1,553 matches
-
Argonauților. În vis mă găseam exact în locurile acelea și luam parte concret la faptele pe care le povestisem. Am avut o senzație anume, de parcă tocmai mă dedublasem, mă transformasem în două ființe autonome ce se desprindeau din același corp, lunecând încet una pe lângă cealaltă. M-am deșteptat de spaimă, fără să mai reușesc să adorm. În zorii zilei următoare, am primit vizita unui pretorian care m-a invitat să-l urmez. Deci trebuia să mă confrunt cu Augustus exact cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
la mine și mă iubește, așa lamentabil cum sunt. M-a strâns în brațe. A știut să mă mângâie; mi-a șters lacrimile cu atâta blândețe, așa cum numai o mamă poate să o facă. Masacru În asfințit, soarele se destramă lunecând într-o baie de sânge. Stau întins pe plajă ca un infirm și primesc în corp căldura agonică a astrului muribund. Reînnoirea acestui eveniment produce în mine întotdeauna același efect; lumina crepusculară îmi străpunge dureros ochii și tâmplele. E ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
e și cazul meu; se neliniștește și mă avertizează să nu mai adorm pe plajă, în timpul amurgului. În momentele acelea, nu pot să-i refuz promisiunea. Promisiune zadarnică și neputincioasă față de lenea letală care mă face, de fiecare dată, să lunec într-un somn agonic. Bătrânețe Câteodată, noaptea, nu reușesc să adorm deloc. Se-ntâmplă să rămân treaz din cauza unor junghiuri năprasnice care mi se strecoară în oase. Umblu turbat prin grădină fiindcă numai mișcarea continuă îmi ușurează starea aceasta. Aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
că intru în eul Medeei. Toate astea izbuteau să-mi inoculeze în vine o vigoare neașteptată prin torpoarea suavă ce pusese stăpânire pe sângele meu. Frig Nu este iarnă încă, dar frigul a pus stăpânire pe picioarele mele și acum lunecă încet de-a lungul trupului meu întreg, făcându-l al său. Nu mai pot să mă încălzesc în nici un fel. Întâlnire Aia mă aștepta de parcă ne-am fi dat întâlnire. Mătușa aceea, preoteasă în templul Venerei din Eryx, îi prevestise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mai simțeam în stare să lucrez, m-am depărtat, frânt, lungindu-mă la umbra unui stejar crescut în mijlocul câmpului. Pe când mă fura somnul, am avut o viziune înspăimântătoare: un hău imens se deschidea la picioarele mele și eu vedeam cum lunec încet înăuntru, fără nici o posibilitate de-a mă opri. Pe măsură ce eram înghițit, simțeam cum ceva umed și răcoros îmi acoperă picioarele și tot trupul. Aveam impresia că materia trupului meu se transformă treptat într-un nămol rece care se mișca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
perfecțiune a eului meu individual. Reîncarnare „Morții sunt cu toții egali și vin aici ca să se cunoască mai bine. Se reîncarnează doar cei care vor să-și continue experiența cunoașterii.” Convalescență Trăiesc într-o convalescență calmă; îmi simt trupul și mintea lunecând încet către pacea lăuntrică. Parcă duc, înscrisă pe piept, o efigie a mea pe care eu nu o cunosc. Nu mi se permite s-o cunosc. Ea mi se imprimă în carne și dincolo de carne și parcă mă umple de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cristaliza un altul mai tare și mai solid. Părea că materia pietroasă se forma sub ochii mei, traversând niște clivaje precise, programate de cineva în mod calculat, în concordanță cu ideea de rezistență la orice perforare. Am văzut platouri întregi lunecând ca niște lespezi uriașe, grăbindu-se să ia locul altora instantaneu și încastrându-se geometric în spațiile trasate de mâna unui arhitect invizibil. Tocmai modul lor riguros de a se structura m-a frapat și, în vis, am avut un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
se topeau pe luciul aerian al turnului neclintit... Ai fi zis că, În văzduhuri, mâna celui atotputernic aprinsese o candelă de străjuire pe un mormânt pustiu și părăsit... Din depărtări nehotărâte, umbre negre se desprindeau din noapte În răstimpuri și, lunecând grăbite, se mistuiau pe rând În ușa luminată și larg deschisă a templului. Șuvoaiele apelor, nepotolite Încă, Își mai trimeteau de prin văi, până-n depărtare, vuietul lor nedeslușit și surd... Fiori iuți de vânturi ușoare Însuflețeau, În răstimpuri, neclintirea frunzișului
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
pe fundul pădurii, ca pe un zid de umbră depărtat; ai fi zis că te afli sub o imensă boltă de templu sprijinită de mii de coloane, din Înălțimea căreia cu greu mai străbătea Înăuntru lumina ogivală a cerului... Vântul luneca ca un râu nevăzut deasupra copacilor, și tăindu-se În frunza lor ascuțită, trimetea până În depărtare tânguiase și prelungi glasuri de orgă... Din toate părțile tăcere solemnă, de pretutindeni liniște sfântă. E așa de ușor să fii fericit!.... cu condiția
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
de jar a deșertului. S-a făcut ziuă, mă reîntorc În cabină printre ai mei, fără ca nimeni să știe de mica mea aventură nocturnă, când mintea-mi slobodă s-a jucat cu luna și stelele! Deschid, aiurea, internetul și mâinile lunecă alene pe clape, formând un sigur cuvânt: Oceania! Continent pierdut În apele Marelui Pacific! Insulele Oceaniei se Împart din punct de vedere geografic, În trei mari grupuri: la est Polinezia („Multe Insule”), la vest Melanezia („Insulele Negre”), iar la nord
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
înșine precum Marele Anonim. Eminescu însă pătrunde în mecanismul atingerii divine, amintind de trecere, de marea trecere " Când mă atingi, eu mă cutremur/ Atârnă viața mea de veci". Ca și cum atingerea modifică calitățile intelectului "Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci/ Ca să mă faci să-mi ies din minți//...Viața -mi pare-o nebunie/ Sfârșită făr-a fi-nceput// În toată neagra vecinicie/ O clipă-n brațe te-am ținut".(Te duci). Clipa de inițiere căreia-i este tributar poetul este capabilă
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
precum Marele Anonim. Eminescu, de exemplu, pătrunde în mecanismul atingerii divine, amintind de trecere, de marea trecere " Când mă atingi, eu mă cutremur/ Atârnă viața mea de veci". Ca și cum atingerea modifică calitățile intelectului "Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci/ Ca să mă faci să-mi ies din minți//... Viața-mi pare-o nebunie/ Sfârșită făr-a fi-nceput// În toată neagra vecinicie/ O clipă-n brațe te-am ținut"718. Clipa de inițiere căreia-i este tributar poetul este capabilă să
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
potențial de memorie. Plecat peste-un vast fluviu, vâslind, o soartă crudă Parcă m-ar smulge unor tărâmuri de mister. Suflet cu vâsle grele în mâini, sus cerul sper Clopotul undelor tras în dungă să-l audă... Pomi peste care lunec, mătase văl, firească, Apă, de crengi pictată, de împliniri senin, Deșiră-mi-le, barcă, un pliu pornească-n plin, Ce amintirea marelui calm s-o nimicească 1313. Dar pentru ce ne este adesea dificil să ne reamintim evenimentele trecute? Nu
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
roate, anticipatele erau departe, procedura de destituire vorbă de clacă, cearta palatelor abia mocnea, când mai, mai să se intre în linie dreaptă pe culoarul pavat cu promisiuni și cu prețuri acide al Uniunii Europene, s-a abătut asupra noastră, lunecând pe axa Londra-București, măciuca interdicției pentru românii amărâți de a fi primiți în Marea Britanie. Ah, perfidul Albion!, cum îți arată el că răul poate să-ți vină de acolo de unde nu te aștepți sau te aștepți mai puțin și că
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
cu lanțuri la picioare, legați câte doi, într-un convoi de vreo patruzeci de deținuți de drept comun, escortați de gardieni și soldați, am ajuns în Gara de Sud. Era un ger groaznic. Ziua fusese călduț iar zăpada era sticloasă. Lunecam în dreapta și în stânga și brățara ruginită a lanțului ne provoca răni și dureri acute. Gara forfotea de lume: soldați care mergeau pe front, patrule românești și nemțești, tot felul de oameni, cu și fără căpătâi, atmosfera stării de nesiguranță și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Pe peretele parapet al luminatorului Icoana Împărătească a Mântuitorului pictată de Costin Petrescu lumina atmosfera de tăcere și suferință; în capătul celor două brațe ale T-ului, Icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, de același autor. Starea mea, care luneca spre blazare și depresiune, s-a schimbat brusc. Fără să vreau mi-am împărtășit cugetul: Fraților, nu suntem singuri în această suferință. Mântuitorul e cu noi. A venit aici înaintea noastră. Să ne întâmpine, să ne primească, să ne mângâie
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
s-a ridicat din pat și probabil a vrut să-l cheme, dar a căzut lângă ușă. Tata a auzit bușitura și s-a întors vrând să intre în cameră. Am căzut, a răspuns mama. Împinge ușa mai tare, să lunece preșul cu mine că nu mă pot ridica. Tata a împins; cu destulă greutate a reușit să se strecoare în cameră. Aprinde lumânarea (care era totdeauna la îndemână), i-a zis mama, și du-te la vecina Vetuța să-ți
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
românească și nu era la curent cu apariția "Noului naționalism". Ca și Hindenburg și Horthy (într-un sens, chiar și ca francezul Pétain), și ca mulți alți lideri naționaliști din secolul al XIX-lea, Iorga a lăsat tineretul să-i lunece printre degete. Era dezgustat de manifestările acestui "Nou naționalism" și de radicalizarea corpului studențesc. Iorga scria într-un editorial intitulat Seducerea tineretului: "Sînt unii părinți care nu au mai mult bun simț decît copiii lor". În 1927, atunci cînd au
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
întâmpinat greutăți ridicole când am încercat să mă cațăr înapoi pe piatră. „Muntele“ e puțin prea abrupt, scobiturile prea strâmte. Valurile molcome mă tachinau, ba înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă și chiar dacă stâncile de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de seriozitate scoțiană pe care te puteai bizui și care i-a fost de ajutor. Nu-i ușor să-i descrii înfățișarea. Are o frunte înaltă și un profil foarte atrăgător. (Uneori te poți îndrăgosti de un profil.) Linia frunții lunecă printr-o curbă fină către un nas mic și drăguț, care se năpustește spre tine, deși nu are vârful în vânt. După aceea urmează o linie dreaptă ce sfârșește într-o bărbie hotărâtă, în care se cuibărește cea mai vagă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bătrână, oricum mai bătrână decât fetișcana băiețoasă, radioasă și năstrușnică de care-mi aduceam aminte. Dar fața ei avea o viclenie prudentă, reținută, care-i dădea formă și o făcea încă frumoasă, cu fruntea-i înaltă și linia impetuoasă ce luneca spre nasul delicat, aproape răsfrânt. Ochii căprui, luminoși, erau încercuiți de roșeața unor lacrimi de curând vărsate. În timp ce o priveam mă simțeam triumfător și încântat; dar arboram o mină încruntată. Lizzie își coborî privirile, se sprijini cu o mână de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
n-am privit-o niciodată ca pe un loc de adăpost. Ea penetrase în sfera eului meu și se afla în mine, o substanță pură a propriei mele alcătuiri, așa ca nervii, ca sângele. Dar celelalte, în timp ce rătăceam de colo-colo, lunecând, și clipind din ochi, și instabil atașat de pământ, celelate se aflau acolo: Lizzie pictată de Terboch, Jeanne de Nicolaes Maes, Rita de Domenichino, Rosina de Rubens, [i iată un încântător studiu semnat de Greuze, reprezentând-o pe Clement așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
întoarse și deschise brusc ușa, aproape ciocnindu-se de Rosina, care trăgea cu urechea, de afară. Rosina făcu un salt îndărăt, iar Lizzie coborî scările în fugă, ținându-se strâns de balustradă, în timp ce pantofii ei cu tocuri înalte păcăneau și lunecau pe trepte. Am dat s-o urmez, dar Rosina m-a prins cu forță de braț, și mi-a pus frână, așezându-și un picior încălțat în cizmă în fața picioarelor mele. Ne-am tras amândoi îndărăt, spre zid. — Las-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din urmă, domnul a ieșit în grădină. Temperatura corpului mi s-a urcat brusc și inima a început să-mi bată violent. M-am bucurat când am văzut că ținea în mână o greblă de grădină, îi deslușeam umbra lunguiață lunecând peste pajiște. Mă furnica o certă plăcere să-l urmăresc în obiectivul lentilelor mele pe Ben, care n-avea cea mai vagă bănuială, așa cum mă urmărise și el. Niciodată n-am mânuit vreo pușcă adevărată, dar mânuisem multe puști de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și teama și groaza să poată înceta și să ne redobândim liniștea. Dacă s-ar întoarce... s-ar putea să fie... îngrozitor. — Adică? — Îngrozitor. Lacrimile lente continuau să se prelingă, iar ea își pleca pleoapele, ca să le lase să-i lunece pe obraji. Continuă: — Aș vrea să nu fi adoptat niciodată un copil, a fost vina mea, Ben are dreptate, am fi dus-o mai bine fără el. Atunci aș fi putut fi cum trebuie, iar Ben ar fi fost... așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]