3,184 matches
-
T. Mariucci); 29, 1979 (Discorsi: sul Vecchio Testamento, introd. de M. Pellegrino, trad. și note de P. Bellini, F. Cruciani, V. Tarulli); 30-31, 1982-1990 (Discorsi: Sul nuovo Testamento, trad. și note de L. Carrozzi); 32, 1984 (Discorsi: Su i tempi liturgici, trad. și note de P. Bellini, F. Cruciani și V. Tarulii); 33, 1986 (Discorsi: Sui Santi, introd. de A. Quacquarelli, trad., note și indici de M. Recchia); 34, 1989 (Discorsi: Su argomenti vari, trad. și note de V. Paronetto, A.M.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
poeți; am văzut deja că și Tyron Prosperus a scris poezie. Sigur, e greu să faci o caracterizare a poeziei creștine din Galia în ansamblul său; Fontaine a pus în evidență, în cadrul acesteia, o direcție care, odată abandonate marile teme liturgice și teologice din secolul al patrulea, se orientează de preferință spre teme de actualitate tratate în mod mai liric și mai intimist; alți poeți, în schimb, se întorc la finalitățile didactice care caracterizaseră poezia creștină încă de la origini și care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
De aici și pregnanța lingvistică accentuată a omiliilor lui Cezar. Subiectele sunt cele întâlnite de obicei în omiletica populară, adică au un caracter moral sau didactic (așa cum am spus mai sus, explicarea semnificației Scripturii, a sărbătorilor și a altor ocazii liturgice); în acest sens, Cezar nu se teme să insereze în opera sa pagini întregi din predicatorii precedenți, mai cu seamă din Augustin, Sfântul Părinte care, în secolul al cincilea fusese atât de frecvent criticat în Galia. Și biografia care a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Occident în secolele V și VI și cultul său era prezent și la Ravenna unde studiase Venantius așa că nu trebuie să ne mire locul important pe care îl ocupă în spiritualitatea poetului. Faimoase sunt, în schimb, două Imnuri cu caracter liturgic, compuse atunci când împăratul Bizanțului, Justin al II-lea, i-a trimis reginei Radegonda o relicvă din crucea lui Cristos, întâmpinată la Paris cu mare pompă: primul este (intitulat după primul vers) Pange, lingua, gloriosi proelium certaminis (Cântă, o, limbă a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a apolinariștilor radicali care considerau trupul lui Isus Cristos alcătuit din substanță divină. Tot fragmente s-au păstrat dintr-un tratat Contra celor care afirmă că nu trebuie aduse ofrande celor decedați întru credință: Chiril apără legitimitatea și eficacitatea sacrificiului liturgic și a rugăciunilor înălțate pentru odihna creștinilor defuncți. Pentru așa-zisul Contra antropomorfiților, în realitate o compilație alcătuită ulterior pe baza soluțiilor unor probleme doctrinale (numite și De dogmatum solutione) și a răspunsurilor date diaconului Tiberiu, a se vedea mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Iacob din Edessa cam prin 700; a ajuns până la noi cea mai mare parte din aceste două traduceri. Conform clasificării din studiile lui A. Baumstark, predicile sunt repartizate de obicei în patru categorii: cele pentru sărbătorile principale ale anului liturgic; cele pentru sărbătorile sfinților; explicațiile lecturilor duminicale; discursurile ocazionale și doctrinale în general. Omilia a 2-a a fost găsită abia în 1976. Numai predica 77 s-a păstrat în greacă pentru că a fost uneori transmisă sub numele lui Grigorie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a lui Cristos, citat de Sever însuși în a treia epistolă către Iulian; apoi, în coptă, o predică despre Fecioară. Omiliile sunt importante pentru istoria liturghiei pentru că întreaga culegere e dispusă în ordine cronologică ceea ce permite reconstruirea parțială a anului liturgic al Bisericii antiohiene la începutul secolului al VI-lea; totodată, predicile conțin uneori și mențiuni privind lăcașele de cult în care au fost ținute constituind așadar și o sursă de date importantă pentru istoria acestora. Pe de altă parte, aceste
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
așa mai departe) și la exegeza unor pasaje din Scripturi (de exemplu, de ce în Gal. 3, 13 Cristos este numit „blestem”; de ce a fost poruncită circumcizia; care este interpretarea anumitor cuvinte ale lui Isus...). O culegere cuprinzând 366 de imnuri liturgice în greacă, între care 295 atribuite lui Sever, a fost tradusă în siriană între 619 și 629 de către Pavel, episcop de Edessa, care a inserat în text, din rațiuni de ritm, numeroase modificări și adaosuri; în 675, Iacob din Edessa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
decembrie 477 care a durat zece zile. În orice caz, situarea acestor scrieri în a doua jumătate a secolului al V-lea sau la începutul celui de-al VI-lea li se pare verosimilă editorilor din cauza dezvoltării semnificative a anului liturgic, subînțelese în cazul ciclului de omilii 4-8 rostite în Săptămâna Sfântă, de marți până în Duminica Paștelui, sau în cazul omiliei 10, consacrată unei sărbători plasate la jumătatea perioadei dintre Paști și Rusalii a cărei dată exactă de instituire însă nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Plato Christianus. Übernahme und Umgestaltung des Platonimus durch die Väter, Johannes-Verlag, Einsiedeln 1964 (trad. ital.: Platonismo cristiano. Recezione e trasformazione del platonismo nella patristica [Platonismo e filosofia patristica. Studi e testi 1], Vita e Pensiero, Milano 1992). Capitolul XIX POEZIA LITURGICĂ GREACĂ 1. Poezie clasică și poezie liturgică Pe lângă formele poeziei creștine care se caracterizează prin reluarea ritmurilor clasice, adică fie a hexametrului dactilic, ca în poezia lui Nonos și a Eudociei, fie a diverselor tipuri de metru liric cum sunt
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
durch die Väter, Johannes-Verlag, Einsiedeln 1964 (trad. ital.: Platonismo cristiano. Recezione e trasformazione del platonismo nella patristica [Platonismo e filosofia patristica. Studi e testi 1], Vita e Pensiero, Milano 1992). Capitolul XIX POEZIA LITURGICĂ GREACĂ 1. Poezie clasică și poezie liturgică Pe lângă formele poeziei creștine care se caracterizează prin reluarea ritmurilor clasice, adică fie a hexametrului dactilic, ca în poezia lui Nonos și a Eudociei, fie a diverselor tipuri de metru liric cum sunt cele care se întâlnesc în poezia inovatoare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nouă producție poetică. Aceasta era destinată liturghiei și, din acest motiv, pentru că trebuia să fie înțeleasă de toți creștinii și nu numai de cei care îl citiseră pe Homer și poeții lirici, și pentru că trebuia să fie folosită în timpul celebrărilor liturgice la care participau atât persoane cultivate cât și necultivate, nu mai putea fi structurată în continuare pe baza sistemului cantitativ al metricii clasice, ci trebuia să adopte un sistem metric care să corespundă cu evoluția limbii grecești vorbite. Într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
spontană. Așadar, caracteristic acestor compoziții, așa cum am explicat deja, era faptul că erau ritmice și nu metrice. Orientul bizantin și Evul Mediu occidental au continuat să „inventeze” imnuri ritmate și au dat naștere unei înfloritoare producții poetice. Numai că, poezia liturgică, întâi prin modul său de apariție, apoi prin importanța căpătată în cadrul vieții creștine, este chiar un gen literar (sau, oricum, un gen de devoțiune creștină) care presupune mai mult decât altele o analiză specială pentru că se dezvoltă într-o strânsă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
notații muzicale și s-a păstrat într-un papirus din secolul al treilea. În epoca lui Teodosius sau poate mai târziu, în jurul anului 430, s-a ținut la Laodiceea în Frigia, un conciliu unde s-a discutat și despre cântările liturgice. Canonul 15 prevede că nu trebuie să cânte în biserică alți creștini “în afara acelor dascăli recunoscuți care se suie în amvon și cântă cântări luate din Scripturi”. Această prevedere e îndreptată împotriva celor care improvizau cântări în timpul liturghiei - așa cum obișnuiau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
provin tocmai din această zonă: apoi, de faptele menționate mai sus: imnurile scrise de Bardesan, mărturiile despre Pavel din Samosata, judecățile lui Efrem. În același timp (adică pe la jumătatea secolului al cincilea), se instaurează la Constantinopol o practică de tip liturgic care pare să aibă la bază inițiativa unor persoane, de altfel, destul de puțin cunoscute, adică a unor presbiteri proveniți chiar din Constantinopol și a altor exponenți ai populației creștine. Însă e semnificativ faptul că era de origine siriană tocmai cel
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
i s-au dedicat, în afară de Auxențiu, doi dintre prietenii săi, Antim și Timocle. Primul ar fi fost ortodox, cel de-al doilea, în schimb, monofizit. Prin termenul troparion (de la tropos, adică „mod” sau „stil muzical”) se înțelege o scurtă rugăciune liturgică în proză sau chiar în formă poetică: într-adevăr, Teodoret vorbește despre aceste persoane numindu-le „poeți”. La drept vorbind, comportamentul creștinilor care se adunau în jurul lui Auxențiu nu are nimic liturgic: era vorba de reuniuni spontane și improvizate, la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sau „stil muzical”) se înțelege o scurtă rugăciune liturgică în proză sau chiar în formă poetică: într-adevăr, Teodoret vorbește despre aceste persoane numindu-le „poeți”. La drept vorbind, comportamentul creștinilor care se adunau în jurul lui Auxențiu nu are nimic liturgic: era vorba de reuniuni spontane și improvizate, la care nu participa nici un cleric; inițiativa lui Auxențiu trecuse probabil aproape neobservată în mijlocul mulțimii anonime din Constantinopol. Troparion-ul rămâne așadar o specie marginală a imnografiei chiar dacă e destul de vechi și el, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fi influențată în mod determinant tot de poezia siriană. Cercetătorii au presupus că poeții care au trăit în Siria în secolul al patrulea (în afară de Efrem, amintit deja, mai sunt Nersai și Kirilona) au contribuit la creșterea noii forme a poeziei liturgice creștine (imnuri și kontakia). Această contribuție s-a împletit, firește, cu tradiția greacă caracterizată prin compoziție regulată, ordonată și prin simțul proporțiilor, totul fiind completat cu un preludiu. Totodată, ritmul s-a bazat pe accentul tonic și pe un număr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cum uneori poetul toarnă în versuri o predică fără o convingere intimă, însă această oscilație între necesități practice și activitate literară liberă a fost una din constantele întregii producții literare creștine, nu numai ale poeziei. Subiectul imnurilor lui Roman este liturgic: el închină imnuri principalelor sărbători ale anului creștin (Crăciun, Bobotează, Sărbătoarea Apostolilor, Judecata de Apoi, care era o sărbătoare de la începutul Postului Mare, Vinerea Sfântă, Paștele, Urcarea la Cer, Rusaliile, Ziua Tuturor Sfinților etc.). Foarte interesante sunt puținele compoziții fără
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pârjolire pentru că acestea conțin referiri la evenimente din vremea poetului. Poetul vine după alți autori de imnuri și predicatori și se inspiră din opera lor, reluând teme și motive exegetice; Maas crede că, dacă noi am cunoaște mai bine producția liturgică din secolul al cincilea, importanța lui Roman nu ar mai fi atât de mare. Însă în acest fel judecau criticii până acum cincizeci de ani: presupuneau că ceea ce nu există ar fi mai semnificativ decât ceea ce putem citi efectiv, și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
chiar și în imnurile dedicate Patimilor Mântuitorului și el preferă să-l vadă pe Cristos mereu triumfător. În reprezentările sale fantastice și poetice un loc central ocupă economia faptelor lui Cristos (care se potrivea mai bine cu activitatea omiletică și liturgică a lui Roman), reprezentată mai ales de coborârea în infern și de cruce; neliniștitoare este întrebarea ce revine mereu: Dumnezeu nu l-ar fi putut salva pe om altfel decât trimițându-l la suferință și la moarte pe Fiul său
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
umane și divine din economia lui Cristos. Limba folosită de Roman nu mai este cea doctă a poeziei lui Grigorie și Nonos - lucru ce probabil a rezultat deja din ceea ce am spus la începutul acestor considerații despre poezia imnică și liturgică; el nu scrie pentru cercurile de lectori culți și rafinați cărora li se adresau contemporanii săi Agathias și Procopios. Așadar, Roman scrie într-o limbă apropiată de cea populară, adică înrudită cu aceea a scriitorilor creștini de la începuturile epocii bizantine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pradă ruinării gospodăria patriarhală. Familia semantică a cuvântului sat e mult mai bogată, conținând, în afara vecinătăților imediate, tipurile umane reprezentative („apostolul”, dascălul, dăscălița), rudele (cuscri și cumetri), obiceiurile, anotimpurile, lucrările câmpului, numite cu vocabule puternic marcate de folclor și textele liturgice. Satul se opune ca entitate orașului, ceea ce dă măsura viziunii antitetice care structurează lirismul lui G. Dar opozițiile sunt de căutat și dincolo de antagonismul supralicitat rural-urban. Semnul major sub care evoluează poezia celui ce a scris Noi este al jalei
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
subiecte legate de spiritele naturii (ale apelor, ale munților, ale nopții, ale văzduhului), de metamorfozări (pricolici, strigoi ș.a.) și de alte apariții miraculoase. L. religioasă grupează vechile istorisiri legate de personajele biblice, de sărbătorile creștine, de practicile sau de obiceiurile liturgice. Ea a suferit o puternică influență cultă, pe calea manuscriselor cu caracter religios traduse la noi (legende religioase apocrife). Motivele biblice au fost asimilate și prelucrate de popor într-o manieră proprie, mai liberă. Ultima categorie tematică a l. tratează
LEGENDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287772_a_289101]
-
al divinității”și de a pătrunde în miezul originar unde „Ființa se întrepătrunde cu Non-ființa”, opera exercită asupra cititorului, prin lectura ei repetată, un efect de „învăluire”, care îl conduce „spre o înțelegere superioară”, deoarece „învăluirea presupune participare, comuniune, consens liturgic”. Relația dintre autor și cititor este integratoare. În plină ofensivă a „gândirii slabe”, S. reactualizează, atât în eseuri cât și în proza de imaginație, tipul de creator vizionar. Considerat în raport cu generația sa, el este un solitar. Nu însă unul indiferent
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]