2,990 matches
-
lac, mlaștină, baltă, mocirlă“, limbile romanice au păstrat din latină doar termenii lacus (transmis tuturor limbilor romanice actuale, cu excepția francezei), stagnum (moștenit în italiană, retoromană, franceză, occitană, catalană și spaniolă) și palus (prezent cu sensul din latina clasică doar în italiană, vechea franceză, vechea spaniolă și vechea portugheză; rom. pădure are la origine tot cuvântul paludem (ac. al lui palus, -udis), dar cu evoluție semantică aparte, legată de natura mlăștinoasă a vechilor păduri din preajma Dunării). Celelalte cuvinte românești și romanice aparținând
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
este foarte mare: o sută nouăzeci și trei, ceea ce reprezintă 7,47% din totalul acestuia. Împrumuturile din franceză ocupă rangul V, iar, dacă ținem seama și de etimologia multiplă (multe cuvinte au pătruns nu numai din franceză, ci și din italiană sau chiar din latină, luată ca model de Școala Ardeleană), numărul lor crește la cinci sute șaptezeci și unu, adică ,12%. Unor cuvinte ca dată, deja, destin, a deveni, cu origine numai franceză, li se pot alătura unele cu etimologie
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
franceză, li se pot alătura unele cu etimologie multiplă ca a declara (fr., lat.), definitiv (fr., lat.), delicat (fr., lat.), deputat (fr., it.) etc. Sunt mai puțin numeroase cuvintele împrumutate numai din latină (castel, delict, insulă etc.) sau numai din italiană (a costa, locotenent, maestru, piață etc.) care au fost selectate în vocabularul reprezentativ al limbii române: treizeci și opt (1,47%) sunt numai latinești și cinci sprezece (0,58%) sunt numai italienești. Cuvinte germane Cuvintele de origine germană au pătruns
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
are un reper istoric care să o confirme. În consecință istoricii caută mărturii despre limba autohtonilor în limba albaneză, considerată singurul dialect tracic perpetuat din antichitate până în prezent. Toate limbile nenormate evoluează. Româna nu este latina populară mai mult decât italiana, franceza sau spaniola. Latina nu mai există niciunde ca limbă vie. Atunci de ce să presupunem că albaneza este limba ilirilor atestați de Herodot și că ea ar fi singura mărturie despre traci? Dacă latina nu ar fi fost scrisă, mărturie
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca fiice, ceea ce a dus la imaginarea unui început gramatical unic pentru toate limbile. La problema originii limbii s-a ajuns în epoca modernă prin cercetarea comparată a limbilor scrise. A fost simțit mai întâi faptul că limbi precum franceza, italiana, spaniola sunt „limbi surori” și au ca „limbă mamă” latina. Ulterior s-a constatat aceeași înrudire între latină, greacă și sanscrită, de unde s-a conchis că și ele vor fi avut o sursă comună care este posibil să nu mai
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
triburilor, el îi supune pe toți slavii unei puternice influențe germanice. Pentru perioada poloneză de după anul 1000 d. Hr. autorul marchează următoarele influențe: 1) ceho-latină prin creștinism; 2) mic-burgheză prin nemți; 3) maghiară, după anul 1500; 4) tot atunci cea italiană, incomparabil mai puternică; 5) franceză, după anul 1700. În afară de acestea, mai sunt pomenite ca nesemnificative influențe rusești, românești, evreiești. În concluzie Brückner, analizând limbile indoeuropene ca pe un fenomen aparte, reduce începuturile acestora la celulele ovarului arian din care principiul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu numele acesta mare astfel corupt. Ei își aminteau de Traian și de locurile glorificate prin numele său, precum și de virtuțile și calitățile lui antice” (p. 227 urm.). 2. Limba română a apărut direct și nestrămutat din latină, ca și italiana. Ambele popoare, român și italian, sunt vlohi, vlahi, romani. Aceste identități justifică aprecierea că româna are lexic atât latin cât și italian: „Limba ieste dovada că în graiul nostru până astăzi sânt cuvintele, unile letinești, iar altele italienești. Să miră
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
miră un historic anume Cavație, dzicând: «De mirat lucru ieste că limba moldovénilorŭ și a munténilorŭ mai multe cuvinte are în sine râmlenești, decât a italienilor», măcar că italianul tot pre un locŭ cu râmlénii. Ce acéia nu-i divă, că italianii târziu ș-au scornit limba din letinească. Și întru unile voroave peste samă își aduce cu a noastră” (p. 247 urm.). 3. Costin admite, înaintea celui de al doilea descălecat, un proces de transformare a latinei, asemănător celui care a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
din letinească. Și întru unile voroave peste samă își aduce cu a noastră” (p. 247 urm.). 3. Costin admite, înaintea celui de al doilea descălecat, un proces de transformare a latinei, asemănător celui care a făcut trecerea de la latină la italiană, proces pe care îl numește stricarea vorbirii latine sau coruperea ei: „Iar vremea a stricat și vorbirea lor, limba latină curată, căci ce nu strică vremea în veacuri lungi? Unde trebuia să fie Deus, avem Dzeu sau Dumnedzeu, al mieu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
amintească, fie prin început, fie prin terminație, fie prin mijloc, originea sa dintăi. Unele cuvinte au rămas chiar întregi: barba - barba, așa și luna, iar altele cu foarte mici deosebiri” (p. 226); limba română este „adevărată latină, stricată, ca și italiana” (p. 212); „...așè și graiul românilor pre aceste locuri cu îndelungată vreme și răsipă lăcuitorilor, romanii de supt aceste locuri, care pustiindu-să de năvala tătarâlor, să mutase... ș-au stremutat și graiul” (p. 271). Explicând evoluțiile latinei către o altă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unde locuiesc principii, în Țara Oltului și în tot Maramureșul; așa de tare s-a înmulțit poporul, ca și cum n-ar fi descălecat nici unul din Maramureș și de la Olt. Și au o limbă mult mai frumoasă și mai apropiată de cea italiană, mai ales maramureșeanii; ei nu sânt supuși nimănui, liberi, nu slujesc până azi nici unui stăpân” (p. 229). 6. Evident că în starea jalnică în care au trăit în munți romanii nu au putut avea nici credință creștină și nici scriere
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
față de it. bianco; civitas/cetate: città; dominus/domn: signore, mensa/masă: tavola, verbum/vorbă: parola; caput/cap: testa, venatio/vânat: caccia. Opuși latiniștilor, cei care susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
care susțin filiera italiană a limbii române citează cuvinte precum șchiop și cerc, care există în italiană (scipio, cerco), de unde ar fi fost luate, ele „fiind total necunoscute limbii latine”. Tot adepții filierei italiene arată latiniștilor că româna are din italiană verbul auxiliar: am, ai, are și articolele numelor, la care Cantemir dă, în numele latiniștilor, replica cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa, dacă este vorba despre articole
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvenită: „Moldovenii se folosesc într adevăr de verbe auxiliare, dar acestea nu sânt italiene, ci proprii ale lor. Tot așa, dacă este vorba despre articole, căci la nici o parte de vorbire limba moldovenească nu se deosebește mai mult de cea italiană decât aici” (DM, p. 363 urm.). Dacă totuși există cuvinte care se aseamănă mai mult cu limba italiană decât cu vechea limbă romană, continuă realist Cantemir, „s-ar putea crede, printr-o presupunere care n-are nimic absurd, că ele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu totul altă perspectivă, preocupările etimologice ale domnitorului cărturar. 1) Prima serie de cuvinte (încep, alb, cap, cetate, domn, masă, vânat, vorbă) trebuia să infirme teoria devenirii limbii române prin filieră italiană. A începe nu provine, cum susțin unii, din italiană, care deține cuvântul „barbar” comincio, ci din latină, care are pe incipio, formă alterată doar fonetic târziu, la momentul transformării latinei în română. Suntem aici în prezența unei erori etimologice preluate de Cantemir din epocă. Istoricii italieni susțin și în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lat. capio, cepi, captum, capere „a apuca, a captura” dovedesc că sunetul introductiv din formele citate mai sus este datorat spiritului aspru. Alb, lat. albus, este opus de Cantemir italianului bianco, considerat de origine barbară. De observat mai întâi că italiana nu a renunțat la lat. albo, pe care îl folosește ca sinonim al lui bianco, la care se adaugă fixarea în anumite contexte: alba „zori, zare”, alba „ridicătură de teren, munte”, albo, alpi „coastă, latură a muntelui”, alba „început (de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și sl. bel „alb”, fr. bel (beau) „frumos”, it. alba, fr. aube, rom. zori, fr. joli, germ. hübsch, bg. hubav, sl. krasa etc. Cap este adus în discuție în ideea că numai româna continuă prin el pe lat. caput, în timp ce italiana ar reda sensul respectiv doar prin testa. În realitate italiana are forma capo, cu o serie largă de sensuri, comparabile cu cele ale rom. cap, folosind ca sinonim și în numeroase expresii pe testa, în timp ce rom. țeastă are sfera semantică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
fr. aube, rom. zori, fr. joli, germ. hübsch, bg. hubav, sl. krasa etc. Cap este adus în discuție în ideea că numai româna continuă prin el pe lat. caput, în timp ce italiana ar reda sensul respectiv doar prin testa. În realitate italiana are forma capo, cu o serie largă de sensuri, comparabile cu cele ale rom. cap, folosind ca sinonim și în numeroase expresii pe testa, în timp ce rom. țeastă are sfera semantică ceva mai redusă: cutie craniană, craniu, scăfârlie, hârcă; carapace. Cetate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe de altă parte, forma din urmă fiind și ea contrasă la rândul ei din civili tas, civilitatis. Domn este cuvânt străvechi, legat de proprietatea asupra pământului: domeniu, a domni, a domina. Vezi lat. dominus, de unde este moștenit și de italiană în forma domine, care nu a fost înlăturată, cum credea Cantemir, de formele seniore, signore, acestea vizând, cel puțin etimologic, ideea de vârstă înaintată. „cel mai vârstnic”. Pentru istoria cuvântului este necesar să desprindem mai întâi sufixul (dom-n), iar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
acestea vizând, cel puțin etimologic, ideea de vârstă înaintată. „cel mai vârstnic”. Pentru istoria cuvântului este necesar să desprindem mai întâi sufixul (dom-n), iar apoi prefixul (do-m-n), astfel vom ajunge la etimologia formei mână. Masă, lat. mensa. Italiana nu a renunțat la mensa pentru a folosi doar tavola (lat. tabula), cum insinua Cantemir; ea folosește ambele forme fie ca sinonime, fie cu valori mai mult sau mai puțin diferențiate. Vânat, lat. venatio, este opus de Cantemir cuvântului italian
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
renunțat la mensa pentru a folosi doar tavola (lat. tabula), cum insinua Cantemir; ea folosește ambele forme fie ca sinonime, fie cu valori mai mult sau mai puțin diferențiate. Vânat, lat. venatio, este opus de Cantemir cuvântului italian caccia „vânătoare”. Italiana are și ea pe venagione „vânătoare” (Vezi fr. venaisin „carne de vânat”), notat însă ca învechit. Sursa este dată de lat. venor, aris, atus sum, ari „a veni din urmă, a vâna, a urmări vânatul”, după venio „a veni”. Pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
kapni (DEXI). Aceeași bază latină explică, în urma sonorizării consoanelor, pe a găbui și a găbji, precum și pe gabjă, cărora etimologia tradițională le dă o explicație fantezistă. Vorbă, cuvânt menit să sprijine devenirea românei direct din latină (verbum), și nu prin italiană, care redă sensul respectiv prin parola (A se vedea însă și verbo, cu același sens), este explicat de urmașii întru latinitate ai lui Cantemir din slavul tvorĭba, căruia i-ar corespunde rom. dvorbă „slujbă, funcție; serviciu divin; rugăciune; adunare” provenit
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cuvânt, vorbă”, vgr. φήμη „vorbire, cuvinte”, φωνή „sunet, glas”. Să se compare rom. glas și voce, rs. slovarĭ „dicționar”, alb. fjalor și magh. szótar. 2. Două cuvinte, cerc și șchiop, sunt considerate de Cantemir a fi intrat în română din italiană (DM, p. 363). Cerc, it. cerco, este și în latină (circus). Se explică în română prin baza traco-latină și are largi și adânci implicații în spațiul lingvistic euro-afro asiatic. Pentru miezul lichid l/r vezi seria colac - cerc - coc, sau
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
adică censoria, de la censor „magistrat roman”, censio „evaluare, stabilire de impozite”, de unde censitor „comisar însărcinat cu funcția de cenzor în provincie, estimator, evaluator”, census, cens, prestație anuală în bani sau în natură, datorată de posesorul pământului seniorului feudal” (DN). În italiană, censuario era „plătitor de bir”, de unde se poate deduce evoluția: censari > ținsari > țânțari. Vecin însemna pentru Cantemir țăran adus cu forța din țările vecine Moldovei pentru a lucra pământul nobilului roman/român (DM, p. 299). Istoricii susțin că la origine
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
deși nu se poate spune că forma lor tehnică este inferioară formelor analoage ale celorlalte limbi. Din contra, tocmai dacoromâna a păstrat cel mai bine flexiunile limbii mamă, la care se adaugă faptul că în folosirea lor se apropie de italiană. Defectul, așadar, constată aici numai în circumstanțele externe, în lipsa ambianței și a condițiilor care ar fi putut permite folosirea limbii în scopuri mai înalte” (Ib.). Compararea limbilor romanice cu limba greacă se axează pe analiza perioadei de trecere de la entitatea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]