3,144 matches
-
1969). A debutat cu poezie în revista „Luceafărul” (1958). A mai colaborat la „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Viața românească”, „Steaua”, „Vatra”, precum și la „Change”, „Art et poésie”, „Caractères” (Franța) și „Ombrela” (Grecia). Poezia lui A. este caracterizată de un lirism intelectual, în care folosirea cu predilecție a noțiunilor abstracte și atenția acordată obiectului ca artefact conturează un univers poetic dominat de tristețe, solitudine și dezabuzare. Volumul de debut al autorului, Lumina pământului (1964), abordând o tematică „obligatorie” în epoca realismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
al absenței, ca în Obiecte de tăcere (1979), A. folosește echerul și compasul pentru a ridica banalul la rangul de epură, de imagine idealizată și abstractă, care exorcizează trăirea directă și pasiunea de tip romantic și conduce poezia către un lirism obiectiv și impersonal. Volumul Singurătatea ciclopului (1988) încheie procesul înstrăinării de lume a poetului, care, izolat în singurătatea sa ca într-o cochilie de sticlă, contemplă obiectele, evenimentele și chiar propriul sine cu acea stare de melancolie adâncă și gravă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]
-
în „ideea creatoare” și personalizarea acută a unor motive poetice o extrag pe S. din platitudinea veleitară. Deși acuratețea expresivă oscilantă o reține la cote valorice medii, în plan istorico-literar textele ei atestă „metamorfoze” decisive ale poeziei românești și emanciparea lirismului feminin după primul război mondial. Sonetele din Ferestre luminate ilustrează confluența simbolismului cu parnasianismul și primul modernism, unde confesiunea e saturată de artefact cultural și clișee estetizante. Forma și prețiozitatea artistă sunt ale sonetului de școală parnasiană (Hérédia, la noi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
lui Icar: „Ca să reție visul culminant/ Nu se mai află nici un frâu în zare,/ În toată vietatea-i un amant/ și beți de dor cad fluturi prin pahare”. Sâmburi de lumină e un document al opțiunii moderniste manifeste, într-un lirism care nu mai evită asperitățile prozaice și epicul autobiografic în linia Ion Pillat, alte repere fiind, acum, Tudor Arghezi, Adrian Maniu sau pictura unor Nicolae Dărăscu și Jean Steriadi. Poeta se detașează cu autoironie, adesea sarcastică, dar și cu regret
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
timp și de spațiu (Nostalgia CFR), durerea mocnind, abstractizându-se (Până la capătul liniei). și cum viața încrustează în faldurile memoriei reflexe și treziri emoționale, revărsări de dor, regret și iubire, schițele Vai, Vărmanul tată! și Roșu-aprins devin poeme de un lirism nefardat, imnuri întru neuitare pentru părinți, pentru cele mai dragi ființe. Ar trebui să ne-ntrebăm de ce scriitorul confundă, voit, realul cu ficționalul (5ămâne doar dragostea), cu toate că încearcă să ne convingă de faptul că între creator și creație nu se
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
obsedantului deceniu>, ca și alte romane, parabolice sau cu cheie, din literatura noastră de dinainte de 1989, trebuie să ne împăFăm cu gândul că multe dintre ele nu mai rezistă...”, dar și notații subtile privind evoluția poeziei românești: epoca „eminescianizării”, esența lirismului nichitian etc. Pe aceeași linie melodică se-ntrețes notațiile memorialistice în volumul %ărbat adormit în fotoliu, printre care, reținem: savuroase instantanee cu Nichita Stănescu sau la un meci de fotbal arbitrat de Ana Blandiana; câteva exerciții de seducție, în în
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
studiului reacția tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același criteriu de evaluare, care este strict estetic și vizează lirismul în esențialitatea sa. Există, prin urmare, doi poeți distincți, unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
unul „plutonic”, altul „neptunic”, primului corespunzându-i lirica postumă, celuilalt cea antumă. Simplificând puțin, plutonicul este romanticul vizionar pur, comparabil cu Schelling, Novalis, Brentano, Jean Paul, Hölderlin, pe când neptunicul acoperă vârsta unei conștiințe estetice clasicizante. Diferența se măsoară prin ponderea lirismului, maximă în primul, diminuată mult în al doilea în avantajul conceptualizării și al fineții artistice. Se înțelege că vizionarismul, caracteristic zonei plutonice, izbucnește fragmentar și în spațiul neptunicului. De fapt, între cele două lumi (cu criteriile lor poetice diferite) ar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
singurul care îl îndreptățește pe autorul cărții să proclame universalitatea lui Eminescu. Traseul demonstrației critice din Poezia lui Eminescu pornește de la un vers revelator („De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”), al cărui son profund, cu rezonanțe existențial-vizionare, „închide” sensurile lirismului plutonic. „Fenomenul originar” al tuturor proiecțiilor mitice eminesciene constă, așadar, în „plânsul lăuntric al cosmosului”, dar un cosmos nestructurat integral, rămas încă într-o stare de somnolență haotică, marcat de „paloarea mortală” a neantului. Dintr-o asemenea „demonie cosmotică” se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
și poeticul, aici fiind spațiul misterului văzut ca „liman al morții” și clipă a nupțiilor genuine dintre spirit și trup, înger și materie. Poezia antumă, corespondentă neptunicului, cunoaște în schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor categorii ale lirismului specifice zonei plutonice: mitosul, magia, melancolia, somnia ș.a. Substanța spirituală se subțiază, cedând inițiativa „trăirii subiective”, patosului, sentimentului. Viziunile demonice devin „peisaje”, mitosul se dizolvă în elegie. Dar clasicizarea nu e înțeleasă ca un defect, ci doar ca o reprimare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
J. se resimțise de influențe multiple, de la medievalismul gotic al lui Rilke (din care pe atunci traducea), transplantat în atmosfera și arhitectura brașoveană, la ermetismul barbian, de la sentimentalismul epocii la un umanism generos. Acutizat de experiența războiului, în anii ‘50 lirismul său cade sub „comanda” social-politicului și a modei epicului „de largă respirație”, J. compunând pe lângă poezii agitatorice „pentru pace și o viață mai bună”, și ample poeme narative, în fond versificări prozaice despre N. Bălcescu sau despre satul lui Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
Invidia, Lăcomia, poetul însuși devenind un exponent al Umanității: „Ca să pot apăra mai bine această viață,/ transmiteți-mi întreaga voastră spaimă.” De moartea soției sale, pictorița Florica Cordescu, este legată scrierea unui volum, Elegie pentru floarea secerată (1967), cu un lirism, în tonalitate de lamento, amintind întrucâtva litaniile argheziene. Amintirile trăite sau visate sunt umbrite de viitorul devenit acum imposibil: „Tot ce nu am făcut/ când mai erai/ putea să fie o stea/ și este un scai.” Chiar și lucrurile care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
e nevoie/ care-ți ține de cald.../ Respirația invizibilului.” Dacă unele dintre numeroasele traduceri ale lui J. sunt remarcabile prin fidelitatea ideatică, mai ales cele din „poeți ai libertății”, publicistica sa este în bună parte perimată, întrucât mizează pe un lirism care își va dovedi rostul abia atunci când va fi trecut în poezie. Exceptând culegerea de început: Schituri cu soare - exerciții tinerești de acomodare cu o tehnică poetică dificilă - și volumul Inimi sub săbii, unde lirismul hieratic tinde să construiască o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
perimată, întrucât mizează pe un lirism care își va dovedi rostul abia atunci când va fi trecut în poezie. Exceptând culegerea de început: Schituri cu soare - exerciții tinerești de acomodare cu o tehnică poetică dificilă - și volumul Inimi sub săbii, unde lirismul hieratic tinde să construiască o viziune fabuloasă, poezia lui Eugen Jebeleanu se constituie în jurul a două mituri: adevărul și istoria. E vorba, mai întâi, de o concepție morală a poeziei (voce a tribului!), dar și de un ideal liric mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
Convorbiri critice”, „Luceafărul”, „Presa Olteniei”, „Gorjanul”, „Situația”, „Jurnalul”, „Condeiul” ș.a. A mai semnat cu pseudonimele Alexandru Amar, Polyclet, I. Polyclet, I.C.P. Polyclet. Prin versurile din Viorele și din Zări albastre (1913) P.-P. ilustrează în registru minor orientările simboliste ale lirismului românesc de la începutul secolului al XX-lea. Realizările sale poetice sunt modeste („auzi tu vântul cum suspină/ prin frunze moarte de verbină”), autorul mizând mai degrabă pe declamarea emoției decât pe transpunerea cât de cât originală a unei trăiri. Florile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
fantast într-o formulă ludică și fantezist livrescă. Însă, în ciclul final (Judecătorul pleacă), apar și semnele unei schimbări de tonalitate. Virajul către notele grave, renunțarea la muzicalitate, apelul la nuanțele mai sumbre ale valorilor plastice anunță un contrapunct necesar. Lirismul dobândește dimensiunea meditației, vizibilă în distanțarea ironică; în spațiul edenului miniatural își face apariția un „loc rănit”: „Soldatul din tine e mort / Artistul, singur / Poezia se destramă ca micul dejun / În aburul de cicoare. / Un morman de istorioare ticăloase / Mucegăiesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285798_a_287127]
-
Rana statuilor”, SPM, 1978, 370; Nicolae Ciobanu, Tentația formelor divergente, RL, 1978, 17; Doina Uricariu, Oglinzile memoriei, LCF, 1978, 31; Vasile Andru, Viața și decantarea sprituală, VR, 1978, 9; Eugen Simion, Proza fantastică, RL, 1980, 12; Sultana Craia, Ficțiune și lirism, LCF, 1980, 18; Mihai Dragolea, „Legătura de chei”, ST, 1980, 12; Piru, Debuturi, 109-112; Eugen Simion, Istoria ca parabolă, RL, 1983, 49; Alex. Ștefănescu, Un urmaș al Șeherezadei, SLAST, 1986, 6; Holban, Profiluri, 364-368; Ulici, Lit. rom., I, 405-407; Cosma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288445_a_289774]
-
Pân-acolo s-au urcat pe brânci,/ Munte cu munte,/ Veac de veac,/ Treaptă cu treaptă.” În alt plan, evoluției de la retorism la sobrietate îi corespunde drumul de la descriptivismul pastelist la interiorizare. Orga de mesteceni (1970) aduce o decantare a lirismului, descripția (și așa sumară) se contrage în imagini lapidare și sobre, stil caracteristic de acum înainte. Zăpezile de acasă (1972) și Noapte cu privighetori (1973) reiau, într-o disciplină stilistică matură, temele copilăriei, satului, familiei, tratate fără frivolități neosămănătoriste, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
a comunității. La această vârstă poetică, în Războiul cumoașterii (1979), B. fructifică motivul labirintului interior, al „neistovitei sete de-a lupta” cu sine însuși, în scenarii intertextuale în care trimiterile se fac mai cu seamă la mitologia greacă. Îi reușește lirismul reflexiv-elegiac, revelându-l ca poet problematic și contrazicând „calmul” ce i s-a imputat în junețe. Tema tanatică apare din ce în ce mai insistent și mai grav, ca în Cartea zodiilor (1982): „O liniște-a neliniștilor sapă/ În trupul meu un leagăn ori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
fiind simplificată la două elemente: cadrul nupțial și testamentul ciobanului. Tema transhumanței este mai slab reprezentată în variantele transilvănene. Nucleul tematic comun pentru toate zonele în care se cunoaște balada este testamentul ciobanului. Variantele moldovenești au o notă de pronunțat lirism, fapt ce le diferențiază de variantele ardelenești, în care se tinde către epicizare. În Transilvania și în Banat, concomitent cu formarea versiunii-baladă, s-a constituit și o versiune-colindă. Între baladă și colindă a existat un schimb reciproc de valențe artistice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288167_a_289496]
-
primul strat folcloric ar fi fost constituit de genurile rituale și că d., alcătuind un al doilea strat, ar fi apărut ulterior. Compoziția liberă a textului literar, corespunzând melodiei libere, permite îmbinarea motivelor, în cele mai neașteptate formule, și improvizația. Lirismul ia forma unor reflecții cu caracter generalizator sau a unor dialoguri imaginare cu elemente din natură, considerate confidenți ideali. Sintaxa este specifică întregului gen liric, abundând în construcții de tipul: propoziție subiectivă urmată de una explicativă; propoziții interogative, exclamative, condiționale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
dar și pentru îmbogățirea fondurilor documentare, când am avut șansa de-a lucra în lumea muzeelor. După un plan bine pus la punct, am îmbinat munca de teren cu redactarea îngrijită a misivelor. Scrise atent, chiar cu o notă de lirism, urmau să ajungă în mâinile unor savanți, scriitori, pictori, sculptori, actori, muzicieni și folcloriști. S-au adăugat cântăreți de operă, compozitori, cineaști, academicieni, profesori universitari. În lumea satelor am găsit învățători cu temeinică pregătire în școli normale vestite. Valea Bistriței
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
în volumul de față. Copiile nu au fost ceva deliberat, cu un scop anume. Doream să revăd ce gândisem cândva, cum au evoluat relațiile între timp și cât de folositoare sau dovedit. Cu răspunsuri prompte, scrisorile erau pătrunse de un lirism moderat, care plăcea. Mi se cereau cât mai multe pagini și asta presupunea efort. De nenumărate ori mă prindea miezul nopții. Relațiile s-au extins din 1971, când am intrat cu serviciul în lumea muzeelor. Oficialitățile județene m-au ales
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
sub apelul iubirii (Dram, Necunoscuta), altele se înscriu în arie realistă, istorisind tragedii din lumea satului (Frigul, Noaptea). Iminența unor grozăvii, care până la urmă se și produc, semnalează sminteala realului, care își iese, stihinic, din țâțâni (Lut). Cu vibrări de lirism (Clara Corona) și elemente de fanatism (Clondirul), se înfiripă alegoria, care, cu un tremur duios, poate fi și din lumea celor care nu cuvântă (Sfârșitul șoimului). Contând pe ritmul epic, parabola Subterana ar vrea să sugereze mecanismul alienant al unui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
himeric, aspirând către un absolut al iubirii. Secvențele de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul lui Moțoc ș.a.) și amprenta etică (Acolo, în Deltă ș.a.) sunt constante ale acestei dramaturgii, tentată și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]