KorAP: Find »[drukola/base=mângâia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...417 >

10,420 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

pentru bietele de ele să le sune mereu apa-n cap!), erau fericite că nu se despărțiseră de suratele lor. Oamenii nu le înțeleg: mereu grăbiți, au ochi, dar nu privesc, au urechi, dar nu aud, au mâini, dar nu mângâie, au grai, dar nu știu să vorbească... Iar când se întâmplă să ia o piatră de acolo, se și grăbesc s-o strice: o agață de urechile lor sau o găuresc, o strâng în metal, și-o pun pe deget

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
de-abia s-a născut aduce lumină mare cu el), dar lumina acelui copil întrecea tot ce văzuse vreodată îngerul. Și atunci și-a spus: cum să sufere tocmai el ? L-a învăluit strâns, strâns cu lumina lui, l-a mângâiat, l-a legănat, i-a cântat și când un înger cântă, nu mai aude dacă e strigat de aceea nu l-am găsit. Și niciodată îngerul acela n-a mai plecat de lângă copilul pe care l-a văzut atunci. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
a spus: "Am să te spăl mai târziu. Spală-l tu acuma, mamă n-a venit încă timpul să-l spăl eu!" Și, fără să spună un cuvânt, mama lui mi-a surâs, m-a luat de mână, m-a mângâiat, m-a dus la apă, m-a spălat din cap până-n picioare, mi-a dat o cămășuță curată. Ne-am așezat la masă, s-au aprins lumânările, s-a spus rugăciunea și la noi acasă se aprindeau lumânările și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-se de mână, uitându-se uimiți unul la altul, și m-am apropiat. Se așezase pe o piatră și își ștergea ochii cu pumnișorii strânși. Plângea. Era atât de mic, alb-străveziu și plângea. Abia îl puteai vedea. L-aș fi mângâiat pe buclele albastre, dar cum să mângâi cerul sau lumina? I-aș fi vorbit, dar oare înțelegea ?! I-am întins atunci floarea albastră, care semăna cu el, copilul și-a ridicat ochii și a întrebat : "Tu ce vrei, trecutul sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
la altul, și m-am apropiat. Se așezase pe o piatră și își ștergea ochii cu pumnișorii strânși. Plângea. Era atât de mic, alb-străveziu și plângea. Abia îl puteai vedea. L-aș fi mângâiat pe buclele albastre, dar cum să mângâi cerul sau lumina? I-aș fi vorbit, dar oare înțelegea ?! I-am întins atunci floarea albastră, care semăna cu el, copilul și-a ridicat ochii și a întrebat : "Tu ce vrei, trecutul sau viitorul ?!" Avea ochii aurii ca soarele și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Iisus atunci, dimineața, când stătea singur pe malul mării și vântul îi resfira buclele lungi și aurii ca soarele... Eu nu mai știam ce să spun. Nu învățasem nimic. Povestisem doar visul. În clasă se făcuse liniște. Părintele-profesor m-a mângâiat pe cap . Surâdea blând, uitându-se nu știu cum, parcă altfel, la noi toți. Eu abia așteptam să ies în recreație, să văd ce mă înțeapă în buzunarul tricoului. În fine, a sunat ! Am băgat mâna să văd și n-o să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
că atunci când m-a luat în brațe, parcă înflorise toată via și miroseau brațele lui a pâine caldă și a struguri, și a câmp reavăn, și a soare, și a ploaie și-mi era bine și cald ca atunci când mă mângâia mama să adorm... Și, nu știu cum, când s-a întors să spună ceva de copii și împărăție, s-a revărsat părul lui peste fața mea, mi-am ascuns capul cu totul în el și aș fi stat așa mereu. Țineam ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
eram mic. Nu știu ce-o fi fost în mintea mea, poate că mă gândeam că e chiar unchiu' meu, de l-am tras de poala hainei. Nu s-a oprit din vorbit, s-a uitat la mine, m-a mângâiat ușurel pe cap, m-a ridicat și m-a așezat nu pe genunchi ei, crescusem doar ! m-a așezat chiar pe picioarele lui așa cum făcea tata când eram mic, numai că unchiu' meu n-a început să mă legene... mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ușurel pe cap, m-a ridicat și m-a așezat nu pe genunchi ei, crescusem doar ! m-a așezat chiar pe picioarele lui așa cum făcea tata când eram mic, numai că unchiu' meu n-a început să mă legene... mă mângâia din când în când ușurel pe cap și cum nu încăpeam, că mulțimea se tot strângea în jur, i-am strâns în brațe picioarele și mi-am pus capul pe genunchii lui. Nu mă săturam uitându-mă la el ! Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
în ochii lui, era ca un soare blând care mă scălda cu totul și eram bucuros și liber că, dacă aș fi avut aripi, aș fi zburat sus, sus de tot... iar el vorbea și din când în când mă mângâia și iarăși vorbea... Soarele luneca spre asfințit și, în liniștea care se lăsa, glasul lui era dulce și bun și ținea de foame și de sete și te făcea mare și bun și înalt sigur că așa te făcea odată ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
bine când plângeam?! Poate fiindcă mama mă iubea mai mult eram cel mai mic. De fapt, nu-l cunoscusem pe tata. Murise la vreo câteva zile după ce mă născusem eu se spune că semănam tare bine cu el. Mama mă mângâia și cum ne săruta pe toți înainte de culcare, când ajungea la mine știam că plângea uneori îi simțeam lacrimile fierbinți pe frunte... Poate că de asta m-a dat la învățătură... sau numai ca să scap de acasă și să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
deloc povara trupului său... Asta, fiindcă mi-am zis Regele era cu adevărat din lumină. Mă uitam la mulțimea care-și așternea hainele pe drum, ca regele să nu fie zguduit de drumul prost... Dar cum să zgudui lumina care mângâie tot ce atinge ? Lumina de aceea venise, ca să mângâie tot ce atinge, să îndrepte ce era strâmb și prost și rău, ca să "îndestuleze" pe toți, cum făcuse cu mine... Și eu nu eram decât un biet măgar... Cât de buni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Regele era cu adevărat din lumină. Mă uitam la mulțimea care-și așternea hainele pe drum, ca regele să nu fie zguduit de drumul prost... Dar cum să zgudui lumina care mângâie tot ce atinge ? Lumina de aceea venise, ca să mângâie tot ce atinge, să îndrepte ce era strâmb și prost și rău, ca să "îndestuleze" pe toți, cum făcuse cu mine... Și eu nu eram decât un biet măgar... Cât de buni trebuie să se fi făcut oamenii, care-l vedeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Dacă o să vrea să-L duc în cer ? Am să stau aici să-L aștept. Eu știu drumul, așa că o să-L aștept. Aici. Într-un târziu, am simțit miros de soare, de miere și flori și parcă degetele Lui îmi mângâiau botul. I-am spus că știu drumul și că-L duc, dacă vrea... dar nu mă puteam ridica. Am să mai dorm puțin, apoi Te duc, i-am spus știu drumul. Am înțeles că-și lăsase mâna pe mine și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Maicii Domnului"!" "Și e adevărat ?" întrebă somnoros un mac. "Hai, culcă-te la loc și taci din gură", îi răspunse crinul. "Tu nu vezi, eu sunt ținut în mână de mulți sfinți și sfinte, ba chiar Maica Domnului m-a mângâiat iar soțul ei mă ține în brațe, alături de Iisus și nu mă mai laud atâta." Și de pe tulpina lui înaltă, trimise un val de miresme spre cer. Alături, trandafirul tăcea. Avea prea multă treabă. Până mâine, toți bobocii trebuiau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
obicei blând, acum... nu, nici vorbă ! Nu se putea să fie așa ! Era glasul lui... ca o mângâiere. M-am uitat repede la zarzărul de alături, să văd dacă nu cumva a înflorit, că doar glasul lui părea că ne mângâie și pe noi, și copacii, și iarba fragedă pe care stăteam, și bisericuța noastră, și casele din vale și... mergea așa, ca o mângâiere înmiresmată, hăt-departe. Cine știe, poate că așa vine primăvara, la glasul Cuiva care mângâie... Deodată, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
că ne mângâie și pe noi, și copacii, și iarba fragedă pe care stăteam, și bisericuța noastră, și casele din vale și... mergea așa, ca o mângâiere înmiresmată, hăt-departe. Cine știe, poate că așa vine primăvara, la glasul Cuiva care mângâie... Deodată, se făcu tăcere. Se uită la mine cu ochii cerului știam că nu vede, dar, cumva, vedea tot ce se putea vedea. Așa că întrebarea a pus-o mai mult pentru ceilalți decât pentru mine: "Tu L-ai văzut pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
râul, să vadă crucea în oglinda lemnului, să-și poarte crucea în lume și pentru lume și să aducă iarăși acolo, în munții din suflet, Calea, Adevărul și Viața. Dar în oglinda lemnului tu te-ai uitat vreodată ? Îngerul care mângâie "Eram mai mic decât tine, nepoate, când s-a întâmplat asta... își începu bătrânul povestirea. Dar, vezi tu, noi, copacii, ținem minte. Totul. Anii, vremea, vremurile... totul e înscris aici, în trunchiul nostru, ca niște cercuri în jurul inimii noastre fiindcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
adus vântul până la mine și vorbele Lui erau ca susurul apei care aduce în primăvară viața pentru noi: "...dar nu voința mea, ci a Ta să se facă". Tatăl meu a plâns atunci peste El cu frunzele lui, ca să-L mângâie... dar frunzele noastre sunt ascuțite și, oricum, câteva frunze de măslin nu pot mângâia și nici nu pot să ascundă pe cineva... Nici aripile acelea de lumină care au răsărit deodată lângă El nu L-au ascuns... Poate că doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
primăvară viața pentru noi: "...dar nu voința mea, ci a Ta să se facă". Tatăl meu a plâns atunci peste El cu frunzele lui, ca să-L mângâie... dar frunzele noastre sunt ascuțite și, oricum, câteva frunze de măslin nu pot mângâia și nici nu pot să ascundă pe cineva... Nici aripile acelea de lumină care au răsărit deodată lângă El nu L-au ascuns... Poate că doar L-au mângâiat, fiindcă s-a ridicat în picioare. Nu-I vedeam fața. Locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
noastre sunt ascuțite și, oricum, câteva frunze de măslin nu pot mângâia și nici nu pot să ascundă pe cineva... Nici aripile acelea de lumină care au răsărit deodată lângă El nu L-au ascuns... Poate că doar L-au mângâiat, fiindcă s-a ridicat în picioare. Nu-I vedeam fața. Locul pe care stătuse păstra urma Lui : crucea de lumină, pe care cădea o rouă de sânge. Câteva picături au căzut atunci și pe frunzele mele. Din noaptea aceea, frunzele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nu mi-a spus nimic. Vedeam tot ce era de văzut : steaua de sus, ieslea care lumina, mâna ei, haina bărbatului care era alături, hainele ei, paiele și iarăși ieslea care lumina dar când a întins mâna și m-a mângâiat, parcă mi s-au deschis deodată ochii ! Acolo, pe paie, era culcat un copil nou-născut. Prin acoperișul ca vai de lume se vedea steaua aceea strălucitoare. Era, ce-i drept, lumină înăuntru dar era frig, așa de frig, că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
cu mielul ei. Și focul se stinsese. Am sărit în picioare : visasem ?! Unchiu-mio m-a luat deoparte și mi-a spus că femeia îmi dăduse înapoi mielul și s-a uitat obosită și tristă la el, a oftat, l-a mângâiat (Auzi colo, mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul lângă câine, la picioarele ei și te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Am sărit în picioare : visasem ?! Unchiu-mio m-a luat deoparte și mi-a spus că femeia îmi dăduse înapoi mielul și s-a uitat obosită și tristă la el, a oftat, l-a mângâiat (Auzi colo, mi-am spus ! A mângâiat mielul, înseamnă că i-a plăcut, dar de ce nu l-a oprit ?!) Eu te-am luat în brațe, că așa mare cum ești, dormeai ca pruncul lângă câine, la picioarele ei și te-am adus înapoi. Nu mai era de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
cântă, te pomenești. Și ce frumos miroase aici ! Ca în visul meu ! Nimic nu mai e chiar cum știam ! Și doar de atâta vreme văzusem și eu câte ceva pe pământ... Dar cum o fi asta ? Și uite cum m-a mângâiat femeia !... Doamne, ce bine e ! Așa o fi în steaua noastră, știți că și noi, câinii, avem o stea pe cer... noi îi spunem ciobanul cu câinele, dar oamenii îi spun Sirius... Dar ce știu oamenii ! Uite la ei ! Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]