3,687 matches
-
aria specifică artei naive este aderenta sa benevolă, ivită din aspirația spre libertate a spiritului; există la Petru Vintilă o necesitate de a defila în pas de voie către o exprimare sinceră, nesofisticată, departe de orice truc profesional însușit de la idolii curentelor la modă. Mai mult, prezența sa, singulară în realitatea manifestării genului nu a fost lipsită de consecințe. Creația sa a influențat începuturile artei naive din zona natală, imbold fiind pentru debutul fratelui său, Mihai Vintilă.” ( Vasile Savonea) „Naivitatea lui
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
se lăsa pradă morții, despovărîndu-se. Kaplan (1989: 235) rezumă inspirat și concis, dar practic exhaustiv, această stare de fapte extrem de importantă în economia cazului: Cînd a renunțat la Canynge, nu a putut recupera prezența sa reconfortantă în nici unul dintre ceilalți idoli imaginari sau concreți în care a încercat să creadă. Unul după altul, toți tații lui în viață l-au abandonat - George Catcott s-a dovedit a fi un prostănac; fratele acestuia, Părintele Alexander, îi desconsidera pe cei din casa lui
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
ce anticipează noțiunea de subconștient sau de inconștient individual ce apare la romantici precum S. T. Coleridge, John Keats sau P. B. Shelley.] Happiness / Fericirea - "Conștiința, nuanța schimbătoare a sufletului-Cameleon"*; "uciderea, oribilă cruzime"; "Preoție, tu orb universal al tuturor, / Tu idol, la picioarele căruia se prosternează neamurile toate, / Tată al restriștii, origine-a păcatului, / A cărui primă existență cu frica a-început", "Învăl[uindu]-ți Elizeul cu un nor al îndoielii"; "furtuna reflecției"; "Învățămîntule, pururea greșit, / Ție ți se cuvin blestemele-omenirii
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
puțin filistine. Asta nu înseamnă că era el însuși lipsit de iluzii (și că nu a rămas cu destule până la urmă), acele iluzii fără de care nici un gest și nici o atitudine nu sunt cu putință. Căci există iluzii statice care sunt idoli și iluzii dinamice care sunt idealuri. Revenind la tipul său filosofic congenital care ținea de sensualismul secolului al XVIII-lea, trebuie spus că, dincolo de atitudinile lui etice deliberate, Mihai Ralea nu era mai puțin funciarmente un hedonist, un temperament voluptos
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
mai populat) vorbește, chiar În clipa În care degetele mele filosofează deasupra tastaturii, cu cățelul și Îi spune: - Ce faci, măi, mâță? Să nu mi se facă pielea de găină? Să nu-mi aduc aminte, brusc, spusa lui Peirce, acest idol al meu, potrivit căreia a te comporta logic este un gest de minimă și necesară moralitate? Să nu mă Întreb: ce șarpe am Încălzit la sân, eu, om serios și de știință, preocupat a spune lucrurile așa cum sunt? Și, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
iarba rămâne iarbă, calul rămâne cal (A cincea elegie). Mărul este măr pentru că este măr. Trebuie să existe un fapt-de-a-fi-măr, o esență ce apropie toate merele. Calul e definit prin faptul-de-a-fi-cal. Văd un cal. Știu un cal. Stau Între doi idoli și nu pot s-aleg. Sensul se rupe În două, dar acum nu mai e ruperea jumătăților, ambele vizibile. Există semnul potcoavei care Îmi anunță un cal ce nu e, dar care a fost. Un cal invizibil. Pentru că, iarăși, faptul-de-a-fi-cal
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
al puterii este întotdeauna recomandabil să fie în relații bune cu magicienii, cu făcătorii de minuni, cu cei care mânuiesc iraționalul și, mai ales, cu discipolii lor, tot atâția supuși deveniți docili când, chiar și din demagogie, cineva se închină idolilor lor. La Tyr, Simon cumpără o prostituată. Nu se știe dacă era în activitate sau cumințită. O cheamă Elena. Irineu din Lyon confirmă prin spusele sale incredibila ei frumusețe. Ca adevărat precursor al lui Auguste Comte, Simon o ridică la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dintr-o fecioară, care înmulțește pâinile, preface apa în vin și alte asemenea absurdități... Cu mult înaintea lui Feuerbach, Lucrețiu atacă religia în fundamentul ei, caută să afle ce anume o constituie și dezvăluie motivele pentru care oamenii își făuresc idoli, li se închină, se înstrăinează de ei înșiși și sfârșesc prin a-și pune soarta în mâinile preoților, ale unui cler care utilizează fără rușine credința și pioșenia ca pe niște ocazii de a-și asigura o dominație asupra trupurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în vin! În expedițiile lor, spaniolii și portughezii considerau că trebuie să răspândească creștinismul. Împotriva sfatului lui Pigafetta, Magellan a dorit să facă acest lucru și în insula Mactan. Localnicii nu au vrut să înalțe crucea și să își ardă idolii, amenințându-i cu moartea pe albi. Magellan a dat ordin să fie creștinați cu forța armelor, deși nu era în spiritul Bibliei. În loc să-și continue navigația spre Moluce, pe care le bănuia aproape, Magellan face greșala de a zăbovi în
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
pasajul respectiv suferise o modificare dintr-un motiv sau altul. Exemplu: înainte de a fi revizuit, textul de la Jud. 18,30 spune foarte clar că Ionatan, fiul lui Gherșom, fiul lui Moise (h?m) a fost uns preot în templul unui idol. Pentru a scuti numele lui Moise de vreo rușine, s-a mai adăugat un n suspendat, situat deasupra textului, care poate fi citit: „fiul lui Manase h?nm”. Este foarte interesant că în timp ce Codex Vaticanus al Septuagintei citește Manassh (Manasse
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
rabinii i-au numit pe samariteni kutim. Rabinii și-au fundamentat această explicație pe textul de la 4Rg. 17,24-41, care face aluzie la evenimentele menționate mai sus și la originea păgână a populației care „cinstea pe Domnul, dar slujea și idolilor lor”. Împotriva părerilor samaritenilor și evreilor, cei mai mulți cercetători datează originea comunității într-o perioadă mult mai târzie; potrivit unora, samaritenii sunt locuitorii Samariei (regatul de nord) care s-au separat de locuitorii din Iudeea în perioada persană (a se vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Teseida. Scrisorile și sonetele (cunoscute sub denumirea de Epistole și de Rime) reflectă oarecum interesele autorului în epoca respectivă, fie ele personale, literare sau politice. Poeziile boccaccești din prima perioadă de creație (Rimele) dovedesc o inspirație fidelă din opera unor idoli toscani, poeții Dulcelui Stil Nou și Dante. și el are o Beatrice a lui, o donna angelicata. Doamna sa este trimisă din cer, este înconjurată de o curte întreagă de femei care o admiră, ochii ei pot trimite raze de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
semn al realelor calități de care personajele dau dovadă. Acțiunea de convertire nu rămâne doar în spațiul restrâns al familiei, la noua religie va adera și fratele lui Valeriu, Tiburțiu, ci devine publică: tinerii sunt omorâți pentru că nu aduc jertfe idolilor, Cecilia reușește însă să-i mobilizeze pe cei din jur, chiar și pe călăi, îl înfruntă pe conducătorul cetății, Almach, ținând în fața lui un discurs apologetic, cu un curaj demn de invidiat. Este supusă unui supliciu (să stea într-o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
sau discuțiile în contradictoriu în fața copilului îl destabilizează, îi generează sentimentul lipsei de securitate. Mai târziu, raportarea situației la un sistem de valori, îi creează o stare de dezamăgire și de apatie - toate în detrimentul creativității. 7. Copiii își fac permanent idoli. Copiii imită adulții care prezintă importanță pentru ei, mai ales pe cei de care se atașează. Părinții pot deveni idoli pentru copiii lor. De aceea, ei trebuie să se implice în activități creative alături de copii; să gândească flexibil și independent
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
sistem de valori, îi creează o stare de dezamăgire și de apatie - toate în detrimentul creativității. 7. Copiii își fac permanent idoli. Copiii imită adulții care prezintă importanță pentru ei, mai ales pe cei de care se atașează. Părinții pot deveni idoli pentru copiii lor. De aceea, ei trebuie să se implice în activități creative alături de copii; să gândească flexibil și independent; să pună suflet în ceea ce fac. 8. Joaca și jucăriile. Copiii vor fi lăsați să se joace, să ”răstoarne casa
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
Nenufar”, „Cuget dobrogean”, „Festival”, „Naționalul nou”, unde a fost și secretar de redacție, „Năzuința”, „Flamura” ș.a. Cu înfățișarea lui de star de cinema și cu argumentul unei înzestrări susținute de lecturi serioase, B. devine, de prin 1934, un fel de idol al tinerilor poeți grupați în jurul revistelor „Festival” și „Rod nou”. Deși foarte tânăr, e înconjurat de admiratori și emuli, încât unii încep chiar să vorbească de o „școală batoviană”. Ambiția vădită a lui B. era aceea de a stăpâni un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285672_a_287001]
-
dram de idealism și indiferență față de câștigul material, industria filmului nu are astfel de scrupule. Forța ei de acțiune se bazează pe talentul vedetei feminine „ce se îmbracă de optsprezece ori pe minut și posedă doar două expresii” și pe idolii aflați într-o „permanentă stare de mahmureală” și având „mentalitatea unui sugrumător de pui”. Confruntați cu astfel de scene, individului normal nu-i rămâne decât să fugă încotro vede cu ochii. „Artă învinsă”, creația de scenarii se opune „dinastiei reci
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
e. Mi-am dat seama că auzise doar un cuvânt din trei și că nu credea ce-i spusesem. Lumea paralelă în care s-a refugiat Merle - femeia-fetiță înspăimântată de cea mai mică atingere a unui bărbat - e alcătuită din idoli infailibili, ce nu pot fi doborâți de dovezi de felul celor furnizate de Marlowe. Detectivul se simte învins, incapabil să găsească o cale spre mintea fetei care optase pentru un prizonierat de bunăvoie în casa umbroasă a familiei Murdock. Plăpândă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fie grosolan și urma să sfârșească prin a-și înstrăina admiratorii. Modelul James Bond devenea, însă, tot mai irezistibil, fiind pe cale să acapareze imaginația cititorilor din anii ’50. Acest lucru devenise vizibil încă pe când Chandler scria Playback. Sub presiunea noului idol, dar și a prieteniei care îl leagă, în acest interval, de creatorul lui Bond, Ian Fleming, Chandler ne oferă un Marlowe profund schimbat, pregătit să mizeze pe calitățile fizice în defavoarea „celulelor cenușii”. Dotat cu o identitate nou-nouță, detectivul renunță la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
al lui Chandler devine, în anchetele lui Spenser, un Boston plin de capcane și primejdii -, tonul, temele și obsesiile cărților îl plasează în aceeași familie de scriitori. Robert B. Parker nu se afla la prima explorare a spațiului creativ al idolului său. În 1971 a susținut un doctorat la Boston University, cu o teză dedicată celor trei mari reprezentanți americani ai genului hard-boiled, Dashiell Hammett, Raymond Chandler și Ross Macdonald. Mai mult, a făcut o respectabilă carieră universitară, ajungând în poziția
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Dashiell Hammett, Raymond Chandler și Ross Macdonald. Mai mult, a făcut o respectabilă carieră universitară, ajungând în poziția de profesor plin la Northeastern University. Ideea de a se situa pe picior de egalitate - inclusiv din punct de vedere financiar! - cu idolul său nu putea să-l fi lăsat indiferent. Chiar dacă ar fi rămas o simplă ciudățenie, demersul merita dus la capăt. Parker devenea, în felul acesta, urmașul oficial al lui Chandler. Și asta într-un moment când destinul vechiului maestru părea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
a fost mereu conștient de distanța ce separă cultura populară de cultura academică sau academizantă. Scriind Perchance to Dream, el nu încerca să pătrundă fraudulos în templul literaturii „serioase”: înțelegea doar să-și plătească o datorie de onoare față de un idol. Deși în cărțile sale - clar inspirate de stilul și filozofia lui Chandler - a încercat să creeze prin detectivul Spenser (numele acestuia apare întotdeauna fără prenume) opusul total al lui Philip Marlowe, în straturile de adâncime asemănările dintre cei doi sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Reconsiderarea clasicilor”, „Baricada”, „Medalion”, „Alb și negru”, „Cărțile și viața” ș.a. În bună parte, poezia publicată nu reprezintă decât versificație nudă, declarativă, rudimentară, epicizată. Însemnele estetice nu-și mai găsesc loc, fiind îndepărtate brutal printr-o mitologie ad-hoc, patronată de idolii noii „religii”: Stalin, Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, stahanovistul ș.a.m.d. În plan tematic, „poemele” se preocupă doar de imperativele planului economic, spargerea normelor, lupta pentru pace sau vizează pur și simplu un interes electoral: „Aburesc în fereastră noi dimineți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
În cele 11 Elegii (publicate în 1966) obsedează vădit causa rerum, o multiplă exasperare a Eului contemplator (titlul Contemplare se repetă) posedat de nostalgia cunoașterii, balansând între înaintări și retrageri necontenite, sub perpetua presiune a relativismului universal. "Stau între doi idoli și nu pot s-aleg pe nici unul (...) // Stau cu o lopată în mână între două gropi, / și nu pot, în ploaia măruntă, / să aleg prima pe care voi astupa-o" (A șasea elegie). Din acest repetat, mâhnitor NU, obstacol în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
școalei”, „Foaia tinerimii”, „România nouă”, „Flacăra”, „Icoane maramureșene”, „Cuvântul literar și artistic”, „Săptămâna”, „Clipa”, „Tribuna nouă”, „Falanga literară și artistică”, „Ritmul vremii”, „Familia” și în alte câteva periodice, îndeosebi craiovene, unde îi vor fi publicate și niște postume. Atât în Idoli de humă, secțiune din placheta scoasă împreună cu frații săi, Eugen și Paul Constant, Poezii (1926), cât și în Versuri (volum postum, 1935), C. e un poet care se caută pe sine. Sensibilitatea lui înfiorată de ciudate presimțiri (poezia Teama de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286362_a_287691]