasă-mă-n pace! Ce vrei? Stănică, netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii, babanii, pu-pungașule! Apoi deodată se prăbuși la pământ. Stănică vîrî bine pachetul sub cămașă, spre pântece, privi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prea de tot. Trebuie să-și câștige și ea o pâine cu el. Marina destăinui Otiliei cele petrecute dincolo, și Otilia renunță să mai mute pianul. G. Călinescu - Uite, arătă ea instrumentul Aurichii, ți-l dau ție, dacă vrei. Aurica holbă ochii de surpriză, o sărută zgomotos pe Otilia pe amândoi obrajii și-i mărturisi patetic: - Totdeauna te-am iubit pe tine, că ai fost sinceră, și n-am aprobat-o pe mama. Sper că n-ai să ne părăsești, cel
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Bună ziua la negustori! a zis cel tânăr. Cațaonul înlemnise. Nici nu mai mișca. Codoșul își freca palmele cu bucurie. - Ce mai faceți, bre? a întrebat negustorul, cu jumătate gură. - Bine, dar matale? Și i-au răsturnat taraba cu plăcinte. Grecul holbase ochii. - Să nu crîcnești! Credeai că ai scăpat de noi? - Bine, mă!... 1-a dojenit și Gheorghe cu vocea lui frumoasă. De ce nu ne-ai respectat, mă? Că eram în lume, aveam treabă cu comisarul... De ce râdeai, mă, ia spune
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
păre[u] pus[e] în ordine de bătălie cu capetele arzînde, cu ochii cei plini de flacără și fum. Oamenii alergau și țipau, stradele negre foiau asemenea mușinoiului de furnici, unii cărau și duceau lăzi, cu fața speriată și ochii holbați la soldații ce nu știau ce urmări... prăzile ce fugeau, femeile ce, pe jumătate goale, alergau pe strade despletite și palide asemenea stafiilor... Barbații lor, cari aruncați sub roțile carelor sau izbiți cu capetele de murii caselor arzînde, [cari*] {EminescuOpVII
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care prinse foc și începu a arde-n sus... Pielea cea vânătă de pe fața bătrânului începu să plesnească, genele albe și lungi se {EminescuOpVII 209} aprinsese, pielița de pe ochi, arzând, se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă, fața negru de pârlită, ochii întorși și înfundați, gura deschisă, plină de spume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]