2,054 matches
-
executat câte-un salto mortale, două, apoi câteva răsuciri complicate Înainte să se Împrăștie detașate Într-o mare de nonsens luminos. Jos În stradă o mașină de poliție era parcată cu o roată pe trotuar și o băltoacă de raze lucind pe capotă. Până la urmă bătăile au Încetat. În schimb, În yală a fost introdusă o cheie. Abia am apucat să fac legătura Între mașina-de-pe-stradă și bătăile-de-la-ușă, când pe ușă au intrat doi ofițeri de poliție. Cel mai În vârstă avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
La o masă stătea un bărbat Între două vârste cu o expresie placidă, cu capul dat pe spate și cu ochii Închiși. Își odihnea picioarele goale pe pantofi. Fața, gâtul și ce mai vedeam prin cămașa descheiată din pieptul său luceau de la uleiul de castane. Probabil că era unul din adoratorii soarelui ai lui Koch. În ușă stătea un chelner cu mâinile la spate și cu un șort imaculat, care Îi venea până la picioarele strâmbe. Și el se Întorsese cu fața la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
solicita atenția, a rupt toată vraja. Brusc, am rămas fără aer. Tulburat și dezumflat, am urmărit cât de repede se transformă cea mai independentă parte a unui corp bărbătesc Într-o bucată de carne neînsuflețită, c-o pată de umezeală lucind În crăpătura sa scorojită, ca un ochi sașiu, Înlăcrimat. Plictisit, am dat să-mi caut chiloții. Era clar, „elevația“ biologică completă era imposibilă. Nu exista sex fără imagini sau fantezii, memorii sau vise - pe scurt: fără istorie. După ce mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sărindu-mi din piept, ci mai degrabă lin și făcându-mă să transpir, simțind Înțepătura clară a fricii. Apoi am traversat strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și ghereta portarului, cu lambriul de stejar scorojit, era aceeași. Dar, În locul cheliei aplecate deasupra unei integrame, pe tejghea se odihneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gândit. Acum pot să-mi recapăt stăpânirea de sine liniștit. Dar becul strălucea cu o intensitate atât de neobișnuită Încât n-am putut să Închid ochii. În globul său dur de sticlă stătea un fir sub formă de spirală, care lucea și chiar fâsâia cu un zel care părea cât se poate de periculos. Treptat, mi-am dat seama că nu doar părea, ci chiar era o insectă țintuită. Era clar că becul lumina atât de febril, pentru că larva se zvârcolea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
observase În bucătăria Dorei. L-am găsit când am percheziționat apartamentul. Cu siguranță că vizitatorul fusese cel care l-a adus. Ai crede că-i o spatulă, nu-i așa? Din câte-mi amintesc, Doctorul Karp suferea de epilepsie. Obiectul lucea amenințător. Așadar, deoarece am stabilit n-avea cum să fie el acel „AK“, trebuie să presupunem că acest obiect misterios e - mă rog, nu, nu un vibrator, ci poate un cuțit modern pentru prăjituri? Manetti zâmbi, mai puțin reținut, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de oaie neagră a familiei Kazanci fiicei ei. Din fericire, Asya nu părea Încă obosită de lume sau apăsată de neliniște, fiind prea tânără pentru toate astea. Însă tentația de a rade de pe fața pământului edificiul propriei existențe era acolo, lucind mocnit În adâncul ochilor ei, dulcea ispită a auto-distrugerii de care sufereau doar oamenii sofisticați sau gravi. În ceea ce privea Înfățișarea, totuși, mătușa Zeliha Își putea da seama clar că Asya abia dacă semăna cu ea. Nu era și probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu coada ochiului, Asya știa că maică-sa se uita fix la ea. La Început a bănuit-o pe mătușa Zeliha că Încerca să-i transmită să cenzureze povestea pe măsură ce o traducea. Însă apoi și-a dat seama că ceea ce lucea În ochii uimiți ai maică-sii era doar interesul pentru povestea lui Armanoush. Poate că se Întreba și ea cât din toate astea era dispusă fiica ei rebelă să le traducă femeilor din familia Kazanci. — Fratelui cel mare al bunicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
mai departe. Când s-a întors, cârciumărița a venit însoțită de o copilă, amândouă cu brațele încărcate: într-o strachină odihnea în propria grăsime un cocoș bine rumenit, pe un fund de lemn aburea o mămăligă, iar în altă strachină lucea mujdeiul. Ritualul continua: în vreme ce unul dintre noi se înfrupta din cocoș, celălalt le vorbea, citea sau recita mesenilor. Apoi primul trecea la poezie și celălalt la cocoș. Și tot așa. Asta a durat toată noaptea. Răpuși, spre zori ne-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
magistrului care a Încurajat talente și a format profesioniști și care la rândul lor au ridicat prestigiul comunității românești În primă ordine În Basarabia. Menționăm În continuare din volumul Închinat memoriei poetului, profesorului, compozitorului Alexandru Cristea. Ludmila Vnorovschi: Ochi care luceau pentru tot ce era frumos, ce era sublim; Elena Rău: Sufletul serbărilor școlare; Eugen Ureche: Ca o icoană amintirea... Elena Osievschi: Zile frumoase și de neuitat; Alexandru Juravliev: Un modest omagiu; Elena Popovschi: Părinte și dirijor grijuliu; Mariana Stoicof: Gânduri
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
pă imere cu baze peșine. Și mai mult: io n-am perdut capu. M-am prins pă loc că fugeam În cerc pă cai mari ș-am stat decât să privesc fix, să mă tușesc, să-mi Înghiț salivă, să lucesc dă nădușală, să mă fac atent la moacă, da ieram cu gându aiurea și să repet da, da, ha, ha, ca coru dă greci. Apoi am servit coniac În baloane și mandea am trecut ca valiza deplomatică la tărășeniile ăle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ori, mai bine, nu prea pleca și nici nu prea venea nimeni cu trenul. Șoseaua era la cîțiva kilometri buni și apropierea mării era mai puternică decît orice curiozitate turistică. Firme scorojite aruncau umbre diforme peste drum. Prăvăliile, cîte erau, luceau cu geamurile în lună, ascunzînd așa interiorul. Nu puteai vedea nimic din stradă. Auzi de două ori un greier care nu prea avea chef. Se strădui să deslușească ce scria pe firme, cu siguranță și hotelul, dacă mai era, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în ușa capitonată în piele neagră nu s-a clintit din fața ferestrei. A așteptat nemișcat, reușind așa să-l privească în liniște și amănunțime pe directorul Serviciului. Era înalt, trupeș, ușor adus de spate, cu o coamă leonină sură, chelia lucea în lumina zilei, urechile lipite de țeastă, pielea încrețită, mai mult cenușie decît albă. Stătea cu brațele încrucișate, lăsîndu-și ușor capul pe spate, ceafa făcînd cute mari, revărsîndu-se peste gulerul tare al cămășii. Un miros amestecat de tutun bun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de mînă și i-a spus că ar fi cel mai bun lucru să vină la el la post să poată vorbi în liniște. K.F. l-a privit ciudat, cel puțin așa i s-a părut, ochii ei verzi-albaștri au lucit scurt, apoi s-au încețoșat și l-a întrebat: "La post, adică la dumneata acasă, domnule adjutant?" Era exact, era același lucru, numai că altfel spus. A dat din cap și atunci K.F. i-a șoptit din vîrful buzelor, disprețuitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe Italo Balbo și, cînd l-a zărit, l-a recunoscut imediat după bărbuța neagră, creață, plină, a scos un strigăt înăbușit imediat de uimire. De uimire amestecată cu dezamăgire, Balbo era scundac și grăsuliu, chiar rotofei, zîmbăreț, cu ochii lucind viu în lumina lumînărilor de ceară pe care Cantacuzino le aprindea numai cînd avea oaspeți de vază. Pe pîntecul rotunjit purta banda albastră a ordinului de comandor, făcea gesturi scurte și întretăiate și nu stătea o clipă locului. Dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
decît înălțător?" Se mira sincer. Sinceritatea este dezarmantă și te scoate la liman, mai ales în situațiile ambigui. Șerban Pângratty a aruncat o privire de cunoscător către grupul zumzăitor din jurul lui Italo Balbo, acesta se roșise nițel la obraz, bărbuța lucea de pomada ori de transpirație, care se scurgea de pe obraz, oricît s-ar fi străduit Basarab Cantacuzino nu putea fi totul perfect, aer condiționat nu reușise să-și introducă, "acum e fericit Italo Balbo, nimeni nu-i ca el, ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca la o cursă de cal să-i vadă mai bine pe cei doi zburători. Balbo era fericit, ridicase deasupra capului mîna prințului, parcă se găseau la o întîlnire de box și îl arăta tuturor pe învingător. Dar după cum îi lucea obrazul puteai înțelege lesne cine era adevăratul învingător, veșnicul învingător, omul cel mai norocos din toate cercurile Europei. În spate se auzi un fel de rumoare, chelnerii se agitară mai mult decît se cuvenea mai ales dacă țineai cont că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
place s-o duci bine, să prosperi, nu? Cu ce te ocupi?" Pentru asta era întotdeauna pregătit. Răspunsese cu dezinvoltură "comis-voiajor, reprezentant al firmei de șampanie și vinuri Mott". A fost singura clipă cînd ochii bovini ai lui Basarab Cantacuzino luciră cu o scăpărare de interes. De asta era și el mulțumit. Un comis-voiajor este o persoană foarte utilă, vede multe, aude multe, intră peste tot și n-o bagi în seamă așa că nu deranjează, chiar dacă se află unde n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
înfipte două securi. Din spate îl ajunse Pangratty, care se aplecă peste umărul lui, fluieră ușurel, "avem și noi faliții noștri, ce zici domnule Leonard?" Bîlbîie frecă încetișor insigna de postavul hainei, de parcă ar fi vrut să o facă să lucească sau să-i încerce trăinicia emailului, " Credeți că e o chestie serioasă, excelență, e vorba chiar de o fascie, de fasciști?" Pangratty îl prinse ușurel de braț, "dacă vrei să te duc cu mașina, a mea e după colț, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atît de omenesc și de neliniștitor, încît n-a mai putut suporta și a dat ordin să fie tăiați. Mai în fiecare dimineață se ducea la fereastră să vadă petele alburii, rotunde, ale trunchiurilor retezate ca doi bănuți de argint lucind în iarba întunecată. Îi părea rău că s-a întâmplat așa, dar n-avusese încotro. O săptămînă de insomnie l-ar fi ucis mai repede decît se aștepta să moară după toate semnele. Îl dureau mușchii după o noapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
răbdare. Da, da, da, foarte interesant, domnilor, foarte interesant. E o copie după un document, hm, ca să zic, important?" Colonelul Stoicescu îi luă grav hîrtia țeapănă, o puse pe masă și privindu-l cu ochii lui de șoarece, rotunzi, negri, luceau probabil și pe întuneric, "ei, și dumneata, copie! E documentul original, documentul care, cine știe, cine știe, va sta la loc de cinste între valorile de preț ale neamului. Cum ți se pare?" Dacă n-ar fi pus întrebarea i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
gata... - Gata, ce? zise într-adevăr Geo Dumitrescu cu un dispreț interogativ. Trebuie să vii să-i spui un lucru pe care el singur îl știe de mult? Nu trebuia să debuteze la Albatros încă de anul trecut? Ce-ți lucesc așa ochii de entuziasm? El e mai liniștit. Parcă ai fi scris tu Pîrlitu, dacă judecăm după figura ta bovină. Veselia mea, auzind aceste cuvinte necruțătoare, izbucni fără măsură. Însuși masivul râdea, ca și când cine știe ce lucru măgulitor se spusese la adresa lui. Gambrinusul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
vrăjeala, mi-ai dat papucii, să spunem lucrurilor pe nume. Însă Laurence era de neoprit. Probabil că mă consideri un ticălos fără inimă după ce am dat bir cu fugiții când ai pomenit de copii, - spre uimirea ei, în ochii lui luceau lacrimi nevărsate - dar există un motiv pentru asta. Întoarse privirea ca și cum ceea ce urma să-i spună era atât de dureros, încât trebuia să-și stăpânească emoțiile spre a găsi puterea de-a o spune. — Francesca, adevărul e, că am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
eu pe apă... Auleu! maică-măiculiță, dimineața să vezi frumuseță... Și se scărpină în cap, cu pipa în colțul gurii, cu privirile o clipă încălzite. Pe mine mă înfiorau neliniștea, nerăbdarea, făgăduiala unei vânători cum n-am mai văzut, și-mi luceau ochii de bucurie. Atunci mâni, o să vin mâni negreșit. Să vii, boierule, că n-o să-ți pară rău!... Și începu a vâsli mai vioi, trecându-mă prin tufele de trestii și papură, spre mal. Sara de vară împânzea taina-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iezerul nemărginit înainte-mi zăceau într-o tăcere de moarte; tremurul ușurel al ploii în stufuri abia-abia răzbătea până la urechile mele, și eu nu știam ce să fac, cu aceleași întrebări și prepusuri copilărești. Deodată întorcându-mă, zării o lumină lucind pe mal. Tremura ca o stea roșie. Acolo-i casa lui Marin, trebuia să mă gândesc mai de mult. Acu ce puteam să fac, dacă ploua? Să mă duc până la el și să-l întreb ce facem! Trecui prin mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]