2,843 matches
-
oeuvre en sursis (1990), cu un avant-propos de Jan Kott, O., confruntat cu „ambiguitatea” unor personaje „indefinisabile”, își probează astuția abordând „poetica incertitudinii” din această „tragedie a incomprehensiunii”. Ca și Hamlet („Hamletul meu”, „mon Hamlet”), și Prospero din Furtuna, „ultimul melancolic shakespearian”, e pentru exeget „mon Prospéro”, și el camuflează o triplă identitate: „Dumnezeu, magician și dramaturg” (Shakespeare, son art et sa „Tempête”, 1993). Temerara cercetare La Métamorphose de la tragédie (1978), atacând o pretențioasă temă - „splendoarea și decadența tragediei” -, urmărește, cu
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
Vinea, Ștefan Roll ori maniera poemelor lui Guillaume Apollinaire. E departe de destrucția suprarealistă, chiar dacă uneori ironia avangardistă sau un vag ecou dadaist își fac simțite prezența. Imaginea poetică încearcă, și la el, sinteza vis-realitate, dar reveria e mai degrabă melancolică și uneori barochizantă, iar feeriile spectrale neagă intențiile programatic polemice, așa cum se întâmplă, spre pildă, în Mărturisiri II („Un ceas va dezghioca ora din prestidigitația nopții / Vei închide ochii vei dormi vei dormi / somn cules cu lingurița pleoapelor”), unde imaginarul
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
sabotează, insinuându-se, nu o dată, tocmai în miezul manifestului. Când nu sunt o prelungire a manifestelor, poeziile exprimă nostalgia depășirii punctului mort al echilibrului spiritual: multe dintre ele vorbesc despre insatisfacția provocată de inevitabila cumințire a poemului, urmată de o melancolică resemnare. Am putea spune că o mare parte a creației lui Sașa Pană e un reflex al tristeții de a nu fi un suprarealist complet. ION POP SCRIERI: Răbojul unui muritor, București, 1925; Diagrame, cu desene de Victor Brauner, București
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
situată la intersecția dintre livresc și existențial, dintre notația intelectuală, abstract-melancolică și deriva limfatică a afectelor sau a simțurilor: „Carne urcată în bolți abia concepute, ce personaj/ pitoresc pentru suburbia intimă a poemului, hai să/ începem narația: prin pasaje arhitecți melancolici/ și meșteri măsoară distanțele de la expresie/ până la sens, sunetul pasului lor măsurat abia exprimă/ o umanitate singuratică, filtrate de lumină/ mereu mai auster, fețele lor, un grup de satisfacții/ urcând nivelele, se edifică, în urmă/ o realitate tot mai pregnantă
PANTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288659_a_289988]
-
nouă”, care îi oferă o funcție de redactor. Se prăpădește în urma unei banale infecții. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei RPR. Lirica, de o anume melodicitate, a lui P.-P., adunată postum, în 1896, este aceea a unui melancolic timid și însingurat, pierdut în reverii sau urzind sfioase gânduri de dragoste. Poetul e un afectuos, de o duioșie aproape feminină. Peisajul cernit al amurgului, toamna, cu cerul plumburiu străbătut de umbrele sinistre ale corbilor, îi declanșează acestui senzitiv o
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
acestor versuri. Alimentația, vestimentația - fie cele din viața de toate zilele, cvasimitizate de dificultatea obținerii lor, fie cele din lumea liberă și prosperă, uimitoare, neverosimile, semne ale unor paradisuri terestre posibile dar inaccesibile, întrezărite fulgurant, contemplate cu un jind impersonalizat, melancolic - dețin un loc important în recuzită. Emblematice sunt câteva personaje cu care eul liric intră în comunicare: în universul casnic, Magdalina - cea „refractară față de poezie” (Eugen Simion), iar în cel public - impiegatul de mișcare cu veleități de poet, colegele de
PATULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288718_a_290047]
-
oniric, onirismul înnodând într-un fel cu suprarealismul, chiar dacă prin negare. Totuși, diagnozele de acest gen erau de regulă însoțite de precizări atenuatoare: poetul utiliza doar procedee suprarealiste, fără radicalism, mai mult ca stratagemă de disimulare a unui subtext confesiv, melancolic și sentimental. S-a mai opinat, pe de altă parte, că M. ar fi un „poet de limbaj”, cu discursul poetic extrem de elaborat, înclinat către exacerbarea artificiului, dar nu pentru obținerea unor efecte zgomotoase, prin afișarea unei retorici a emfazei
MAZILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
au răni: / spinări de cai curbate”. Prin „păduri bătrâne” „trec urșii spre izvoare cu botul sângerând de mure, / un cerb flocos își spală barba în roua ierbilor lăptoasă”. Dominantă în poeme e o atmosferă sobră, de reculegere și cucernicie, solemn melancolică, suav hieratică: „Înconjurat de rude la masă stau sfios / și nu vorbește nimeni. E o tăcere calmă. Ei mă privesc pe mine și eu privesc în jos / și-mi caut șerpuirea destinului în palmă. O pâine grea și mare, o
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
cusur, melodioasă, străbătută de o undă elegiacă, etalează și poemul dramatic Floarea lui Sânzien (1927), elaborat tot împreună cu Radu Gyr. Prețuit peste măsură, printre mulți alții, de Perpessicius și de Petre Pandrea, M. se revelează, în versurile lui, ca un melancolic ale cărui stări pendulează între vaporoase euforii de ftizic și neliniștea unor rele presentimente - Grădina de sidef (1926), Fluierul lui Marsyas (1928), Versuri (1934). Însingurat, cu o sfâșietoare nevoie de afecțiune (visul lui de iubire e un „soare stâns”), cuprins
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
ca ele sunt și nu sunt” - În cuvânt). Se cultivă ritmul clasic, cu accente romantic-baladești, sunt invocate nume de rezonanță exotică, ca în Triptic („Acarnia - țară de veacuri prelungi/ Alarhos - trup fără trup, nume fără nume”). Lirica primește treptat accente melancolice, evocatoare, erotismul filtrându-se în forme calofile. Sonetul, cultivat cu pasiune, are incantații melodice delicate, etalând imagini brodate parcă în fir de mătase, cu o anume suavitate a versului ce riscă să eșueze în dulcegărie („Chiar tu erai liana înălțată
MOCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
M. experimentează echilibrat, pornind de la formele clasice, în căutarea unui unghi vizual și de reflecție capabil să configureze o poetică originală. Autorul este receptiv la tendințele moderne și exersează confruntarea realului cu ficțiunea, a povestirii cu viața. Colajul metaforizant, contrapunctul melancolic, reveria de tip magic, decuparea detaliului simbolic, autoscopia vădesc un registru epic variat. Subiectele par decupate din cotidian și se bazează pe un detaliu-cheie, care, transpus descriptiv sau analitic, în regim realist sau fantezist, devine simbolic. Starea reprezentativă a personajelor
MOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288199_a_289528]
-
este o sarcină imposibil de purtat. Totuși, o experiență de acest tip nu este cu totul străină istoricului, jurnalistului sau chiar omului politic marcat de accidentele funeste ale cotidianității. Într-un ceas de profundă neliniște sau îndoială, toți aceștia contemplă melancolic lumea în totalitatea ei. Pentru sfinții ancorați într-o perspectivă liturgică și eshatologică, întâlnirea cu lumea ca totalitate nu este melancolică, ci pascală. Ea necesită „pogorârea la iad”. Contemplarea infernului atinge, în chip nevăzut, proporții cosmice. Compasiunea universală pentru întreaga
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
omului politic marcat de accidentele funeste ale cotidianității. Într-un ceas de profundă neliniște sau îndoială, toți aceștia contemplă melancolic lumea în totalitatea ei. Pentru sfinții ancorați într-o perspectivă liturgică și eshatologică, întâlnirea cu lumea ca totalitate nu este melancolică, ci pascală. Ea necesită „pogorârea la iad”. Contemplarea infernului atinge, în chip nevăzut, proporții cosmice. Compasiunea universală pentru întreaga creație este rezultatul trecerii (Pascha) iubirii lui Dumnezeu prin inima purificată de gândurile pătimașe ori egoiste. Acest veritabil Paște lăuntric impus
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ultimul ei jet fu și cel mai jalnic: ai fi zis că-i coloana lichidă a unei fîntîni maiestuoase, a cărei apă, oprită de o mînă nevăzută, scade treptat, înainte de a se lăsa la pămînt, cu un gîlgîit stins și melancolic. în curînd, în vreme ce echipajele așteptau sosirea vasului, cadavrul păru să se scufunde, cu toate comorile sale neatinse. La porunca lui Starbuck, oamenii îl legară cu parîme în diferite puncte, așa că ambarcațiunile deveniră curînd niște geamanduri, ținute de balena scufundată la
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu obrajii scofliciți, proțăpit lîngă parapetul de la pupa. Și, cu pîlnia portavocei, arătă spre ambarcațiunea sfărîmată. Ă Ai ucis-o? Ă încă n-a fost făurit harponul care-ar putea s-o ucidă! răspunse căpitanul corabiei străine aruncînd o privire melancolică spre un sac rotund de pe punte, pe care niște marinari îl înnădeau în tăcere, cosîndu-i capetele desfăcute. Ă N-a fost făurit, zici? exclamă Ahab, smulgînd din furcă harponul făurit de Perth și întinzîndu-l spre străin. Ia privește, nantucketezule! în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
falsei purități, așa cum Helen Grayle însăși ilustrează, sub identitate de împrumut, o realitate la antipodul celei sugerate de răpitoarea ei prezență fizică. Farewell, My Lovely accentuează câteva trăsături ale lui Philip Marlowe care nu erau evidente în cartea anterioară. Singuratic, melancolic, mefient, Marlowe posedă multe dintre însușirile misoginului. Prizonier al unui model comportamental greu de descifrat, el mimează indiferența din teama de a nu deveni victima propriilor spaime și dorințe. Vulnerabilitatea în fața femeilor se traduce fie într-o capitulare rapidă, necondiționată
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Un Philip Marlowe lâncezind la televizor, plictisit de un meci de box, reprezintă, desigur, imaginea supremei decăderi a eroului. Dar și epitoma umanului, prea-umanului din el. Singurătatea cu miros de rugină a vieții irosite conferă textului o notă patetică și melancolică. Depresiile lui Marlowe se țin lanț, sentimentul inutilității și al ratării este asemenea unei cruste întinse pe tot corpul. Încercând să dovedească nevinovăția lui Terry Lennox, Marlowe se chinuiește, de fapt, să se agațe de singurul lucru cu adevărat nobil
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fizică injustă. De data aceasta, Marlowe răspunde disproporționat, asociindu-și forța mecanică a automobilului, transformându-se în agresor. E limpede: omul pe care-l descoperim la începutul romanului Poodle Springs nu prea mai are multe lucruri în comun cu idealistul, melancolicul, retractilul slujitor al Adevărului. Brusc energizat, el împrumută nu doar comportamentul, ci și vocabularul eroilor unidimensionali iviți din criza de conștiință și frustrările marelui cataclism beligerant al anilor ’40. Dacă premisele romanului ar fi fost duse la ultimele consecințe, probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
frumoasă, cânta și fluiera diverse arii de operă și operetă înainte de a-și alege victima. Tot el a observat că, după Paștele din 1951, Zaharia și-a schimbat atitudinea, lipsind mult mai des din cameră și devenind „absent, gânditor și melancolic”2. După eliberarea din închisoare a trăit complet izolat într-un sat din județul Timiș. Octavian Zbranca 3tc "Octavian Zbranca3" Născut la 7 ianuarie 1927 în comuna suceveană Sadova, Zbranca a absolvit liceul și a lucrat ca funcționar al domeniilor
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
ce mi-ar veni în minte”. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" De obicei, patologia privește numai absența anticipării. În timp ce la omul sănătos, așa cum subliniază Tatossian (1979), „primatul viitorului face ca experiența temporală trăită să fie o experiență de putere”, melancolicul nu-și imaginează nimic „între momentul prezent și moartea în prezența căreia el trăiește constant”. Melancolicul nu poate spera nimic, întrucât la el se observă „o stagnare a timpului trăit”, așa cum la schizofrenici apare „sindromul timpului oprit”. Patologică este anticiparea-catastrofă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
numai absența anticipării. În timp ce la omul sănătos, așa cum subliniază Tatossian (1979), „primatul viitorului face ca experiența temporală trăită să fie o experiență de putere”, melancolicul nu-și imaginează nimic „între momentul prezent și moartea în prezența căreia el trăiește constant”. Melancolicul nu poate spera nimic, întrucât la el se observă „o stagnare a timpului trăit”, așa cum la schizofrenici apare „sindromul timpului oprit”. Patologică este anticiparea-catastrofă a fobicilor, a ipohondrilor și a marilor anxioși, dar aici avem de-a face cu un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sale despre narcisism (1914/1985) și a unei completări făcute în 1915 la cele Trei studii privind teoria sexualității (1905/1987), introducând ideea că identificarea se sprijină pe încorporarea orală, Freud explică (în „Doliu și melancolie”, 1917b/1968) că durerea melancolică este cauzată de o identificare cu obiectul pierdut, permițând relației de iubire să nu fi abandonată. Iată deci o modalitate defensivă, chiar dacă în acest caz nu mai avem de-a face cu iubirea obiectuală. Freud utilizează expresia paradoxală de „identificare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Semnificația pentru patologie" Identificarea „ține de două funcții contradictorii: o funcție de instabilitate, de deplasare, de substituție; cealaltă - de permanență, de stabilitate, de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud încă din Interpretarea viselor (1900/1967). Identificarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
el însuși, ci celălalt (cel absent). Freud și apoi K. Abraham (1924/1977) au vorbit în acest caz despre „identificare narcisică”, implicând o confuzie de identitate între subiect și obiect, care face travaliul de doliu și separarea imposibile, iar pe melancolic, incapabil să iubească. Deci apărarea împotriva pierderii este în realitate un eșec. La un grad mai mic de gravitate, Widlöcher (1970) citează un exemplu proustian de activitate salvatoare de identificare, extras din Sodoma și Gomora. Proust evocă asemănarea din ce în ce mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care a lucrat în Statele Unite și care trăiește în prezent în Franța -, se înscrie în registrul psihopatologic. Jack, un tânăr american de 21 de ani, care a trăit cu părinții fără a avea probleme, face o decompensare psihotică de natură melancolică, în timpul unui stagiu efectuat, la începutul studiilor sale de medicină, în Centrul medical universitar american unde lucrează Gamill, care se va ocupa de terapia lui. În urma acestui episod, mama pacientului, care i-a fost învățătoare timp de doi ani, se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]