KorAP: Find »[drukola/base=memorare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...59 >

1,456 matches

Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744

într-un exercițiu de lectură adaptat la perioada evului mediu românesc. Una din scheme este generală și se înscrie într-o antropologie cu caracter funcțional, în care conceptele sunt chemate să se facă vizibile după rolul jucat în procesul de memorare. De la arhetip la imagine, schema "pulsează" precum un organism viu și îi asigură astfel imaginarului colectiv posibilitatea de a rămâne permanent în relație cu realitatea; la rândul ei, comunitatea îl solicită, dar îl și consolidează prin reluări (rememorări) și noi

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
reflectă imaginarul comunității românești, constant cu sine însuși pentru o foarte lungă perioadă de timp. Prin interpretarea și situarea critică față de diverse teoretizări, am căutat de fapt să pregătesc definirea imaginarului colectiv drept rezultatul unui proces de creație și de memorare; ce anume îl alcătuiește și dacă principiile sunt asemănătoare cu cele ale realității (ierarhizare, coordonare, combinare, ordonare spațio-temporală sau auto-"prezentificare"). Această lectură nu urmează fidel teoria arhetipologică propusă de Gilbert Durand și nici supraordonarea poetico-simbolică a elementelor primare în raport cu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
și cu noțiunea de figură − aspect pe care îl ia materia prelucrată, modelată, dar și modelul sau prototipul. Există însă și reprezentări care rămân la forme imanente, la nivel material sau mental și se regăsesc ca atare în procesul de memorare și în modalitățile sale specifice: morphē (ordinea aparentă), schḗma (modul în care un lucru se prezintă), týpōsis (urmă, semn lăsat de o lovitură, impresie). Imaginea ne apare, în această perspectivă, drept o formă care se raportează

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
joacă în rețeaua deschisă a imaginarului. Dacă acesta din urmă are o anumită structură într-o perioadă dată, în funcție de ordonarea sistemului politic și social și de tot ceea ce determină, am putea spune că el este, totodată, matca procesului de (re)memorare. Un alt aspect relevant pentru și care se regăsește în interpretarea pe care o voi propune, corelat de altfel cu evoluția noțiunii de imagine, este că, până la sfârșitul antichității, în aria sa semantică se revarsă un vocabular retoric ce o

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
conotate retoric); atât inconștiente, cât și intenționale (Wunenburger 13-74). Între cele două ipostaze ale imaginii "corporale" (descrise încă din tradiția antică), reprezentarea sensibilă (perceptivă) și inteligibilă (ea include și imaginea anticipatoare), se inserează reprezentarea mnezică, legată de procesul de (re)memorare și de problematica identității, implicit și de imaginarul colectiv. Ea este diferită de percepție, deși o poate reactualiza, dar într-o formă datată și vidă. Este așadar opusă ei în ce privește referința temporală, consistența, înțelegerea (și trăirea). Imaginea mnezică se situează

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
coduri și de cunoașterea lor (cu referire așadar la situații particulare). Cel mai important însă pentru constituirea acestei tipologii rămân senzorialul, respectiv corpul și percepția, în toată complexitatea lor. Imaginea senzo-motorie generează structuri verbo-iconice care, odată încadrate pe schemele de memorare, dau naștere imaginarului corporal, bagajului de amintiri provocate de simțuri, precum și unei întregi game de senzații și afecte ce constituie interfața primară cu lumea sensibilă. Procesul de memorare este mai simplu și solicită cel mai redus interval pentru transformarea informației

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
lor. Imaginea senzo-motorie generează structuri verbo-iconice care, odată încadrate pe schemele de memorare, dau naștere imaginarului corporal, bagajului de amintiri provocate de simțuri, precum și unei întregi game de senzații și afecte ce constituie interfața primară cu lumea sensibilă. Procesul de memorare este mai simplu și solicită cel mai redus interval pentru transformarea informației externe în interpretarea ei, însă acest lucru nu înseamnă că imaginarul aferent lui este mai puțin important decât gândirea simbolică (logică) sau mitică (narativă). Datele lui concrete sunt

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-o și cu teoriile gândirii imaginative specifice acelei culturi, perioade, spiritualități sau civilizații. Cum imaginea nu poate fi separată de artele memoriei, dar nici de psihismul utopiilor sau de procedurile de consolidare a cunoașterii, ea afirmă un rol major în memorarea atât a mitologiilor (oficiale sau subversive), cât și a simbolisticii autorității, atât a imaginii despre sine, cât și a proiecțiilor despre diversele forme de alteritate (afină sau adversă). * Într-un volum colectiv apărut în Franța și dedicat metodologiilor imaginarului, coordonatorul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
în manifestări onirice. Are, în consecință, o mare capacitate de "modelizare", conformându-se naturii obiectului și dorinței subiectului (Thomas 22), însă în absența unui suport material. Ea e o dedublare, dar, ca impresie senzitivă, este condiționată de calitatea receptării, a memorării și a reamintirii. În cadrul imaginarului, când intră în structuri simbolice, ea dă naștere "complexelor", stări corelate unor acțiuni fundamentale pentru o situație-limită: complexul lui Pygmalion (frustrarea creatorului - provine din faptul că imaginea în sine nu poate reface sau cuceri starea

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
cvasi-totală între model și reproducere (ușor de realizat, spre exemplu, în cinematografie; este implicată aici imaginea internă, care capătă viață datorită empatiei, dar și subiectului receptor). Astfel, Thomas trece dinspre psihosociologie și analiza mito-critică a imaginii la spectator și la memorarea de către el a aparițiilor vizuale. Fantasmatica, studiată de Lacan în relație cu fenomenul dereglării psihice, dar și cu "stadiul oglinzii" (descoperirea sinelui ca dublu), participă, ca imagine, la formarea și la de-formarea eu-lui (el crede că este locuit de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
nouă glisare metodologică, înspre problematica semnului − structură elementară, care poate deveni complexă în funcție de context. Demersul lui Thomas depășește însă lingvistica saussuriană prin preluarea funcțiilor limbajului de la Roman Jakobson, pentru că cercetătorul este de fapt interesat de codurile procesului de comunicare, necesare memorării, imaginării, dar și actualizării structurilor imaginarului. Util pentru teoria acestuia este că, spre diferență de semnul lingvistic, încadrat de o convenție absolută, imaginea se bazează pe analogii formale, ceea ce o face mai ușor de memorat și, în același timp, un

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
a proiecta imaginativ. Ea alcătuiește nu doar "canavaua imaginației", ci și a imaginarului. Nu o consider doar un reflex colectiv inconștient, non-rațional, nici doar un simbol funcțional, ci și o matrice pe care se pot fixa, prin ceremonial și prin memorarea istoriei, diferite forme și structuri, precum și substanța imaginarului colectiv. Îl urmăm pe Durand atunci când adaugă faptul că schema este încarnată în reprezentare, dar ne situăm diferit de el spunând că ea nu se reduce la această ipostază; ea este în

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
geometric, ca pe un corp în spațiu, dată fiind complexitatea sa internă și dinamica proprie. Pe cele patru nivele ale sale (și ele convenționale) am repartizat noțiuni ale căror manifestări concrete se regăsesc în toate etapele istorice ale fenomenelor de memorare și de imaginare colectivă. Ele au însă funcții diferite, de aceea am căutat un model, care, în mod natural, să fi influențat organizarea proceselor mentale. Dat fiind materialul lingvistic cu care sunt prelucrate experiența senzorială și cea intelectuală, am întrevăzut

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
un model, care, în mod natural, să fi influențat organizarea proceselor mentale. Dat fiind materialul lingvistic cu care sunt prelucrate experiența senzorială și cea intelectuală, am întrevăzut în sistemul limbii schema însăși pe care s-a pliat organizarea procesului de memorare. Imaginarul are propria lui gramatică și propriul lui vocabular (format din imagini, simboluri, semne), așa cum recunosc toți cercetătorii fenomenului, indiferent de încadrarea teoriilor lor. Or, pe arhitectura gramaticii am proiectat și sistemul imaginarului, cu patru nivele (paradigmatic, sintagmatic, morfologic și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
gramatica limbii nu "imită", ci structurează și menține modul în care se vorbește, tot astfel sistemul proiectat aici după schema logico-lingvistică și funcțional precum o rețea deschisă, nu este "imaginarul" unei comunități, dintr-o perioadă dată, ci suportul său pentru memorare. Către una din ipostazieri, cea medieval-ortodoxă, vom merge mai departe. Absorbirea de către sistemul imaginarului a formelor de reprezentare a sinelui și a alterității îi dovedește forța și remarcabila capacitate de simbolizare. Lume internă a mentalului colectiv în care se proiectează

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
este, după cum spuneam, antitetică, ci provoacă și reprezentări coerente ale lumii, complexe și necesare spiritului comunității. Practic, prin configurarea imaginarului nu se săvârșește o desprindere de perceptibil, ci o interpretare simbolică a sa; imaginarul răspunde nevoilor de structurare și de memorare a identității istorice, de legitimare, de ordonare a amintirilor relevante despre propria experiență sau a proiecțiilor asupra viitorului și a lumilor alternative, de codificare și de demarcare în magma trecutului a traseelor existențiale și spirituale consumate. Indiferent de stadiul de

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
general, în funcție de perioade, de culturi sau credințe, nu presupune o simplă adaptare a schemei lui; dimpotrivă, ea este cea care generează alte scheme, specifice, pentru că se revarsă în gândirea unei comunități, precum într-o albie, cu un întreg "instrumentar" de memorare. La fel se întâmplă și cu "sistemul semiotic al puterii" (cum îl numește Le Goff), care se creează pe baza "gramaticii" imaginarului. Spre exemplu, schema ceremonialului înscăunării (descris într-o cronică) se formează prin cumularea arhetipului (întemeietorul) cu narațiunea mitică

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
pe un traseu cumulativ, care străbate nivelele și dă naștere compozițiilor textuale sau reprezentărilor figurale ce corespund realului sau lumii imaginate. De aceea subliniam în mai multe rânduri că discursul public asupra istoriei trecute devine un model pentru înțelegere și memorare, implicit pentru procesul de imaginare, pentru constituirea "corpusurilor" aferente. Mecanismele narațiunii și mentalitățile comune (colective) se proiectează ordonat în acest model al imaginarului, cu specificul lor: dacă în spațiul lumii concrete se manifestă cu predilecție masculinitatea, atunci în imaginarul colectiv

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
am vorbit anterior). Sistemul de idei politice, pe care îl regăsim în textele medievale, unitar și consecvent cu sine (după cum apreciază și Vlad Georgescu), a fost reprezentat în variate forme și în mentalul colectiv, în imaginar. Mentalitățile, precum și procesul de memorare colectivă, au fost întărite tocmai de caracterul oral al culturii, de precaritatea mijloacelor de comunicare și de stereotipiile tradiției. Formele culturale și spirituale ale vremii - ceremonialul, iconografia, predica de amvon, hagiografiile - au întărit și au încărcat schemele de memorare cu

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
de memorare colectivă, au fost întărite tocmai de caracterul oral al culturii, de precaritatea mijloacelor de comunicare și de stereotipiile tradiției. Formele culturale și spirituale ale vremii - ceremonialul, iconografia, predica de amvon, hagiografiile - au întărit și au încărcat schemele de memorare cu narațiuni mitice desprinse din relieful istoric, cu figuri și modele locale sau preluate din tradiția creștină, cu legende istorice care amestecă fantasticul și evenimențialul, într-un "scenariu" care el însuși combină planul realității cu pura fantezie. Pentru Țările Române

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
Traian rămase învingător pe malul Dunării ... . Romanii nu-i putură scoate pe daci din hora lui Mars până ce nu căzu în luptă însuși regele lor. (Miron Costin 246) Imaginarul nu omite nimic în preluarea figurii istorice, respectând toate schemele de memorare a realității și de proiectare illo tempore: noul rege civilizator stabilește legătura dintre cele două "stări" ale lumii ("a zidit un pod de piatră peste Dunăre, ca o minune... ", notează Costin în același loc) și începe a guverna teritoriul cucerit

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ai bisericii, de vreme ce dimpreună lucrează cu Dumnezeu, pentru mântuirea lumii. (72)] Ritualul de înscăunare prevedea și participarea obligatorie a "țării", drept garanție a validității mărturiei lăsate posterității; asistența publică era totodată și cel dintâi filtru social în efortul colectiv de memorare a evenimentului cu relevanță istorică și identitară. Atât în imaginarul românesc, cât și în prima parte a Învățăturilor lui Neagoe, topos-ul domnului-Pantocrator și, implicit, cel al relației sale cu credincioșii sunt preluate fidel din textele religioase fundamentale. La rândul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
ocrotitor (prin prezență și acțiune) sunt, în mod evident, femeile, bătrânii și copiii, în opoziție cu cei migratori între interior și exterior, bărbații. De aici, rolurile diferite în comunicare, în cunoaștere, în exercitarea puterii, dar și în procesul colectiv de memorare. Din perspectiva creștinismului, Geneza reprezintă și punctul din care simbolurile receptacolului-casă se diversifică, în sensul instaurării unei noi tensiuni ontologice între individul supus greșelii și sinele său, veșnic căutător de odihnă, împăcat doar în credință: Nu auzi trupul, lumea și

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
care au ca resort imaginativ fantezia. Imaginarul medieval românesc (precum sistemul teoretic general) integrează imaginea, simbolul și semnul, ca unități fundamentale în transferul de mesaj. Discursul oficial (iconografia sau exegetica religioasă, chiar și istoriografia, "formulă" livrescă de mitizare și de memorare a trecutului și a valorilor identitare) este cultivat ca o formă sacră a unei tradiții sacre și servește în primul rând nu atât prozelitismului ortodox, cât "prozelitismului" puterii creștine și programelor sale politice și ideologice. În baza acestei matrici, imaginarul

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
care trimit la modelul imperiului creștin al Constantinopolului și care au preformat schema imaginarului medieval în varianta lui locală. Acest pattern din gândirea comunității românești, despre sine și despre raportul său cu alteritatea, deși formulat stereotip - date fiind regulile de memorare specifice culturii predominant orale, dar și locurile comune din dogma ortodoxă și din exegetica ei medievală −, a lăsat puțin loc pentru creații locale laice și pentru traseele imaginative alternative. Vegheate atent de instituțiile puterii, conservatoare, formulele au rămas aproape neschimbate

[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]