49,761 matches
-
reprezintă amprenta stilistica, dar și de gîndire, a unei ființe extrem de calde, demne, si curajoasă într-un fel care nu exclude timiditate, încrezătoare la limita credulității, în bine și în oameni, cu un optimism aproape naiv, și totodată o forță interioară remarcabilă. Cuvîntul care îmi vine cel mai la îndemînă pentru a o caracteriza pe autoare este princiar, dar nu în sensul concret al termenului, ci mai curînd că un calificativ moral și comportamental. Există, în tot ceea ce povestește Principesa Ileana
O printesă adevărată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17754_a_19079]
-
un lanț de reacții: cele din planul epic, simple episoade materiale (arestarea tatălui pentru a-l împiedica să vorbească cu fiul, bruscarea vecinilor binevoitori, urmărirea insolenta a agenților ș.a.) au menirea de a-l împiedica să ajungă în planul memoriei interioare, adică al unei așa-zise revelații, un revelator fotografic mai degrabă pe care se reconstituie, cu mare efort și cu concursul unui mare număr de personaje episodice, piese dintr-un imens puzzle, trecutul, istoria adevărată, începînd cu tinerețea părinților săi
Căutarea ca initiere by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/17797_a_19122]
-
un contur evanescent, nedus până la capăt, le dă viață. Semnul acesta, eminamente plastic, dar totodată - adesea - si gestual, ilustrând, vreau să spun, o dinamică prin excelență spațială, nu e câtuși de puțin arbitrar, deși e condiționat de imboldurile unei simțiri interioare care își caută expresia sfidând capcanele imaginarului. El introduce nu perspectivic, ci aluziv - prin simpla traiectorie în forță a brațului - în câmpul plan al imaginii un factor tridimensional. Dar asta, cu respectul unor criterii, subordonat unei legități. Bogdan știe ce
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
neliniștitul "optzecist" genera imagini poetice somptuoase, metafore strălucitoare ori acel "derizoriu fabulos" (Gh. Grigurcu) la care s-au oprit toți cei ce au scris despre el, pregnanta inserțiilor suprarealiste și tenacitatea de a urmări pînă foarte departe epicitatea aventurilor sale interioare, cu ambiții mimat-silogistice, par să se fi domolit sub o crustă elegiaca. Încadrat de Al. Mușina în direcția unei "poezii a textului" în proliferare de semnificant, Traian Ț. Cosovei tinde să se îndepărteze de colegii săi Florin Iaru, Mircea Cărtărescu
Despre o anume tristete by Victoria Luță () [Corola-journal/Journalistic/17829_a_19154]
-
și cu o trupă în adevăratul sens al cuvîntului. Ei i s-a adăugat pe parcurs un excepțional compozitor de muzică originală pentru scenă, Adrian Enescu. Dar mai este ceva, bănuiesc, care poartă această montare într-o zonă a libertății interioare, a unui soi de aristocrație teatrală: dorul de Giorgio Strehler. se simte minunată și protectoare peste acest spectacol. Tonurile costumelor, eclerajul atît de rafinat, jocul umbrelor chinezești, imaginile picturale, stilul rostirii, toate ne duc cu gîndul la Insula sclavilor, la
Aripa lui Strehler by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17816_a_19141]
-
vorbeam pornesc de la prezumția de vinovăție a literaturii publicate în România în acest interval. Dacă a trecut de cenzură, inseamna ca literatura s-a supus normelor acestei instituții, cu alte cuvinte nu conteaza ideea că autorul pornește de la libertatea lui interioară și că el are de-a face, la un moment dat, cu instituția cenzurii. Contează strictă existența a cenzurii, ca barieră. O asemenea viziune nu diferă prea mult de aceea a cenzurii din anii ^50 cînd literatura era judecată după
O discretă ghilotină by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17839_a_19164]
-
public. Ascuțimea și ingeniozitatea sînt termenii generici, aleși de Gracian pentru a desemna știință exprimării elegante, potrivirea fericită a vorbelor, percutanta mesajului, elegantă și capacitatea să de a convinge. Spre deosebire de alte cărți ale lui Gracian, care prescriu norme de comportament interior și exterior, în Ascuțimea și arta ingeniozității Gracian nu își dădăcește direct cititorul cum să vorbească ales, ci îi oferă exemple celebre, pilde ale unor mari scriitori și oratori din trecut. Reflectînd la aceste vîrtuți retorice, spaniolul încearcă totodată să
Gratia de altădată by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17820_a_19145]
-
Dorin-Liviu Bîtfoi Mircea Vulcănescu era o "structura bivalenta", precizează Ștefan J. Fay în Sokrateion. Pe de o parte, conformația elevat ascetica a maestrului; aspirația lui către concluziile simple și profunde ale firii; pecetea unui ortodoxism asumat, cu izvoare interioare. Vom regăsi ușor voluptatea renunțării la care Vulcănescu vibrase cândva, evocând ambianța austera a casei lui Nae Ionescu. Pe de altă parte, talentul cel lumesc, orientat în surprinzător de multe direcții - de la cele mai savante discipline și până la ingeniozitatea cerută
Singurătatea unui mentor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17843_a_19168]
-
mătreața." Aceasta spectaculoasă reconstituire a unei perpective inedite asupra existenței se datoreaza exclusiv curiozității intelectuale a autorului și aptitudinii lui de a-si imagina situații existențiale. Se datorează, pentru a ne exprima sintetic, talentului sau literar. Nu întâmplător, asemenea portrete interioare ale unor personaje întâlnim numai în scrierile unor autori importanți, fie ei și din secolul trecut (în scrierile lui Slavici și Eminescu, de exemplu). Este adevărat, Ț. O. Bobe tinde să se joace de-a literatura și aceasta luare în
AUTORI TINERI LA PRIMA CARTE by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17859_a_19184]
-
rînd, radiografia unui secol a cărui dinamică este fără precedent în istoria umanității. Mai mult decît o cronologie a artei ca fenomen de sine stătător, acest album este o panoramare a existenței însăși, o analiză, prin imagine directă, a chipului interior pe care omenirea și-l descoperă din mers. În acest sens, compartimentele unei asemenea prelungite reflectări sensibile, cu alte cuvinte capitolele albumului, sînt chiar marile momente - de criză, de echilibru, de narcisism sau de revoltă - pe care omul le traversează
O panoramă a picturii moderne by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17867_a_19192]
-
un spirit avangardist, o conștiință care pîndește armoniile inalterabile de dincolo de lumea fenomenala. Așadar, cei doi artiști, chiar dacă au străbătut același timp, au înfruntat în mod distinct istoria și sînt radical diferiți atît că experiența imediată cît și că experiența interioară: Ion Popescu-Negreni a fost prizonier în Rusia și a cunoscut infernul siberian, Vasile Dobrian a experimentat incoerenta istoriei (și toate fracturile derivate) în cercurile avangardiste, în apropierea acelor spirite protestatare care încercau, vehement, remodelarea realului. Acestor mari deosebiri, care privesc
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
Casandra, de mulțumire pentru titlul acordat, m-a emoționat și m-a pus pe gînduri, în același timp: cîtă noblețe și modestie, cîtă rigoare și zburdălnicie, menținînd cuvîntul în haină academică, dar liber, fără încorsetări ridicole. De fapt, cîtă libertate interioară! Cît simt al valorii și al măsurii! Cîtă prețuire a prietenilor, a colegilor! Rasă boierilor este pe cale de dispariție. Cum să o ocrotești? " A venit la dumneavoastră în vizită Gaev!" A spus, aplecîndu-se pînă la pămînt, Radu Penciulescu, în finalul
Eu sînt Gaev! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17895_a_19220]
-
analiza scene din piesele lui Shakespeare, de multe ori proza-cheie mă ducea cu gîndul la finețea și rigoarea intervențiilor chirurgicale pe creier. Se năștea o armonie, o reconciliere a gestului cu cuvîntul, a minții cu trupul. Dar și o rătăcire interioară în căutarea răspunsurilor la marile întrebări existențiale. Penciulescu era și aproape, si departe. Și cufundat în marile probleme ale personajelor shakespeariene, încercînd să croiască drum printre mii de liane, capabil să creeze comunicarea adevărată într-o ciudată pădure Arden. Dar
Eu sînt Gaev! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17895_a_19220]
-
analitice, se aflau eșantioane, mostre. Atelierele Maestrului au fost nu doar școală profundă. Au fost un răgaz spiritual. Un fel de vagabondare prin lumea lui Shakespeare și Cehov alături de un Lord. O mare șansă de a pleca în căutarea libertății interioare și creatoare, cea mai splendida și aventuroasa călătorie a ființei. A fost pentru un timp la timona Radu Penciulescu."
Eu sînt Gaev! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17895_a_19220]
-
dar și eseistica de înalt nivel, pe fundalul entuziasmului "lumii (încă) noi", înregistrat firește pe scări diferite. Ultima secțiune, Scara de serviciu, conține materiale care îl privesc direct pe Gheorghe Crăciun: dificultățile debutului sau cu amînări și umilințe repetate, motivația interioară a scrisului, vise reamintite și repovestite etc. Scară este aici una mai degrabă interioară, caracterul personal și capricios de jurnal dintr-un "caiet de teze" explică multe afirmații surprinzătoare. , dialogul la care ne invită autorul ar acoperi o mare varietate
Pe scările lui Gheorghe Crăciun by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17890_a_19215]
-
pe scări diferite. Ultima secțiune, Scara de serviciu, conține materiale care îl privesc direct pe Gheorghe Crăciun: dificultățile debutului sau cu amînări și umilințe repetate, motivația interioară a scrisului, vise reamintite și repovestite etc. Scară este aici una mai degrabă interioară, caracterul personal și capricios de jurnal dintr-un "caiet de teze" explică multe afirmații surprinzătoare. , dialogul la care ne invită autorul ar acoperi o mare varietate de tonalități: de la solemnități teoretico-literare și îngrijorări antropologice la conversație ușoară de cafenea (sau
Pe scările lui Gheorghe Crăciun by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17890_a_19215]
-
ci configurează energic un profil nu tocmai comun: Desfășurînd mitologia eșecului, confesiunea sîrbiană nu cunoaște nici o disciplină litotică, nici un scrupul introspectiv, nici un chestionar al propriilor himere, ispite, interese, opțiuni. La drept vorbind, nu este confesiune (în sensul modern, de neliniște interioară) ci declarație: patetică, ultimativă, acuzatoare. Mai mult, testamentară, prin urmare imposibil de relativizat. Invocînd proximitatea morții, ne aduce pe un teren unde nuanțele și interpretările sînt interzise, sub jurisdicția cuvîntului din urmă." (17) Și în ceea ce privește mesajul politic al operei sîrbiene
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
inaugurat, în 1918, seria cărților antirăzboinice lipsite de exclamații patriotarde. Analizând minuțios proza ignorată, dl Liviu Grăsoiu găsește că, "descrierile lui Topârceanu, chiar și în proză sunt ale unui maestru. Dozarea lor are ca rezultat o mișcare neîntreruptă, un ritm interior supus mereu realismului de la care nu se abate". Capitolul final analizează marile poeme ce alcătuiesc de fapt "centrul de greutate" al operei poetului: Rapsodiile, Balada munților, Balada morții. Aici "îl găsim cristalizate experimentele de meșteșugar virtuoz într-ale versificației, îi
"Cazul" Topârceanu by Ioana Diaconescu () [Corola-journal/Journalistic/17210_a_18535]
-
vagă a direcției spre care te miști sau zbori în raport cu puterea și cu dorința. Astfel cuvinte-scopuri ale vieții, cuvinte-program ca - reușită, realizare, satisfacție, fericire și chiar dragoste, plăcere, veselie, frumusețe, sănătate, bunătate, cinste, onoare etc. se integrează apriori în orizontul interior, fără împotrivire. Programul se află undeva în spațiul fictiv, întunecat al vieții interioare. Cuvintele abstracte definite ca "scopuri" în program amintesc cu insistență obsesivă ce ai de făcut pentru a-l realiza. Pașii, mișcările, sentimentele, dorințele se ordonează și se
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
dorința. Astfel cuvinte-scopuri ale vieții, cuvinte-program ca - reușită, realizare, satisfacție, fericire și chiar dragoste, plăcere, veselie, frumusețe, sănătate, bunătate, cinste, onoare etc. se integrează apriori în orizontul interior, fără împotrivire. Programul se află undeva în spațiul fictiv, întunecat al vieții interioare. Cuvintele abstracte definite ca "scopuri" în program amintesc cu insistență obsesivă ce ai de făcut pentru a-l realiza. Pașii, mișcările, sentimentele, dorințele se ordonează și se succed, după program. Eșecurile sunt definite ca încălcări de program. Ele sunt dureroase
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
un conținut și un program!! Verbalizarea Evident, nu poate exista un singur program pentru toată lumea. Această imposibilitate devine însă o realitate prin faptul acceptării ei, necondiționate. Adică cum se petrece asta? Prin forța cuvintelor, noțiunilor... Ele se instalează în spațiul interior pe care îl stăpânesc apoi prin sunetul lor clar și aparent univoc. Ele par a semnifica totdeauna același lucru, adică par a nu se schimba și sugerează o lume bine fixată, a unor sensuri imanente. Atunci când cunoști un cuvânt ai
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
posezi și lucrul indicat, pe vecie. Apoi când se întâmplă să-l pierzi, alt cuvânt fixează această semnificație la fel de definitiv. Adică rosturile lumii acesteia schimbătoare sunt anunțate în mod clar și irevocabil și imediat interiorizate, de fapt - verbalizate. Verbalizarea vieții interioare constituie o nouă realitate având o altă consistență. Ea rezonează în interiorul eului ca o muzică sacadată, monotonă, repetitivă. Din când în când însă răsună câte un cuvânt fatidic care anunță sau amintește o catastrofă. El te umple de groază ori de câte ori
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
parfumul inițial al concretului, dar și-au împrumutat o autoritate severă, decisă, indiscutabilă. Cuvintele acestea sunt câteodată de neînțeles, goliciunea lor este evidentă. Gândirea rătăcește în jurul lor fără spor. Prin neostenită repetare capătă însă o funcție ritmică. Ele modelează ritmul interior al vieții - creează structuri verbale personale destinate eului beneficiar. Apare o fizionomie abstractă "proprie" în care cuvintele-scop, cele care definesc aspirațiile se repetă cu obsesivitatea proprie dorințelor încă nerealizate. Noua fizionomie interioară se împlântă din ce în ce mai adânc în viață. Până într-
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
capătă însă o funcție ritmică. Ele modelează ritmul interior al vieții - creează structuri verbale personale destinate eului beneficiar. Apare o fizionomie abstractă "proprie" în care cuvintele-scop, cele care definesc aspirațiile se repetă cu obsesivitatea proprie dorințelor încă nerealizate. Noua fizionomie interioară se împlântă din ce în ce mai adânc în viață. Până într-atât de adânc că se substituie eului însuși. Eul se transformă într-un program de viață abstract. Abstract și fictiv Cum să-mi explic această bizară folosire a latențelor din viața interioară
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]
-
interioară se împlântă din ce în ce mai adânc în viață. Până într-atât de adânc că se substituie eului însuși. Eul se transformă într-un program de viață abstract. Abstract și fictiv Cum să-mi explic această bizară folosire a latențelor din viața interioară? Cuvinte cu sensuri repetabile care ordonează viața aducând-o mereu înapoi către un scop stabilit inițial. Această constantă rațiune inițială devine o "înfățișare" dorită a fizionomiei interioare. Apoi înseși aparențele vieții "reale" trebuiesc închipuite pe cale fictivă potrivit cu întinderea prezumtivă destinată
Programul nostru cel de toate zilele by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17178_a_18503]