2,937 matches
-
un spin în timpul vânătorii cu șoimi. Simțise arsura acelei priviri pe pielea din despicătură ca pe o sărutare. I se păruse cu totul abandonată atunci, ca și cum nu mai era pe deplin conștientă de ceea ce i se întâmpla... Ezitările și unda inexplicabilă de tristețe surprinsă la serata lui Nicolae când rămăseseră amândoi în dreptul unei ferestre, sub privirile soției sale... Imaginea întrezărită prin aburii băii, în casa pictorului, imagine care îl aruncase în trecut, în miezul unei vechi pasiuni, reamintindu-i senzații aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
doamnă. —O doamnă nu te-ar fi lăsat nici să-i ejaculezi în gură, dar n-am observat să te fi plâns de chestia asta, a mârâit ea. De obicei, Julia era o tipă dură, numai că acum, în mod inexplicabil, era pe punctul să izbucnească în lacrimi. Ea se chinuia de zor să fie soția perfectă - era frumoasă, o bucătăreasă fantastică și o artistă în materie de sex - dar, în permanență, era subminată de o femeie care, din punctul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a ridicat în capul oaselor. —Unde să pleci? —Acasă. La telefon a fost Sofia. Paolo și-a rupt o mână. Chiar acum era la spital cu el. O comă, da. Meningită, sigur că da. Chiar și o febră ridicată și inexplicabilă ar fi putut să motiveze o astfel de plecare grăbită. Dar să lași totul baltă și să te întorci acasă numai pentru o mână ruptă? Alison, pur și simplu, nu pricepea. Și nu poate să se descurce singură? Grăbit nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Nu. Căutam în mine urmele strămoșilor mei. Ei au învins „pământurile pustii“. Celălalt negă cu convingere: — Nimeni nu învinge „pământurile pustii“, răspunse, sigur pe sine. Dovada e că toți strămoșii tăi sunt morți, pe când ele au rămas pe loc, la fel de inexplicabile ca atunci când le-a creat Alah. Făcu o pauză, clătină din cap și i se adresă ca și cum s-ar fi întrebat pe el însuși: - De ce le-o fi făcut? De ce El, care e capabil să creeze lucruri minunate, a creat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unui orar spartan, și, dându-și seama dintr-o dată că acest orar se schimbase și că nu-l făcuse să sară din pat la șase fix, ca să aibă o jumătate de oră pentru toaletă înainte de micul dejun, îi produse o inexplicabilă neliniște sufletească. Și tăcerea. Tăcerea apăsătoare din curte, tulburată mereu la acea oră de pălăvrăgeala soldaților înainte de a se face foarte cald, îl obligă să sară din patul de campanie, să-și pună pantalonii și să se apropie de fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-se că n-o vede nimeni. Cu bătaia își intră numaidecât în ritm, dar cu băutul îi mai trebuie ceva timp până să devină mai relaxată. Mesteca temeinic câteva minute, până i se ștergea de pe față expresia aceea de vinovăție inexplicabilă, care urca probabil din viscere. La o adică, foamea poate explica și justifica multe. Uite-o înfulecând posedată de precipitare, mestecând dumicați mari dimpreună cu vorbe gâfâite, șuierate, înghițite și împroșcate concomitent. Povestește de bărbatu-său, milițianul, ce mai pedeapsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cereau ajutor, a determinat corporația perspicace a sergenților să bănuiască cum că În furgonete s-ar afla ascuns acel motan faimos care găsește Întotdeauna o modalitate de a-și lăsa vârful cozii afară când vrea să fie descoperit. Venise apoi inexplicabilul ordin de Întoarcere În cazărmi și imediat au apărut unele murmure ici și colo, născute nu se știe cum, nici unde, dar despre care unii colportori insinuau, În mod confidențial, că ar putea veni chiar din ministerul de interne. Ziarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
rând pentru că ea ocupa singură loja, ceea ce, deși nu se Întâmplă rar, nici nu e frecvent. În al doilea rând pentru că e frumoasă, poate nu cea mai frumoasă din asistența feminină, dar frumoasă Într-un fel imposibil de definit, aparte, inexplicabil prin cuvinte, ca un vers al cărui ultim sens, dacă așa ceva există Într-un vers, scapă În continuu traducătorului. Și, În sfârșit, pentru că figura ei izolată, acolo În lojă, Înconjurată pe toate părțile de gol și absență, de parcă locuia Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr, o privesc cu o sete inexplicabilă și îmi amintesc, ia zi-mi, nu povesteai tu la un moment dat că există nu știu ce medic indian care te-a salvat? Ea râde, nu este indiancă, este din Tibet, iar eu spun, nu contează, important este să fie bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi spune cu răceală, sigur că e frumos și îmi este clar că amândoi ne gândeam în clipa aceea la sânul ferm și fin cu sfârcul negru. Dar zilele trec, iar ea nu mai vine, o aștept cu o înfrigurare inexplicabilă pentru mine, împăcată, întotdeauna când se află în fața mea, trezește în mine un sentiment de frustrare, dar în gândurile mele, îmi este aproape dragă, milostivă, caldă și înțeleaptă, o văd șezând și alăptând, suptul fetiței se confundă cu ciripitul păsărelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
la câte un hotel ieftin ca să fac baie și să mă bărbieresc. Privindu-mă în oglindă, realizam și eu în ce hal ajunsesem. Pielea îmi crăpase de la soare, ochii mi se înfundaseră în orbite, pe obraji aveam pete și tăieturi inexplicabile. Arătam de parcă tocmai mă târâsem afară dintr-o văgăună. Nu-mi venea să cred, și totuși eram eu. La un moment dat, mă aflam undeva pe coasta de nord a mării, în Tottori sau la nord de Hyogo. Îmi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Schimbă tactica și mă atacă. — Știi, continuă el prefăcut, întotdeauna m-a îngrijorat gândul că poate nu l-ai uitat încă pe Patrick. Tresar și întrezăresc o cale de scăpare din acest labirint oribil. Să fie acesta motivul atât de inexplicabilei schimbări a sentimentelor lui? Oare vrea, de fapt, anumite confirmări sau infirmări din partea mea? Eu cred că m-am vindecat de Patrick, susțin eu în șoaptă. Sunt sigură. Dacă mă întrebai acum două-trei săptămâni, n-aș fi știut ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
mărturisit până că l-a omorât și pe Domnul Nostru Isus Hristos. (Depoziția lui Aimery de Villiers-le-Duc, 13.05.1310) Un proces plin de tăceri, de contradicții, de enigme și stupidități. Stupiditățile erau cele ce apăreau mai pregnant și, fiindcă erau inexplicabile, coincideau de regulă cu enigmele. În acele zile fericite credeam că stupiditatea dădea naștere enigmei. Alaltăieri seară În periscop mă gândeam că enigmele cele mai teribile, pentru a nu se dovedi ca atare, se maschează În nebunie. Acum cred În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
lunii și a soarelui”. „Dacă-i pe-așa”, zise Diotallevi, „ceea ce mi-a plăcut mai mult este această trecere În revistă a științelor fortiene”. „Acestea fiind ce?” „De la un anume Charles Hoy Fort, care strânsese o colecție imensă de știri inexplicabile. O ploaie cu broaște În Birmingham, urmele unui animal fabulos În Devon, scări misterioase și urme de ventuze pe coama anumitor munți, neregularități În preajma echinocțiilor, inscripții pe meteoriți, zăpadă neagră, furtuni cu sânge, ființe Înaripate la opt mii de metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cu o săptămână în urmă. Da, nu putuse să se limiteze doar la feliile de jurnal pe care i le înmâna din când în când doctorul. Citindu-le, ajunsese la concluzia că erau cenzurate. Multe acțiuni ale lui Leo păreau inexplicabile, perspectiva era prea strâmtă. Punând informațiile cap la cap, ajunsese să reconstruiască acel puzzle cu piese lipsă care era existența dispărutului. Se apropia de imaginea în ansamblu, the big picture. Ceea ce-l derutase mult timp, fusese sabotajul constant pus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de igienizare, Bossul revine la oalele canope și pescuiește acrobatic, cu o mână, cu noroc, dintr-un vas de tablă mai răsfrânt, o gogonea murată, zemoasă, din care mușcă pofticios, făcându-i cu ochiul Avocatului, încă marcat de o paloare inexplicabilă. Cu mâna cealaltă, Adrianus se scobește fredonând, în buzunarul flendurit al sacoului, scoțând la iveală un pumn de bucăți de pesmet și de firimituri de pâine, numai bune de asortat la gogonea. Ce tot mesteci, tu, acolo, băi, eschimosule? salivează
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
zăpadă, îi induc Poetului un șoc ușor, ca un leșin plăcut. Trece o clipă..., trec două..., trei..., patru..., cinci și vertijul terorii întunecate contenește! Iluminatul public nocturn se redresează până la nivelul standard, iar vâjâiturile, pârâiturile și descărcările luminiscente, ale furtunii inexplicabile de spiriduși și paraziți electromagnetici, încetează. Asta a fost! punctează Îngerul, după ce Garda Albă se împrăștie, revenind la locul ei, de sus. Remiză! Am ajuns și noi la destinație. Și a sosit momentul să ne despărțim... Sigur că da! se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
așa și trebuie să fie, o, emirule, adică, onorate domn' doctor! Bursucii au, întotdeauna, ultimul cuvânt! Soarele strălucește pur, incandescent, ca un scarabeu de aur, peste podul norilor trandafirii și peste rotundul molatic și primitor al poieniței. O chemare nebună-nebună, inexplicabilă, de a adăsta și eu acolo, împreună cu aceștia, în iarbă, sub cerul acela vast, tihnit, ca o lacrimă transparentă a Dumnezeirii îndurătoare și de a gusta desăvârșirea acelei beatitudini nemaiîntâlnite ca și cum eu însumi sunt visat, în vis! îmi aduce un
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu ce spune popa. Au cochetat astfel cu civilizația, dar și-au păstrat cultura. Și, odată cu ea, pofta de viață. Morala fabulei ? M-am tot gîndit la asta, dragă Călin, după ce mi-ai trimis textul tău. Răspunsul este, cred, unul inexplicabil culturalist și derutant politic : românii iubesc prea mult viața pentru a putea iubi în același timp și statul, oricare ar fi acesta. Statul-tată, castrator și ne-firesc, după cum bine știa Eminescu, nu a fost interiorizat ca în Occident, ci a
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
nu știu - și nu am știut niciodată. Cînd am ajuns în dreptul bradului am știut însă că numai acesta miroase așa, că acest miros m-a ademenit prin străduțele din Spoleto, și m-am așezat la rădăcina lui cuprins de o inexplicabilă nostalgie. De la prima mea ieșire, post-comunistă, în lumea mediteraneană, m-a impresionat diferența dintre această lume a pietrei și civilizația noastră a lemnului, dintre ce înseamnă a locui piatra și ce va să zică să locuiești lemnul. Și să fii locuit, într-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
apartenența la o anumită categorie socială electivă. Amenajările interioare exprimă, cu tăceri diferite, tipul de oameni chemați să le populeze, genul de relații și de conversații pentru care au fost făcute, un întreg univers uman de referință fără de care devin inexplicabil mute. Ca și casele făloase din mediul rural, vilele urbane își reclamă astfel, cu alte mijloace și alt orizont, recunoașterea celorlalți : ele au fost făcute pentru a fi privite - și eventual împărtășite - de către cei care ne pot oferi și de la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
doar sus, în clasa politică, și nu doar de ieri, de alaltăieri. Să fie un blestem ?” - se întreabă retoric domnul Boia. Istoricul răspunde imediat și firesc : „Nu, e doar istorie”. În propoziția următoare revine însă într-un mod cu totul inexplicabil pentru un istoric : „Dar poate că înseamnă același lucru”. Iar peste cîteva pagini se întreabă : „Să fi fost un reflex ancestral ?”. Istoria ca blestem și/sau ca „reflex ancestral” ? Nimic din ceea ce stă scris mai apoi în carte nu justifică
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
pe cititor la reflecție și nu se limitează doar să-l informeze despre evenimente „senzaționale”. Prin această modalitate de reflecție teologică putem înțelege caracterul „miraculos” al plăgilor Egiptului. Scopul povestirilor nu e să prezinte aceste fenomene ca neobișnuite și natural inexplicabile. Din contra, este să demonstreze că numai Dumnezeu, și numai Dumnezeul lui Israel, este stăpânul naturii. Nici faraonul și nici magii săi nu sunt capabili să poruncească Nilului, insectelor, lăcustelor, vântului, grindinei, luminii și întunericului. Nu pot împiedica bolile oamenilor
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
sânt doar pitorești, iar eu nu-mi pot permite să vă plictisesc cu o poveste pitorească. Background - asta am fost cu toții pentru cel care a venit și a schimbat ceva în noi sau măcar a lăsat în noi o amprentă inexplicabilă, cel care nu putea să-l bată nici pe Lumpă și care totuși a fost o vreme ascultat și urmat chiar și de Mimi. Tot ce v-am înșirat aici e doar o introducere a acestei, hai să-i zic
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în lumina aurie, în părul băiatului ardeau cârlionți aurii și roșcați, iar fața îi părea luminată de ochii tiviți cu pieliță neagră. Șanțul de sub nări se desena mai adânc ca niciodată. Buzele erau strânse și însuflețite de un zâmbet ciudat, inexplicabil. Tot corpul său îngust, cu mușchii abia reliefați de câte o linie galbenă, cu coastele fine, ușor vizibile, cu picioarele subțiri și ferme, părea o schiță delicată și tulburătoare. Mai scundă, cu cozile prinse în fundele de satin alb, cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]