1,950 matches
-
necumpătarea, din reaua întrebuințare a puterii irascibile (iuțimea) și poftitoare. Însă din buna întrebuințare a acestora ne vin cunoștința și chibzuința, iubirea și cumpătarea. Prin urmare, nimic din cele create și făcute de Dumnezeu nu este rău<footnote Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a treia, cap.3, în Filocalia, vol. II, p. 87 fotnote>. La cei începători în viața duhovnicească, căderile se ivesc totdeauna din desfătarea pântecelui, la cei de mijloc, și din mândrie, deși aceasta se întâmplă și
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
În lupta noastră cu păcatul, Părinții filocalici ne recomandă să ne păzim mai întâi gândurile, căci gândurilor rele le urmează păcatele, căci de fapt păcatul este „întrebuințarea greșită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuințare a lucrurilor”<footnote Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, suta a doua, cap. 82, în Filocalia, vol. II, p. 83 footnote> și păcătuind, să nu învinovățim fapta, ci gândul, căci dacă mintea nu consimțea cu ispita, nu i-ar fi urmat gândul<footnote Sf. Marcu Ascetul
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
nu numai prin cuvinte, ci și prin rugăciune. Atât seara cât și dimineața își cercetau gândurile, meditând la felul cum au petrecut ziua și noaptea. Iar dacă vedeau vreo greșeală, se străduiau să o îndrepte, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că „pentru cinci pricini se oprește sufletul de la păcate : sau pentru frica oamenilor, sau pentru frica judecății, sau pentru răsplata viitoare, sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau, în sfârșit, pentru mustrarea conștiinței<footnote Sf. Maxim Mărturisitorul, op.cit., suta
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
Sfântul Maxim Mărturisitorul ne învață că „pentru cinci pricini se oprește sufletul de la păcate : sau pentru frica oamenilor, sau pentru frica judecății, sau pentru răsplata viitoare, sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau, în sfârșit, pentru mustrarea conștiinței<footnote Sf. Maxim Mărturisitorul, op.cit., suta a doua, cap. 81, p. 83 footnote>”. Observăm că, în Filocalie, Părinții ne descoperă multe taine ale acestui război nevăzut și îndelungat. Nouă nu ne rămâne decât să medităm la ele și să le transpunem în practică, pentru că
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_263]
-
lui; ambii ar fi putut să se salveze, ambii au refuzat; unul ca să respecte legea lui Dumnezeu, celălalt ca să respecte legea cetății. Apologeții și Părinții Bisericii (Iustin, Clement, Tațian, Origen, Tertulian, Arnobius, Grigorie de Nyssa, Ambrozie, Augustin, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, și nu am făcut nici măcar o selecție!) alătură, explicit sau nu, onomastica socratică (și platoniciană - dar nu numai prin participare, ci și prin diferență) celei cristice (e cu totul semnificativ că în perioada aceasta Aristotel lipsește. Nu cu
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Nicolae Iorga, oprindu-se în discursul său de recepție (Două concepții istorice) asupra rolului istoriei și al istoricului, afirma: „istoricul e un bătrân prin experiență al nației sale”, el fiind dator „a fi un animator neobosit al tradiției naționale, un mărturisitor al unității neamului peste hotarele politice și de clasă [...] un descoperitor de ideale, spre care cel dintâi trebuie să meargă, dând tineretului ce vine după noi exemplul.” Până în 1948, instituția a putut funcționa datorită donațiilor primite din partea unor particulari, subvențiile
ACADEMIA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285146_a_286475]
-
a realizat ca autor de scrieri teologice a marcat profund întreaga dezvoltare ulterioară a creștinismului și a făcut din el un scriitor creștin a cărui importanță va putea fi egalată, în lumea greacă, abia în secolul al șaptelea o dată cu Maxim Mărturisitorul. Bibliografie. Despre ansamblul teologiei lui Chiril: H. du Manoir de Juaye, Dogme et spiritualité chez S. Cyrille d’Alexandrie, Vrin, Paris, 1944; G. Jouassard, Cyrille v. Alexandrien, în RAC III (1957), 499-516; R.L. Wilken, Judaism and the Early Christian Mind
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
păstrat un fragment citat la al șaselea conciliu ecumenic (787). Totodată, a fost primul autor al unor scolii la corpusul scrierilor lui Pseudo Dionisie Areopagitul; mai târziu, în secolul al XII-lea, au fost amestecate cu cele ale lui Maxim Mărturisitorul, însă o traducere siriană a lui Dionisie, însoțită de majoritatea scoliilor lui Ioan (efectuată nu mai târziu de secolul al VIII-lea) ne permite să le identificăm. Bibliografie. Pentru texte cf. indicațiile din CPG III, n. 6850-6852. Scoliile la Dionisie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Scrierea face parte din genul „centuriilor”, adică al culegerilor de maxime organizate în secțiuni de câte o sută, gen ilustrat de Evagrie Ponticul prin Capitolele gnostice (6 x 90, plus 60 = 600) și prin Tratatul practic (o centurie), de Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea (patru centurii Despre iubire, două Despre teologie și întrupare), de Talasie (patru centurii Despre iubire și despre cumpătare) și așa mai departe. Cele o sută de capitole ale lui Diadoh sunt gândite ca o introducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
publicate zece din ele (retipăriri ale unor ediții din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea), din care două nu au însă nimic de-a face cu Marcu: tratatul 6, Despre înfrânare, este o colecție de extrase din Maxim Mărturisitorul și din Macarie; numărul 9 pare că poate fi atribuit lui Marcianc cf. aici, mai sus). Celor opt rămase li se mai adaugă unul, Despre unirea după ipostază care apare în două manuscrise. O parte a corpusului s-a păstrat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
limitată a fost influența lui în Orient unde existau deja izvoare clasice privitoare la viața spirituală și la mistică - să ne gândim, de exemplu, la Evagrie Ponticul - și unde trebuie amintită oricum influența exercitată de corpusul dionisian asupra lui Maxim Mărturisitorul (mort în 662), însă nu e deloc sigur că îi pot fi atribuite tot lui Maxim scoliile în limba greacă la corpusul editat prin tradiție sub numele lui Dionisie. Mult mai prezent este Pseudo Dionisie în Occident pentru că aici s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în PG 3 (textul ed. de B. Cordier, Anversa 1643, cu trad. latină; numeroase greșeli de tipar); la coloanele din PG se fac trimiteri în mod tradițional când se dau citate (în PG 4 se găsesc scoliile atribuite lui Maxim Mărturisitorul și diferite analize consacrate lui Dionisie). Acum există o nouă ed. critică: Cor-Dionysiacum, W. de Gruyter, Berlin - New York: I Nume divine, ed. B.R. Suchla (PTS 33), 1990; II [celelalte tratate și scrisorile] ed. G. Heil și A.M. Ritter (PTS 36
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
curăți, lumina și desăvârși, I-XII, introd. trad., Sibiu, 1946-1991; Wilhelm Nyssen, Pământ cântând în imagini (Frescele exterioare ale mănăstirilor din Moldova), pref. trad., București, 1978; Sfântul Grigore de Nisa, Scrieri, București, 1982 (în colaborare cu Ioan Buga); Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scrieri, I-II, București, 1983-1990; Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, I-II, București, 1987-1988; Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri, I-III, introd. trad., București, 1991-1994; Sfântul Ioan Scărarul, Scara, București, 1992; Paladie, Istoria lausiacă - Lavsaicon. Scurte biografii de pustnici, București
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, București, 1992; Paladie, Istoria lausiacă - Lavsaicon. Scurte biografii de pustnici, București, 1993; Sfântul Grigore de Nazianz, Cele cinci cuvântări teologice, îngr. Monica Dumitrescu, introd. trad., București, 1993; Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere complete și scoliile Sf. Maxim Mărturisitorul, București, 1996; Mystagogia, îngr. și introd. trad., București, 2000. Repere bibliografice: Emilian Vasilescu, Apologeți creștini, București, 1942, 76-90; Antonie Plămădeală, Some Lines on Professor D. Stăniloae’s Theology, în The Altar Almanach, Londra, 1970, 24-29; Ion Bria, Teologia dogmatică în
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
răspîndite în anii precedenți, pentru că erau în mod evident foarte cerute de public, însă Grigorie le-a adunat și le-a inclus în 592 în opera mai cuprinzătoare. Scrierea se încheie cu cartea a opta, redactată în 587, „întru slava mărturisitorilor”, care se deosebește de cea dinainte deoarece vorbește despre mărturisitori*, și ei, firește, tot de origine galică. b) Operele minore La sfîrșitul Istoriei francilor, Grigorie vorbește despre sine și despre operele sale. în afară de cele amintite deja, mai există o scriere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cerute de public, însă Grigorie le-a adunat și le-a inclus în 592 în opera mai cuprinzătoare. Scrierea se încheie cu cartea a opta, redactată în 587, „întru slava mărturisitorilor”, care se deosebește de cea dinainte deoarece vorbește despre mărturisitori*, și ei, firește, tot de origine galică. b) Operele minore La sfîrșitul Istoriei francilor, Grigorie vorbește despre sine și despre operele sale. în afară de cele amintite deja, mai există o scriere Despre slujbele de noapte (De cursibus ecclesiasticis), al cărei titlu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a realizat ca autor de scrieri teologice a marcat profund întreaga dezvoltare ulterioară a creștinismului și a făcut din el un scriitor creștin a cărui importanță va fi egalată, în lumea greacă, abia în secolul al VII-lea, o dată cu Maxim Mărturisitorul. Bibliografie. Despre ansamblul teologiei lui Chiril: H. du Manoir de Juaye, Dogme et spiritualité chez S. Cyrille d’Alexandrie, Vrin, Paris, 1944; G. Jouassard, Cyrille v. Alexandrien, în RAC III (1957), pp. 499-516; R.L. Wilken, Judaism and the Early Christian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragment citat la al șaptelea conciliu ecumenic (787). De asemenea, a fost primul autor al unor scolii la corpusul scrierilor lui Pseudo-Dionisie Areopagitul; mai tîrziu, în secolul al XII-lea, aceste scolii au fost amestecate cu cele ale lui Maxim Mărturisitorul, însă o traducere siriacă a lui Dionisie, însoțită de majoritatea scoliilor lui Ioan (efectuată nu mai tîrziu de secolul al VIII-lea) ne permite să le identificăm. Bibliografie. Pentru texte cf. indicațiile din CPG III, nr. 6850-6852. Scoliile la Dionisie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a lungul secolelor. Scrierea face parte din genul „centuriilor”, culegeri de maxime organizate în secțiuni de cîte o sută, gen ilustrat de Evagrie Ponticul în Capitolele gnostice (6 × 90, plus 60 = 600) și în Tratatul practic (o centurie), de Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea (patru centurii Despre iubire, două Despre teologie și întrupare), de Talasie (patru centurii Despre iubire și despre cumpătare) și așa mai departe. Cele o sută de capitole ale lui Diadoh sînt gîndite ca o introducere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fost publicate zece dintre ele (preluate din ediții din secolele al XVI-lea și al XVIII-lea), din care două nu au însă nimic de-a face cu Marcu: tratatul 6, Despre înfrînare, este o colecție de extrase din Maxim Mărturisitorul și din Macarie; numărul 9 pare că poate fi atribuit lui Marcian (cf. supra). Celor opt rămase li se mai adaugă unul, Despre unirea ipostatică, transmis în două manuscrise. O parte a corpusului s-a păstrat în versiuni în siriacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spunem adevărul, a fost influența lui în Orient, unde existau deja izvoare clasice privitoare la viața spirituală și la mistică - să ne gîndim, de exemplu, la Evagrie Ponticul - și unde trebuie amintită influența exercitată de corpusul dionisian asupra lui Maxim Mărturisitorul (mort în 662), însă nu e deloc sigur că îi pot fi atribuite tot lui Maxim scoliile în limba greacă la corpus, editate prin tradiție sub numele său. Mult mai prezent este Pseudo-Dionisie în Occident, unde au făcut traduceri succesive
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
corpusului în PG 3 (textul ediției B. Cordier, Anvers, 1643, cu traducere latină; numeroase greșeli de tipar); la coloanele din PG se fac trimiteri în mod tradițional cînd se dau citate (în PG 4 se găsesc scoliile atribuite lui Maxim Mărturisitorul și diferite analize consacrate lui Dionisie). Acum există o nouă ediție critică: Corpus Dionysiacum, W. de Gruyter, Berlin, New York: I [Numele divine], ed. B.R. Suchla (PTS 33), 1990; II [celelalte tratate și scrisorile] ed. G. Heil și A.M. Ritter (PTS
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de poezie latină creștină (carmi sau inni abecedari) ale cărei strofe sau versuri încep cu litere care se succedă în ordine alfabetică (n. t.). * Centonă (lat. cento), poem în care autorul tratează o temă nouă compilînd versurile unui poet cunoscut. * Mărturisitorii sînt creștini care au avut de suferit pentru credința lor în Cristos, spre deosebire de martiri, care au primit moartea pentru Cristos (n. red.) FILENAME \p C:\Carti\Istoria literaturii crestine Moreschini Vol-II-Tom II\ Moreschini tomul II operat oct1.doc PAGE 198 PAGE \# "'Page
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să se blagoslovească în biserică, nice cununile să le pue în capetele lor; iară de va fi unulŭ curatŭ, ce să aibă putére atunce să stea înaintea altariului, nice a daora să au în cununa”209),prin Canonul 2 Nichifor Mărturisitorul spusese că „acela ce se căsătorește a doua oară, nu se încununează; ci i se dă chiar epitimia de a nu se împărtăși doi ani cu preacuratele taine; iar cel ce se căsătorește a treia oară, cinci ani”210)), amendată
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sale filozofice (De ira, De tranquillitate animi, De constantia sapientiorum etc.). Ideile stoicilor sunt preluate și de tradiția creștină, regăsindu-le mai târziu ca „tehnici” de rugăciune, de liniște sufletească și de comuniune cu divinitatea, în practica isihastă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigore Palamas). Epoca modernă este inaugurată de N. Malebranche și R. Déscartes. Primul ne propune o „psihoterapie a moravurilor” prin „mortificarea simțurilor” cu ajutorul rațiunii. R. Déscartes va face recomandări, în această privință, în scrierea sa Reguli pentru îndreptarea spiritului
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]