KorAP: Find »[drukola/base=icoană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...580 >

14,500 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

scrijeli cu unghia, până la sâmbure vierme într-o burtă de măr, nimic mai bun decât să-ți sapi galerii prin propriile îndestulări. Amintește-ți decorul, patul, soba, laița, lăicerele, cuptorul... fotografiile aliniate într-o ramă albastră, găleata cu apă sălcie, icoana unui sfânt fără nume, calendarul plin de semne, unele negre, altele roșii. Vezi, în sobă arde foc? Patul este așternut? Țoalele sunt curate? Cine se hodinește în fotografie? Apa este proaspătă? Calendarul, în ce an suntem? Hai, fă un efort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unele dintre ele nu mai sunt. Tu nu ești doar aici, Petre, caută-te și te vei găsi în fiecare scamă a trecutului. În preșul de cordele, câteva rânduri sunt scrise cu o cămașă albastră de școlar, o recunoști? În icoană, rugăciunile încă se mai rostesc singure, ascultă-te! Obrajii topesc flori de gheață în fereastră vezi, și acum sticla este aburită! Lipeai buzele de ea când erai mic și desenai cercuri. Busuiocul de sub grindă mai cară roua botezului pe frunze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Nu mă sperii, chiar de-ar fi să o iau de la capăt. Însă cred că-i prea banal să-mi fac destinul bulgăre de cenușă, apoi să-l ascund în neputința unui om de zăpadă. A trecut vremea plânsului în icoană, a fericirilor amânate, vremea confortului burții de măr a trecut, doctore. Noi avem lumea noastră, cu voi suntem cât să ne măturăm urmele. Domnule doctor, mai încearcă, uite, mă ofer cobaiul tău aceste trei zile cât mai rămân la balamuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-l în mă-sa de terapeut! Ți-a pus ștampilă pe frunte "irecuperabil", pe năsălie o să te scoată de aici. La dracu' cu toate lozincile astea! Tiparul imprimă după cum dictează așteptările. Scutură-te de etichete! Este vremea lumânărilor aprinse în icoană. Ai cei mai deschiși ochi, cei mai limpezi, cei mai senini, somnambulii balamucului stârnesc furtuni cu fiecare resuscitare a memoriei. Sunt copii, nene Matei, nepoții matale pot fi. Ai fost ca ei, ai avut surori, ai avut frați, imaginează-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu fulgi de îngeri, hrănesc femeile pruncii, biberoanele sunt pline cu îngeri călduți, petale de îngeri în jurul florii de romaniță. Lume, este ca un blestem să ne spălăm obsesiile cu clăbucii lui Dumnezeu! Nene Matei, deschide-ți ușa într-o icoană ce nu-și rostește singură rugăciuni. Fii păstor peste o turmă ce și-a uitat stăpânul, paznic într-o livadă cu mere verzi, călugăr propovăduind Evanghelia omului singur. Nu te teme, este păcat să murdărești prima zăpadă noaptea. Uite liliacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fotografie intențiile. Iov a pătimit pe marginea iluziei până când i s-a vestejit speranța, tu nu ai ce pierde. Petre, minunile vin când nu te aștepți. Eram copil, în noaptea de înviere, primul șotron viu l-am văzut pulsând în icoană. Nene Matei, eu sunt o corabie cu venele tăiate, farul de la capătul lumii s-a făcut țăndări pe când un pescăruș a plonjat în lumină; s-a pătat marea de o hemoragie galbenă. Am naufragiat între două intenții, pânza pansează rana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să motivezi intenția de a respira; în rest, inima piatră de moară, sângele mlaștina melcilor, oasele așchii de cruce, ochii în icoană și cam atât; sunt în gând cât nu încap în ființă, sunt în vis ce dă pe dinafara gândului, sunt în imaginație ce rebutează visarea. Pentru vise nu trebuie să inventăm incubatoare. De la noapte, visele își iau permis de liberă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
expresie a sinelui, rezuma frânturi de viață într-un set de formule prestabilite dogmatic. "Păcatele mele sunt fără de închipuire, cu ce fel de rugăciune, Doamne, să mă fac auzit?" striga sfântul Augustin în pustie. Pustia Mânăstirii Fântânele ridica zid în icoană. Călugări, meșteri iscusiți, în jurul păcatului, piatră peste piatră, până la brâu, până la inimă, până la tâmplă; până la Dumnezeu mereu încă un pas. La Fântânele, ca la Socola, portarul dezlega ultimele intenții. Petru avea emoții. Toată viața a existat într-o stare confuză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un pedofil, am spânzurat paznicul de calorifer, am pășit pe inima șotronului, am poftit-o pe mama, femeia de la pagina 7, am râvnit la darurile altor copii cuminți, m-am ascuns de Dumnezeu între cearșafuri, am supt țâță străină în icoană, am... Ce să le spun despre mine? Știți, eu mă căiesc pentru toate nefăcutele mele, mă pocăiesc pentru ispitirea că sunt, mă umilesc pentru neștiința că merit, mă urăsc... Sigur, voi fi tras de limbă, spânzurat de limbă, până când toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nopții, ultima metanie cu fruntea în cer, genunchii deschideau mormânt sub tocul ușii. Paznicul, o umbră ursuză cu ochelari, a răspuns la salut printr-o bălăngănire necontrolată a capului. În fereastră, în loc de sticlă, o bucată de carton. Umbra a ferit icoana ce obtura geamul spart, apoi a stropit cu apă sfințită duhul care i-a tulburat rugăciunea. Petru, speriat, a privit dincolo. Umbra avea chip: era roșie-vineție la față, mâinile noduroase, degetele strâmbe, pline de negi, fără gât, fără umeri, părul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sfinte moaște, cioplim o troiță la crucile drumului, găsim noi două-trei babe care să leșine la comandă (câți draci nu a scos domnul maior din burghezi), niște ședințe de exorcizare, niște minuni în noaptea de sfânt Vasile, un semn în icoană și gata, prostimea dă năvală. Ce, mai buni sunt puțoii aceștia băițuiți cu mir și tămâie precum curcanii împănați? Numai a popi nu arată: plini de ifose, încrezuți, suficienți, de parcă au jucat poker cu sfântul Petru în noaptea de Înviere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În fiecare dimineața, la 4 pășesc dincolo: oglinda, fereastra, icoana, fântâna, felinarul, porțile știu să aștepte. Porțile se deschid în inima celui care nu uită drumul spre casă. La 4 dimineața, șotronul este plin cu rouă. Mâine poate o să plouă părinte, mâine ploaia mă va întoarce în nori. Am ucis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cei care mi-au fotografiat inima slobodă. (Bunica a încercat sângele cum se încearcă apă pentru botez: a suflat de trei ori, a făcut semn peste valuri, a întins ștergar alb, bunica m-a așezat ca pe o pâine sub icoană.) Dacă există cu adevărat, să-și ceară iertare, smerenia topește lentilele, Dumnezeu pipăie cu bastonul prin iarbă raiul furnicilor. No, gata, ajunge! Nu mai bate câmpii! Tacă-ți gura, că te croiesc peste meliță! Îndrugi verzi și uscate, te ascult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
era de smoală și-n ugerul stâncilor. Mai întâi, cobora întunericul în vârfuri, apoi pe coroană, pe tulpină, pe cetina, noaptea în rădăcini era leagăn: Doamne, întunecat îți este sângele. Crucea din poarta mânăstirii își pansează rănile, picură cucută din icoana Bunei Vestiri, anii se cojesc din lemnul teiului și ninge a toamnă cu păsări moarte. De 7 ori câte 3, clopotul... și începea miezonoptica. Toaca îngâna tăietorul de lemne. Dumnezeu bătea cuie la sicriu. 50. Aceeași bucurie exaltă mereu altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și tu vrei să înflorească trandafirii deasupra mormântu-lui, să ardă rozele în felinare, precum lumânările din ceară curată. Peste 40 de zile vrei să colinzi despre o naștere în floarea de păpădie; scutece verzi pentru mântuitorul câmpiilor să împletești în icoană. Spargi zidul și, ca prin minune, înmugure busuiocul sub grindă, stoluri de fluturi se desprind din fotografiile înrămate, cotorul de pâine uscată în buzunarul paltonului coace spice ca un pământ sub unghia lui Dumnezeu. Aceeași durere apasă mereu altfel. Deschizi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități, pentru că tot ce-ți aparține al nimănui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
îndrepta oasele, peste ele o pătură din lână pliată pe din două; perna, ghemotocul din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mai plăcut. Moșul, trecut de 60 (încă în vână), avea pieptul păros și o măciucă de spărgea nucile. Moșul a avut grijă, era necoaptă, a smotocit-o ușor, ușor, ușor, câteva minute, a șters-o cu vată ca pe o icoană, a îmbrăcat-o ca pe o păpușă, i-a dat suc de lămâie, bomboane, ciocolată cu rom, 8 în teză, moșul i-a pupat mâna ca la o prințesă. Pensia pe doi ani l-a costat pe libidinos un colț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
consiliu, se trezea la 9, la 10 în celelalte zile ale săptămânii. La 4 și jumătate, ava Ioan dădea binecuvântare pentru utrenie, tămâia însemna calea, clopotele deschideau cerul, toacă pava cărare până-n ușa lui Dumnezeu. La 4, sfinții dormeau în icoană; pentru fiecare trezire, o lumânare aprinsă; portarul împodobea sfeșnicele; sfinții, pe inimă goală, beau lumină; sfinții erau ca niște becuri ecologice: le încărca soarele peste zi și clipoceau precum licuricii până spre miezul nopții. La 4 și jumătate catapeteasma își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție a clipei. Sfinții, unul câte unul, coborau din icoane, din fresce, de pe catapeteasmă, într-o ordine bine stabilită, pe rând, fără grabă, fără invidie, fără fățărnicie, coborau în fața Fecioarei cu Pruncul în brațe și le sărutau picioarele, apoi, în aceeași ordine firească a cerului, își ocupau locul precum larvele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ar trebui să stabilească și alte virtuți; gradele de sfințenie nu se trec în certificatul de deces: o aureolă, două aureole, trei aureole. Petru intra primul în biserică. Se închina la iconostas ("Sfinților Părinți, îngăduiți dezmoștenitul cerului lângă voi!"), săruta icoana pe o margine ("Preacurată Fecioară cu o mie de mâini, îmbrățișează-mă!"), atingea cu fruntea piciorul Mântuitorului ("Iisuse, rogu-te, pășește înaintea mea!"), apoi se ghemuia în strană. În strană, cânta cât să audă, se ruga cât să rămână, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni șotronul. Acolo, Dumnezeu îmi va deschide ușă în icoană. Credința, fie și cât un grăunte, mută munții din loc. Petru își imagina mânăstirea ca pe o însumare de spirite, ocean de rugăciune, grabnic ajutătoare, mijlocitoare, ardere de tot, jertfă pentru o mântuire comună. A bătut de trei ori în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește dorul de a număra până la 7; în icoană, memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în albumul lui Dumnezeu), a decupat-o cu un foarfece de lumină dintr-o frescă cu gâze și fluturi (strada, un decor al absențelor, Dumnezeu a furat mireasa, lăutarii cântă cu ochii închiși). Este păcat să-mi caut toamna în icoană, părinte? Dimineața, la 4, înainte de binecuvântarea Utreniei, mă găsesc ramură ostenită în brațele ei; îi simt umărul, bărbia, pântecele, sânul, respirația, lacrima, de noiembrie. (Tristețea livezilor îndulcește suferința rodului copt.) Este păcat că vorbesc cu ea: mă ascultă, îmi zâmbește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]