1,545 matches
-
care-l văd: nicicum. Nu fă nimic, doar așteaptă. Singurul mod pe care-l știu ca un individ să pătrundă în inteligența umanității dobândită pe îndelete este să refacă pașii. Bineînțeles, unele idei vechi erau greșite, unele poate au devenit irelevante pentru lumea de azi, și prin urmare nu mai sunt la modă, dar când tragi linia la final, orice student trebuie să repete toți pașii ontologia trebuie să recapituleze filogenia de fiecare dată. Și atunci, ce ar trebui să facem
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
nu mai exista nici o îndoială: infinitatea și zero sunt inseparabile și esențiale pentru matematică. Matematicienii nu au avut de ales; erau nevoiți să învețe să trăiască cu ele. Pentru fizicieni, însă, zero și infinitatea păreau a fi două noțiuni absolut irelevante pentru explicarea fenomenelor din univers. Adunarea infinităților și împărțirea la zero puteau face parte din matematică, însă natura nu avea legătură cu ele. Sau cel puțin așa sperau oamenii de știință. În timp ce matematicienii descopereau ce relație există între zero și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
explozia presei scrise a emancipat cuvântul tipărit, aruncându-l din strânsoarea „logocrației populare” în frenezia fără perdea a „democrației originale”. În noua ordine discursivă, diferențele dintre adevăr, minciună, speculație, ficțiune, fantasmă și calomnie erau (și uneori par să fi rămas) irelevante și, oricum, insesizabile. Jurnalismul românesc postcomunist, născut la „locul de muncă” - Casa Presei Libere, fostă Casă a Scânteii, este locul simbolic al acestei generații spontanee - și rezistent vreme de cel puțin un lustru la profesionalizarea precedată de formare riguroasă, a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Calea Victoriei 120 nu a avut decât un sprijin material sporadic și imprevizibil; s-a fixat multă vreme pe o țintă generațională perdantă în timp (vârstele a doua și a treia); a promovat o agendă oarecum lipsită de atracție, deși nicidecum irelevantă (dimpotrivă!), pentru generația tânără, mai interesată la început de câștigarea propriei nișe, pe care și-a definit-o în jurul anului 2000 (reprobarea comunismului ca teorie, practică și memorie, politicile economice și sociale, toate dificultățile și crizele vieții reale etc.); și-
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cuvinte, e adevărat că înalta cultură sau (autoînșelătoarea) „rezistență prin cultură” trebuie să aibă prioritate în raport cu obligația morală de a te opune tiraniei 17? Noica și cei care l-au urmat au încercat sistematic să sugereze că biografia gânditorului este irelevantă, doar activitatea sa spirituală contează. Astfel sperau cu toții că puteau ignora vocile tot mai numeroase care îl acuzau pe Noica fie de colaborarea cu comuniștii, fie de susținerea Gărzii de Fier, fie de amândouă. Asemenea confraților săi interbelici fugiți în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
a istoriei este însă Harry V. Jaffa), avându-și originile simultan în trei direcții de gândire: singulara hermeneutică „originaristă” a lui Strauss, intensivă și oarecum structuralistă, care neglija orice nu se găsea în raporturile complexe (dar pentru care contextul este irelevant) dintre cuvinte și propoziții; deductivismul economiștilor laissez-faire veniți tot din lumea germanofonă, ca Hayek și Mises, cărora li s-a alăturat Milton Friedman; tradiția școlii neotomiste de la Chicago, reprezentată de Robert Hutchins și Mortimer Adler (la rândul lor, cu surse
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
putin infidela, daca nu chiar greșită 99, apărătorii ideii "poezie pure"100, Ion Barbu numărându-se printre ei, au identificat în poetul american un precursor, plasându-l printre primii apărători ai ideii impersonalității în arta. Iată-l: Să eliminăm, ca irelevanta pentru poem, per se, circumstanță - altfel spus necesitatea - care, în primul rând, a generat intenția compunerii poemului 101. Poetul român nu gândea altfel: "Marile realizări", spune el, într-o frază cu vădite tonalități poești, "iau totdeauna înfățișarea unei protestari nelămurite
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
sau nu o poziție socială particulară este un status tutor depinde în parte de situație. De exemplu, la locul de muncă un profesor femeie este mult mai probabil să fie "profesor". Realitatea că ea este și "femeie" probabil poate fi irelevant. Pe de altă parte, o femeie care lucrează ca jocheu sau în oricare profesie unde femeile sunt o prezență mai puțin comună, să zicem pompier, probabil va fi văzută ca având statusul tutor de "femeie". Statusurile tutor pot de asemenea
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
lină, normală a societății. De obicei, oamenii acționează așa cum alții se așteaptă să acționeze, iar conceptele morale de "drept", "natural" și "bun" devin asociate cu aceste moduri obișnuite de comportare. Nu totdeauna regulile funcționează eficient. Ele pot deveni învechite sau irelevante din cauza schimbărilor sociale rapide. Oamenii încearcă să se adapteze la noile condiții urmând modurile "onorabile", verificate în timp, dar în loc de satisfacții ei experimentează sentimentul frustrării și al nefericirii. Ordinea și predictibilitatea sunt înlocuite de confuzie și haos. Aceasta este condiția
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
fie aceasta română sau maghiară" (Roller, 1952, p. 178). Factorul etnic nu juca așadar niciun rol în politica principelui valah. Departe de a aspira la făurirea unității naționale, Mihai a încercat să constituie un "stat centralizat" în care etnia era irelevantă, ca formă politică de luptă împotriva dominației otomane: "Unirea în lupta împotriva jugului otoman era un factor important pentru constituirea unui stat centralizat. Dar încercarea de a uni Țările Române împotriva Turcilor era șubredă, pentru că nu era o suficientă bază
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
prepara terenul ceremonial, a văzut lumina tiparului în 1979, semnată fiind de reputatul istoric David Prodan cu titlul Răscoala lui Horea. Interpretarea este cea convențional marxistă: răscoala țărănească a avut un caracter exclusiv de clasă, diferențierile de naționalitate fiind complet irelevante. Intensificarea tranziției către naționalism a făcut ca până în 1984 interpretarea clasială a răscoalei să nu mai fie satisfăcătoare politic. În strâns racord cu noile sensibilități naționale ale partidului, Ștefan Pascu a publicat în 1984 varianta naționalistă a evenimentului, sub titlul
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
F. Nietzsche (1998, p. 171). Statul-națiune a fost zidit politic pe temelia de cele mai multe ori fictivă asigurată de un trecut monumentalizat. Faptul că, în cele mai multe cazuri, această istorie monumentalistă a fost alcătuită din "tradiții inventate" (Hobsbawm, 1983; Lewis, 1975) este irelevant. Un trecut monumental, populat de figuri istorice titanice, a fost imaginat ca prolog al unui prezent ce aspira spre aceeași monumentalitate; d) sacralizarea trecutului - momentul apoteotic al acestui crescendo al patosului național se împlinește în sanctificarea trecutului și canonizarea protagoniștilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
jocului de limbaj; nici cel puțin ca un ceva; căci cutia ar putea să fie și goală. [Ă] Asta înseamnă: Dacă construim gramatica expresiei senzației după modelul «obiectului și desemnării», atunci obiectul nu mai este luat în considerație deoarece este irelevant.“38 Prin această splendidă alegorie, ideea limbajului privat este prezentată și, în același timp, respinsă, ca ceva ce nu poate fi gândit. Expresiile unui limbaj nu pot numi sau descrie obiecte care sunt „private“. Un „limbaj privat“ nu este, de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Și chiar dacă ele, stările afective, sunt mai mult sau mai puțin conștientizate (de către parteneri), acestea le influențează într-o măsură mai mare sau mică comportamentele, reacțiile, părerile, atitudinile unuia față de celălalt. Prin urmare, analiza relațiilor interpersonale ar fi incompletă, superficială, irelevantă, dacă n-am intra pe cât putem noi mai profund și în acest orizont al existenței umane, sociale. Avem de-a face cu energii, intersecții, confruntări, deschideri sau închideri, cu lansări sau retrageri, cu entuziasme sau dezamăgiri. În era hipertehnologizării și
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
Recunoașterea trebuie să aibă valoare personală. Valoarea în bani a recunoașterii nu este importantă atât timp cât contează pentru cel care o primește. Dacă duce la crearea unei amintiri pozitive a unei anumite împliniri, suma de bani cheltuită pentru această recunoaștere este irelevantă. Tricourile, ibricele pentru cafea sau brelocurile vor avea valoare numai dacă sunt asociate cu sau dacă îi amintesc persoanei de o realizare care a făcut-o mândră. Dacă le spui oamenilor să fie mândri, aceasta nu înseamnă că vor deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
un ceva; căci cutia ar putea să fie și goală. [Ă] Asta înseamnă: Dacă construim gramatica expresiei senzației după modelul «obiectului și desemnării», ÎNȚELEGEREA FILOZOFICĂ: „A VEDEA MAI BINE“ 285 atunci obiectul nu mai este luat în considerație deoarece este irelevant.“38 Prin această splendidă alegorie, ideea limbajului privat este prezentată și, în același timp, respinsă, ca ceva ce nu poate fi gândit. Expresiile unui limbaj nu pot numi sau descrie obiecte care sunt „private“. Un „limbaj privat“ nu este, de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
relației pe termen lung; ei investesc Într-o legătură În care se dezvoltă așteptări de reciprocare și care se dovedesc a fi mecanisme adaptative complexe alternative construcțiilor instituționale precum contractele sau integrarea ierarhică. Cu toate acestea, construcția instituțională nu este irelevantă atât timp cât actorii colectivi implicați sunt organizații, iar schimburile au totuși loc În cadrul reglementat al pieței. Totuși, mecanismele asiguratorii ale instituțiilor nu sunt suficiente pentru generarea cooperării, fiind complementate, Într-o măsură decisivă, de Încrederea interpersonală rezultantă a relației durabile, implicate
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și relații atestând supraviețuirea textului ca atare. Numai În ultimul caz, când el reușește să se sustragă uscăciunii documentului și impersonalității documentarului, ficțiunea jurnalieră are șanse de a Învinge. Tema autorului În plan formal-teoretic, problema morții e la fel de relevantă ori irelevantă ca oricare altă chestiune luată În discuție de filozofie. În celebra Apărare, Socrate bagatelizează semnificația morții, substituindu-i caracterul irevocabil de paradox ori de silogism, transformând-o Într-o simplă materie brută a filozofării: Iar eu aș săvârși Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
demers de natură poetică, nu e fără folos următoarea Întrebare: În ce măsură obsesia morții conferă literaritate genului ca atare? Răspunsul, ca În orice chestiune legată de aspectele normative, prescriptive, ale textului literar, nu e simplu. În plus, el riscă să devină irelevant prin analogie: obsesia morții poate conferi literaritate jurnalului În măsura În care literatura admite, ca un caz particular al ei, jurnalul intim! Cu adevărat relevantă e o altă ipostază: jurnalul e un gen care, În mod programatic, se opune morții. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o zi ireparabilul se va petrece. Îl voi vedea dintr-o altă viață, voi da ușor disprețuitor și ușor amuzat din cap recunoscând totul dintr-o lume complet diferită, o lume În care așternuturile unui tânăr faun blond sunt complet irelevante; mai mult chiar, de neconceput, nedorite. Căutarea altei lumi, a celeilalte variante a infernului blând ale cărui resurse le epuizase demult devine, treptat, o veritabilă obsesie. Partea vulnerabilă a existenței sale e legată de imaginea mamei, modelul de care fuge
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
notele lui Henri BeyleStendhal și patetismul rece al frazelor fără șir Înscrise În jurnalele lui Tolstoi? Dar tragismul cutremurător din Însemnările lui Kafka și scriitura albă, impasibilă, a lui Camus? Firește, asemănările nu sunt de suprafață. Mai mult, ele sunt irelevante atâta vreme cât vrem să comparăm cantitatea sau calitatea informației oferite. Toate acestea rămân lipsite de semnificație chiar dacă ne-am strădui să le redăm vechile contexte. Dar În egală măsură ele se dovedesc extrem de grăitoare la o analiză de caz. Puse sub
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
între națiuni definesc în mod dramatic străinii, necunoscuții și inamicii". Totuși, chiar dacă acest lucru este valabil pentru sfera publicului în statele-națiune delimitate, granița între cunoscuți și necunoscuți cu privire la minciună este mult mai relativă în alte contexte. Acolo unde statul-națiune este irelevant, ca în cazul populației Navajo, sau în dezordine, ca în țările moderne sfîșiate de diviziuni etnice și religioase, tranzacțiile publice sînt guvernate de categorii înguste. În sfera vieții private, membrii familiilor și prietenii apropiați sînt uneori tratați altfel decît necunoscuții
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
simt, fie într-o manieră naturală sau exagerată; ei pot învăța alternativ să afișeze și o expresie neutră. Cu alte cuvinte, copiii pot învăța să nege, să modifice, să se eschiveze, să-și ascundă reacțiile, să inventeze, să introducă aspecte irelevante și să omită informații importante. DePaulo și Jordan spun că deoarece negarea este "cea mai simplă tactică din punct de vedere cognitiv" a acestor tehnici, ea poate fi deprinsă la începutul procesului de dezvoltare, însă în rest tot ce au
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
literare și imaginative. În loc să încerce să descopere dacă a vrut sau nu Castaneda să inducă publicul în eroare și, de asemenea, să-și păcălească îndrumătorii de la universitatea din California, unii comentatori postmoderniști (cf. de Mille 1980) au considerat această problemă irelevantă. Silverman (1975:xi) spune: "Pe mine nu mă interesează absolut deloc dacă "evenimentele" relatate de Castaneda au fost reale sau nu". Însă în ce calitate face Silverman această afirmație? Probabil mai degrabă în calitate de cititor al cărții lui Castaneda decît în calitate de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
justiția tradițională. Justiția tradițională a fost descrisă ca fiind „formalizată”, „logică”, „mecanică”, plasând astfel accentul pe procesul identificării „legii drepte” sau al principiului legal aplicabil problemei de rezolvat. Acest tip de abordare conduce la considerarea evaluării deciziei legale ca fiind irelevantă, important fiind doar faptul că legea a fost aplicată corect. În urmă cu un secol, abordarea a fost reanalizată și s-a dezvoltat noțiunea de jurisprudență sociologică, în sensul că legea trebuie să caute relația dintre sine și efectele sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]