2,404 matches
-
Don Quijote însuși bagă de seamă că, deși cu gândire și obiceiuri de asin, scutierul este priceput în arta de a conduce. Și, într-adevăr, Sancho devine guvernator strălucit. Avea „școala vieții”, pe care reprezentanții ei o considerau superioară oricărei „școli livrești” - cum erau cele ecleziastice. Dar Comenius ignoră intenționat existența acestor hidden curricula pe care le socotea barbare. Comenius crede în schola mortis și schola aeterna; acestea subordonează toate „școlile vieții”, cum a demonstrat în Pampaedia. El depășește în acest fel
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Acestea din urmă au abandonat „caracterul informativ-livresc” al școlilor monastice și ecleziastice, renunțând chiar la septem artes liberales. Curricula vocaționale au adoptat cu prioritate discipline practice menite să formeze abilitățile ucenicului, calfei și meseriașului, renunțând total la discipline informative și livrești. Marile universități de dincolo de Atlantic s-au născut - cele mai multe - nu din școli episcopale, ca în Europa, ci din aceste școli vocaționale care produceau meseriași competenți, semianalfabeți, care disprețuiau idealuri educaționale precum l’uomo universale mirandolian sau homo pansophicus comenian. Dar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
acestor „biruitori americani” este notoriu și răspândit în proporție de masă. Majoritatea populației Statelor Unite era alcătuită, în secolul XX, din middle men formați în collegies și schools, fără pretenții erudite; astfel încât acești middle men șocau întotdeauna absolvenții asprelor și prea livreștilor școli europene prin faptul că locuiau în case cu bucătării luxoase - dar fără biblioteci - și își dictau scrisorile pentru că nu știau să le scrie singuri... Și totuși, conducerea științifică a muncii în instituții productive organizate riguros pe criterii de profit
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
mecanice pot „deschide” și „lărgi” ferestrele sufletului. Mutând accentul pe metode și discipline, Harris abandona direcția psihologizantă anterioară. Rigorismul și magistrocentrismul scolastic au fost resuscitate. Este situația pe care o constata Dewey în 1902 în școlile secundare din Chicago. Caracterul livresc, eminamente informativ, izolat de viață, a fost accentuat de curentul herbartian, care s-a manifestat puternic în SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea. Lucrările lui Herbart și Tuiskon Ziller, traduse în engleză în această perioadă, au produs o impresie
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
evoluționistă darwiniană. Lucrarea sus-amintită este rezultatul aplicării acestor idei la educație. Este, de fapt, un pamflet virulent. Dewey critica curricula școlii secundare din Chicago care, la începutul secolului XX, reînviaseră și adoptaseră ideile scolasticii medievale. Rutinizarea, memorizarea, recitarea, magistrocentrismul, instruirea livrescă și izolarea elevilor de viața socială și de lumea muncii - practicate în școlile ecleziastice - erau readuse în școlile americane de către pedagogi tradiționali și neoherbartieni. Dewey critica această „întoarcere în trecut”, dar nu de pe pozițiile neorousseauiste la modă în Europa. A
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tehnologie coerentă de proiectare și transpunere în practică a demersurilor curriculare de bază. Dincolo de babilonia terminologică, se pot depista aceleași obsesii teoretice și practice care rezidă în repudierea principalelor metehne ale așa-zisei educații clasice practicate în școlile tradiționale: caracterul livresc, magistrocentrismul, accentul excesiv pus pe instruirea informativă, izolarea școlii față de viață și societate, ignorarea individualității celui care învață, eludarea obiectivelor formative și vocaționale. Începuturile acestei orientări generale a curriculumului modern aparțin curentului progresivist, însă aportul curentului eficientist a fost de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
septem artes liberales). Școlile ecleziastice deveneau școli episcopale atunci când biserica de care erau atașate era înălțată la rang de episcopie. Din rândul școlilor episcopale s-au dezvoltat, în al doilea mileniu creștin, universitățile occidentale. Învățământul ecleziastic și teologic era eminamente livresc, informativ și magistrocentric, întrucât se conforma riguros misiunii, finalităților și obiectivelor educaționale urmărite. J. Dewey a constatat ca școlile americane păstrau amprente livrești în planurile și programele de învățământ datorită acestei tradiții. Conținuturile, preponderent informative, asimilate de absolvenți se dovedeau
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
episcopale s-au dezvoltat, în al doilea mileniu creștin, universitățile occidentale. Învățământul ecleziastic și teologic era eminamente livresc, informativ și magistrocentric, întrucât se conforma riguros misiunii, finalităților și obiectivelor educaționale urmărite. J. Dewey a constatat ca școlile americane păstrau amprente livrești în planurile și programele de învățământ datorită acestei tradiții. Conținuturile, preponderent informative, asimilate de absolvenți se dovedeau complet inutile pentru viața și cariera lor profesională. El a numit aceste conținuturi specificate în planurile și programele de învățământ, generic, curriculum. Fără
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
precizie maladiile. În acest fel, nu va risca să prescrie aspirină dacă are în față un bolnav cu hepatită sau să administreze morfină unui reumatic. Cercetarea diagnostică a stării educaționale nu poate fi nici eludată și nici considerată o activitate livrescă, de birou sau de laborator. Ea trebuie să fie, obligatoriu, o investigație de teren. Investigatorii trebuie să se supună așa-numitului „principiu al lui Korzybski”, conform căruia trebuie evitată „confundarea hărții cu teritoriul”. Altfel zis, cercetătorul trebuie să știe că
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
etc.); c) organizarea practică a condițiilor de învățare (echiparea educativă: de la laboratoarele școlare până la terenul de sport). Teoreticienii curriculumului modern insistă asupra importanței tuturor acestor componente, atrăgând însă atenția asupra faptului că educația nu poate fi restrânsă la componenta teoretică, livrescă. Oliver (1965) dă în acest sens un exemplu simplu de condiții care trebuie avute în vedere pentru formarea unei competențe precum aceea de „cetățean”: a fi un „cetățean competent” înseamnă, între altele, a fi un bun vorbitor în public, ceea ce
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și criticii literare clasice. Și, din păcate, unii pedagogi l-au recepționat și comentat în acest fel. S-a pierdut perspectiva hermeneutico-fenomenologică adoptată de Reynolds pe baza sugestiilor lui Ricœur. În realitate, Reynolds nu s-a limitat la o analiză livrescă și scolastică. El a propus ceva cu totul nou și îndrăzneț pentru teoria curriculumului: o arheologie a gândirii curriculare scrise, menită să dezvăluie, dincolo de „molozul” verbal, o lume a subtextelor, susceptibilă să surprindă și să orienteze fenomenistica primară a formării
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
F, 1985, 12; Cristian Moraru, „Povestiri cu strada depozitului”, ST, 1986, 1; Dan Culcer, Modificări în proza scurtă, VTRA, 1986, 1; Vasile Popovici, Poemul existenței ca atare, AFT, 1986, 3; Ioan Holban, Două debuturi, CRC, 1986, 30; Mircea Mihăieș, Reverii livrești, O, 1989, 13; Ioan Buduca, Ralantiul și acceleratorul, AFT, 1989, 4; Vasile Popovici, „Însemnare despre anii din urmă”, F, 1989, 5; Ioan Holban, Exerciții de imaginație, CRC, 1989, 27; Nora Rebreanu, Raportul dialogic, ECH, 1990, 3-4; Simion, Scriitori, IV, 693-702
VIGHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290561_a_291890]
-
al metacunoașterii de tip modernist. V. este unul din scriitorii încă neatinși de imperativul conjuncturii, fiind, probabil, actual și atunci când îi va fi trecut „vremea literară”. Mai puțin simptomatic - excesele în ambele direcții, în partea realului și în cea a livrescului, îi sunt străine -, V. rămâne tocmai de aceea rezistent. După 1989, în afară de activitatea de traducător (din Henry Miller, Joseph Conrad, Țvetan Todorov), publică „literatură de sertar” - jurnalul Atena, Atena! (1994), datat 1988, și un volum de publicistică, Sticla de lampă
VLAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
și enunțarea limpede, ferită de ambiguități. În general, poezia scrisă de V. exprimă trăirile și meditațiile unei conștiințe solicitate de pătimirile existenței, articulate cu reținere, fără dramatism, în imagini de o atrăgătoare expresivitate lirică. Autoarea recurge uneori la un arsenal livresc ori la sugestii din lirica populară, simțămintele dominante fiind însingurarea, tristețea trecerii timpului (un comentator vorbea de „obsesia târziului”), comunicate pe trama unor regrete, reverii și autoscrutări lucide. Înstrăinarea de sine, mirajul nostalgic al iubirii pierdute sunt contrabalansate de dârzenia
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
Bine,/este bine, este rău,/Tu să pleci când altul vine/mai semeț în locul tău”. Pildele socratice ale lui Moș Pasăre, personajul epic al mai multor poeme, sunt rostite când în spirit folcloric, când cu mijloace publicistice, când în formule livrești. Moș Pasăre este prezent în versurile lui V. și în anii renașterii basarabene, ironizându-i pe toți cei cărora le erau străine idealurile naționale, adevărul și limba, „casa ființei noastre”. În lirica începuturilor poetul apare ca „un pom al Sudului
VODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
percepția tragică a condiției omului contemporan, sfâșiat între magia imaginarului țărănesc și „jungla marilor orașe”, reprezintă tot atâtea trasee de conectare la o tradiție care coboară până la Lucian Blaga și Octavian Goga. Nu sunt de ignorat nici sursele unui tradiționalism livresc sui-generis, care înseamnă asimilarea unor mari modele poetice - Ion Pillat, Aron Cotruș - și cultivarea sonorităților eminesciene în poeziile cu formă fixă (sonete). Poarta cetății propune un univers pe deplin structurat, din coordonatele căruia poetul va porni în mai multe direcții
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
destinul său ar fi fost altul. Senzația acută a materiei colcăitoare, teroarea de ceea ce e grotesc și absurd în ordinea naturii se traduc într-o notație lipsită, deliberat, de grația caligrafiei. Metafora e făcută să descurajeze ochiul obișnuit cu subtilități livrești... În această cruzime a sincerității poetice, trebuie să observăm nu numai o expresie temperamentală, ci și o reacție față de extraordinara inflație de abstracțiuni din poezia actuală. O neîncredere totală se manifestă, atunci, în posibilitatea cuvîntului de a exprima ideea, și
PITUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288831_a_290160]
-
sau dacă face trimiteri la istorie - „Decebal mă strângea la piept / trec în împărăția istoriei” (Esență, Mit) etc. O senzualitate difuză se insinuează prin retortele cerebralității, configurând o imagistică mitologic-bucolică sau naturist virginală, din care nu lipsesc fantasticul domestic, inserția livrescă sau pirueta ironic-spirituală: „Hai să ne plictisim împreună, / dar nu oricum... / este foarte important cum folosești / elementul candoare / doar știi / reginele își iubesc supușii... / până atunci, / eu voi privi șoseaua / îmbătând pionul cu o aducere aminte / tu nu uita, / dă
POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288899_a_290228]
-
literară”, „Familia”, „Vatra”, „Poesis”, „Echinox”, „Luceafărul” ș.a. În Pedale de hârtie și în volumele ce urmează P. propune formula unui textualism autodistructiv, apocaliptic și pe alocuri parodic, care își asumă descendența onirică și neoexpresionistă. El tematizează actul poetic cu ironie livrescă și luciditate tragică. Marca specifică e un fel de „greață” sartriană de realitate și de literatură. Relațiile dintre realitate și ceea ce „descrie” poezia, dintre corporalitate și poem, dintre realul dinafară și cel dinăuntru sunt surprinse într-un dublu joc agonic
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
Relațiile dintre realitate și ceea ce „descrie” poezia, dintre corporalitate și poem, dintre realul dinafară și cel dinăuntru sunt surprinse într-un dublu joc agonic, care epuizează posibilitatea sensului. Spațiul concentric al poemului devine absurd. Fluxul de asociații conceptuale, concrete ori livrești, uneori funambulești, nu duce la eliberarea unei emoții ori la coagularea unei semnificații. Tensiunea dintre scris și existență, imposibil de reconciliat, și denunțată ca atare, în tonalitate gravă, dar și autoironică, va genera o ură de sine care organizează pulsiunile
POP-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288887_a_290216]
-
cât și în literatura română. Se adaugă o limbă mlădioasă, cu perioade ample, bine construite, precum și un umor țărănesc savuros. Asemenea lui Slavici și lui Eminescu, el folosește portrete, descrieri și imagini romantice, care dau povestirii o notă pe alocuri livrescă. De altfel, înclinațiile sale romantice sunt vizibile și în numeroasele traduceri făcute din Goethe, Schiller, J. Kerner, Uhland, Fr. Rückert, August von Platen, Heine, Lenau, Fr. Halm, Emanuel Geibel, Lamartine și Arany János. O activitate deosebit de fructuoasă, începută imediat după
POMPILIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288878_a_290207]
-
spun prea mult despre adevărul poeziei lui P. E o lirică bine structurată, ce se distinge printr-o profunzime și o seriozitate de tip „modernist”, poate ușor desuetă dacă nu ar fi deghizată în haine la modă precum intertextualitatea, aluziile livrești, practicile textualiste, epicul, pitorescul, prozaicul ori ludicul ironic-absurd. Temele sunt moartea, transcendența, neputința ieșirii din timp și din spațiu, căutarea de sine, căutarea lui Dumnezeu și a unei religiozități proprii, născută din îngenunchere și oroare. O poezie ce are ca
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
dosul ființei/ pe dedesubtul ei,/ unde nu se află încă nimic închegat”. Scrisul se face pe dinăuntru, este un scris în propriul trup, o scriere-căutare și sfâșiere de sine. În arta poetică intitulată iov.iova.iona.ion, înțesată de aluzii livrești, biblice și autobiografice - o întâlnire între poetul Gheorghe Iova și autor, la intersecția Căii Victoriei cu Lemnea, într-o vineri seara, pe 16 noiembrie - poate fi citită „plângerea” lui Iova-Iov, care de fapt îl exprimă pe mereu „interiorul” Iona-Ion: „scriu
POP-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288886_a_290215]
-
gândirist, poemele au suficientă forță și autenticitate pentru a sparge acest tipar, izvorând dintr-o emoție modernist-expresionistă. Există și poezii de atmosferă, descriptiv-intimiste, care mizează pe sugestie și care își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica: „Nu mai
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
române în Italia. Pe de altă parte, profilul de italienist al autorului se întrevede și în celelalte lucrări ale sale. Astfel, cu excepția debutului, cărțile de poezie - Știința veselă (1993), Magna Impuritas (1999), Scrisori către lady Di (2003) - conjugă hiperrealismul și livrescul, lumea conturându-se ca un mozaic de topoi culturali prin corodarea cărora poetul încearcă să realizeze o epurare a concretului brut. Ca „poet posttextualist”, el urmărește reziduurile textului „într-o lume desfigurată de semnele apocalipsei” (Marin Mincu). În plan estetic
POPESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288932_a_290261]