2,387 matches
-
altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu îngăduit în bucătărie, se întâmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lângă doamna Pavel, care-i arunca din când în când câte ceva, atenție deosebită de care se simțea copleșit, lătrând într-un fel aparte, prietenesc, a joacă. Doamna Pavel părea străină de evenimente, deși nu era, nimeni nu putea să fie, o nerăbdare nelămurită stăpânea pe fiecare, căuta să-și liniștească soțul a cărui tristețe era ușor de observat, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vesel din coadă. Dumnezeu l-a creat în inima acestui univers de minuni fără să-i fi dat însă problematica și angoasele de care suntem bântuiți. Steaua lui strălucea, se vede, în altă lume, într-o galaxie necunoscută, către care lătra uneori, noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se înveselea lângă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lângă mine ci la ivirea domnului Pavel, când apărea îi sărea în față, mișca din coadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
noaptea, el singur știa ce comunicări avea către acolo. Lumea lui se înveselea lângă fiecare colț al casei, dar cel mai mult nu lângă mine ci la ivirea domnului Pavel, când apărea îi sărea în față, mișca din coadă vioi, lătra a joacă, i se lungea la picioare. E o zi liniștită de duminică, soarele încălzește orașul și câmpia, dincoace și dincolo de fluviu. E anotimpul, luna în care am cunoscut-o pe Keti, în parcul din apropiere, cu 14 ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Carolina Pavel, și prin nu știu ce asociație mă gândii la Rex, a murit de mult, cușca, singură, a rămas mărturie a trecerii lui pe pământ, mai sunt și câteva fotografii. În raiul lui de câini unde se afla acum cred că latră vesel, înveselit de vederile din cer, de noua lui viață, căci nu văd de ce, ca ființă a lui Dumnezeu, n-ar avea dreptul și el să se bucure de veșnicie... Învățătorul, adus la conversații despre familie, gândea melancolic la trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce reprezentau două țări care tocmai bătuseră palma pentru instituirea în lume a ceea ce s-a numit "coexistența pașnică", adică fiecare dintre cei doi mari să facă nestingheriți ceea ce vor în "parohia" lor atribuită la Yalta, fără ca celălalt să mai "latre" în presă atât de vehement ca în timpul "Războiului rece". Pentru opinia publică, Brejnev și Nixon au pozat strângându-și prietenește mâinile mai-mai să se îmbrățișeze. Inutil să spunem că spionajul și alte acțiuni subversive au continuat cu aceeași intensitate, dar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-și scotea ochii, scuipând, cu coada înfoiată cât un măturoi - dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă pe pântece. Era foarte umilit și parcă nu cerea decât să fie lăsat în plata Domnului. Dar o piatră îl ajunse, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat... Pe-aici trebuie să fie casele cucoanei Roza, dar nu se văd... Și începu a râde înveselit. Satul era gol. Nici cânii nu lătrau. Oamenii erau undeva, la lucru, pe câmpiile întinse. Totuși, un om sta rezemat în băț la o cotitură, sub geana întunecoasă a pădurii și parcă ne aștepta. Un om! strigă doctorul, ca și cum ar fi făcut o mare descoperire. Stați! Bădișorule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se deslușiră aripile înălțate și neclintite ale morilor. Și sub două speteze ardea o luminiță, care clipea din când în când ca un ochi somnoros. Spre lumina aceea m-am urcat, cu pași repezi. Un câne, în lanț, începu să latre; auzii pași dupăind pe scânduri. Simții că în prag a ieșit femeia lui Dragoș. Ridicai capul. Pot să-ți spun cu încredințare că prin întuneric i-am văzut foarte deslușit ochii. Uite, asta voiam să-ți spun. Acuma îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stătu la îndoială, o luă harnic la deal, și nu-și domoli pasul până ce nu zări prin întunecime grămezile mari ale coșerelor. Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul; dar cânele nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta încet spre bordei. Un glas gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Acuma du-te, că vine tătuca... Lepădatu nici nu se gândea că are să-i lunece așa de ușor din mână. Simți numai că a fugit de lângă dânsul; auzi ușa bordeiului închizându-se și zăvorul sunând. Iar Colțun începu iar să latre cu mare mânie. —Care-i acolo, măi? răcni iar glasul cel somnoros de la șopron. Și Niță se strecură repegior pe drumul pe care venise și se lăsă la vale. „Șerpoaică fată, se gândi el. Știe cum să vorbeascăși cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Anaforu și ciovrântia ta de cațaon! Dă patruzeci de mii. Hagi Iani a tăcut. S-a desfăcut la brâu și a scos cheia. S-a plecat să deschidă lada de fier și a ridicat din lada de fier revolverul. A lătrat întâi pușca lui Dălcăuș. Vhau! Hagi Iani s-a dus cu capu-n jos în ladă. Oamenii lui Dălcăuș l-au tras de picioare. Dălcăuș a luat banii din sânge. Au ieșit; au închis cherhanaua. S-au dus la cârciumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Maguire, de cum ieșeam din mașină, striga: — Fugi, Gerri, fugi, Martin. (Numiți după Gerry Adams și Martin McGuinness.) Și două slăbături țâșneau din casă și mă lipeau de perete, punându-mi o labă de-o parte și de alta a feței, lătrând așa de tare că mă dureau timpanele. Buni Maguire se tăvălea pe jos de râs. — Nu-i lăsa să vadă că ți-e frică, zbiera, răzând cu așa poftă încât dădea cu bastonul de pământ. Simt mirosul fricii. Simt mirosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de-a lungul afurisitei de peluze interminabile, în sfârșit la doi pași de poartă. Atunci am făcut o greșeală: Am luat-o la fugă. Ca și câinii. Hei, își spuneau. Deci i-a fost frică, de fapt. S-o prindem. Lătrând din toți rărunchii, goneau prin iarbă și aproape mă ajunseseră când mi-am dat seama că blestemata de poartă se închisese și îmi prinsese rucsacul, făcând bucăți tot ce era înăuntru: creioanele de ochi, gloss-urile de buze (asta am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
capsat. Îmi prinsese jumătate de fund în colți. Porțile au cedat puțin - bietul rucsac sfârtecat împiedicase broasca să se închidă cu totul -, m-am strecurat pe acolo, am tras poarta în urma mea, am trântit-o. Printre zăbrele câinii continuau să latre. Am zbierat: Care dintre voi m-a mușcat, labagiilor? Nici unul dintre ei n-a mărturisit așa că m-am hotărât să-i împușc pe amândoi, dar aveam destule belele și m-am gândit c-ar fi mai bine s-o șterg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Colin, și a făcut o criză. A început să înjure ca un birjar în poartă. —Vino, zice. Mergem s-o vedem pe baborniță. Pe loc, am mers cu mașina până acolo. Am sunat la ușă și Zoe a început să latre, apoi deodată s-a oprit. Trebuie că bătrâna ne-a văzut prin vreo crăpătură și a hotărât să se dea plecată de-acasă. De Zoe îmi pare rău. Încuiată pe undeva cu un căluș. Cu o șosetă sau poate o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Dar tu ești doar zeul celor lași, iar eu am să-ți scot mațele. Se apropie și mai mult. Marcus se ridică. Niciodată nu te-am văzut așa furios, Skorpius. Ți-ai scos ghearele pentru că ți-e teamă de Orpheus? Latri ca un câine... dar nu ești în stare să muști! Făcu un pas spre Skorpius. — Nu te apropia, rețiarule! strigă Skorpius. De când unul dintre ai noștri e de partea secutor-ilor? — Orpheus îi cere ajutorul lui Marcus pentru că e laș! râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care îl văzuse învingând de atâtea ori. Deodată, Vitellius se ridică de pe tricliniu și îndepărtă cu mâna tăvile cu mâncare și paharele de pe masă. Le făcu semn comesenilor să nu plece. — Nu are nici o importanță că Orpheus a învins, lătră el. Prezicătorii ăștia... Trebuia să-i omor pe toți, așa cum am omorât-o... Tăcu, neîndrăznind să rostească numele Velundei. Întâlni privirea lui Listarius. Se întoarse spre gărzi. — Luați-mă de aici, porunci cu glas gâtuit. Luați-mă de aici, imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
străluceau dinspre barăci și oamenii, deja îmbrăcați în uniforme kaki, se adunau în jurul stâlpului pe care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine, atunci, înainte ma... În momentul acela, deși cerul abia începea să se lumineze, observă, cu ochii lui de vultur, dorința cea mai aprigă a inimii sale: acolo, în dudul cel bătrân de lângă poartă, porumbelul verde cel modest, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
zăcea ca o piatră pe dunga albă a prosopului - ar fi putut să-mi arunce o singură privire și ar fi știut ce fel de combustibil consum. În luminatorul de sub camera mea e legat un câine. E un lătrător talentat, latră cât se poate de bine. L-am ascultat tot timpul cât mi-a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vorbit cu trei dintre prietenele lui. Am vorbit cu subofițerul însărcinat cu supravegherea lui. N-am avut baftă. Ei, amice, uite cu ce gânduri mi-e dat mie să mă distrez la cinci mii de kilometri de casă. Câinele a lătrat. Îmi simt fața mică și inexpresivă între urechile grase și roșii. Un timp am rămas întins pe spate, cu privirea fixată pe telefon. Câteva secunde a rămas tăcut, apoi a început să sune. Și, în modul cel mai firesc, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pe reverul pardesiului de catifea, cu fața și întreaga ei ținută vibrând de energie, hotărâtă, exaltată... Cititorii s-au oprit din frunzărit. Cineva de lângă mine a făcut un pas lateral și nu l-am mai putut vedea. — Ce faci? a lătrat ea - s-a răstit ea. O gură aparținând clasei mijlocii cu voce și dinți puternici și curați. M-am dat înapoi sau am virat Mi-am ridicat chiar o mână, vrând să mă apăr. — Cum de nu ți-e rușine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Paris și Roma, vacanțele cînd se ducea special pentru opera din Palma și Beirut, casele din Tuscany, Dordogne și Berkeley Square, vizuina din Barbados, crescătoriile de armăsari, pista de elicoptere din Manhattan... Și în timp ce câinele asta bătrân, plin de gargară, lătra la lună, eu mi-am cruțat un gând tandru pentru planul mea, micul și sărmanul meu plan, pe care îl am în minte de atâta timp. Good Money putea foarte bine să fie un scurt metraj cu un buget de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Spre sfârșitul filmului el o prinde pe Juanita asupra faptului și o aruncă într-o groapă cu lei care o înșfacă. Mă târam pe culoarul dintre scaune cu Orwell la subsuoară și cu halba în mână, în timp ce o voce isterică lătra viitoarele atracții („... cu Diana Proletaria, Prințesa sărmanilor! O nebunie. Nu-i așa?“) când doi gagii negri s-au ridicat alene în picioare, frecându-și ochii. — Taică, cu siguranță că m-aș putea folosi puțin de antichitatea aia. Doar că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]