4,097 matches
-
ajungând asemeni unui ostatec. Însă, ca pasiune, iubirea „își dorește tocmai propria pieire“, se vede în fața propriei morți, ceea ce o și potențează în chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se confundă cu o situație pur logică, formală. Însă cum caută Kierkegaard să clarifice această din urmă diferență? În cazul intelectului, este vorba totuși de o pasiune și de un paradox ce privesc viața distinctă a gândirii. Poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
chip maxim. Aici paradoxul nu mai comportă nimic din ceea ce discută logica obișnuită. Nici măcar ca paradox al intelectului el nu se confundă cu o situație pur logică, formală. Însă cum caută Kierkegaard să clarifice această din urmă diferență? În cazul intelectului, este vorba totuși de o pasiune și de un paradox ce privesc viața distinctă a gândirii. Poate întâlni paradoxul în cel puțin două modalități, fie „într-o înțelegere comună a deosebirii lor“, caz în care impactul ar fi unul fericit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
unul fericit, fie fără această înțelegere, când relația ar fi nefericită, putându-se numi atunci ofensă. Și, cum se precizează imediat, „în străfunduri orice ofensă este suferindă“, o rană vie.<ref id="173">Ibidem, p. 65.</ref> Ce face însă intelectul adâncit în ofensă? Uneori se vede lipsit de reacție, suferind de această lipsă. Alteori pornește atacul împo triva celor paradoxale, fără a scăpa de suferință. Termenii în care discută Kierkegaard sunt infinit sugestivi: „ofensatul, fie că șade cu inima zdrobită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Intelec tul ce suportă șocul a ceva paradoxal este de fapt scandalizat. 170 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 173. 174. În ofensa pe care o suferă el suportă un șoc teribil, scandalul ca atare. Decisiv însă este că, în ofensă, intelectul nu se înțelege pe sine. Ofensă fiind, nu poate ieși din sine („ofensa nu se înțelege pe sine, dar este înțeleasă de către paradox“). Doar paradoxul se poate vedea limpede pe sine și, în această lumină, lasă a se vedea și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sine, dar este înțeleasă de către paradox“). Doar paradoxul se poate vedea limpede pe sine și, în această lumină, lasă a se vedea și ceea ce înseamnă ofensă. Ce se poate vedea însă în lumina paradoxului? Mai întâi, înțelegi bine că ofensa intelectului nu s-ar produce dacă paradoxul nu ar fi realmente trăit. Ceea ce înseamnă că ofensa poate fi socotită o dovadă indirectă a justeței paradoxului. De fapt, în fața paradoxului, intelectul nu vede că este vorba de el însuși, de limitele sale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
vedea însă în lumina paradoxului? Mai întâi, înțelegi bine că ofensa intelectului nu s-ar produce dacă paradoxul nu ar fi realmente trăit. Ceea ce înseamnă că ofensa poate fi socotită o dovadă indirectă a justeței paradoxului. De fapt, în fața paradoxului, intelectul nu vede că este vorba de el însuși, de limitele sale și nicidecum de ceva străin. El ripostează, însă nu vede că în riposta sa nu face decât să caricaturizeze paradoxul, să reia pe dos conținutul acestuia. „Cu cât expresia
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
decât să caricaturizeze paradoxul, să reia pe dos conținutul acestuia. „Cu cât expresia ofensei este mai profund pasională (activă sau suferindă), cu atât mai bine se vede cât de mult îi datorează ofensa paradoxului.“ În definitiv, paradoxul nu este invenția intelectului, nici simpla sa limită. Ceea ce se petrece privește însuși faptul de existență, felul în care cineva devine el însuși ceea ce este. Acest din urmă lucru aduce în față, mai mult ca oricare altul, clipa însăși. Or, filozoful danez înțelege că
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
în jurul clipei se duce toată discuția. Semnificația clipei este decisivă acum, ea desparte învățătura socratică de cea creștină. Devine un alt nume al paradoxului („în forma sa cea mai abreviată, putem să numim paradoxul - clipă“). Doar că, în ofensa sa, intelectul „este o înțelegere greșită a clipei“<ref id="176">Ibidem, p. 68.</ref>. PARADOX ȘI NONSENS 171 175. 176. Câtă vreme își ignoră elementul pasiunii, stă în marginea unei astfel de chestiuni. Se fixează în ofensă, încât aceasta nu devine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
învățăcelul este, vezi bine, tocmai adevărul [căci își reamintește cele adevărate, le obține prin anámnesis], iar ocazia clipei nui decât o glumă, la fel cum nici coperta unei cărți nu face parte în mod esențial din carte.“ Cu alte cuvinte, intelectul nu este dispus să accepte un alt sens al adevărului. Nu se predă clipei imprevizibile și nu cunoaște cum „clipa hotărârii este o nebunie“. Firește, intelectul poate să spună despre clipă că este nebunie, însă în cu totul altă privință
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
coperta unei cărți nu face parte în mod esențial din carte.“ Cu alte cuvinte, intelectul nu este dispus să accepte un alt sens al adevărului. Nu se predă clipei imprevizibile și nu cunoaște cum „clipa hotărârii este o nebunie“. Firește, intelectul poate să spună despre clipă că este nebunie, însă în cu totul altă privință. Nebunia despre care vorbește el când se referă la clipă și nebunia clipei înseși sunt două lucruri complet diferite. „Exprimarea ofensei este: clipa e nebunie, paradoxul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nebunie, însă în cu totul altă privință. Nebunia despre care vorbește el când se referă la clipă și nebunia clipei înseși sunt două lucruri complet diferite. „Exprimarea ofensei este: clipa e nebunie, paradoxul e nebunie; ceea ce paradoxul pretinde este că intelectul este absurdul, ce repetă însă ofensa printr-o rezonanță, ca un ecou.“ Pentru intelect, paradoxul și clipa înseamnă simplă nebunie. Însă în lumina paradoxului, tocmai adevărul acestui intelect se reduce la nebunie. Nu e vorba aici de două oglinzi care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
referă la clipă și nebunia clipei înseși sunt două lucruri complet diferite. „Exprimarea ofensei este: clipa e nebunie, paradoxul e nebunie; ceea ce paradoxul pretinde este că intelectul este absurdul, ce repetă însă ofensa printr-o rezonanță, ca un ecou.“ Pentru intelect, paradoxul și clipa înseamnă simplă nebunie. Însă în lumina paradoxului, tocmai adevărul acestui intelect se reduce la nebunie. Nu e vorba aici de două oglinzi care, cu formele lor diferite, ar sta față în față și fiecare din ele ar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
este: clipa e nebunie, paradoxul e nebunie; ceea ce paradoxul pretinde este că intelectul este absurdul, ce repetă însă ofensa printr-o rezonanță, ca un ecou.“ Pentru intelect, paradoxul și clipa înseamnă simplă nebunie. Însă în lumina paradoxului, tocmai adevărul acestui intelect se reduce la nebunie. Nu e vorba aici de două oglinzi care, cu formele lor diferite, ar sta față în față și fiecare din ele ar descoperi absurdul celeilalte. Căci ofensa este doar starea intelectului ajuns în paradox, fără asumarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lumina paradoxului, tocmai adevărul acestui intelect se reduce la nebunie. Nu e vorba aici de două oglinzi care, cu formele lor diferite, ar sta față în față și fiecare din ele ar descoperi absurdul celeilalte. Căci ofensa este doar starea intelectului ajuns în paradox, fără asumarea acestuia. Iar clipa, cu puterea ei de transfigurare, îi rămâne exterioară, paradoxul însuși îi rămâne ex terior. Intelectul nu poate lua pe cont propriu așa ceva, nici paradoxul și nici clipa în care acesta survine. Nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
sta față în față și fiecare din ele ar descoperi absurdul celeilalte. Căci ofensa este doar starea intelectului ajuns în paradox, fără asumarea acestuia. Iar clipa, cu puterea ei de transfigurare, îi rămâne exterioară, paradoxul însuși îi rămâne ex terior. Intelectul nu poate lua pe cont propriu așa ceva, nici paradoxul și nici clipa în care acesta survine. Nu poate admite „absurdul“ acestei clipe („paradoxul a făcut din intelect absurdul însuși“, afirmă Kierkegaard aici). Nu se poate situa la distanță de ceea ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
puterea ei de transfigurare, îi rămâne exterioară, paradoxul însuși îi rămâne ex terior. Intelectul nu poate lua pe cont propriu așa ceva, nici paradoxul și nici clipa în care acesta survine. Nu poate admite „absurdul“ acestei clipe („paradoxul a făcut din intelect absurdul însuși“, afirmă Kierkegaard aici). Nu se poate situa la distanță de ceea ce proferează logica obișnuită a gândirii. 172 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 177. În acest loc, Kierkegaard îl întâlnește - și nu doar în literă - pe Tertulian din Cartagina
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
177. În acest loc, Kierkegaard îl întâlnește - și nu doar în literă - pe Tertulian din Cartagina. Referința implicită la o afirmație atribuită învățatului creștin este ușor de sesizat. „Ofensa rămâ ne deci în afara paradoxului, iar motivul ei este quia absurdum; intelectul nu a observat asta, însă a observato para doxul, care se ia acum după mărturia ofensei. Intelectul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
implicită la o afirmație atribuită învățatului creștin este ușor de sesizat. „Ofensa rămâ ne deci în afara paradoxului, iar motivul ei este quia absurdum; intelectul nu a observat asta, însă a observato para doxul, care se ia acum după mărturia ofensei. Intelectul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil.“ Nu expresia în latină, reluată aici de două ori, ne trimite
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
definitiv o capcană pe care neo întinde tradiția lungă a unor comentatori, căci ea nu este de găsit în paginile învățatului creștin. Cu toate acestea, în textul vechi ar putea fi identificată o sursa posibilă a ideii cu privire la ofensa proprie intelectului. Nu vreau să spun că Tertulian se află la originea celor scrise de Kierkegaard. Însă, deși îi desparte o istorie întreagă, cei doi se întâlnesc în chip fericit. În Despre trupul lui Hristos, V, 4, se spune: „Fiul lui Dumnezeu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Și este sigur că a înviat după ce a fost pus în mormânt, tocmai pentru că e cu neputință (impossibile).“ A doua parte din prima frază indică deja o asumare deplină a paradoxului. Vorbind în termenii gânditorului danez, gândirea trece dincolo de poziția intelectului și de ofensa acestuia. A PARADOX ȘI NONSENS 173 178. doua parte din a doua frază este invocată în forma impusă prin tradiție (quia absurdum). Iar ceea ce se spune în a treia frază („tocmai pentru că e cu neputință“) poate fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
174 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 179. aparițiile diferite ale acestuia, până la cea care anunță însăși diferența absolută. Nu se mai aduc sub același înțeles atitudini profund diferite: comună, teoretică și existențială. Nu se estompează deloc distanța uriașă dintre paradoxul intelectului și cel al credinței. Și nu se ignoră, cu fiecare caz în parte, elementul decisiv al pasiunii, cel în care paradoxul se poate desco peri pe sine. Iar strategia complicată a intelectului, logica sa vicleană atunci când se vede singur cu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Nu se estompează deloc distanța uriașă dintre paradoxul intelectului și cel al credinței. Și nu se ignoră, cu fiecare caz în parte, elementul decisiv al pasiunii, cel în care paradoxul se poate desco peri pe sine. Iar strategia complicată a intelectului, logica sa vicleană atunci când se vede singur cu paradoxul, este admirabil înfățișată. O poți recunoaște la fel de bine și astăzi, căci între timp nu s-a schimbat aproape nimic. De altfel, nu cred că se poate învăța ceva cu privire la cele absurde
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
94, 148-149 voce ~ 9, 21, 145 voință ~ (vezi „voință“) absurditate ~ a celor naturale 127-129 ~ a celor mirabile 35-37, 42- 46, 53, 64-65, 74, 141, 142, 160, 191 ~ a unor credințe 74, 90-94, 116, 119, 158 ~ a dogmei 147-148, 154 ~ a intelectului 164- 175 ~ a misterului 145, 193 (n. 199) INDEX RERUM 203 ~ ca specie a erorii 77 ~ criteriu al adevărului147- 148, 166 ~ minunată 35, 60, 157, 180, 191-192 ~ vulgară 69, 71, 109, 143 absurdum 9, 49, 69, 81, 146, 156 (n.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
a înșelat fără o anumită aparență de adevăr“. Să acceptăm că este totuși rezonabil așa 76 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 60. ceva, însă ce atitudini sunt posibile în fața celor absurde? „O eroare în care aparența este evidentă și pentru intelectul comun (sensus communis) se numește absurditate. Reproșul ab surdității este întotdeauna un defect personal, care trebuie evitat, în special prin respingerea erorilor.“ Absurditatea unui enunț devine evidentă pentru simțul comun, doar că nu oricine o recunoaște și o evită. Deși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de admis, lucrul în sine este prin definiție incognoscibil.<ref id="65">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura Științifică, București, 1969, p. 25.</ref> Nu i se pot aplica în sens cognitiv categoriile intelectului, căci acestea nu au în cazul său un conținut dat. A crede că poate face obiectul unei experiențe înseamnă a l gândi contradictoriu: este și în același timp nu este lucru în sine. Dimpotrivă, „dacă se admite că reprezentarea noastră
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]